Motive de schiţă (1933-1934, include: "Locul cu pricina", "Noi şi alţii", "Alţii şi noi", "Şomerie")


Motive de schiţă (1933-1934, include: "Locul cu pricina", "Noi şi alţii", "Alţii şi noi", "Şomerie")		1933
updated: 2006-03-16 16:04:09

MOTIVE DE SCHIŢĂ

LOCUL CU PRICINA

Vrun hâtru l-o fi scornit, ca să ne facă de ocară, acest fel de "Gaudeamus", din care cei vizaţi cunosc şi cântă cu voie bună mai ales începutul.

"Iată am venit şi noi,
La "Sorbona" din Băcioi..."

Orgoliul nostru nu-l atinge ironia. Hapsâni la învăţătură, am descălecat aici la marginea oraşului, unde din generaţie în generaţie porecla a fost prefăcută în renume. Şcoala mai poartă încă un nume savant pe care şi-l flutură ca pe o flamură peste toată mahalaua - Botanica. Aşa că imnul buclucaş confirmă o realitate trainică. Ca prestigiu, în ierarhia şcolărească a oraşului ne ţinem fruntaşi. Purtăm freză, fumăm, nu ştim de uniformă şi n-avem nevoie de permis pentru a rătăci pe străzi în timpul liber. Ziua sau noaptea - nimeni nu ne întreabă. Spre liceu ne uităm cu o anumită indulgenţă critică: or fi ăia mai spilcuiţi şi mai subţiri, dar n-au independenţa noastră şi nici bărbăţia. Mulţi dintre noi se ţin la egal, trăind umăr la umăr, cu craii cheflii ai mahalalei. Se încaieră uneori şi la câte o bătaie, plătindu-şi cu demnitate multlăudatul succes la fete.
Suntem aici instalaţi într-un domeniu luxuriant cu palmete de pomi fructiferi, cu arcade înflorite, cu uriaşi copaci care încadrează clădirile şi cu un parc renumit în care vin duminica la "rendez-vous" nenumărate taine şi suspine şi ochi de mironosiţe. Gardul înalt din uluci, întins în lungul drumurilor pe un triunghi de kilometri, e poate cea mai impunătoare podoabă a locului. Se deschide de la prima răscruce cu o poartă monumentală de lemn, vârfuită cu acoperiş din patru ape, având streaşina împodobită cu ghirieci, stâlpii înfloraţi, iar aripile în două canaturi zimţate cu jocuri de gherghef de sus până jos. E o poartă într-adevăr unică în aceste locuri. A fost cumpărată de la expoziţie pe un preţ redus, din cauza că proporţiile complicate şi grandioase nu îngăduiau transportarea ei la mari distanţe. După încheierea expoziţiei a devenit proprietatea şi blazonul de nobleţe populară al "Botanicii". În oraş e vestită cu autonomie de monument; cel puţin jumătate din faima noastră bună deţine acest nume - "Poarta Moldovenească".
Dincolo, în afară de poartă şi de gardul cu uluci, se macină viaţa neagră a mahalalei. Noi o cunoaştem mai mult în aspectul sumar al cocioabelor pleoştite, de-a lungul şoselei ce duce spre gară. Acolo se termină periferia şi începe oraşul propriu-zis, cu tramvai şi cu birjari. E drumul nostru de legătură cu teatrul, cu cinematograful şi cu talciocul. Făcându-l regulat şi invariabil pe jos, ne-am familiarizat cu jalnica sa topografie şi cu icoanele schimbătoare care-l înviorează. Aici e partea cea mai hărţuită a suburbiei. Munca, obiceiurile şi petrecerile "mahalalei" ajung până la noi ca un lung vaier al necazurilor. Vieţuiesc şi trudesc aceşti oameni, parcă demonstrând cu traiul ce-i aceea voia întâmplării. Toţi încearcă de toate: salahori, birjari, hamali, cârciumari, spălătorese, dar mai ales şomeri gonindu-se după un câştig de ocazie. Pe câţi îi ştim, acesta li-i felul.
Cele două suferinţe latente ale mahalalei sunt copiii şi fetele. Printre copiii mici apare rar câte un broscoi dolofan şi înnegrit, care contrastează ţipător cu lingoarea generală a celorlalţi. Câte o mutră concentrată de bandit târâie în vreun lighean vechi niscaiva cioburi de sticlă sau vreo mortăciune de pisică. O pricină necunoscută l-a încărcat de vlagă în ciuda tuturor mizeriilor. Pare venit din altă parte, cu cărnurile închegate într-un climat mai teafăr. În jurul lui cei mai mulţi forfotesc osoşi şi deşiraţi, nespălaţi şi rahitici. În cămăşoaie cătrănite, cu marginile desţesute şi răsucite, se coc prin cotloane turnându-şi pământ fierbinte pe burtă sau se joacă de-a şuia, aşezându-se cu dosul gol pe muchia râpei şi târându-se betegi cu mâinile sprijinite la spate. Îi vezi ieşind de prin hopurile străzii, malarici şi goi ca nişte proiecţii de propagandă subversivă. Cei mici sunt de obicei tăcuţi. Alţii mai răsăriţi se bat, se înjură sau, dacă se joacă, fac un zgomot de adevărată hoardă. Dacă fumezi, te strigă din urmă:
- Dă-mi chiştoc!
- Bix!
- Bicioc!
Şi aleargă dibaci pe creasta drumului alăturea, până capătă câţiva bani sau biciocul.
Pe la garduri tânjesc femei bătrâne sau fete ascunse în dosul ochilor mari, bovini de aşteptare goală şi de obişnuinţă cu aspectul etern al străzii.

