Literatura noastră - a tuturor (aplicarea aceloraşi criterii de apreciere pentru creaţia tinerilor scriitori şi a celor consacraţi)


Literatura noastră - a tuturor (aplicarea aceloraşi criterii de apreciere pentru creaţia tinerilor scriitori şi a celor consacraţi)		1962
updated: 2006-03-18 14:03:50

LITERATURA NOASTRĂ - A TUTUROR

Nu numai a talentelor noi, care vin, afirmându-se cu fiecare an aşa încât nici n-apuci a te familiariza cu o tinereţe, că alta de acum bate la porţile de aramă ale veşnicelor muze. Ne-am văzut întemeiată breasla aproape în întregime din confraţi tineri. Şi ne-am deprins a creşte, demonstrând în primul rând emaliul danturii şi lipsa perilor albi. Câteva excepţii nu modifică optimismul global al acestei caracteristici.
Da, colectivul nostru, tânăr şi ferice, îşi are principalele jaloane plasate în viitor. De-ar fi numai sănătate şi o pace bună, cum spun oamenii... Şi deoarece despre partea asta parcă n-avem a ne plânge, trebuie, eu cred, să ne organizăm întâlnirile în mod firesc pe ogorul unic al trudei scriitoriceşti. Să nu facem parcele cu îngrădiri de vârstă, care de multe ori pot exagera nişte aparenţe trecătoare.
Nu neg, venirea noilor condeie ridică desigur probleme specifice. Fiecare candidatură, dacă e purtată spre noi de un har adevărat, solicită toată grija şi căldura tovărăşească. La vibrarea generoasă a talentului tânăr trebuie să ştim a răspunde cu cea mai darnică prospeţime de suflet. Dar se cere nu un răspuns adaptat la stilul vârstei de calendar, ci o reluare de legătură cu neogoitul freamăt al tinereţii. O asemenea întâlnire devine în primul rând examen pentru noi, cei mai vârstnici, pentru că ne verifică în mod practic capacitatea de a sesiza şi înţelege problemele înaintate de viaţă.
E jalnic talentul nerecunoscut, ofilit în mugure, dar e şi mai jalnic omul cu facultăţile anchilozate, care nu mai poate distinge chemările noilor prospeţimi. Primul caz la noi e rar, aş zice chiar imposibil. Purtătorii de har găsesc nenumărate posibilităţi pentru a ieşi din marele anonimat cu măsura deplină a individualităţii creatoare. E mai greu însă cu cel de al doilea care, dacă nu e fără leac, ne aduce totuşi o sumedenie de amaruri şi dureri de cap artistico-literare. Vorbesc de cazul când ni se atrofiază simţul real al noului, atât de afişat în cuvinte, fie că acest nou vine din rândurile vârstnicilor sau ale tineretului.
Cum să cultivăm un spirit de discernământ pentru promovarea talentelor autentice, care nu prin afişaj, ci prin vocaţie trainică sporesc literatura? Cum să facem ca din masa apariţiilor amorfe să întrezărim izvoarele artei şi să le deschidem cale spre inima cititorului?
O convorbire largă între noi toţi poate contribui la limpezirea acestor probleme în spiritul răspunderii care ni se impune tuturor. Sugerăm tema dezbaterilor cam astfel: cu faţa spre ziua de azi a poporului. Să vorbească analizându-şi munca scriitorii, să-şi valorifice prinosul, să-şi privească în faţă beteşugurile. Şi las-să se verifice aici spiritul de dârzenie cu temperamentul fiecăruia şi cu ardoarea elanurilor generoase.
Cine nu simte nevoia unor dumeriri mai întemeiate? Una din ele e cerută de însăşi delimitarea mecanică a vârstelor. Vorbim aşa, parcă ar fi o literatură a tinerilor şi una a bătrânilor. Dar asta nu corespunde realităţii. Cititorul ne preţuieşte după un criteriu mult mai creator şi mai obiectiv. Pentru el, alături de Bucov, Istru, Meniuc, Deleanu, Costenco stau, fireşte, numele lui Ciobanu, Druţă, Busuioc, Şalari şi mai departe Teleucă, Cibotaru, Vieru, apoi Boţu, Raisa Lungu, Loteanu şi încă Gheorghe Vodă, Anatol Codru, Petru Cărare, Vlad Ioviţă, ca să ne oprim la veşnic tânărul Ion Bolduma. Aceştia şi mulţi alţii constituie activul, aş putea zice masivul recunoscut al literaturii moldoveneşti. Citiţi-le lucrările cele mai bune, îi veţi distinge după gradul realizării, după stilul mai mult sau mai puţin individualizat, dar nu veţi putea specifica o ierarhie a vârstelor. Cei care vin cu misiunea talentului se înrudesc, angajaţi în multiplele aspecte ale vieţii.
Dacă putem vorbi de parcele individuale în făgaşul creaţiei, apoi acestea sunt culorile şi luminile ce disting un scris de altul, ca o mărturie a realizărilor.
Prin delimitarea exagerată a vârstelor se contramandează unul din cele mai grave beteşuguri ale vieţii noastre literare: neglijarea criteriului calitate. Apare prea multă producţie sforăitoare, pretenţiozităţi şi zorzoane lipsite de sens, se cultivă pe pagini speciale un fel de artă de a nu spune nimic. Ar trebui frânată o anumită pletoră pseudo-literară, apariţie ce agravează rătăcirea multor flăcăi şi fete, înzestraţi poate cu alte aptitudini folositoare. De ce să nu le spunem acest adevăr acum, la vreme?
Cu vârsta, desigur, mulţi amatori de gălăgie, descoperindu-şi adevărata vocaţie, se vor ocupa cu alte treburi. Se vor afirma cei ferecaţi cu datoria sfântă a talentului, care în primul rând constă în devotament faţă de oameni. Dar nici aceştia nu trebuiesc derutaţi cu momeala unei exclusivităţi ieftine şi cu un sterp mesianism gâfâitor, proclamat ici-colea, la repezeală.
Pe de altă parte, de ce, ferind tinereţea într-o paginaţie specială, să-i lipsim pe vârstnici de stimulul vecinătăţii sale binecuvântate? Parcă puţine metehne domină în verbul vechi, al celor mai mult sau mai puţin consacraţi? Câtă banalitate, câte recidive de disperată necărturărie, cât haos indescifrabil s-ar putea evita printr-o simplă unificare a cerinţelor critice?
Apoi trebuiesc verificate la nivelul zilei aceleaşi criterii de apreciere. Cu toate succesele incontestabile, rămânem datori cu un efort de durată, pentru a da literaturii noastre certitudinea profesională, valoarea de maturitate.
Ne solicită o întreagă epocă a calităţii, pe care avem a o susţine cu scrisul nostru. Ea nu îngăduie nici scheme, nici dogme, nici pastişe formale; cere mai ales capacitate vie şi gândire de sine stătătoare. Avem nevoie pentru asta de spirit colegial, dar şi de o sporită critică nepărtinitoare. Sunt convins că, dacă vom închega un sfat creator exigent, stimulând discuţia ca o normă firească pentru toţi, atunci roadele apropiate ne vor bucura şi pe noi, şi pe cititori. Cum să cultivăm un asemenea duh în activitatea organizată şi în munca de creaţie a fiecăruia?

Published:

Author	Book name	Publisher	Year	Page
Andrei Lupan	Cărţile şi răbojul anilor	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1969	182
Andrei Lupan	Scrieri v.3	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1973	225
Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	376

Printed:

Journal	Date
Ziarul "Cultura Moldovei", Chişinău	25.10.1962