art. "Dosarul tăinuit" (despre scrisoarea deschisă către CC PCUS din 1956 privind discreditarea basarabenilor în structurile de conducere)

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	20.06.1990
art. "Dosarul tăinuit" (despre scrisoarea deschisă către CC PCUS din 1956 privind discreditarea basarabenilor în structurile de conducere)
the original: (278KB)	Author : Lipciu Ion
updated: 2006-06-29 07:52:15

DOSARUL TĂINUIT

POSTFAŢĂ LA O ŞEDINŢĂ A BIROULUI C.C. AL P.C.M. CU O VECHIME DE 34 DE ANI, CARE ÎL VIZA PRINTRE ALŢII ŞI PE SCRIITORUL-ACADEMICIAN ANDREI LUPAN, DELEGAT LA CONGRESUL XXVIII AL P.C.U.S.

«Strict confidenţial»

De fiecare dată, când am ocazia să fac cunoştinţă cu materiale de arhivă ce ţin de istorie, involuntar încerc o necesitate aprigă de a mă vedea măcar cât de cât martorul trăirii acelor evenimente, pentru a simţi cu inima şi cugetul atmosfera, pulsul vieţii de atunci. E o dorinţă firească şi, am impresia, explicabilă, că numai în aşa fel poţi izbuti să înţelegi mai bine lucrurile, să împărtăşeşti bucuria unora şi să retrăieşti durerea altora. Am în faţă un dosar cu calificativul «Strict confidenţial» de un portocaliu spălăcit de vreme, carnetul de notiţe, făcute în timpul convorbirilor cu persoanele vizate în materialele lui, un şir de alte materiale, documente şi încerc acum să reconstitui incă o dată cele întâmplate.

