Omenia darurilor (despre Vera Malev)


Omenia darurilor (despre Vera Malev)		1976
updated: 2006-03-17 08:04:03

OMENIA DARURILOR

Întocmai ca la întemeierea adevăratelor prietenii, rostul omenesc al literaturii creşte din credinţă şi devotament. Devotament faţă de oameni şi credinţă în ceea ce scrii. Sunt virtuţi de temelie, cerute de prietenii cei mulţi, care caută în cărţi adevărul, frumuseţea sa umană. Atrage şi convinge cartea în care crezi, crezi ca în experienţa însumată de o inimă generoasă şi înţelegătoare. Cititorul devine părtaş solidar al trăirii literare, prieten al adevărului zugrăvit în imagini.
Scriitorul, făcându-şi examene de temeinicie la anumite praguri ale vieţii, caută cu ardoare anume mărturia unor asemenea legăminte. Şi se bucură descoperindu-le ca la o îndreptăţită afirmare a rosturilor sale.
Mă gândesc astăzi că printre noi cei mulţi condeieri ai Moldovei trebuie să recunoaştem meritul acesta în mod puternic afirmat pentru tovarăşa noastră de breaslă Vera Malev. Şi pe bună dreptate. Putem să ne întoarcem la începuturi, aşa cum se procedează cu fiecare scriitor la anumite totalizări.
Să trecem pe la pragurile celor de peste douăzeci de cărţi tipărite de ea, scoase din imaginaţia şi din experienţa sa scriitoricească şi cu drept cuvânt dăruite ca un dar de merit cititorului. Aş putea să afirm eu ceva despre începuturile acestui scris, care a venit în literatura noastră într-un moment când era o arzătoare cerinţă, necesitate de pagini scrise cărturăreşti. Era în primii ani de după război, când a sosit la Uniunea Scriitorilor un manuscris foarte modest de câteva pagini, pe care mi s-a cuvenit mie să-l citesc şi cu alţi prieteni ai mei.
Ne-a plăcut la toţi limpezimea făgăduită din acea povestire, în care se întrevedea mai cu seamă o îngrijită caligrafie sufletească. Se afirma un om tânăr cu sufletul foarte deschis la realităţile vieţii, la trăirea oamenilor şi la puternicia adevărului de viaţă pe care vrea să-l transmită. Atunci, pe urmele manuscrisului cu pricina, l-am căutat pe autor. Am găsit-o undeva într-un cabinet de lucru, o fetiţă ieşită de abia din vârsta adolescenţei şi am chemat-o la treapta ceea de răspundere grea a slovei tipărite.
Debutul era la un grad de cărturărie foarte îmbucurător, şi asta atunci mai ales însemna foarte mult pentru noi. Au trecut de atunci zile lungi şi ani, au apărut cărţi după cărţi, cititorul s-a legat tot mai strâns de paginile iscălite de acest nume şi ne-am pomenit că se afirmă între noi în primele rânduri ale scrisului, ale prozei moldoveneşti acest tovarăş întâlnit atunci, tovarăşul nostru Vera Malev.
Afirmarea sa în literatură şi în tot câmpul culturii moldoveneşti nu s-a făcut pe trepte succesive, în ritm măsurat. În trecerea modestă fără stridenţă şi fără efecte autorul se juruise parcă unor munci care toată vremea trebuia să-i încerce puterile sufleteşti, nu numai talentul, dar şi puterea de caracter şi devotamentul de scriitor.
A intrat aproape în acelaşi timp în paginile gazetăriei, ale jurnalisticii noastre moldoveneşti. O întâlneam în gazetele tineretului, în gazetele republicane, în revistele de pe atunci, şi cum se obişnuia în practica noastră scriitoricească - ne întâlneam la consultaţii, dădeam sfaturi, făceam aprecieri. A da sfaturi la tineri scriitori... Vera Malev era un tânăr scriitor...
La tineri le recomanzi de cele mai multe ori legătura cu viaţa, încadrarea în frământările practice ale oamenilor. Dar ne-am pomenit că ne gândim - ce am fi putut noi recomanda acestui autor, acestei tinere, care pe tăcute ducea o greutate de documentare concretă mai mare decât noi ceilalţi. Cu mandat de la redacţie, mai ales de la revista Femeia Moldovei, căreia i-a dat o mare parte din munca şi din generozitatea ei creatoare, a colaborat mulţi ani la aceste publicaţii şi întotdeauna cu dreptul de proprie iniţiativă a bătut drumurile Moldovei în cele mai depărtate colţuri înspre lucrări grabnice, neastâmpărate, înspre focare arzătoare de muncă.
Prin aceste frământări s-au deschis casele şi inimile eroilor despre care scria. Iar ceea ce a adus din trăirile copilăriei a intrat în cărţi ca un element întregitor al vieţii noastre de astăzi. Aşa scria. Mărturiile scriitorului deveneau piloni necesari ai unui şantier real de muncă. Atunci credeam şi acum sunt convins de asta că la zbuciumul jurnalistic, la participarea din greu în ziua de azi n-a îndemnat-o atât firea neastâmpărată, cât mai ales simţul corect al datoriei şi disciplina interioară, conştiinţa scriitorului.
Asemenea facultăţi nu bat la ochi, rămân mai întotdeauna neafişate, dar ele constituie un fond moral, scump oamenilor sovietici. Mai ales trebuie recunoscut asta îndeosebi - ele împodobesc vrednicia şi frumuseţea tovarăşelor noastre, a scriitorilor femei din literatura moldovenească.
