Promotor al cărturăriei (despre Ramil Portnoi)


Promotor al cărturăriei (despre Ramil Portnoi)		1983
updated: 2007-07-02 20:46:31

PROMOTOR AL CĂRTURĂRIEI

Aceasta a fost misiunea sa de viaţă, pe care a împlinit-o din greu şi din plin, până la sfârşit. E primul fapt, pe care ţin să-l mărturisesc despre scriitorul Ramil Portnoi. Şi astăzi, reînviind frământările copleşitoare ale acelor ani de demult, când zic muncă literară îl am parcă în faţă în primul rând pe el. A muncit, împlinindu-şi ursita - imperativul unei chemări fireşti şi neînduplecate. Şi-a asumat răspunderi nu la alegerea bunului plac, ci la chemarea majoră a problemelor impuse de vreme.
Erau cei dintâi douăzeci de ani de după terminarea Marelui Război pentru Apărarea Patriei. S-a întâmplat aşa, că aproape în tot acest timp am fost legaţi cu lucrul, făcându-ne slujba cam sub acelaşi acoperiş, pe la redacţii sau în aparatul organizaţiei noastre scriitoriceşti. Ne găseam angajaţi în marele şi dramaticul frământ al reconstrucţiei, după dezastrul războiului. Viaţa zilnică a republicii cerea o adevărată mobilizare ostăşească pentru toţi cetăţenii valizi şi în toate sectoarele: organizare obştească, gospodărire, construcţie culturală. Trebuiau înfăptuite lucruri necesare, de neamânat, în toate structurile vitale, în întregul angrenaj al unei cotituri istorice. Ziceam "zidire paşnică", dar ceream neapărat luptă şi neîmpăcare la fiece pas de început sau de realizare. Lupta cu ruinele, lupta cu seceta, cu foametea, cu neştiinţa de carte, cu inconştiinţa şi prejudecăţile şi lupta pentru tot ce se numea zidire.
Cultura noastră, mai ales literatura artistică, retrăiau acelaşi proces de frântură şi de supraîncordare. Scriitorii Moldovei, o mână de oameni întorşi acasă după anii de prăpăd, fiecare în măsura puterilor sale, deveniseră ostaşi ai frontului cultural. Erau mobilizaţi prin însăşi misiunea lor la munca arzătoarelor răspunderi. Zona lor de activitate cuprindea datorii civile şi îndemnuri de creaţie cât tot destinul nou al poporului: cântec şi poemă, povestire şi dramă, gazetărie şi analiză critică, se contopeau cu cerinţa de cărturărie a şcolii de toate gradele, de la institut până la abecedarul neştiutorilor de carte. Se legau într-un tot cu reînvierea satelor şi a oraşelor, cu organizarea colhozurilor, cu noua conştiinţă a muncii colective. Totul devenise problemă a literaturii. Se cerea o încordare şi un efort individual de necrezut, pe care e greu să ţi le închipui la distanţa de acum, în toată duritatea lor reală.
În această muncă l-am găsit prezent şi l-am cunoscut în de aproape pe Ramil Portnoi. Era un angajat total, voluntar al frontului cultural, literat de capacitate şi devotament pilduitor. Avea o solidă pregătire clasică, deşi în mare parte autodidact, la şcoala marii literaturi ruse şi universale.
Şi felul său de a lucra avea ceva din aspra disciplină a tradiţiilor clasice: o autodisciplină severă, activă, într-o măsură chiar necruţătoare. În primul plan îl caracteriza setea de limpezire şi analiză dialectică a fenomenului literar. Aş fi tentat să zic, spirit critic înnăscut; mai drept se cere a spune învăţător înnăscut. În toată activitatea multilaterală şi înfrigurată i se evidenţia această trăsătură dominantă. Nu ştiu dacă a fost învăţător vreodată în sensul concret al cuvântului, dar ştiu că pentru toţi cei care-l cunoşteau el reprezenta parcă, fără îndoială, şcoala şi învăţătorimea. Citea enorm, cu sete, cu atenţie meticuloasă, cu spirit de analiză, de limpezire şi de comunicare. Avea patima unui îndrăgostit de literatură, pe care căuta s-o cuprindă în trăirea proprie şi s-o încadreze apoi calitativ în conştiinţa largă a cititorilor. A devenit critic literar în mod inevitabil, din acest imbold, din necesitatea sufletească de a citi şi a înţelege frumuseţea artistică în colectiv, cu participarea conştientă a celor mulţi. Se angaja în discuţii şi polemici ample, operând întotdeauna cu analiza meticuloasă, cu confruntarea părerilor, a argumentelor, cu stăruinţa înfrigurată de a convinge.