NOI ŞI ALŢII

Suntem cam aşa cum a zis o ţigancă nimerită duminica în parc cu ghicitul. Înţelegând că de la noi n-are ce câştiga, ne-a ghicit la toţi în hurtă: "Sunteţi fiecare cu haracterul lui, dar toţi sunteţi golani". Vorba i-a rămas de pomină. "Haracterele" se ciocnesc în încăierări şi discuţii, zile şi nopţi, fără sfârşit.
Burtă conclude metafizic:
- Ce-i viaţa, bre? Ce-i ea, dacă vrei să fii pesimist şi să te gândeşti? E un fleac! Un fleac mizerabil care nu face două parale. Ai văzut, ce mai vrei?
Cât despre viaţa sa, Burtă n-ar pune-o în cumpănă, nici pentru două împărăţii.
Deşiratul Porumbea îl secondează pe Burtă cu o filozofie din sfere mai terestre. Vorbeşte despre rostul nostru ca despre un fum pe care nu-l poate strânge în mâini. Problema lui e concretul negru şi vitreg.
- Voi vedeţi că nu-i? Dacă nu-i, de unde vrei să fie? Fiecare se gândeşte numai la el. Ce, o să-mi dea mie pământ? Pe dracul! Totul la ai lui, mă! Fiindcă aşa-i!
Bursache tace şi doarme. Cu greu ridică uneori capul şi numai cască. Pentru el problemele se rezolvă cum s-ar dizolva zahărul în ceai. În cele mai ascuţite controverse, reproduce din memorie vreun vers de Vlahuţă sau vreun discurs de la zece mai. Dacă-şi aminteşte încă vreo zicătoare pentru replică, se retrage eroic şi apune în tăcere. Cui vrea să-l asculte îi povesteşte ceva extraordinar, singurul roman pe care l-a citit în viaţa lui: "Perfidie şi iubire sau regicidul din Belgrad".
- E foarte frumos, nu mai există în literatură aşa ceva. Trebuie să fie scris de Tolstoi.
În clasă, cei mai populari sunt mareşalii. Au fost amândoi găsiţi inapţi pentru serviciul militar şi reformaţi, o lună după încorporare. Iţic, primul mareşal, e mai şters. Nu face nebunii, filozofează. Seamănă, pe un plan, cu Bursache. Fâţă însă, celălalt mareşal, parcă trăieşte în oxigen curat, în paroxismul arderii. Pentru un lucru face zece simultan. Dacă râde, cască ochii şi-i umflă, zgâlţâie capul în toate părţile, joacă, se lasă pe vine, se agaţă cu mâinile de urechi, apoi loveşte cu ele genunchii, ţipă, sare şi fuge pe uşă, uitându-se holbat în urmă. Râsul lui ne stimulează pofta de a-l zădărî, îi facem mizerie. Îl prindem şi-l azvârlim în sus până ameţeşte, îi turnăm apă în cap sau punem pe unul meşter să-l ia "la cârlig". Acesta îndoaie mâna de la cot, iar Fâţă docil, râzând de bunăvoia clasei, îşi bagă capul ca-n jug, pentru ca să fie ridicat peste spate şi scuturat până i se face gâtul subţire. Atunci abia începe a urla.
La dormitor se dă uneori alarma că mareşalul Fâţă e bolnav. Doctorul Zeb sare din pat cum l-a prins vremea şi aleargă ca să-l consulte. Ia scara de la perete şi o aşează în lung peste bolnav: face radiografia măruntaielor. Invariabil prescrie câteva duzini de injecţii sau o cură de prăsade. Injecţiile se pun sub coaste cu pişcături şi ghionturi. Prăsadele i se administrează la ceafă cu bobârnacul. Fâţă se apără, ţipă ca o gaiţă speriată şi bate împrejur cu picioarele. Când poate, se răzbună în felul său: pune mâna pe Sânt Ion de la Suceava, cel mai chircit dintre noi toţi, şi-l canoneşte.
Vara Fâţă lucrează în Cişmigiu sau la Băneasa, dacă-i pică vreo salahorie pentru câştig. Se întoarce la şcoală îmbrăcat în haine de la hala vechiturilor, cu fotografii de la serviciu. Ne atrage atenţia fudul asupra furtunului uriaş cu care a fost vrednic să lucreze la udatul florilor boiereşti.

