art. "Andrei Lupan - susţinător al limbii române"

Săptămânalul "Literatura şi Arta", Chişinău	13.07.1995
art. "Andrei Lupan - susţinător al limbii române"
the original: (107KB)	Author : Donos Alexandru
updated: 2006-06-29 08:01:52

Andrei Lupan - susţinător al limbii române

În numărul din 16 iunie a.c. revista «Săptămâna» publică un memoriu semnat de Andrei Lupan, memoriu pe care acesta l-a scris în 1978. Materialul este însoţit de o notă a fostului lucrător de răspundere al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei dl. Vasile Stati. Informându-ne că memoriul a fost adresat conducerii Uniunii Scriitorilor, autorul notei se întreabă: «Cine a avut grijă să-l aducă la C.C.? De ce l-a adus? Ce scopuri urmărea?» Şi tot el răspunde: «Nu se ştie». De fapt, se poate lesne presupune că asemenea materiale compromiţătoare erau aduse la C.C. de cei care aveau acces liber acolo, aceştia urmărind scopuri carieriste. Am mai putea presupune, că memoriul cu pricina a fost adresat de Andrei Lupan direct Comitetului Central (poate o copie - şi Uniunii Scriitorilor), deoarece asemenea probleme cum sunt cele ridicate de scriitorul veteran nu puteau fi rezolvate de Uniunea Scriitorilor.
Dar nu despre asta e vorba. Ceea ce este important în acest material (din care cauză a şi ajuns la C.C.) e poziţia lui Andrei Lupan, curajul său civic din acei ani de a se pronunţa pentru accesul culturii şi limbii române. Ca şi toţi intelectualii de bună credinţă din acea vreme, veteranul scrisului nostru era îngrijorat de faptul că au fost anulate toate programele şcolii şi elaborate altele noi «vădit îndreptate împotriva literaturii moldoveneşti şi a limbii materne». După cum afirma Andrei Lupan, «s-a eliminat Vasile Alecsandri din cl. VI, s-a eliminat mult din Ion Creangă, s-au eliminat cu toptanul cei neagreaţi de astăzi». De fapt, a fost eliminat din manuale, ca şi din literatură, tot ce era legat de noţiunile român, românesc, România. După cum se ştie, în locul celor patru volume ale operei lui Vasile Alecsandri, apărute sub îngrijirea lui V. Coroban şi A. Roşca în 1959, a fost scoasă în 1976 o nouă ediţie în patru volume sub îngrijirea lui H. Corbu, ediţie din care a fost omis tot ce se referea la noţiunile numite mai sus. Iată un exemplu: fraza lui Alecsandri «...înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare românul îşi revărsa tainele sufletului...» în noua ediţie apare astfel: «...înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare (omul din popor - H. C.) îşi revărsa tainele sufletului...» Din memoriul amintit mai sus aflăm că articolul despre Andrei Lupan scris de R. Portnoi (în manualul pentru cl. X) a fost înlocuit cu un altul semnat de H. Corbu. Am răsfoit manualul cu pricina şi am aflat că R. Portnoi lega creaţia lui Lupan cu tradiţia poeziei clasice româneşti, iar poezia «Olimp dispreţuit», scrie acelaşi critic, «prin tonul ei înfocat şi adânc răscolitor aminteşte de «Epigonii» lui Eminescu şi de «Unde ne sunt visătorii» a lui Vlahuţă».
Revizuirea manualelor, după cum demonstrează A. Lupan în memoriul său «s-a pornit sub forma apărării primilor scriitori sovietici-moldoveni din R.A.S.S.M. De cine să-i apărăm şi de ce s-a început această campanie? Cine i-a persecutat şi-i persecută pe cei care nu mai sunt?», se întreabă pe bună dreptate scriitorul. Clevetirile şi învinuirile stupide, scrie A. Lupan, veneau totdeauna din partea aşa-zişilor «apărători» ai limbii moldoveneşti. Aceştia din urmă, menţionează autorul, «se agaţă de accent, de pronunţare, de faptele comune ale limbii şi ale folclorului moldovenesc cu cele din România. Apără limba mea maternă de mine. Cu ce sunt eu vinovat că limba mea este aceasta?» E clar la care limbă face aluzie scriitorul veteran. Căci mai jos el scrie: «Dacă voi ceda culturii române, pe care eu o stimez şi o iubesc, dacă voi ceda culturii române tot ce-mi aparţine şi mie, atunci cu ce rămân eu?»
Că Andrei Lupan nu accepta noţiunea «limba moldovenească», ea fiind neadecvată limbii noastre, ne-o dovedeşte şi faptul că autorul evită în memoriul său cât e cu putinţă această îmbinare de cuvinte, folosind-o doar de trei ori, mai ales acolo unde e vorba de «apărătorii» limbii moldoveneşti. Peste tot însă scriitorul utilizează de vreo 20 de ori termenii limba maternă, limba poporului, limba mea etc.
Campania de modificare tendenţioasă a manualelor, după cum arată Andrei Lupan, a început sub pretextul reabilitării primilor scriitori sovietici din R.A.S.S.M. ca «fondatori» ai literaturii moldoveneşti. «Aceşti începători ai noştri din anii 30, subliniază autorul, au primit, începând de la primul Congres al Scriitorilor Moldovei Sovietice, reabilitarea treptată şi încadrarea în forma cea mai adecvată, uneori chiar exagerată în tratarea literaturii noastre». Probabil, anume acest aspect l-a avut în vedere A. Lupan când se întreabă în memoriul său: «De ce întoarcem acum din nou lucrurile în mocirla lor veche?».
Această întrebare rămâne în vigoare şi astăzi. Ea poate fi pusă şi acum când un grup de parlamentari socialişti-interfrontişti şi agrarieni tind să ne întoarcă la glotonimul încetăţenit în perioada regimului totalitar comunist, glotonim al cărui «fondatori» (după cum au demonstrat savanţii Andrei Hâncu şi Grigore Botezatu în nr. 26 din 29 iunie al săptămânalului nostru) vin din aceeaşi R.A.S.S.M.
Apariţia în presă la momentul actual a memoriului lui Andrei Lupan este salutară. Dând publicităţii acel document de mare importanţă, pe care l-a păstrat timp de 17 ani în arhiva sa personală, Vasile Stati ne-a adus un argument în plus în susţinerea Mesajului preşedintelui Mircea Snegur precum că limba română este numele corect al limbii noastre: în timpurile de odinioară, alături de unii savanţi, şi-au spus şi scriitorii cuvântul lor ferm în favoarea adevărului ştiinţific. Va putea oare deputatul Vasile Stati să-i convingă de acest lucru şi pe colegii săi din Parlament?

Alexandru DONOS