art. "Un om între două lumi", se menționează scrisorile de reabilitare a scriitorilor condamnați de regimul stalinist găsite în arhiva SIS (Nr.9(3470))

Săptămânalul "Literatura şi Arta", Chişinău	01.03.2012
art. "Un om între două lumi", se menționează scrisorile de reabilitare a scriitorilor condamnați de regimul stalinist găsite în arhiva SIS (Nr.9(3470))
the original: (170KB)	Author : Colesnic Iurie - scriitor, cercetător
updated: 2013-01-12 02:50:00

UN OM ÎNTRE DOUĂ LUMI

Familia Lupan a fost una elitară pentru perioada sovietică. Andrei Lupan nu scăpa nicio ocazie să asiste la premierele teatrale nu numai la Chişinău, dar şi la Moscova, dar cel mai bine se simţea la vilă, la Mălăieşti...
Andrei Lupan a fost ilegalist, adică adept al ideologiei, comuniste, într-o perioadă când o bună parte din Europa avea o orientare național-socialistă, adică fascistă. Comportamentul lui, pe tot parcursul vieţii, a fost marcat de ideea de a elibera ţăranul, de a-i da pământ şi de a renaşte ţara printr-o viaţă nouă. Fiind scriitor, şi-a asumat responsabilitatea pentru destinul organizaţiei scriitoriceşti, în nişte vremi foarte dificile -, stalinismul paranoic cultivat în Basarabia ocupată de sovietici, cenzură, denunţuri la securitate şi o presiune extraordinară din partea activiştilor de partid veniţi din Transnistria şi, fiind orientaţi să ne absolvească şi să ne purifice de tot ce este românesc, de tot ce este basarabean, începând cu limba şi încheind cu ştiinţele exacte. Doar un colos spiritual putea să reziste şi să obţină readucerea clasicilor în manualele şcolare, crearea Aleii Clasicilor, susţinerea tinerilor scriitori autentici, generaţia Ion Druţă, generaţia Grigore Vieru, generaţia Nicolae Dabija. Da, el avea alte viziuni, dar era un democrat care înţelegea că evoluţia literaturii aduce şi mari schimbări. El a fost omul care a refuzat editarea operelor complete în format mare deoarece considera că opera lui literară este mult mai modestă în comparaţie cu cea a scriitorilor mai tineri.
La Viața Basarabiei Andrei Lupan a ajuns să fie publicat tot în circumstanţele formării noii generaţii, fiindcă tinerii Nicolai Costenco. Seigiu Matei Nica, Vasile Luţcan. Gheorghe BezViconi căutau insistent să formeze nucleul noii generaţii şi orice încercare literară promiţătoare era atrasă la colaborare. Bibliografia revistei atestă această atenţie din partea redacţiei: Amintirea (1933. nr. 8). semn.: L. Andriu; Noi şi părcănenii (1937, nr. 3-4)/semn.: L. Andriu; Tărâm vechiu (1937, nr. 7-8) semn.: A. Cudric.
Cele câteva poezii tipărite în Viața Basarabiei atestă doar aspiraţiile acelui tânăr. Faptul că a debutat într-o revistă interbelică, A.Lupan îl datora într-un fel lui Nicolai Costenco, formatorul generaţiei, care înţelegând că o confruntare dintre generaţii este inevitabilă, că va veni o zi când cei mai în vârstă vor trebui să cedeze terenul în faţa celor tineri, dar pentru aceasta era nevoie să se facă presiuni, să existe un număr mare de autori tineri, cu diverse stiluri şi care s-ar impune în aria literară a Basarabiei. Şi N.Costenco abia mult mai târziu, după 1956, a aflat că L.Andreiu şi A.Cudric, pe care i-a publicat în revistă, reprezintă, de fapt, o singură persoană - A.Lupan.
Debutantul, de odinioară nu a rămas dator faţă de N.Costenco. Atunci când acesta s-a întors din gulag, a contribuit la reabilitarea lui în faţa organelor sovietice. Astfel, un debut literar poate schimba destinele oamenilor.
Andrei Lupan a fost unul dintre puţinii scriitori care nu confundau locul lor în societate şi talentul literar. El admira autorii talentaţi şi a mers cu Ion Druţă până la capăt, fiind convins de realul talent al acestui prozator. A susţinut zeci de tineri tot în speranţa că ei vor străluci pe cerul acestei literaturi. Când Leonida Lari nu izbutea să editeze cartea de debut Piaţa Diolei, prefaţa plachetei i-a scris-o Andrei Lupan şi cartea a apărut.
În anii '90, când în Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate cercetam dosarele scriitorilor condamnaţi de regimul stalinist, am dat şi de scrisorile de reabilitare, conţinând o analiză profundă a creaţiei acestor scriitori şi demonstrarea argumentată că au fost condamnaţi pe nedrept. Aceste scrisori le semna Andrei Lupan. Risca, deoarece în acelaşi timp, în aceleaşi condiţii unii confraţi de condei dădeau dreptate regimului stalinist, analizând creaţia scriitorilor condamnaţi de pe poziţii de clasă şi nu din punctul de vedere al creației literare...
În anii '90 s-a încercat să se facă din poziţia civică a poetului neclintit o pistă de a-l acuza în problema istoriei românilor. Îl vedeam adesea pe Andrei Lupan mergând calm pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, sprijinit într-un baston gros, păşind drept şi detaşat de existenţa zgomotoasă a realităţii. Eram vecini şi îl vedeam destul de des ca să fiu mereu încercat de senzaţia că cineva se răzbună pe el, pe caracterul lui ferm, pe poziţia pe care n-a modificat-o nici în cele mai grele timpuri. Se făceau insinuări dintre cele mai năstruşnice. Dar realitatea era şi a rămas alta. Îmi amintesc de şedinţa de la US de prin 1987, cu multe acuzaţii bizare, ca în 1995, el, la şedinţa festivă de la Academia de Ştiinţe, printr-o frază să spulbere toate acuzările nefondate: „Noi n-am fost niciodată rupţi de istoria noastră şi de destinul nostru, de destinul poporului care'e popor român şi de care noi suntem legaţi prin tot, ce s-a produs în decursul anilor şi în zeci şi zeci de ani. Şi în orice situaţie ne-am pomenit, şi cei mai cu nume, şi cei mai modeşti şi mai ascunşi, dar toţi au dus asta - şi valoarea de limbă, şi valoarea de istorie... ".

Iurie COLESNIC