ALŢII ŞI NOI

Şcoala are patru figuri odioase: pedagogul Sportsmenn, poetul Jean, talentatul "Shakespeare" şi Pipach chimistul. Împreună cu încă vreo doi ei formează "mica direcţie", cea mai reprezentativă echipă a intelectualilor dezmoşteniţi din această margine de Chişinău şi singura care alimentează o literatură humoristică inepuizabilă printre elevi. În cercul lor viaţa altora apare transfigurată sau mutilată de o sete bolnavă de senzaţional, care se comunică în sus la consiliul profesorilor. La înaltul for faptele noastre ajung mestecate şi preparate de mandibulele şi temperamentul sintetic, profund sintetic, al cvartetului. Şi oamenii rămân îngroziţi. Iau măsuri precipitate ca să ne facă normali, iar pe urmă se prind cu mâinile de păr faţă cu realitatea meschină şi aliterară.
În disciplina nouă, pe care se luptă s-o instaureze directorul, explodează bombe neaşteptate. Un elev absentează cu încăpăţânare de la lecţii şi din dormitor. Probabil că a fugit şi a avut o aventură grozavă. O fi sărit peste garduri, s-o fi îmbătat şi poate că s-a bătut în stradă, cu cuţitarii. Posibil să aibă un revolver şi chiar să fi tras vreo cinci gloanţe prin geamurile oamenilor. Pentru că n-a apărut nici a doua zi, nu-i exclus să fie la poliţie pentru cine ştie ce tâlhărie. Te pomeneşti că se fac cercetări, se mai descopăr câţiva indivizi c-un activ asemănător şi se închide şcoala. Iar corpul didactic suportă tot ponosul pentru acest nemaipomenit derbedeu.
Probabil...
Ce probabil? Sigur! Individul acesta periculos trebuie înlăturat, pentru bunul mers al şcolii.
În panică, hotărârea trebuia şi a fost luată: eliminare definitivă şi avertisment celorlalţi. Elevii au descoperit că vinovatul făcea armata de şapte luni într-un regiment de artilerie, după ce-şi luase concediu legal de la şcoală.
Shakespeare face o confidenţă amicilor din "mica direcţie".
- Ssst! un elev are coadă.
Cei trei:
- Eeei!...
Povestitorul devine grav, chiar îngrijorat. Ridică degetul a taină, chipurile: "Nu spun care-i. Nu vreau să-l nenorocesc". Pentru magia momentului toţi simulează o tăcere sinistră. Sunt siguri că amicul a spus o minciună, dar ei o acceptă cu necesitate intimă, ca pe un vis de morfinoman.
Sportsmenn: E Bâ...?
Jean: E Be...?
Pipach: Fenomen extraordinar! Unde mergem?...
Senzaţia e înghiţită de toţi cu un oftat greu, de adâncă dezolare şi cu degetul pe buze al celui ce povesteşte: "Sssst! Nici un cuvânt!".
Sportsmenn ştie una şi mai şi:
- Unul cântă noaptea din drâmbă.
Toţi: Elev?
Sportsmenn: Elev!
Toţi: Noaptea? Din drâmbă?...
