Darnica poezie a lui Igor Creţu


Darnica poezie a lui Igor Creţu		1972
updated: 2007-07-02 20:41:10

DARNICA POEZIE A LUI IGOR CREŢU

Răscolesc un raft impunător de bibliotecă moldovenească, rânduit din nemuritoare opere ale literaturii universale, care toate pitesc undeva, într-un centimetru mai discret de pagină interioară, numele traducătorului - Igor Creţu.
Iată un cules al meritului netăgăduit, când frumuseţea roadelor e pe măsura muncii, pe care o încunună. Nenumăraţi cititori de toate vârstele se vor face martori fireşti ai acestei împliniri. Vor saluta afirmarea în faptă şi în vreme a unui distins talent, cu care ei înşişi au crescut, preţuindu-l. A vorbi despre el înseamnă a deschide pagini pilduitoare din cultura noastră literară. Fac şi eu câteva însemnări mai mult din îndemnul bucuriei de cititor şi a tovărăşiei de breaslă care ne leagă.
Încep, totuşi, cu un vag tribut de regret, pentru că trebuie să mă întorc pe urme, la un prag, când toţi noi eram mai tineri cu aproape un sfert de veac. Atunci l-am întâlnit întâia oară pe Igor Creţu.
Erau începuturile cele multe şi grele din primii ani de după război. Se organizase o conferinţă a tinerilor condeieri din republică. Păstrez şi acum o fotografie de grup, cu chipuri de efebi mai mult sau mai puţin prizăriţi, hrăniţi după vreme din cartele fără literă şi gătiţi în odăjdii întâmplate pe atunci. Era activul de temelie al conferinţei noastre. Cu ciudată nedumerire descopăr printre aceştia profilurile împlinite de astăzi, autori ai volumelor recunoscute de proză şi poezie, purtători de bun renume sau râvnitori de "la mai mare".
Au trecut doar anii - la un sfert de veac...
Mi s-a cuvenit atunci să citesc, pregătindu-mă de referat, toate buchiile strădănuite, aproape nici una de tipar, scrise cu cerneală sau cu creionul în caietele şcolăreşti ale tinerelor talente. Erau schiţe biografice din ograda copilăriei, fragmente de povestiri, scheme folclorice, scenete pentru amatori şi, mai ales, poezie.
Vremea cerne şi alege. E greu să-ţi reaminteşti astăzi de ceva din cele descoperite pe atunci. Dar ştiu, cum ni s-a impus în atenţia tuturor, un mic grupaj de versuri iscălit de Igor Creţu, care pe atunci era student al Universităţii din Chişinău. Şi am recunoscut în acele începuturi, cu părere unanimă, una din bunele făgăduinţe ale poeziei noastre viitoare. S-a vorbit, mai ales, de mărturia gândului şi a culturii literare organic asimilate, pe care ni le dezvăluia tânărul poet. Era o vocaţie ce venea cu acumulări cristalizate, cu un anumit îndemn matur în prea verdele amatorism al vremii. Şi ne-am agăţat de ea cu nădejde aleasă, deschizându-i încurajatoarele pagini de la rubrica Primii paşi sau din Glasuri tinere, pe lângă care poetul a trecut fără nici un pic de emoţie, cucerit parcă de alte rosturi mai temeinice...
Târziu, după ani de zile, în atenţia largă a cititorilor s-a afirmat crescută o bibliotecă nouă, de primă valoare culturală, în care se vădea contribuţia masivă a unei personalităţi creatoare, conştiente de darul şi de datoria sa. Apăreau în graiul nostru, răsunând ca plăsmuite într-o expresie nouă, operele marilor scriitori clasici ruşi. Aceasta se cheamă traducere. Mă tem că sensul uzat, la noi, al cuvântului e palid în faţa muncii înfăptuite, pe lângă prea puţini alţii, de către Igor Creţu. Traducerea sa o primeşti cu sentimentul proaspetelor descoperiri, răsună ca o înnoire pentru cititor. Şi se dovedeşte, că "noul" era parcă aşteptat, că el nu e altceva decât cea mai firească, unica expresie moldovenească a originalului. Fără stridenţe, fără efecte rarisime de stil... E disciplina cultivată de limbă literară a unui talent încercat, care ştie ce poate şi ce trebuie să făurească. E remarcabilul aport al poetului Igor Creţu în scrisul nostru de azi. Astfel au devenit un bun spiritual pentru masele largi de moldoveni cărţile nemuritoare, dintre care pomenesc doar câteva:
