|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| Săptămânalul "Literatura şi Arta", Chişinău | 11.01.2007 |  |
| art. "Amintiri despre oameni buni" (despre Petru Zadnipru, Andrei Lupan şi Grigore Eremei) |
||
originalul:
(138KB)
|
Autor : Strâmbeanu Andrei - scriitor |
|
AMINTIRI DESPRE OAMENI BUNI Nu pot scrie despre Petru Zadnipru fără să-i uit pe Andrei Lupan şi Grigore Eremei. Prietenia dintre Lupan şi Zadnipru era, dacă se poate spune, curat moldovenească. Precum e prietenia dintre un bun tată şi un bun fecior. Tatăl era Lupan, fireşte, şi Zadnipru - feciorul. Şi fiindcă Andrei Lupan era ţăran în toate, în sensul bun al cuvântului, şi cu studii de agronomie, îl ruga pe Zadnipru să-i permită să-i sape ograda, să-i cureţe via şi livada. Şi făcea acest lucru ani la rând, cu toata dragostea şi seriozitatea care îl caracteriza. Zadnipru, în schimb, nu ieşea din cuvântul lui "taică-său". Când îi lăudam minunatele sale versuri, dânsul ne răspundea cu umor: "Păi, de ce credeţi voi că mie îmi lucrează ograda însuşi Andrei Lupan?" Noi, tinerii, îl veneram pe Lupan şi-i ştiam de frică. Atunci când apărea la Uniunea Scriitorilor, ne ridicam în picioare ca la comandă şi, emoţionaţi, aşteptam să dea mâna cu noi. Indiferent de cine ar fi fost preşedintele US, stăpânul nostru, care ne mustra şi ne apăra, era el, Andrei Lupan. El era stăpânul culturii noastre, în genere. Recunosc, eu nu mă număram printre favoriţii lui Lupan şi dânsul nu făcea secret din asta. Odată însă, când, peste familia mea, se abătu o cumpănă pe care nu le-o doresc nici duşmanilor, mă chemă la dânsul acasă şi mă pofti la masă. -Dumneata ştii că niciodată nu mi-ai fost drag... pentru că scrii ceea ce nu trebuie? începu el. -Ştiu. - Azi te-am chemat să te laud pentru ce i-ai scris Elenii dumitale la închisoare. Ea a fost cea mai bună crainică a televiziunii şi a făcut pentru limba noastră mai mult decât noi, scriitorii. Toarnă-ţi ceară în urechi să nu auzi minciunile lumii şi să ai grijă de fiică... Urmă o lungă lecţie despre omenie, ţinută în doi cu doamna Raisa, soţia poetului, lecţie pe care sper s-o aştern cândva pe hârtie. Aceşti doi oameni m-au ferit de prăpastia în care aş fi putut cădea în acele momente de mare criză. N-o să-i uit niciodată. Şi acum despre autorul poeziei "Moldovenii", cântată de toată românimea de pe glob, poezie ce poate fi aşezată alături de cele mai frumoase creaţii ale literaturii române. Petru Zadnipru era bun ca pâinea caldă şi se credea frate cu toată lumea. Dar, asemenea lui Lupan care putea să bată cu cârja în masa lui Bodiul, când acesta, în mod deliberat, otrăvea pământul Moldovei, şi Zadnipru îi reproşa aceluiaşi dictator, Bodiul, pentru halul în care ajunsese limba română. Odată mă întreabă: -Tu tot mai trăieşti în obşcejitia scriitorilor de pe strada Dzerjinschi? Ia hai cu mine la Guvern să-ţi dau eu o casă ca lumea. Şi ne-am dus la Guvern. Iar Guvernul, pentru noi, ca şi pentru toată intelectualitatea, era, de fapt, Grigore Eremei. Zadnipru expuse problema pentru care venisem acolo. Grigore Isidorovici, cum îl numeam noi cu dragoste, poet şi el în suflet, pune mâna pe telefon şi vorbeşte următoarele cu Lozan, şeful televiziunii: - Măi Stepan Ivanovici, tu ai auzit cântecul lui Strâmbeanu şi Dolgan „Primăvara"? - Îmi place foarte mult. - Da' de Elena Strâmbeanu ai auzit. - Îmi pare rău, Grigore Ivanovici. Crainica noastră... Cea mai bună... - Acum ascultă ce-ţi spun eu: Strâmbeanu îţi dă apartamentul lui cu două camere de pe Dzerjinschi, iar tu îi dai un apartament cu trei camere în casa cea nouă a televiziunii, pe Şoseaua Kotovschi... - Nici într-un caz! Elena nu stă la rând. Nu-mi dă voie profsoiuzul. - Măi Stepan Ivanovici, da' cine, în afară de tine, se mai teme de profsoiuz? Fă ce-ţi spun, că de nu, te dau afară. A doua zi am primit apartament nou. Grigore Eremei, la fel ca Andrei Lupan, în cazul tragediei cu Elena, m-a chemat la Guvern şi, de asemenea, mi-a fost de mare ajutor. Între altele, a zis: - Azi fetele mele m-au rugat cu lacrimi în ochi s-o salvez pe Elena... Andrei, frate, nu umbla nebărbierit şi... leagă-ţi şireturile la bocanci. Fii tare... Acum o să vezi faţa adevărată a prietenilor tăi. Vreau să vorbesc de faţa frumoasă, la propriu şi la figurat, a celui care ne-a părăsit tânăr, neapucând să vadă mult râvnitul Tricolor. Vreau să vorbesc de minunatul poet Petru Zadnipru care astăzi ar fi împlinit 80 de ani. Şi încă ceva despre bunătatea lui proverbială. Tocmai fusesem demis din postul de consilier al Uniunii Scriitorilor, din cauza celor întâmplate cu Elena Strâmbeanu. Nu aveam în casă nici un ban. Nimeni nu mă angaja la serviciu, nimeni nu mă publica. De fapt nici, în situaţia în care mă aflam, nici nu eram capabil să scriu ceva. O nuvelă mai veche de a mea a stat la Cultura Moldovei timp de jumătate de an. Când l-am întrebat pe redactorul-şef adjunct, de altfel, colegul meu de breaslă şi până astăzi, de ce n-o publică, mi-a răspuns, stând cu mâinile în buzunare: - Pentru că nu vreau. Şi, într-o bună zi din primăvara aceluiaşi an negru, mă vizitează Petru Zadnipru. Cred că era prima persoană străină care îndrăzni să intre în casa mea pustie. Zise bună ziua şi se duse direct spre masa mea de scris. Scoase cămaşa din pantaloni şi din sân îi căzură mai multe teancuri de ruble. Vedeam pentru prima dată atâţia bani. - Andrei, ştiu că ţi-i tare greu. Eu am vândut casa. Ia cât ai nevoie, zise el abia stăpânindu-şi plânsul. Eu mă pierdusem definitiv. La început credeam că-i beat. Dar nu era beat. I-am mulţumit, spunându-i că am achitat taxa de 270 de ruble pentru avocat şi nu mai am nevoie de bani. Am discutat câteva ore cu el. La despărţire mi-a spus: - Cred că într-un ceas rău mi-a venit mie ideea să treceţi în casa asta. Iartă-mă! Alţii nu-şi cer iertare nici atunci când fac rău. Petru Zadnipru îşi cerea iertare chiar şi atunci când făcea bine. Mai rar om nobil ca el. Andrei STRÂMBEANU |