Sportsmenn: Da! Din drâmbă! Noaptea!... Am să-l prind, să nu-mi spuneţi pe nume! Daţi-mi o zi, o singură zi.
Jean e şef de practică la livadă, grozăviile pe care le povesteşte el sunt împănate cu fructe şi cu copaci.
- L-am văzut pe unul cum mănâncă nuci întregi cu coajă.
Ceilalţi: Întregi?
Jean: Necurăţate! Cu kilogramul!
Ceilalţi: Şi?...
Jean: Parcă nici n-ar fi mâncat.
Pipach chimistul: Da, da, se prea poate. Eu ştiu că beau acid sulfuric, ca pe apă! I-am văzut în laborator.
Toţi: Grozăvie!... Se duce dracului şcoala. Dacă n-am fi noi!...
Pe urmă se împrăştie pe acasă. Fiecare gândeşte la ceea ce a spus.
Pipach: Toţi trăncănesc minciuni. Dar pe a mea au crezut-o; eu ştiu să le spun.
Sportsmenn are mai mult de gândit. El şi-a luat doar angajamentul să-l prindă pe cel cu drâmba.
- Oare este? Probabil că da. Trebuie să fie, sigur că este. Numai ei mint, Sportsmenn nu minte!
Jean se gândeşte, ce-ar fi de bună seamă, dacă ar exista cineva care să mănânce nuci întregi, necurăţate, cu kilogramul.
- Se poate, lumea-i ciudată. Toată lumea... Dacă n-aş fi eu...
Shakespeare reflectează despre toţi, prin ştiinţa lui doftoricească.
- Nu se pricep în medicină. Poţi să-i vinzi cum îi vrea. Şi-s proşti şi n-au talent la vorbă!

***

Doi dintre cei patru sunt obsedaţi în intimitate de talent. Poetul Jean se inspiră zilnic, după un ritual anumit. Întâi îşi pune creionul special la butonieră şi devine serios, îngândurat. În buzunarul din dos al hainei îşi ia carnetul de ciorne şi radiera. Pe urmă pleacă tăcut, cu pas încet, spre parc. După un ceas-două se întoarce cu câteva poezii, pe care le transcrie pe curat, cu litere înflorite.
A scos şi volum:

FRUMUŞELE
Poezii
de
Jean Burleşti

A tipărit două sute de exemplare, din care până acum a dat cu autograf şaptezeci şi trei.
De două luni s-a apucat de literatură şi prietenul Shakespeare. A lucrat o piesă de teatru pe trei foi de caiet.
"Un sultan turc şi un dorobanţ deştept".
- Comedie cu glume şi numeroase comicării -
de TIMOFEI Shakespeare
Subchirug
Îl extaziază mai ales finalul:
"Sultanul turc: Acum adu-mi măgarul ca să plec.
Dorobanţul deştept: Măgar eşti dumneata.
(Îi pune sultanului coarne şi scoate limba).
Cortina cade. Aplauze".
A chemat doi elevi, amatori de activitate artistică, şi le-a citit comedia. Pe urmă i-a rugat să i-o joace la o şezătoare. Băieţii au pretextat că-i prea grea. Imposibil să-l faci pe sultan; trebuie tron, coroană, semilună, fes. Autorul a recunoscut cu regret că opera nu e de scena noastră. De atunci însă ea se joacă prin coridoare la recreaţii şi noaptea în dormitor, spre hazul şcolii întregi.