Pomeneam la început de credinţă şi devotament. Credinţă şi devotament la scrieri, aşa ca în bunele prietenii. Vera Malev e prietena credincioasă a eroilor săi, eroilor îndrăgiţi de ea. Un talent generos îi scoate din anonimat, ridicându-le în lumină farmecul şi valoarea de viaţă. Îi zugrăveşte cum le-ar face o dreptate meritată, cum i-ar răsplăti pentru frumuseţea omenească risipită în munci, în drame şi în tăceri. Pare că încrederea lor faţă de scriitor are ceva de frăţie, de freamăt al destinului comun. Această încredere trece prin caracterul eroinelor sale - Sanda Brai, Nica, Matei, Ion, Zamfira şi dramaticul talent al pământului nostru - Maria Cibotaru.
Cântăreaţa Maria Cibotaru. Vera Malev s-a apropiat de ea întâi prin căutări, prin publicaţii de articole, de reportaje. A fost antrenată încetul cu încetul în viaţa acestei drame a talentului nostru autohton, şi de la schiţă a acumulat material şi experienţă de viaţă şi l-a crescut într-un roman, care, putem să spunem cu drept cuvânt că, este o apariţie dintre cele mai impunătoare ale prozei noastre sovietice moldoveneşti.
Cântăreaţa Maria Cibotaru... Nu e vorba numai de drama reflectată în artă a acestei figuri de femeie, femeie simplă, fiică de muncitor din mahalalele Chişinăului, dar completându-i chipul, căutând să i-l oglindească veridic, autorul a trebuit să răscolească tot cu înţelegerea sa deosebită, cu trăirea proprie în acest Chişinău al anilor treizeci, a trebuit să ne dezvăluie complexa dramă a vieţii acelui timp în acest centru al Basarabiei. Figuri de muncitori, de intelectuali ai vremii, realitatea acelor trăiri, parcă gonite în adâncuri înfundate, departe de cunoaşterea lumii, în mahalale şi în străzile acestea de la Râşcana, Poşta Veche, Melesteu, cu ceea ce era caracterul de afirmare a acestor oameni, al acestor cercuri de intelectuali şi de muncitori şi a coliziilor dramatice de atunci, prin asta se realizează parcă cristalizate în jurul acestei fetiţe Maria Cibotaru - se realizează un tablou de frescă a vieţii noastre de atunci. Se ştie de acuma drumul de patimi a acestei copile de muncitor care a trecut prin ţările Europei, ducând cântecul său de acasă şi afirmând caracterul poetic, artistic al acestor oameni simpli, din Chişinăul de atunci. Da, noi nu urmărim numai drama Mariei Cibotaru. În tot ce face, ea cristalizează în jurul său şi în jurul dramei sale anume destinele, caracterele şi misiunile de viaţă ale acestor oameni, ale concetăţenilor săi, pe care ea i-a lăsat aici departe plecând pe zbuciumatele drumuri ale Europei Occidentale, trecând prin ţări şi ţări, într-o vreme de încruntată tragedie, de apocalips, când dominaţia hitleristă sfărâmase graniţele Europei, a ţărilor şi prin acest coşmar al vieţii trece parcă luminându-le în frânturi de oglinzi sparte aceste evenimente, aceste drame.
Cred că acest roman ne cere nouă o revenire dintre cele mai serioase pentru că se cere nu numai să-l analizăm, să-l confruntăm cu cerinţele marii literaturi şi să-l situăm la locul său meritat. Dar se cere ca să deschidem atenţia cititorilor, să le spunem că au în faţa lor o carte de deosebită valoare de cunoaştere şi de oglindire literară, de care ei au mare nevoie şi care se cere situată în primul rând al lecturilor noastre.
Ajung scriitorii, artiştii la anumite praguri ale vieţii când se întorc să-şi măsoare drumul parcurs, să-şi cântărească faptele, să-şi numere bucuriile, retrăirile şi rănile...
Vorbind despre literatura şi despre viaţa de scriitor a Verei Malev, eu cred că nu numai pentru mine, pentru foarte mulţi, mai ales dintre tovarăşii de breaslă, se impune o condiţie dintre cele mai imperioase: să afirmăm caracterul exemplar de trăire cetăţenească a scriitoarei Vera Malev. Am cunoscut-o în afirmările pe care noi le numim muncă obştească. În colectivul scriitoricesc, în redacţii, la lucru de mare răspundere în organizaţiile noastre de partid, şi întotdeauna când era nevoie de încercări grele, de răspundere mare, neţipătoare dar dură şi permanent susţinută şi de încredere deosebită pentru noi toţi noi ne adresam la tovarăşa noastră - Vera Malev. Cred că foarte mulţi, mai ales dintre tinerii scriitori au intrat în literatură, înfruntând greutăţi dintre cele mai aspre, încercând asperităţi unde nu întotdeauna erau ajutaţi cum trebuie. Ei au reuşit să intre, să pătrundă în literatură, trecând prin uşa acelui cabinet modest de la Uniunea scriitorilor, unde lucra tovarăşa noastră - Vera Malev.
Ar mai putea fi spus aici mult despre scrisul şi despre munca obştească de scriitor a tovarăşei noastre. Eu mă gândesc la chipul de femeie, femeia muncitoare a acestui meleag, căreia i s-au deschis porţile vieţii noi prin realitatea noastră sovietică. Pe multe le putem numi. Cred că în acestă listă cu care se poate mândri Moldova, se poate mândri cu fiicele sale, care se afirmă cu destinul lor nou astăzi, trebuie să recunoaştem că în preţuirea acestor chipuri de femei de aleasă valoare şi demnitate se înscrie cu meritul deplin şi numele tovarăşei noastre, scriitoarea Vera Malev.

Published:

	Author	Book name	Publisher	Year	Page	Remark
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	289

Printed:

Journal	Date
Revista "Femeia Moldovei", Chişinău	1976