N. Gogol - Suflete moarte.
M. Gorki Copilăria, Universităţile mele.
M. Şolohov - Pământ desţelenit.
I. Turghenev - În ajun.
Ş. Rustaveli - Voinicul în piele de tigru.
Citim masivul volum Din poeţii lumii, în care atmosfera de la izvoare e reîmprospătată nu numai ca expresie, ci, mai ales, printr-un excepţional dar de întruchipare, de retrăire a poeziei prime. Grupaje pline, aproape fiecare pentru cărţi aparte, ne prezintă pe Puşkin, Tiutcev, Blok, Esenin, Shakespeare, Byron, Burns, Baudelaire. Se adaugă apoi versuri din Maiakovski, Tvardovski, din folclorul găgăuz şi încă multe tălmăciri măiestre, făcute pentru o mare trăinicie.
Demult, prin 1950, m-am văzut atras şi angajat în traducerea poemei lui N. Nekrasov Cine trăieşte bine în Rusia. Lucrul început cu entuziasm s-a dovedit mult mai complicat decât crezusem eu, înainta cu eforturi din ce în ce tot mai mari şi prea puţin fructuoase. Nu mai încerc a reîntoarce acum cei câţiva ani de căutări prin care biata mea muză căuta să escaladeze culmile nekrasoviene. În deosebi mă orbea intimidându-mă sclipitoarea structură idiomatică, pe care originalul o cerea de la traducător. Când mă zbăteam mai fără ieşire, s-a întâmplat, că Ion Druţă, aflându-mi aleanul, mi-a sugerat ideea unui coautor - pe Igor Creţu. Îl considera singurul în stare de a urni din loc şi de a face lucrul până la capăt. A fost un gând cu noroc, pe care acesta l-a acceptat spre marea mea bucurie. Poemul a ieşit în traducerea noastră, revăzută şi oricum definitivată în ajunul jubileului de 150 de ani a lui Nekrasov. Ţin să recunosc aici, că pentru mine colaborarea aceasta a fost un control de severă exigenţă. Nu voi aprecia rezultatul, e dreptul cititorilor, dar afirm cu toată sinceritatea că tainul meu de lucru l-am revăzut de multe ori stimulat de exemplul ce mi-l impunea pe negrăite coautorul.
Pomenesc şi aici cuvântul "pilduitor". Mi se pare necesar pentru tot ce facem astăzi, mai ales în asimilarea, prin tălmăcire, a marii literaturi. Nu e o subliniere de ocazie, e încă o dată o cucerire de maturitate a măiestriei noastre literare. Şi e semn de netăgăduită şi rodnică perspectivă faptul că aici se angajează mulţi, tineri sau vârstnici, scriitori de talent. Ne vor ajuta să lărgim sfera tălmăcirilor creatoare şi să îngustăm amatorismul, jalnica practică a meseriaşilor anonimi sau de duzină. Care din păcate... Dar nu despre asta e vorba acum.
Acum mi-am adus aminte că Igor Creţu împlineşte cincizeci de ani. E prilejul cel mai nimerit pentru a sublinia rolul, aş zice misiunea, unui poet adevărat realizat în opera de traducere - proză sau versuri. Să ne întoarcem la prima întâlnire, la conferinţa amintită. Da, poetul a îndreptăţit cele mai bune nădejdi. El ne-a îmbogăţit cu poezia sa darnică, turnând-o prin tălmăcire în cărţile mari, cultivând-o cu înţelegere şi cu exigenţă, ridicând expresivitatea limbii materne. Cei mai calificaţi scriitori ai republicii contribuie astăzi la opera aceasta. Am realizat un nivel de creaţie şi de cărturărie, care trebuie susţinut în noua creştere. Să dăm maselor cărţile cerute de norma şi de spiritul contemporan. Astfel ne vom încadra în realitatea durabilă a culturii sovietice.
Recitesc în această lumină opera în desfăşurare a poetului Igor Creţu, salutând încă o dată caracterul ei pilduitor.

1972

Published:

	Author	Book name	Publisher	Year	Page	Remark
	Andrei Lupan	Scrieri v.3	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1973	354
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	274

Printed:

Journal	Date
Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	1972