Era pe la mijlocul anului 1956, când din iniţiativa Institutului de istorie a partidului de pe lângă Comitetul Central al P.C. al Moldovei peste 200 de participanţi ai ilegalităţii comuniste din Basarabia din perioada ocupaţiei au reuşit pentru prima dată să se adune la o consfătuire specială. Ea a fost consacrată chestiunii privind adunarea materialelor şi amintirilor foştilor combatanţi cu scopul de a crea o pagină veridică a trecutului acestui ţinut. Însă nimeni dintre ei nici n-a bănuit că forul in cauză încă mulţi ani la rând va fi considerat drept o acţiune antisocialistă. Vorba e că în cadrul consfătuirii au apărut un şir de probleme stringente, legate de soarta plaiului natal, de oamenii lui, şi atunci un grup de participanţi la consfătuire au expediat o scrisoare pe adresa C.C. al P.C.U.S. şi C.C. al P.C.M. Ţinând cont de importanţa istorică şi politică a acestui document, interesul sporit al cititorilor noştri, vom reproduce răvaşul amintit aproape în întregime.
«...Dragi tovarăşi, în 1918 Basarabia, după cum se ştie, a fost ocupată de oştirile burghezo-moşiereşti din România. Dar lupta revoluţionară a basarabenilor n-a încetat. Despre aceasta vorbesc răscoalele armate din Tatarbunar, Hotin, greva generală din Chişinău, demonstraţiile de masă din Chişinău, Bălţi, Ismail, Bender, Orhei şi în multe alte localităţi... Închisorile boierilor români: Doftana, Jilava, Văcăreşti, Mislea, Alud, Ocna ş. a. au fost supraîncărcate cu bolşevicii basarabeni. O bună parte dintre comuniştii basarabeni au luptat nu numai în Basarabia şi în România, ci şi împotriva fascismului în Spania din anii 1936-1938, în mişcarea de rezistenţă din Franţa, Belgia şi Cehoslovacia.
Se părea, că după reunirea Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească cadrele basarabene vor fi atrase la construcţia vieţii noi socialiste. Însă îndată după eliberare unii conducători din republica autonomă, mai ales Constantinov şi Zelenciuc, s-au dovedit a fi foarte ostili faţă de vechile noastre cadre. Ei au convocat curând la Sovietul orăşenesc Chişinău de deputaţi ai oamenilor muncii o adunare a activului, care a luat parte la organizarea întâlnirii solemne a Armatei Roşii. Printre cei de faţă erau comunişti ieşiţi din ilegalitate, comsomolişti, reprezentanţi ai sindicatelor revoluţionare, reprezentanţi ai altor organizaţii obşteşti. La această adunare tov. Constantinov completamente neîntemeiat a declarat organizaţia comunistă basarabeană desfiinţată, afirmând: «Misiunea voastră s-a încheiat. Voi n-aţi făcut revoluţia!».
La obiecţiile secretarilor Comitetului regional basarabean al partidului Burlacenco şi Korotkov că nu se poate pune semn de egalitate între Partidul Comunist şi diversele partide şi organizaţii burgheze şi nu trebuie respinse cadrele locale basarabene, care cunosc bine oamenii, limba, obiceiurile populaţiei băştinaşe, Constantinov strigă cu răutate: «Zamolceati! Cine va încerca să nu se supună va fi băgat la închisoare...».
După cum vedeţi, activiştii ilegalişti au fost chiar din primele zile trataţi cu neîncredere, ba chiar ameninţaţi cu arestarea în caz de vor pretinde la adevăr. Dar să revenim la scrisoarea în cauză.
«E neînţeleasă, de asemenea, poziţia organelor superioare de partid din republică faţă de primirea în rândurile P.C.U.S. a participanţilor la mişcarea comunistă ilegală, ei fiind lipsiţi de acest drept. Deşi la 14 decembrie 1954 C.C. al P.C.U.S. a adoptat hotărârea cu privire la primirea în partid pe baze generale a cetăţenilor Uniunii Sovietice, care au făcut parte pe timpuri din alte partide comuniste frăţeşti, Comitetul Central al P.C. al Moldovei n-a întreprins nimic pentru reabilitarea noastră.
Această chestiune ne pune în gardă. În republică s-a creat o situaţie anormală. Ea constă în faptul că si acum, după 16 ani de la eliberare, nu numai în organele de partid şi sovietice, dar şi în organizaţiile sindicale, în toate ministerele şi departamentele, comitetele raionale de partid, comitetele executive, organele de ocrotire a drepturilor ale Moldovei la posturi de conducere cadre locale, basarabene aproape că nu există. În acest răstimp a fost cultivată ideea, convingerea că «ei» sunt cetăţeni de o categorie superioară, meniţi pentru conducere, iar locuitorii din partea dreaptă a Nistrului, care constituie 90 procente din populaţia republicii, sunt calificaţi în mod neîntemeiat incapabili, suspecţi din punct de vedere politic. În acelaşi timp oamenii muncii din Basarabia nutresc cele mai sincere sentimente de dragoste faţă de Patria Sovietică, faţă de toate naţiunile conlocuitoare... Sperăm că neajunsurile respective vor fi lichidate, iar