art. "Frate al pământului" (1962)

	1962
art. "Frate al pământului" (1962)
	Author : Meniuc George - scriitor
updated: 2006-06-27 16:05:23

FRATE AL PĂMÂNTULUI

Acasă ne întorceam târziu, după miezul nopţii. Din cerul înstelat, uriaş şi măreţ, se desprindea câte-o stea, cădea pe deal ca o lăcrămioară, nimerind drept la stâna ciobanului cu turma lui de mioriţe. Şoferul urmărea drumul asfaltat, era atent la poduri şi la hopuri, arar se amesteca în vorbă. Îl completa cu prisosinţă, în schimb, colegul nostru de condei în proză, amator de istorii mitologice şi mare fumător. Sporovăia din Homer, din aventurile lui Kamadeva. Eu mă pregăteam să trag un pui de somn (aşa mi-i firea), dar nu mă lăsau în pace cuvintele şi fumul, mă năpădeau ca ţânţărimea de la baltă, de nu mai desluşeam unde-s cuvintele şi unde-i fumul. Era sfârşit de vară. Prin toate geamurile deschise ale maşinii miresmele pământului şi răcoarea proaspătă de rouă pătrundeau în suflet ca o chemare.
Andrei Lupan tăcea. Şedea în faţă alături de şofer. La ce se gândea oare? Numai lunganul de poet de lângă mine îl susţinea în vorbă pe volubilul prozator şi chiar din când în când rostea versuri din Horaţiu (despre monument, mi se pare). De odată poetul de lângă mine, îndoindu-şi cu greu picioroangele de cocostârc, îşi aduse aminte de Minodora (agronom în colhozul "Miciurin") şi declară fierbinte că impresiile de călătorie îl prididesc, chiar mâine va scrie un reportaj literar despre podgoriile de acolo. Prozatorul, care abia adusese vorba despre Cleopatra şi Cezar, îl privi chiorâş, neînţelegând de ce Minodora a intervenit între cele două personalităţi istorice. Andrei Lupan tăcea. Ce-l frământa oare?
Plecarea noastră în colhoz nu era, desigur, nici întâia, nici ultima. Dar atmosfera de muncă entuziastă, realizările neobişnuite şi planurile îndrăzneţe pe anii viitori au produs asupra noastră o profundă impresie. Ne întorceam acasă, cum bine a zis mai pe urmă Andrei Lupan, nu cu mângâierea unor impresii patriarhale, ci cu o sete nouă de a păşi mai destoinic pe aceste drumuri ale viitorului, pe care merge norodul. Şi fiecare, după această întâlnire cu harnicii plugari, ne-am ales în suflet cu imagini inedite.
Am observat că Andrei Lupan se simte între oamenii muncii de la ţară ca la el acasă. La o viişoară, când s-a apucat să învârte teascul, îl învârtea, de parcă abia ieri făcuse acelaşi lucru (după care am băut câte o cană de must). S-a simţit ca la el acasă şi atunci când ne-am dus la zidirea unei adevărate fabrici pentru altoitul viţei de vie, construcţie înzestrată cu cazane moderne, calorifere şi aparate de opărire; punea întrebări şi dădea sfaturi, şi lumea îl asculta cu luare aminte. La fel şi atunci când ne-am pornit să vedem casa brigăzii de tractoare cu atâtea odăi frumos îngrijite şi unde erau de toate: aparat de radio, telefon, bibliotecă, dormitor, cantină. Şi m-am gândit: viaţa nouă de la ţară, cu luminoasele ei manifestări, Andrei Lupan o trăieşte organic, nemijlocit, din frământarea acestei imense vieţi zămislitoare îsi trage rădăcinile arborele creaţiei lui poetice...
- Dar ce-a fost cu tine azi, ma întrebă Lupan după o lungă tacere. Ai avut o izbucnire de haz ca niciodată... Nemaiaşteptându-mi răspunsul, care întârzia, se întoarse din nou cu faţa la drum. Farurile luminau şoseaua până departe. Maşina gonea fără oprire în noaptea înstelata...
În sat, la şcoala mijlocie, a avut loc o întâlnire cu scriitorii. Ca de obicei, s-au rostit cu glas tare poezii, nuvele. Eu n-am făcut-o. Am istorisit întâmplări buclucaşe din munca scriitorilor. Ele au trezit ilaritate în public.
- Eram în toane bune... M-am simţit între prieteni... am zis eu într-un târziu. Andrei Lupan n-a răspuns nimic. Maşina ţinea fuga înainte. Amatorul de mitolog îl ataca de-acum pe Ibsen pentru "Peer Gyunt" al său.
Eu... eu mă gândeam la Andrei Lupan. E bine să citeşti poeziile poetului la vreun club popular, e bine să le citeşti acasă, între prieteni dragi, e bine să le citeşti şi singur, la marginea mării ori în largul câmpului. Sunt multe chipuri şi tablouri, pe care ni le propune poetul, date la iveală cu slove de-acătării, în mirozna câmpului de pelin, chipuri şi tablouri moldoveneşti, încondeiate cu stropi de soare şi sineala cerului natal, de-ţi vine să meditezi asupra lor îndelung, undeva pe înălţimea unui deal solitar, cercând să le prinzi pe deplin semnificaţia adânc umană. În hambarele fiecărei poezii se află adunate roadele muncii poetului de ani şi ani, frământări şi cugetări turnate în tipare noi, originale, toate purtând amprenta unei bine definite continuităţi. Spusele se leagă una de alta, ca zilele unui an, ca părţile unui întreg. Truda lui poetică a început