art. "Vânătoare și poezie"

revista "Vânătorul și pescarul Moldovei", Chișinău	07.2012
art. "Vânătoare și poezie"
the original: (821KB)	Author : Petrea Aurelia - jurnalistă
inserted: 2013-03-26 19:46:19

Vânătoare şi poezie

GOSPODAR

În colhoz la Pintilie
fată vulpile prin vie.

Când porni la vânătoare,
râtăcitu-s-au ogarii.

Mai apoi prin bălărie
s-a pierdut şi Pintilie.

A. Lupan

Gândindu-mă la Andrei Lupan, fără să vreau m-am întrebat: oare ce explicaţie oferă acestui cuvânt „lupan", dicţionarul explicativ. Şi iată ce am aflat — citez: „pui de lup; care este de culoarea blănii lupului". Manualul de vânătoare spune că acesta ar fi „lup juvenil".
Acum — în ceea ce priveşte personalitatea Andrei Lupan... Să fie oare vreo legătură, între noţiunea „lupan" şi neamul Lupan?
Încă de pe când eram doar o copilă, mama nu contenea să-mi vorbească despre poeziile lui Andrei Lupan — lirice, pline de înţelepciune, umoristice. Pe atunci nu prea înţelegeam ce înseamnă poezie, dar cu anii...
Pe lângă cele ce ştiam despre acest bard al literaturii basarabene ca poet, dramaturg şi publicist, recent am aflat că Andrei Lupan a mai fost şi vânător.
Dar cum s-a întâmplat? Era prin anii '50... Când a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor, mulţi dintre membrii acestei tagme erau adepţii vânătorii şi pescuitului. Pentru a fi mai aproape de ei, a hotărât să-şi procure armă, să o înregistreze, să-şi ia cizme şi haine, să devină membru al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor.
Un fapt interesant este că A. Lupan nu a împuşcat decât imagini pe retina ochiului.... Primul gând care mi-a venit în minte, ce ar justifica această acţiune, a fost sensibilitatea poetului, care nu se îndura să tragă. Dar acest lucru nu e valabil în cazul lui, care nu prea nimerea în vânat.
Fiica sa, Tatiana Lupan, mi-a mărturisit că bunul Dumnezeu nu l-a învrednicit cu acest talent şi, oricât nu ar fi exersat, nu reuşea să-şi dezvolte abilităţile vânătoreşti. Când venea noaptea, tatăl îşi trimitea cele trei fiice: Tatiana, Silvia şi Nadejda la culcare, atenţionându-le ca nu cumva să iasă din camere. Care era misterul? Atunci începeau antrenamentele... împuşca dintr-o armă pneumatică în cameră, dorind să devină un ţintaş neîntrecut.
Ce-i drept, nu-i prea reuşea să ţină pasul cu vânătorii experimentaţi, dar, oricum, de la fiecare partidă de vânătoare venea cel mai încărcat. Toţi ortacii îi ofereau la final câte ceva, aşa că nu avea de ce se plânge.
Doamna Tatiana Lupan îşi aminteşte că nu de puţine ori tatăl ei aducea potârnichi. Venea în faţa lor şi le spunea: „Fetele tatei, trebuie să le jupuiţi!" Uite atunci începeau plânsetele... Văzând toate acestea, Andrei Lupan respira din greu zicând: „Cu voi nu mai fac eu vânătoare..."
„Vorbea deseori la telefon despre achitarea unei cotizaţii. La vânat mergea chiar şi cu şoferii Uniunii Scriitorilor, iar numele celui mai bun vânător era pomenit în toată casa — Aureliu Busuioc", îşi aminteşte şi astăzi dna Tatiana Lupan.
Pe timpul vacanţei, familia lui A. Lupan era apropiată de cea a lui Petru Zadnipru — un foarte bun pescar. În una dintre taberele Academiei de Ştiinţe, soţia lui Zadnipru, Vanda i-a învăţat cum să prepare şi să conserveze peştele, astfel că a intrat în istoria familiei expresia „Peşte a la Vanda".
Toţi colegii de breaslă glumeau pe seama lui: „Lăsaţi-l în pace pe Lupan, el nu poate nimeri", dar întotdeauna aveau grijă să-l ia cu ei la vânătoare. Era un vânător doldora de acurateţe — de cu seară îşi curăţa arma, îşi pregătea toate cele necesare.
Într-un final şi-a dat seama că nu va deveni vânătorul adevărat spre care tindea, aşa că din iniţiativă proprie a predat arma Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, dar, totodată, a avut grijă ca aceasta să ajungă pe mâini bune. A iubit vânătoarea, şi-a dedicat o parte din viaţa sa însuşirii acestei arte. Dovadă sunt şi pozele păstrate sub sticlă, în odaia sa, dar şi poeziile inspirate de vânătoare.

AURELIA PETREA

/Nr. 7 2012/ Vânătorul şi Pescarul Moldovei