Nu că s-ar fi lămurit în toate fără greş. Cu trecerea timpului i s-au evidenţiat şi anumite mărginiri inerente caracterului şi mai ales a modului de a privi în complexul fenomenului literar. A plătit dajdia de canon şi de simplificare în procedeele de critică ale vremii. Parte din afirmaţiile sale au fost corectate ulterior şi lămurite cu atenţie de către alţi tovarăşi. Dar fondul lucrărilor sale de analiză şi de istorie literară durează a se ţine pentru mai departe cu autoritate vie şi convingătoare. El va fi legat mereu de moştenirea valabilă a literaturii sovietice moldoveneşti, dintr-o perioadă de temeinică afirmare şi consolidare. Criticii, care vorbesc acum despre calea noastră de atunci, şi cei care vor veni, bineînţeles că vor mai îndrepta şi completa încă multe. Dar ei vor continua inevitabil a reveni la o brazdă de rodnicii, pe care a fructificat şi munca lui Ramil Portnoi. Şi vor descoperi mereu, putem să nu ne îndoim de asta, că "aici el a avut dreptate", iar undeva, mai dincolo "n-a avut dreptate".
Un fapt anumit însă rămâne să dureze fără tăgadă. E conştiinţa de angajare principială şi de convingere comunistă a tovarăşului nostru - criticul. E slujirea socială cu patimă şi cu sete de adevăr, închinarea conştiinţei critice şi a întregii puteri de muncă problemelor majore ale vremii şi ale poporului. Cititorul credea în cinstea şi principialitatea profesională a tovarăşului său luminat, prieten devotat de credinţă şi de lectură. Socot că asta e prima condiţie morală a scriitorului şi mai ales a aceluia, care împlineşte misiunea de critic literar. Portnoi a fost legat cu inima şi cu conştiinţa de zbuciumul şi de răspunderile maxime ale scrisului nostru. A avut şi slăbiciuni, dar el n-a făcut concesii conjuncturale, a împlinit chemarea credinţei sale; de aceea a mobilizat şi a cucerit înţelegerea şi stima cititorilor. Putem spune cu mândrie îndreptăţită că în ceea ce are mai valoros şi mai trainic, literatura sovietică moldovenească cultivă anume asemenea norme de creaţie. Ele, aceste norme, determină până la urmă validitatea şi selecţia de valoare în marea cultură sovietică.
E cunoscută destul de bine şi astăzi moştenirea literară rămasă de la Ramil Portnoi. Studii, articole, polemici şi cercetări monografice, contribuţia sa la istoria literaturii cuprind un şir de cărţi interesante şi instructive pentru noi. Mai cu seamă sunt, după cum am spus, de nesecat interes pentru documentarea şi limpezirea profesională a specialiştilor. S-ar cuveni a întruni din nou această moştenire şi a se edita cu îndreptăţit folos netrecător.
În afară de această muncă evidentă şi, în felul ei, materializată, dacă se poate spune astfel, cumpăna trudnicei vieţi a lui Ramil Portnoi trage înspre un apostolat, care se uită cu încetul. Da, apostolat care i-a consumat poate cea mai mare parte din osteneală, din devotament şi cred că şi din sănătate. A fost o muncă în mare parte umbrită de vălmăşagul zilelor, în parte cheltuită în anonimat şi trecută în mod firesc la uitare. Dar a fost efortul de viaţă al unui adevărat promotor şi livădar neostenit al vieţii noastre culturale...
Era un om slab, uscăţiv, zgârcit înzestrat cu sănătate şi voinicie şi puţin arătos în cercul tinereţelor noastre. Avea ziua de lucru programată, poate chiar cronometrată, cu datorii, pe care între noi toţi şi le impunea el singur cu o vigoare nedezminţită şi neclătinată. Asta, în afară de ziua sa, să zicem aşa, "oficială" de muncă.
Purta în mână o veche geantă de piele jerpelită, mereu încărcată cu hârţoage, de care nu se despărţea nicicând. Cu timpul am prins a o cunoaşte şi a o cerceta, geanta aceea, şi a-i cântări conţinutul nu la kilogram, ci la unităţi de datorie şi de soveste scriitoricească. Erau programele şcolare de toate gradele şi manuale de literatură în proiect pentru şcoala Moldovei. Mai presus de toate erau selecţiile minimale, prezentările, argumentările repetate la nesfârşit, pentru încadrarea literaturii noastre clasice în manualele de şcoală. În această privinţă geanta lui Portnoi purta în ea răspunderea de luminare publică, care încarcă astăzi câteva sectoare ministeriale, edituri şi institute academice. Nu lucra doar pentru a pregăti materiale şi programe. Umbla neobosit prin instanţe şi prin foruri de resort, bătea la toate uşile, ne scutura pe noi, tovarăşii săi, ca să punem umărul, să dezlegăm marea şi arzătoarea problemă. Munca aceasta, care ne privea pe toţi şi solicita puterile întregii noastre culturi, a fost cu timpul înfăptuită şi încadrată în cărturăria de azi a republicii. Acum îi perfecţionăm metodele, îi completăm conţinutul şi-i culegem roadele toţi noi şi copiii copiilor noştri.