noi, participanţii la mişcarea comunistă ilegală din perioada de ocupaţie a Basarabiei, suntem gata să ne consacrăm toate eforturile şi cunoştinţele pentru înflorirea republicii. Cu stimă: E. N. BUCOV, membru al C.C. al P.C.M., deputat al Sovietului Suprem al republicii, participant la ilegalitatea revoluţionară din 1931, S. D. BURLACENCO, fost secretar al Comitetului regional basarabean al P.C. Român, I. I. VOLGHIN, membru al comitetului orăşenesc Chişinău al partidului şi secretar al comitetului orăşenesc al comsomolului, A. P. LUPAN, deputat al Sovietului Suprem al U.R.S.S., preşedintele Uniunii scriitorilor din Moldova, A. M. OIRIG, fost secretar al Comitetului regional de partid din Moldova, P. I. PETROV, fost secretar al comitetului orăşenesc Chişinău al partidului, A. A. RUSSU, colaborator ştiinţific la Filiala moldovenească a Institutului de marxism-leninism de pe lângă C.C. al Moldovei».
Fireşte, scrisoarea în cauză a fost pentru conducerea republicii ca un trăsnet din senin. Biroul Comitetului Central al P.C. al Moldovei a reacţionat pe cât de «operativ», pe atât de bolnăvicios, convocând la 22 noiembrie 1956 o şedinţă în cadrul căreia a pus în discuţie scrisoarea colectivă de mai sus. La şedinţă, după cum ne mărturisesc documentele de arhivă, au fost prezenţi membrii Biroului: Serdiuc, primul secretar, Gladkii, Scurtul, Gavrilov, Tcaci, Rudi, Şciolocov, Selivestrov, alţi lucrători de răspundere ai aparatului. Şi, trebuie de menţionat, că chiar din capul locului atmosfera s-a dovedit a fi tendenţioasă, ba chiar duşmănoasă. Caracterul dictatorial, de comandă şi superioritate s-a făcut simţit pe tot parcursul şedinţei, în loc de colegialitate, de stimă, înţelegere şi respect reciproc s-au folosit cu nemiluita cuvinte şi expresii jignitoare, cum ar fi «naţionalişti», «clevetitori ai organizaţiei republicane de partid şi lucrătorilor de răspundere», «provocatori», «organizaţie fracţionistă» etc. Într-un cuvânt, «duşmani ai poporului». Ca să fim sinceri şi cinstiţi în faţa adevărului, trebuie să recunoaştem: scrisoarea colectivă, despre care e vorba, e actuală şi în zilele noastre. Ani la rând în munca de selectare, repartizare şi educare a cadrelor s-au comis nenumărate abuzuri şi nedreptăţi. Migraţia, protecţionismul, corupţia au pricinuit daune mari, au rănit inima şi demnitatea poporului muncitor al republicii. Dar să revenim la şedinţa amintită. Reproducem aici câteva crâmpeie din cuvântările participanţilor la ea.
P. I. Petrov, şef de depozit la filiala A.Ş. a R.S.S. Moldoveneşti: «Ne-am adresat cu o asemenea scrisoare, fiindcă istoria trebuie restabilită aşa cum a fost şi nicidecum nu poate fi schimonosită. În perioada de ocupaţie am exercitat funcţia de secretar al comitetului orăşenesc de partid al mişcării revoluţionare ilegale. Astăzi, însă, atitudinea faţă de noi, vechii comunişti, e revoltătoare.
Privitor la problema cadrelor. În Estonia, bunăoară, ca şi în alte republici, conducerea supremă o constituie băştinaşii, pe când printre voi (membrii Biroului Comitetului Central al P.C. al Moldovei. - Nota aut.) nu se află nici un basarabean. Unde-i dreptatea?».
D. S. Gladkii. secretarul al doilea al C.C. al Partidului Comunist al Moldovei: «Eu consider, că autorii scrisorii comit o mare greşeală, afirmând, că la posturi de conducere nu sunt promovate cadre locale. Iată doar câteva cifre. Din întreg numărul de 700 de preşedinţi de colhozuri din republică 300 sunt de pe loc, din cei 3.570 de lucrători de răspundere din sistemul Ministerului afacerilor interne 1.370 reprezintă populaţia băştinaşă, în sistemul Ministerului justiţiei 31 procente sunt moldoveni».
Selivestrov, prim-secretar al comitetului orăşenesc de partid Chişinău: «Tovarăşi, Em. Bucov şi A. Lupan proslăvesc în operele lor partidul, poporul moldav, succesele lui: Atunci de ce în scrisoarea colectivă ei nu împărtăşesc poziţia, politica conducerii republicii? Unde e faţa lor adevărată de scriitori? După părerea mea, la mijloc nu e altceva decât o manifestare a fracţionismului, o clevetire evidentă».
Bineînţeles, nu avem posibilitatea să reproducem în întregime cuvântările pe marginea scrisorii cu pricina. Un lucru, însă, e cert: membrii biroului n-au vrut să înţeleagă, că la mijloc nu e un act de trădare a ideilor socialismului, ci o îngrijorare neprihănita a vechilor comunişti basarabeni faţă de soarta de mai departe a republicii, a oamenilor ei. Ca într-o oglindă autorii scrisorii au prevăzut, că limba, tradiţiile, demnitatea, de ce nu, a acestui plai sunt ameninţate de o mare primejdie. Şi cine altul, dacă nu omul legat prin sânge de pământul strămoşesc ar putea să le salveze? Iată de ce autorii scrisorii şi-au asumat îndrăzneală să spună răspicat, cu durere, să bată alarma: oameni buni, încotro ne ducem, dacă la noi acasă nu suntem în drept să fim stăpâni? Metodele odioase ale sistemului dictatorial, administrativ au adumbrit, însă, chemarea oamenilor de bună credinţă, lovind nemilos în onoarea lor omenească...