pe uliţele "Satului uitat", ca apoi să păşească pe şleahul animat al timpului nostru. Pagini zbuciumate, versuri de mare tensiune sufletească. Poate au fost şi declaraţii de ocazie (cine nu le-a avut), a fost şi acel "tribut plătit la nătărăi"... Faptele omeneşti îl preocupă pe poet mai întâi de toate. Poetul caută să pătrundă în rostul lor, se bucură, când află o atitudine cetăţenească adevărată, şi, dimpotrivă, se revoltă, protestează, când n-o află. Aţi observat cu câtă căldură vorbeşte despre un tânăr scriitor, plecat în Kazahstan, la ţelină. În plecarea lui vede o misiune înaltă, un drum atât de necesar artei literare izvorâte din vâltoarea vieţii: La ţelină un tânăr scriitor, / Pe care încă nimenea nu-l ştie, / Cu noaptea-n cap se urcă pe tractor / Şi c-un condei de zece brazde scrie...
Andrei Lupan îşi dă seama că în sufletul acestui tânăr se frământă "drumul" încă neîntârziat al scriitorului de mâine. El nu stă acasă într-un jilţ moale, dedicând psalmi rubedeniilor sale. Nu-şi pierde timpul de pomană în anturajul cavalerilor de boemă, "căzând cu nasu-n blidul de şaşlâc şi într-un pahar cu trei sau patru stele". Drumul tânărului e al unui scriitor veritabil, deşi e încă preamatur să-l atestezi ca atare: "Va fi ori nu? / Eu nu fac ghicitori, / Nici nu scornesc morală de poveste, / Dar îl salut pe-acest începător / Cu mâini bătătorite şi modeste".
Apropierea omului de brazdă, munca cinstită în făurirea societăţii comuniste formează marele sens al vieţii. Poate arta să nu-l dezvăluie? Nu există nimic mai nobil şi luminos decât sensul înălţător al muncii creatoare. Evitând mijloacele literare perimate, banale, Andrei Lupan, până şi-n temele abordate de mulţi poeţi, ştie să găsească imagini şi gânduri noi, o dezlegare originală.
Într-o fântână veche, pierdută în câmp, poetul vede urma unei isprăvi de muncă. Aici s-a trudit un bătrân sărac, "a găsit apelor sfârcul", undeva "de la vale de drum". Au trecut zeci şi zeci de ani. "Colhoznici vin astăzi încoace la munci şi beau osteniţi din apa rece". Truda bătrânului Pahoma, neştiută, anonimă, n-a rămas în van, trăieşte între oamenii acestor plaiuri. Aşadar, roadele muncii rămân vreme îndelungată, chiar dacă autorul lor e anonim: "Vin şi maşini năzdrăvane / Despre care n-a visat nici fântânarul, / Cu pieptul aprins contenesc din goană / Să prindă cu ele zăpas de răcoare".
Astfel truda celor bătrâni se leagă de munca celor tineri, îşi găseşte o continuare, e o verigă în timpuri. Faptele muncii luminează istoria pământului nostru. Gândul acesta stăruie în creaţia lui Andrei Lupan întotdeauna.
Dar sunt şi fapte de altă natură. Fapte josnice, săvârşite de netrebnici, firoscoşi, ce-ţi stau ca nişte bolovani în cale. Aici satira poetului nu cunoaşte îndurare. El ne dă portretul tipului respectiv, îl studiază în împrejurări reale. Povestea lui Isop e caracteristică în privinţa asta. Isop nu mai este Ipate de altă dată. Satira lui Lupan suferă o evoluţie, devine mai gravă. Isop e un tip mai universal, chiar dacă domiciliază convenţional în satul Hârtop. "El mereu se scobeşte în nas şi socoate, de atâta l-au poreclit oamenii Isop, că prea ştie multe de toate. Pocitura asta de om vede "pricini şi bănuieli în toate cele". El visează "un lucru potrivit, un locuşor mai de cinste". Toată lumea îi zice "încurcă-lume şi om de nimic". Alături de acest Isop stă un alt netrebnic, bine zugrăvit în poezia "Exemplarul", precum şi Ilarie şi Larie, pezevenchi birocraţi, din care fumegă numai ifosele şi spoiala. N-am să exemplific mai mult. Vreau să menţionez doar atât, că satira lui Andrei Lupan loveşte nemilos în trântori, în zevzeci şi ignoranţi. În ţară oamenii muncii plămădesc o viaţă nouă, iar Isop visează de pe "lejanca" lui "un locuşor mai de cinste". Dispreţul colectivului e atât de vădit, încât figura lui Isop devine simbolică...
- Iată şi fântâna lui Pahoma, râse pe neaşteptate lunganul de poet, trăgând cu coada ochiului spre Andrei Lupan.
- Tocmai bine, s-a bucurat şoferul. Trebuie să torn apă în radiator...
Cumpăna fântânii scârţâia de bătrâneţe, în singurătatea nopţii, sub lună. În preajma câmpul cânta cu ţârâit de greieri. Şi deasupra arăturilor picurau stele, stele...
- Şi-ţi spuneam, frate... îşi continuă vorba prozatorul fumător, când maşina se porni din nou la drum, pictorul Vincent Van-Gogh...
Am ajuns pe muchia dealului. De aici, în vale, se deschidea panorama nocturnă a oraşului Chişinău. Era o privelişte feerică. O mare de stele coborâte pe pământ. Norodul le-a coborât de la hidrocentrala din Dubăsari, a scos "cuibul stelelor de foc, să le aducă-n casa noastră purtătoare de noroc", cum zice poetul. Stele mari, tot altele se aprind în ţară.

1962
George Meniuc