ROŞCA, Valentin (7.I.1925, Alexăndreni, Edineţ - 28.IX. 1987, Chişinău), poet, prozator. Studiază la Şcoala Agricolă din Brânzeni, lucrând un timp ca învăţător, apoi stilizator literar la mai multe publicaţii periodice republicane, secretar responsabil la Uniunea Scriitorilor (1958-1965).
Debutează cu o serie de schiţe şi poezii în anul 1945. La 1952 îi apare placheta Bună dimineaţa, axată tematic pe fapte şi momente concrete ale realităţii satului postbelic, acelaşi mesaj avându-l şi poeziile din volumele Poem de primăvară (1957), Floare a pământului (1960), O vară la Nistru (1961), Odă entuziasmului (1962). Patosul liric este exprimat cu precădere in forma odei şi a reportajului, poetul apelând adesea la maniera folclorică. Autorul recurge în creaţia sa şi la satiră şi umor - povestirile din culegerea Mintea de pe urma (1960) etc.
În poezia din anii '70-'80 - Descântece de dragoste (1977), Patosul potrivirii (1980), Amiaza lucrurilor (1982), Cu viţa de-o fiinţă (1989), Mereu ucenic (1984) - poetul utilizează forme aforistice, de exprimare a sentimentelor şi gândurilor în forme fixe.
În poemele Vremea cireşelor (1972) şi Struguri de foc (1976) relatarea epică se îmbină cu elementul biografic.
În volumele de povestiri Întâlnire cu dragostea (1968), în articolele publicistice abordează o sferă tematică foarte largă, alternând succinta relatare cu portretizarea eroilor şi cu dialogul.
Bun cunoscător al naturii şi al universului copiilor, scrie un număr impunător de cărţi pentru copii: O sută de ochi (1974), Câte sunt pe lumea asta (1979), Pădure, verde pădure (1982), care cuprind descrieri şi caracteristici ale diferitor vieţuitoare şi plante.
Bibliogr.:
Literatura şi arta Moldovei: Encicl. - Vol.2. - Chişinău, 1986.
Sursă: Chişinău-enciclopedie 1997