Au trecut ani, au trecut aidoma cocorilor. Din cei şase semnatari ai scrisorii vizate a rămas în viaţă numai unul - scriitorul-academician Andrei Lupan, cu care am avut ocazia să discutăm despre această sumbră istorie.
CORESPONDENTUL: Mult stimate Andrei P. Lupan, acum, după un răstimp de peste trei decenii de la acea şedinţa a Biroului C.C. al P. C. al Moldovei, ce momente, detalii vi s-au păstrat mai bine în memorie?
A. LUPAN: Absolut totul, fiindcă aşa ceva este cu neputinţă de uitat. Mereu îmi stăruie în faţa ochilor privirile înrăite ale celor care la orice pas nu pierdeau ocazia să ne ofenseze, învinuindu-ne de naţionalism, fracţionism, de trădare a idealurilor socialismului. Astăzi sunt în stare să reproduc în întregime discuţia de la şedinţa respectivă, care, să nu vă mire, a durat două zile(!).
CORESPONDENTUL: Şi pentru ce aţi pledat Dumneavoastră?
A. LUPAN: Aş rezuma următoarele: când m-am decis să semnez o asemenea scrisoare mi-am dat perfect de bine seama, că îmi asum o mare răspundere. Ce-i drept, n-am aşteptat că scrisoarea va fi examinată în aşa fel, ca noi, autorii ei, sâ ne simţim şi să fim calificaţi drept nişte inculpaţi, iar apoi încă multă vreme trataţi cu neîncredere. Noi am voit să contribuim la stabilirea unei echităţi social-politice, economice şi culturale între reprezentanţii tuturor naţiilor şi naţionalităţilor conlocuitoare pe teritoriul republicii. Dar am înţeles, că aşa ceva este imposibil. Tocmai de aceea am şi spus fără înconjur: basarabenii sunt consideraţi şi trataţi ca cetăţeni inferiori, incapabili de a munci la lucru de răspundere. Căci cum poate fi explicat faptul, m-am adresat atunci către audienţă, că în răstimpul a şaisprezece ani de după eliberare în componenţa organelor de conducere de la Sovietele locale până la Biroul Comitetului Central al P.C. al Moldovei n-a fost ales nici un reprezentant al Basarabiei?
CORESPONDENTUL: În acea perioadă, după câte ştim, în fruntea organizaţiei republicane de partid se afla Z. T Serdiuc. Ce poziţie a ocupat dumnealui referitor la scrisoarea colectivă?
A. LUPAN: El, trebuie să spun, s-a purtat mai loial. Era proaspăt ales în acest post, ceea ce, după părerea mea, l-a făcut să fie niţel mai rezervat, recunoscând că problemele abordate sunt serioase. Dar, cu părere de rău, am înţeles, că în timpul apropiat starea de lucruri privind munca de selectare, repartizare şi educare a cadrelor nu se va schimba spre bine. Z. T. Serdiuc a zis printre altele: «După cum se vede, dragi tovarăşi, la apropiatele conferinţe orăşeneşti şi raionale de partid de dare de seamă şi alegeri toţi primii secretari vor fi realeşi. Noi, deci, nu putem să-i schimbăm...»
CORESPONDENTUL: Acum un an Biroul C.C. al Partidului Comunist al Moldovei a adoptat hotărârea «Cu privire la soarta organizaţiei comuniste din Basarabia şi a membrilor ei după reunirea ţinutului cu Patria Sovietică în iunie l940». E vorba, deci, de un triumf al adevărului istoric, nu-i aşa?
A. LUPAN: Într-adevăr, până la urmă dreptatea a triumfat, deşi, cu regret, cu foarte mare întârziere. În hotârâre se menţionează, pe bună dreptate, că organizaţia comunistă din Basarabia, care a fost creată în 1919 şi care a activat până în august 1922 ca parte integrantă a P.C.(b) din Rusia cu drept de organizaţie regională a lui, iar apoi provizoriu în componenţa Partidului Comunist din România a străbătut o cale revoluţionară extrem de grea. Ea a fost organizatorul şi însufleţitorul luptei dârze a oamenilor muncii din ţinut. Nerecunoaşterea în 1940 a organizaţiei de partid din Basarabia a constituit o încălcare dintre cele mai grave a normelor leniniste ale vieţii de partid în condiţiile samovolniciei şi fărădelegilor generate de cultul personalităţii lui Stalin, preluate cu migală de către unii conducători ai republicii noastre. Să sperăm, că asemenea greşeli şi fărădelegi nu se vor mai repeta.
...Tot mai mult ne îndepărtăm de acei ani de răstrişte, ani de grele încercări pentru poporul nostru. Pe zi ce trece se răresc rândurile celor, care şi-au pus în pericol viaţa pentru prosperarea plaiului, au purtat cu demnitate cinstea şi onoarea lui. Să păstrăm, deci, în adevărul ei nepătată istoria baştinei, să nu permitem păianjenului dezastruos al patimilor şi al dezbinării să ne întunece orizonturile istoriei.

Ion LIPCIU.