Dar când se va scrie poate o monografie deplină şi dreaptă a acestei statorniciri, mândrindu-ne cu ceea ce am înfăptuit, să nu uităm de vechea geantă roasă, ticsită de munci şi cu documente de studiu, de care nu s-a despărţit până în ultimul ceas tovarăşul Ramil Portnoi.
A editat sub îngrijirea sa primele ediţii, după război, din povestirile lui Ion Creangă şi poeziile lui Mihail Eminescu. A scris primele studii aprofundate la noi, în lumina ştiinţei marxist-leniniste asupra acestor mari clasici.
E uşor detot a repeta acest fapt binecunoscut acum. E tot atât de lesne a constata numeroasele deficienţe, nedumeriri, ce le trezesc astăzi aceste ediţii. Şi pe drept cuvânt. Sunt pagini care vădesc, în mare parte, nişte norme depăşite, întrecute de dezvoltarea noastră contemporană. Numai că, vorbind la concretul istoric, faptele trebuiesc apreciate cu totul în altă lumină. Să nu uităm că normalizarea gramaticii şi întărirea pravilelor ortografice ale limbii literare moldoveneşti s-a petrecut în anul 1957. Înainte de data aceasta Portnoi a muncit cu zbucium de neconceput pentru a aduce la o condiţie convenţională, de fapt imposibilă de acceptare a gramaticii clasice, pentru a ne da opera lui Eminescu şi Creangă. Ştia că încearcă imposibilul, dar ce era de făcut? Fapta lui se supune nu aprecierilor savante, ci participării tovărăşeşti la un efort egal cu acceptarea jertfei personale. A fost o muncă istovitoare de Sisif neputincios, pe care el a înfruntat-o pentru a da poporului comoara sa clasică.
Am avut atunci prilejul, nerâvnit dealtfel, de a recenza şi a prezenta la editură aceste lucrări şi ştiu bine cât l-a costat pe critic fiecare buchie de text, de care el se atingea, încărcându-se de păcate. Da, e uşor să ne răţoim acum şi să ne afirmăm savantlâcul de ocazie...
Din fericire lucrurile au fost dezlegate just prin întărirea de către guvern a noii ortografii. Pentru noi se cere ca să preţuim la înţelegerea ei dreaptă fapta jertfelnică a lui Portnoi, faptă, care totuşi a apropiat şi a înlesnit editarea comorilor clasice.
Se mai cere pomenită încă o zonă din munca anonimă şi ingrată a lui Portnoi. Vreme de aproape douăzeci de ani, oriunde ar fi lucrat, el a rămas fără de răgaz birou de consultaţie a tinerilor scriitori din republică. Şi nu numai a tinerilor. Mă întreb şi acum de unde lua vreme, răbdare şi mai ales bunăvoinţă? Pentru că niciodată, nici aici, nu făcea lucru înjumătăţit sau numai de formă. Prindea ca o cauză proprie orice sclipire de talent care-i apărea sub ochi. Nu se avânta în elogii arhigeneroase. Era, dimpotrivă, tentat a desface firul în patru, a sonda înţelesuri cu îndepărtate consecinţe nedorite, după criteriile aspre, uneori excesive ale timpului. Dar asta era o ardoare militantă sinceră de susţinere şi orientare a talentelor. Ştiu că vreo două generaţii masive de scriitori, dintre cei care astăzi au nume consacrat, l-au solicitat unul câte unul şi s-au bucurat de susţinerea lui principială. Cred că mulţi îşi amintesc cu un fior de recunoştinţă despre asta. Cred că sunt mulţi care nu-şi amintesc. Cum se zice, aşa e firea omului.
Noi toţi, însă, găsindu-ne acum pe înălţimi bine consolidate a întregii noastre literaturi, trebuie să legăm afirmarea noastră generală de munca încruntată, dar generoasă a acestui tovarăş, pomenindu-i numele cu recunoştinţă - Ramil Portnoi.

Moldova Socialistă, nr. 8 (15217), 1983

Published:

	Author	Book name	Publisher	Year	Page	Remark
	Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	228

Printed:

Journal	Date
Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	11.01.1983