ŞOMERIE

Zece din clasă sunt "şomeri". La început glumă, porecla a prins rădăcini, iar acum e valabilă şi în relaţiile cu oficialitatea. Sistemul a fost căutat şi însuşit de o anumită grupă de solvenţi, - cei care nu puteau plăti taxa au cerut externarea. Dacă nu trăiesc în cămin şi nu iau masa la cantină, înseamnă că nici solda nu mai trebuie plătită. Un director înţelegător le-a aprobat cererea fără nici o complicaţie. După doi ani capul şcolii s-a schimbat; noua conducere a luat măsuri. A pus taxe noi pentru externi, i-a alungat pe cei care dormeau clandestin prin dormitoare, a postat un pedagog în uşa sufrageriei. Externii, care de fapt trăiau din tainul împărţit al celorlalţi, au devenit "şomeri". Noi am fost opriţi de consiliul pedagogic după cum urmează:
de a primi "şomeri" la masă,
de a primi "şomeri" cu dormitul în pat,
de a scoate pâine sau alte alimente din sufragerie,
de a înlesni în orice mod vreunui şomer violarea graniţelor impuse de situaţia sa.
Pentru prima dată pedagogul Sportsmenn şi-a înţeles datoria pe loc şi a început să şi-o îndeplinească exagerat. Păzeşte mai ales uşa la sufragerie, să nu contrabandeze bucatele spre şomeri sau invers. Când se supără, face câte o razie de noapte prin dormitoare şi-i descoperă aciuaţi cu somnul pe la prieteni. Uneori lucrurile se încurcă. Odată le-a scăzut la toţi câte patru puncte la conduită pentru că lipseau. A doua oară i-a ameninţat cu câte 3000 lei amendă pentru că au fost prezenţi. Faptele s-au discutat din nou la consiliu şi s-au afişat cu sintaxa oficială a domnului director. Nu toţi profesorii au fost de acord, dar asta n-a schimbat nimic. Vreo două conştiinţe nedumerite au rămas neglijate în urma dreptăţii.
"Şomerii" au început a-şi modifica viaţa. Doi au luat gazdă prin măhală. Restul se culcă prin sala de muzică, în bibliotecă, prin parc... Când e frig, intră târziu în dormitor şi se încuie în garderobe.
Numai că Sportsmenn, zelos şi excesiv, a bănuit şmecheria şi i-a împărtăşit directorului o idee. A doua zi lucrurile au fost puse la punct.

AVIZ
Li se aduce la cunoştinţă şomerilor, că li se atrage atenţia că n-au voie a li se ţinea garderobe de la şcoală şi li se repetă că le este strict oprit a călca prin dormitoare. Garderobele să le predea domnului pedagog Sportsmenn.

Ca orice aviz de autoritate, şi acesta se încheia cu ameninţarea consfinţită "a cazului contrar". Şmecherii însă au luat cunoştinţă şi au tras concluzii în felul lor.
- E pentru noi...
- Mda...
- Al dracului Sportsmenn!
- Parcă directorele e mai breaz?
- Ei, şi-acu?
- Sula şi căciula! Dormim pe la alţii! Mă, să vă goliţi garderobele, aveţi musafiri la noapte!
Şi ordinul s-a executat cu voie bună, spre marea mâhnire a lui Sportsmenn.

1933-1934

Published:

	Author	Book name	Publisher	Year	Page	Remark
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1973	189
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	48