romanian Tvardovski Alexandr (poet rus)
english Tvardovski Alexandr (Russian poet)
russian Твардовский Александр (русский поэт)


Tvardovski Alexandr - poet rus
TVARDOVSKI, Alexandr Trifonovici (21.VI.1910 - 18.XII.1971) - poet rus, activist pe tărâm obştesc. Redactor-şef al revistei "Novîi mir" (1950-54; 1958-70).
Publică din 1924. Prima carte - poemul "Calea spre socialism" (1931). Poemul "Ţara Muravia» (1936) oglindeşte procesul de transformare a psihologiei ţăranului. Lumea satului constituie tema vol. de poezii lirice "Drumul" (1938), "Cronică sătească" (1939), "Zagorie" (1941). Din participarea directă a poetului la războiul sovieto-finlandez şi la cel de al doilea război mondial a izvorât poemul "Vasilii Tiorkin" ("Carte despre ostaş", 1941-45: trad. rom. 1961), operă de vaste proporţii epice, care are în centru figura, măreaţă în simplitatea ei, a ostaşului sovietic, apărător al Patriei sale. T. abordează tema războiului şi în versurile din vol. "Cronică de război" (1945), poemul "Casa de lângă drum" (1946), poeziile "Am fost ucis lângă Rjev", "Crâncena memorie", "În ziua cea când a sfârşit războiul", "Mesteacănul".
Poezia sa lirică postbelică se caracterizează printr-o bogată varietate tematică şi diversitatea formelor prozodice ("Versuri scrise după război", "Poezii din carnetul de note" (1961), "Din lirica acestor ani. 1959-1967", 1967). Poemul "Zări după zări" (1950-60, trad rom. 1962) este o amplă dezbatere lirico filosofică pe tema destinului poporului, al omului. În reflecţiile sale asupra artei, datoriei artistului , T. adoptă o atitudine conştientă de polemică, ce se face simţită şi în poemul satiric "Tiorkin pe lumea cealaltă" (1954-63). Luată în ansamblu, opera poetică a lui T. redă cu multă veridicitate şi în imagini artistice pregnante momente cruciale din viaţa poporului, a societăţii. Caracterul autentic popular, democratismul, profunzimea poeziei sale, diversitatea modalităţilor de expresie, împletirea originală a limbajului viu al poporului cu o înaltă cultură lingvistică au făcut din poezia lui T. una din cele mai strălucite realizări ale literaturii sovietice. T. a scris şi proză, publicistică, articole de analiză literară ("Patria şi străinătatea", 1947; "Articole şi însemnări despre literatură", 1961; "Poezia lui Mihail Isacovskii", 1969; articolele despre S.Marşac, I.Bunin, 1965; cuvântarea despre A. Puşkin, 1962, ş.a.).
Secretar al C-tului de conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS (1950-54; 1959-71). Membru al C-tului Sovietic pentru apărarea păcii. Vice-preşed. al Asociaţiei europene a scriitorilor (1963-68).
Premiul de stat al URSS (1941, 1946, 1971). Premiul Lenin (1961). Trei ordine Lenin.

Sursă: Enciclopedia sovietică moldovenească, 1970-77
updated: 2006-03-31 07:54:16