|
 ARGHEZI, Tudor (pseud. lui Ion N. Theodorescu) (1880-1967, n. Bucureşti), scriitor român. Acad. (1955). Debutează în 1896 la "Liga ortodoxă", cu versuri simboliste şi instrumentaliste. Paralel, frecventează cercurile socialiste bucureştene. Între 1900 şi 1905 se retrage în viaţa monahală. În 1904 editează revista "Linia dreaptă". Între 1905 şi 1910 locuieşte în Elveţia. Întors în ţară (1910), se angajează într-o intensă activitate publicistică, remarcîndu-se prin originalitatea limbajului poetic şi virulenţa pamfletară. Editează revistele "Cronica", "Cugetul românesc" şi "Bilete de papagal". Versurile şi proza lui A. exprimă cu ardoare şi dramatism setea de cunoaştere, incertitudinile existenţiale ("Cuvinte potrivite", "Ce-ai cu mine, vîntule?"), recuperează frumosul din urît ("Flori de mucigai"), configurează din perspectivă cosmică universul microscopic, miniatural, casnic şi familial ("Cărticică de seară", "Hore", "Cartea cu jucării"). Schiţele şi portretele consacrate vieţii monahale, lumii politice şi gazetăreşti sau din închisoare ("Icoane de lemn", "Poarta neagră", "Tablete din Ţara de Kuty"), ca şi romanele poematice şi de critică socială ("Ochii Maicii Domnului", "Cimitirul Buna-Vestire", "Lina"), atestă excepţionala vocaţie pamfletară şi spiritul său vizionar. Creator al tabletei ("Bilete de papagal"). În ultimii ani ai vieţii a cultivat poezia de evocare istorică ("1907 - Peizaje"), poemul didactic ("Cîntare Omului"), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditînd asupra existenţei umane limitate ("Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Cadenţe"). Proză absurdă ("Răzleţe"), teatru ("Seringa"). Între 1960 şi 1967 a definitivat ediţia de autor "Scrieri". Mînuind un limbaj de o deosebită plasticitate, A. valorifică artistic expresia comună, asociaţia insolită, imaginea biblică şi lapidaritatea paremiologică. Premiul Herder (1965).
Sursă: Dicţionar enciclopedic, editura enciclopedică, Bucureşti 1993 |
|
