Cu pasărea măiastră în lumea zbuciumată (despre Irina Stavschi)


Cu pasărea măiastră în lumea zbuciumată (despre Irina Stavschi)
updated: 2006-03-18 13:52:59

CU PASĂREA MĂIASTRĂ ÎN LUMEA ZBUCIUMATĂ

Zbor avântat al tinereţii, al sufletelor generoase; în viziune populară, metafora idealului chemător - Pasărea Măiastră. Astfel apare la debuturi, în expresie de poem sub acest nume, idealul de trăire al Irinei Stavscaia. E o patetică mărturisire de crez poetic, îngemănat cu setea de înălţimi şi cu dorul de preafrumos. Începea un drum de poet în vibraţia romantică a lecturilor eminesciene. La recitirea de acum a acelei poezii de început rămâne dominantă impresia de trăire înfrigurată, uneori chiar exaltată, în atmosfera înaltelor aspiraţii. Încă nedefinite concret, neancorate încă în realitatea dură, căutările tindeau spre un destin omenesc demn, spre înfruntarea fără compromis a drumurilor zbuciumate. Se anunţa trăsătura cea mai temeinică a tânărului talent, setea de a-şi impune înalte datorii de conştiinţă şi de făptuire.
În ceea ce a urmat mai târziu, pe întregul urcuş al autoarei tinde să dea examen în faptă anume această conduită de creaţie. Se verifică şi se afirmă talentul sub imperativul slujirii sociale şi umane.
Modul naiv romantic al debutului a fost solicitat foarte curând de realitatea clocotitoare, în istoria nouă a Moldovei. Destinul poporului moldovenesc eliberat devine, pentru o generaţie întreagă de tineri scriitori, marea şcoală a creaţiei şi a adevărului. Orizonturile epocii străluminând conştiinţele au dat fiinţă reală viziunii artistice, au încadrat Pasărea Măiastră în bărbăţia asprelor răspunderi.
Curând după război, la o primă conferinţă a tinerilor scriitori, ni s-a impus atenţiei un poem şi un nume de tânăr poet: Casa cântecelor de Irina Stavscaia. Era de fapt ieşirea în lumină şi recunoaşterea largă a noului talent. În contextul specific al vremii se vedea o sporire de nădejde a poeziei noastre. Poemul a fost tipărit şi e cunoscut cititorului, nu cerc şi nici nu e nevoie a-l prezenta aici. Subliniez doar trăsătura temeinică a individualităţii sale: realitatea trăirii şi bărbăţia de fond a liricii feminine. E de fapt jurnalul poetic al autoarei cuprinse în vârtejul marelui război. Visul ei de înălţimi romantice nu se sfărâmase. S-a văzut încleştat în groaznica primejdie alături de întreg norodul luptător şi şi-a înţeles tragica ursită.
Erau ameninţate luminile şi viaţa năzuinţei sale. Nici nu a fost cumpănă ca la o alegere de drum, o opţiune la răspântie de viaţă. Tinereţea fetei de ţară din Basarabia se încadrase firesc, prin aspiraţie şi viziune poetică, în unitatea Patriei.
Biruinţa asupra fascismului cotropitor devenise imperativul luptei şi al existenţei noastre.
În poemul pe care ni-l aducea Irina Stavscaia din Kazahstanul anilor de război, trăia mărturia temeinică a credinţei tinereşti. Era bărbăţia sa călită în muncă, crescută în orizontul cunoaşterii şi al înţelegerii. Poezia devenise expresia solidarităţii, mărturia de participare în tragedia eroică a întregii ţări.
Au trecut mulţi ani, au venit multe cărţi noi care i-au consacrat numele şi personalitatea. Apar rând pe rând Meditare, Treptele anilor, Pasăre Măiastră, File de destin, Ancore şi altele. S-au formulat aprecieri şi consideraţii critice care vor contribui cu timpul la o totalizare selectată a scrierilor sale. Cred că asta trebuie să însemne o încadrare în fondul cel mai viabil al poeziei noastre de astăzi.
Citim în lirica Irinei Stavscaia rolul crescut prin muncă şi devotament al unei generoase conştiinţe femeieşti. Setea de înălţimi, dorul de împlinire, poezia şi dragostea, toate se leagă acum de sora pământului, femeia muncitoare: mamă, soţie, iubită. În noul său destin, se ridică ţăranca, fiica satelor noastre. Răzbate în vers, îşi mărturiseşte prezenţa activă în muncă, în zbucium şi la înflorirea nădejdilor. Nu e un cântec împăcat şi bucolic. Eroina aceasta lirică se ridică, afirmându-se real, cu multe răspunderi şi cu suferinţă. Plăteşte cu tribut greu şi cu dărnicie de jertfă bucuriile nu numai ale sale, ci şi ale copiilor, ale familiei, ale dragostei.
Nu prea încape aici loc pentru citate, dar aş pomeni barem în mod sumar ciclurile de înaltă vibraţie: Prietena mea, Veghe, Cerul dragostei.
Citim şi credem în sinceritatea acestui vers cutremurat:

Se scurge viaţa toată
pic cu pic, -
se duce în genune
apa-i vie...
Nu m-aş alege-n lume
cu nimic,
de n-ai trăi alături,
Poezie...

Sunt convins că, între orice caracterizări şi preţuiri, trebuie valorificat mai ales fondul acesta de sinceritate patetică, crezul înaripat în idealurile omului. E perseverenţa elanurilor tinere. În prodigiosul scris pe durată de câteva zeci de ani, se menţine încă o doză de nealterată naivitate iniţială, purtată prin viaţă şi prin cărţi. E ca o batere din aripi a Păsării Măiestre.
Nu că persistă modul artistic şi viziunea de la început. Vorbesc despre relaţiile vitale cu lumea şi cu oamenii. În această privinţă "locul aparte" pe care îl ocupă autoarea (se întâmplă aceasta şi cu alţii) acest loc ne cere o înţelegere serioasă de valoare şi de atitudine civică. Trebuie să observăm prezenţa talentului viu dincolo de zgomot şi de conjunctură, în greul trudei şi al zbuciumului real.
E necesară în privinţa aceasta o observaţie asupra noţiunii de lirică feminină. Există desigur o sensibilitate deosebită, o nuanţare şi o cultură a sentimentelor, o înţelegere asociativă subtilă ce caracterizează cele mai bune opere scrise de femei. Şi în general arta feminină. Faptul rămâne evident pentru modelele clasice şi pentru tot ce are mai valoros, în acest plan, literatura sovietică. Numai că, feminitatea aceasta exprimă o valoare umană cu mult mai complexă decât cea consacrată în înţelegerea comună. Să ne gândim la operele de valoare ale literaturii sovietice, să discernem în ele specificul feminin al talentului. Panova, Nikolaeva, Bergolţ, Şaghinean, Vasilevskaia şi, în alt plan, Golubkina, Muhina... Specific feminin? Cum trebuie definit aici? La ele este modelarea pe viu, pătrunderea în realitatea intimă a caracterelor şi a faptelor, înfruntarea falsităţii, încarnarea artistică a adevărului de viaţă. E prezenţa artistului în mare şi în mic, în trăirea noastră cea aspră şi zbuciumată şi de toate zilele. Cum n-ar suna, dar există o bărbăţie trează, chiar aprigă în opera acestor femei. Participarea lor, sensibilitatea lirismului subtil al feminităţii lor se manifestă în problemele dure ale vieţii, în faptele artei, cu adâncă şi firească veridicitate. Am putea ridica destule exemple similare, pe bună dreptate, şi pentru literatura şi arta moldovenească. Dar nu aceasta e menirea rândurilor de faţă. Am făcut paranteza doar pentru a spune că în această înţelegere se afirmă şi "lirica feminină" a Irinei Stavscaia.
Varietatea cărţilor şi a poemelor sale e legată mereu de pulsul vremii şi al devenirii noastre. Mărturia poetică vine din vălmăşagul faptelor şi al evenimentelor. De multe ori e o mărturie de prezenţă, rudă cu reportajul. Totuşi şi atunci scrisul e dominat de fiorul propriei trăiri. Aceasta mai ales e valabil pentru poemele de proporţii între care aş cita aici: Dor de casă, Fum, Granitul veşniciei, Răsărita - Floarea soarelui, Moartea fratelui meu şi încă altele.
Chiar acolo unde textul temelor majore e încărcat cu prisosinţă de comentariul liric sau de factologia istorică (în unele poeme ne izbeşte un asemenea exces) chiar şi acolo, zic, autoarea ne ţine aproape cu propria-i emoţie şi cu participare sinceră. Fapte şi evenimente pe care le cunoşti îţi solicită atenţia parcă în citirea nouă şi în retrăirea patetică a autoarei.
Despre asta se cuvine să vorbim cu spirit critic şi cu discernământ într-o analiză cuprinzătoare.
Atunci când competenţa criticii literare va putea s-o facă...

Published:

	Author	Book name	Publisher	Year	Page	Remark
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	263