|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| Moartea lui Patefon |
1931 |  |
|
MOARTEA LUI PATEFON Pentru pomenirea ta... În seara ceea te-ai dus la Ecaterina Crauş beat şi i-ai sărutat mâna. Ea te-a iertat c-un zâmbet şi ţi-a dat un scaun, căci a priceput că vii dintr-o cârciumă mică din Talcioc şi ai chef de vorbă. Nu mai dăduseşi pe la ea de un an. Nişte prieteni i-au spus că uneori dispari în suburbii prin cârciumi murdare. Te-a întrebat ceva şi tu ai scuturat capul imprecis, apoi ai vorbit încet, cu ochii întredeschişi, ca pentru sufletul tău. *** - Ştii, Catea Marcovna, cine sunt eu? Patefon! Patefon Patefonovici Patefon! Un aparat muzical vechi, cu arc ruginit şi plăci uzate. Mă cunosc cei gură-cască de prin Talcioc şi cârciumarii de la periferie. Seamăn cu marfa lor cosmopolită şi veche. Râzi? Dacă sunt absurd... Probabil că dumneata n-ai văzut niciodată un patefon aşa ca mine. Cine ştie... poate că-s lucru rar!... Dar ieftin... derizoriu. Uite la mine, dacă nu te superi! Vezi capul ăsta uscat ca o gravură-n lemn? Şi ochii... şi pieptul? Lucruri coşcove ca o coajă de nucă şi mecanice. Dă-mi un leu să ţi le dau şi ai să fii în pagubă. Ce pot să fac cu ele? Nimic. Le dau alcool cu tutun. Dar sufletul meu!... O leşie sură, ...o leşie sau un fum. Nu-l pot agita, nu-l pot limpezi... Îl duc aşa cu un fel de silă. Uneori gândesc puţin şi zic: "Nu-i". Dacă nu-i! Aşa-i sufletul? Nici dor, nici ură, nici râvnă, nici dragoste. Patefon!... Este o tavernă mucedă lângă gară cu băutură ieftină în care horcăie un asemenea monstru. Acolo, când sunt ameţit de vin şi de tutun, mă prinde o duioşie de beţiv şi-mi sprijin tidva-n pumni. Gândesc la mine, la oameni, cu dragoste nouă. Efect muzical... Se lamentează unul cum ar rage, iar eu mă înduioşez. Pe urmă îmi pare bine c-am trăit o emoţie de cretin sentimental. C-aşa am rămas: dintr-o rugăciune, o declamaţie stupidă. Eram acum acolo, într-un fund, cu doi prieteni. Ai priceput? Doi birjari; aia-i cârciuma lor. La o masă bea rachiu o femeie. Părea mâhnită, cu ochii ridicaţi în tavan, iar eu mi-am închipuit o viaţă seacă aşa ca a mea. Un continuu "de azi înainte", aşteptat în miezuri de noapte prin uliţi negre. O viaţă de câine. Am ridicat capul şi am pus mâna pe inimă, cum mă vezi acum. Mă uitam la ea cu sinceră simpatie şi am pornit să cânt patetic romanţa patefonului. Făceam aşa cum declamam înainte o elegie de Puşkin. Femeia râdea la mine cu bărbia-n palme. Apoi unul mi-a dat un pumn, un prieten de-al meu. - De ce dai, măi frate? - Aşa de şagă, hai ş-om bea. Şi mi-a zis să nu-i fac de râs, că-s om învăţat. Dar pe mine m-a prins o disperare năprasnică, de am plecat înăduşit ca de un praf muced. *** - Am venit acum la dumneata să te văd. Îţi mai aduci aminte de mine? De mine cel din "Les neiges d'antan"? - Da, a răspuns Ecaterina Crauş, mi-aduc aminte bine. Şi tu ai crezut că i-a tremurat glasul. Parcă lucise o tresărire de fulger în ochi, dintr-o furtună veche. Vă priveaţi amândoi stingheriţi şi te-ai sculat să pleci. - De asta am venit. Acum sunt împăcat. Rămâi sănătoasă, Catea... *** În odaia ta la uşă căzuse masa c-un picior rupt, iar tu i-ai mai rupt unul când te-ai împiedicat. Ai aprins o ţigară de zob prăfuit şi ai proiectat-o în lungul pereţilor. Era laiţa cu scândurile goale pe jumătate, sticla cu apă bâhlită, grinzile crăpate împrejur, înfăşate în pânze de păianjeni. Lucruri moarte. Auzeai scârţâitul laiţei înainte de a te aşeza pe ea şi ţi-a venit să pleci pentru totdeauna. - Aici ar trebui prohodiţi toţi morţii, în chilia mea. Dintr-un perete într-altul gemea subteran spaţiul înfundat de paşii rari. Sub ochiul ţigării se desfăşura ca o feştilă noaptea din ungherele goale. Parcă plecai undeva departe şi ţi se descoperea drumul la un pas înainte. Se ridica fumuriu, cum se ridică negurile din râpi când înaintezi în ele. - Odaia asta e pentru moartea mea; atmosferă de requiem. Şi te-ai culcat cu ochii în bolta neagră a tavanului, în care ţigara scobea din când în când un glob diform de lumină. Gândeai incoerent la tine, la Catea, la un preot necunoscut, care ar citi litanii triste pentru tine cel care-ai fost, în odaia ta cu rezonanţă nouă de cavou. Gândeai aşa... A doua zi şi a treia zi ţi-a rămas trupul nedescoperit pe laviţa jumătate goală. Masa ruptă la uşă, la capul tău. Lucruri moarte, Patefon. Întru a ta pomenire. 1931 |
Published:
| Author | Book name | Publisher | Year | Page | Remark | |
|---|---|---|---|---|---|---|
 |
Andrei Lupan | Scrieri v.2 | Editura "Cartea moldovenească", Chişinău | 1973 | 232 | |
 |
Andrei Lupan | Scrieri v.2 | Editura "Cartea moldovenească", Chişinău | 2002 | 84 |