| |
|
Druţă Ion (scriitor, dramaturg) | |
| |
Druta Ion (writer) | translated by: Ţurcan Nicu - nepotul lui A.Lupan | |
| |
Друцэ Ион (писатель, драматург) |
| Druţă Ion - scriitor, dramaturg | ||
 DRUŢĂ Ion (n. 3.9.1928, s. Horodişte, Donduşeni), scriitor. S-a născut într-o familie de ţărani. Un timp a fost secretar al Sovietului sătesc. Colaborator la ziarul "Ţăranul Sovietic", în paginile căreia debutează cu schiţe. A absolvit Cursurile literare superioare de pe lângă Indtitutul de literatură "M.Gorki" al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). În 1969 se stabileşte la Moscova. Opera lui evoluază de la bun început în albia unei viziuni filosofico-poetice originale. Primele culegeri de schiţe şi povestiri "La noi în sat" (1953) şi "Poveste de dragoste" (1954) oglindesc viaţa nouă a satului colectivizat, cucerind cititorul prin realismul poetic al tablourilor plastice din viaţa satului mold., prin naturaleţea şi nuanţarea psihologică fină a mişcărilor sufleteşti ale eroilor, pe care autorul îi surprinde în manifestarea lor spontană şi îi prezintă cu umor. D. are verva povestitorului popular. Măiestria lui de nuvelist se manifestă din plin în culeg. "Dor de oameni" (1959), într-o serie de povestiri editate aparte şi în cele incluse în culeg. "Piept la piept" (1964), "Osânda căutării" (1969) ş. a. Valorificând tipuri de naraţiune nuvelistică, apropiate uneori de basm sau de fabulă, D. abordează teme filosofice profunde, de ordin ontologic: "Sania", "Bătrâneţe haine grele", "Malul de piatră", "Ultima lună de toamnă" ş. a. Eroii multor povestiri ("Dor de oameni", "Pădureanca", "Odihna" ş. a.) devin atrăgători prin voie bună, prin mărinimia lor faţă de semenii lor aflaţi în impas. Satira lui Druţă ("Bobocul", "Rubanca" ş.a.) are de obicei forma unui umor jovial. Romanul "Frunze de dor" (1957) e un patetic poem în proză despre dragostea a doi tineri ţărani, Gheorghe şi Rusanda. Toate întâmplările se grupează în jurul dragostei lor neîmplinite. Fiecare episod din acest roman este o dramă sau comedie în miniatură, iar stilul plasticizează reliefat un spaţiu artistic larg, de o mare diversitate estetică. Dilogia "Balade din câmpie" (1963) şi "Povara bunătăţii noastre" (1968) cuprinde aproape cinci decenii din istoria poporului, începând încă din 1918, când s. Ciutura renaşte din cenuşă. Idealul de curăţenie morală, de trăire în armonie cu firea lucrurilor, pe care îl împărtăşeşte Onache Cărăbuş, e bine înţeles de cititor. Conflictul din povestirea "Clopotniţa" ("Aromă de gutui", 1973) este, în ultimă instanţă, de natură morală. Confruntarea învăţătorului Horia Holban cu directorul şcolii Balta are un adânc sens filosofic. "Plecarea lui Tolstoi", ("Anul morţii, anul nemuririi", 1974) evocă personalitatea marelui scriitor rus. În "Horodişte", scriere pur autobiografică, şi-a găsit o expresie lirică impresionantă, ca şi în alte lucrări anterioare ale sale ("Şoapte de nuc" ş.a.), nostalgia copilăriei. Interesul scriitorului pentru trecutul istoric, anunţat în "Clopotniţa", se manifestă pe larg în romanul "Biserica albă" (1982). Dramaturgia lui D. s-a impus de la bun început prin originalitatea subiectelor, a eroilor şi a conflictelor prezentate, precum şi prin noutatea procedeelor artistice utilizate. Drama "Casa mare" (1960, Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova, 1961; Teatrul mold. "A. S. Puşkin", 1962) cucereşte prin acuitatea dramatismului şi prin gingăşia lirismului ce învăluie destinul eroinei principale - tânăra văduvă de război Vasiluţa, care rămâne fidelă memoriei soţului căzut în luptă. Cunoscând un mare succes de public şi de presă, drama de debut a deschis drumul unei întregi serii de piese: "Doina" (1971, Teatrul "V.Maiakovski" din Moscova, 1979; Teatru1 mold. "A. S. Puşkin", 1981) este o călduroasă pledoarie pentru fondul sănătos al moştenirii noastre folclorice, pentru curăţenia sufletească a omului. "Păsările tinereţii noastre" (1972, Teatrul "Luceafărul", 1972; Teatrul Mic din Moscova 1973; Teatrul mold. "A.S.Puşkin", 1973) continuă investigaţia adâncurilor sufleteşti ale contemporanului din "Casa mare" şi a tradiţiilor populare viabile din "Doina" descoperind noi trăsături a eroului druţian. Elogiul muncii cu uitare de sine, întruchipat în figura lui Pavel Rusu şi poetizarea înţelepciunii populare personificată de mătuşa Ruţa, se contopesc într-un tot organic. Conflictul câştigă în ascuţime, iar personajele - în multilateralitate. Tehnica polifonică e folosită izbutit şi în drama "Sfânta sfintelor" (1977, Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova, 1977). Chipul lui Mihai Gruia - om de stat - se complectează cu cel al lui Călin Ababii, adevărat frate al pământului. Unele piese ale lui D. sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în proză: "Horia" după "Clopotniţa", "Plecarea lui Tolstoi" după nuvela cu acelaşi titlu ş.a. Opera dramatică a lui D. se bucură de un larg ecou, piesele sale văzând lumina rampei în numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui D. s-a turnat filmul "Ultima lună de toamnă" ["Moldova-film", 1965, distins la Festivalul internaţional de filme de la Mar-del-Plata (Argentina), cu mai multe premii]. Premiul de Stat al RSSM(1967). Două ordine Drapelul Roşu de Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor. Sursă: Literatura şi arta Moldovei: Encicl. - Chişinău, 1985-1986 |
||