Cerere de ajutor în legătură cu boala soţiei

	06.08.1960
Cerere de ajutor în legătură cu boala soţiei
the original: (370KB)	Author : Ignat Alexandru S. - învăţător s.Călmăţui,Cărpineni Recipient : USM - Uniunea Scriitorilor din Moldova
updated: 2007-04-15 21:49:10

Uniunii scriitorilor
sovietici din Moldova
De la învăţătorul şcolii
din Călmăţui raionul
Cărpineni Ignat Alexandru
Semionovici.

Cerere
Rog Uniunea scriitorilor să-mi vină în ajutor în legătură cu situaţia grea, ce s-a năpustit ca o fiară de nebiruit asupra întregii mele familii. De trei ani mă lupt, ca s-o înving, dar nu-mi ajung puteri.
Duşmanul crunt, ce mă apasă tot mai greu, este boala grea, care a închingat-o la pat pe soţia mea, Ignat Maria Ivanovna. Ea suferă de mai multe boli: dvuhstoronii ociagovii t.b.s. legkih, hroniceskii gipoaţidnii gastrit, hroniceskii kataralinii holeţestit. Accesele de boală îs însoţite de dureri mari şi vărsături groaznice. Această boală grea alungă din familia mea fericirea, aducând în schimb durere, jale şi lacrimi.
Timp de trei ani mă aflu mereu în drum spre spitaluri, începând cu cel raional, şi ajungând până la cel republican.
Tratamentul primit cu ajutorul mijloacelor noi de lecuire - electrosonul şi altele au dat dovadă, că boala, de care suferă soţia, poate fi lecuită, dacă acest tratament ar urma să fie dus până la capăt. Însă, din nenorocire, după 26 zile de lecuire, la 1 iunie, soţia a fost eliberată din spital, punându-i-se în vedere, ca să se lecuiască acasă şi în sanatorii. În sanatoriu n-a putut fi trimisă: n-am avut bani, iar Comitetul raional profesional nu i-a dat bolnavei foaie în sanatoriu.
În condiţiile de lecuire acasă boala s-a dovedit a fi biruitoare. Astfel starea bolnavei s-a înrăutăţit. Medicii spitalului raional afirmă, că ei nu-s în stare să ducă lecuirea până la capăt, deoarece spitalul încă nu dispune de noile mijloace şi metode de tratament. De atâta am fost nevoiţi să plecăm din nou la spitalul clinic republican. Timp de trei zile m-am adresat către medicul principal al spitalului, înlocuitorului său, şefului secţiei de tratament a Ministerului Ocrotirii sănătăţii cu rugămintea, să interneze bolnava din nou în spital pentru un termen mai îndelungat, ca s-o lecuiască. Însă toată speranţa, rugămintea şi insistenţa mea s-au lovit de un zid puternic de piatră şi s-au zdrobit. Răspunsul a fost acela, ca s-o lecuiesc acasă şi s-o trimit în sanatoriu. Acasă nu-s în stare s-o lecuiesc: nu-i o singură boală, n-are cine îngriji nici de ea, nici de copii, n-am nici economii, ca să-i creez condiţii bune. În sanatoriu la fel cu ce s-o trimit nu am. Ce rămâne de făcut? Ce faptă a săvârşit bolnava? De ce ea trebuie să-şi aştepte moartea fără a avea măcar un pic de speranţă de viaţă, de care nimeni nu vrea niciodată să se despartă? Oare nimeni nu-i în stare să-i ajute? Este aşa putere. Aceasta-i puterea umanismului sovietic, puterea conştiinţei curate, puterea devotamentului cauzei omeneşti.
Puteţi pune întrebarea, de ce mă adresez Dumneavoastră? M-am adresat tuturor organelor, care-s datoare să se îngrijească de situaţia omului truditor, dar un ajutor concret n-am primit. Ori nu-s în stare să ajute, ori nu vor, dar timp de trei ani se chinuie, în primul rând, mama copiilor bolnavă, copiii şi eu.
M-am hotărât să mă adresez Dumneavoastră de atâta, că nu mai ştiu cine poate să-mi vină în ajutor.
Azi, când tot norodul sovietic simte fericire, avânt de muncă, bucurie, dragostea de viaţă, eu cu întreaga familie suntem cuprinşi de durere, lacrimi, jalea copiilor, ce nu vor să se despartă de scumpa lor mamă. Ei nu ştiu, micuţii, ce-i mângâierea mamei, nu ştiu zâmbetul ei, nu-i ştiu sărutul cald şi dulce al mamei. Ei ştiu doar lacrimile, suspinul şi vaietele ei.
De rând cu năpasta aceasta s-a abătut asupra noastră şi se ţine gropă(?) de noi sărăcia. Trei ani, de când îi bolnavă soţia, lucrez numai eu singur şi întreţin toată familia. Toată leafa mea se duce numai pentru lecuire şi hrană. Drumurile spitalelor, leacurile, dieta ne-au adus la o situaţie nemaipomenit de grea. Am devenit goi, dar la un moment dat putem fi ameninţaţi şi de foame. Ca să prelungesc existenţa întregii familii în situaţia creată, eu sunt nevoit să împrumut bani din contul lefii ce trebuie s-o primesc în luna octombrie. Cu mare greu mai găsesc, de la cine să împrumut.
Nu-i frumos din partea mea să Vă trimit astfel de scrisori, dar n-am altă ieşire. Mă aflu pe malul unei prăpastii, ce mă ameninţă. Mai departe nu pot face nici un pas. Mă adresez către Dumneavoastră din toată inima, dacă puteţi şi binevoiţi să mă ajutaţi cu cât veţi fi în stare atât moraliceşte, cât şi materialiceşte, ca să salvez familia.
Îmi pare rău, că la momentul de faţă am devenit cerşetor.

Cu stimă

6.VIII.60 Ignat