Cartea şi învăţătorul (rolul învăţătorului în promovarea culturii)


Cartea şi învăţătorul (rolul învăţătorului în promovarea culturii)
updated: 2006-03-21 05:46:01

CARTEA ŞI ÎNVĂŢĂTORUL

Literatura noastră din vremuri vechi a pornit la drum cu învăţătorii şi s-a deprins a creşte slujind împreună cu ei. Bătrânul gospodar iluminist Gheorghe Asachi, revizorul şcolar Mihail Eminescu, învăţătorul-institutor la "şcoliţa" din Sărărie Ion Creangă şi o pleiadă întreagă dintre cei mai buni fac această tradiţie deosebit de luminoasă. Geniul lor a înălţat aripile creaţiei şi le-a angajat în datoria obştească a lăcaşurilor de cultură. În vremi de amară vitregie ei au tins a da literaturii adresă vie către inima flămândă a norodului.
Noi cei de acum, condeierii Moldovei Sovietice, găsim în munca lor un îndemn la vrednicie, cu larga afirmare a scrisului artistic în opera de educaţie publică.
Mari scriitori încep istoria şcolii moldoveneşti, stau cap de listă în catalogul de aur al învăţătorimii noastre. Spunând aceasta, mă gândesc la truda învăţătorilor de astăzi, la atotnorodnica renaştere culturală, în care ei împlinesc un rol de cinste. Se desfăşoară cu anii bătălia nemaivăzută a luminatei conştiinţe, ofensiva îndreptată împotriva analfabetismului. Creată în duh nou, pe măsura vremurilor, armata învăţătorimii întăreşte cetatea marilor victorii culturale - şcoala noastră sovietică. Primele etape ale acestei munci au ridicat cu un cap întreg în lumină destoinicia republicii. Nu poţi discerne contribuţia fiecăruia în marea ctitorie, dar ea trăieşte durată în conştiinţa nouă, cu săvârşirile mândre care, fără carte, ar fi rămas doar fantasme ale imposibilului. Moldova întreagă a trecut prin uşa binecuvântată a şcolii. Fiecare om al muncii păstrează acum legătură cu o altă inimă de om, înzestrată cu înţelepciune şi omenească prietenie. E inima învăţătorului care le-a deschis mulţimilor ochii spre orizonturile noi de cultură.
E greu să găseşti un nume mai de cinste. Generic e legat de opera istorică a Partidului Comunist şi e acordat ca o distincţie, în afară de şcoală, doar acelor care luminează şi întăresc conştiinţa oamenilor. Acelora care pot ridica pe alţii, dăruindu-i cu bogăţia propriei lor experienţe.
Literatura sovietică are mândria îndreptăţită de a fi izvor de largă învăţătură şi educaţie. Ştiinţa pe care o dă ea cititorilor nu poate fi înlocuită cu nimic. Ea deschide căile pline de înfiorare ale înţelepciunii, aprinde dorul de frumuseţe, măreţie cetăţenească, umanism leninist combatant. Purtând nealterat tezaurul de geniu al înaintaşilor, ea stimulează gândul, modelează caracterele. Prin tot ce a creat ea mai trainic şi mai îndrăzneţ, a lărgit orizontul de viaţă intelectuală şi a întărit în suflete înţelegerea dialectică a evenimentelor. Gorki, Maiakovski, Ostrovski, Fadeev rămân părinţi spirituali ai intelectualităţii sovietice; învăţători pentru literaţi şi pentru toate milioanele de cititori, spre care a răzbătut cuvântul lor de foc.
Nu ne sfiim a include în aceste tradiţii literatura sovietică moldovenească. Ea a avut a pătrunde în biblioteci prin scoarţe de abecedar, cărţi de citire, culegeri pentru amatorii de la activitatea artistică. Au fost începuturi modeste, pe care nu le tăgăduim, pentru că au crescut pe temelii trainice, în ograda vieţii noastre adevărate.
În cărţile şcolii au intrat nu numai cuvântul scris, ci şi munca migăloasă de alcătuire şi redactare, împlinită de mulţi literaţi moldoveni. Nu-i pomenesc aici pe nume, învăţătorimea noastră îi cunoaşte prea bine. Vreau numai să amintesc cinstita şi generoasa trudă de ctitor depusă de scriitori la ridicarea învăţământului în republică. A fost ca la o clacă mare de început, la care am participat însufleţiţi de chemarea noastră nouă. Am împletit cântecul limbii materne cu zbuciumul colectivelor, cu şcoala, cu manualele, cu drumul despărăginit înspre bibliotecă. Am ajuns aici cu cititorii găsiţi în grupele de alfabetizare, cu tunşii-felegunşii chemaţi de la poala mamei spre apriga ispită a buchiilor de tipar.
Literatura noastră a binemeritat numele de bogăţie spirituală a poporului. Prin multe creaţii de valoare scriitorii moldoveni fac cinste republicii, îl bucură pe marele cititor sovietic. Tălmăciri făcute în zeci de limbi, din proza şi poezia meleagului natal, intră în biblioteca literaturilor frăţeşti.
E o afirmare de adevărat prestigiu cultural.
Fac legătura acestui fapt cu prezenţa învăţătorimii la propagarea cărţii de literatură aici, la noi acasă. Şi nu vreau să ascund o altă faţă a lucrurilor, de-a dreptul îngrijorătoare. Drumul cărţii peste văi şi dealuri, înspre sate fără număr, continuă a rămâne spinos. Iar prietenii ei fireşti şi apropiaţi, după legile prieteniei, sunt datori a răspunde de asta.
Rândurile de faţă angajează o convorbire cam solemnă şi poate că nu s-ar cuveni s-o întunec la sfârşit. Dar n-am încotro, nici nu mă pot abţine de a nu pune degetul pe o bubă veche, care întârzie cu lecuitul. La ce am tăinui-o şi de cine ne-am ascunde?
Se numeşte ea difuzarea cărţii în mase. E un proces care la noi se petrece aproape cu ochii închişi, fără sistem, fără suflet chiar.
Ne gândim la situaţia bibliotecilor şcolare, legată direct de răspunderea învăţătorilor. Ştiu din tristă experienţă, că rămân necunoscute mai ales cărţile ultimilor ani, cele mai noi şi adesea cele mai necesare. Nu mai vorbesc de revistele literare, prezentate cumva, într-un singur exemplar şi acela în perspectivă de a dispărea.
Subliniez acest fapt - cartea nouă, pur şi simplu, ediţia nouă moldovenească aduce de fapt o normă gramaticală mai corectă, un nivel mai cult de limbă maternă. Aduce cărturărie pentru viitorii cărturari. Mai simţim încă necesitatea arzătoare de a înlocui în biblioteci exemplarele vechi, de tristă pomină, răspânditoare de samovolnic analfabetism.
Destul de întâmplător apar cărţile noi şi în instituţiile de învăţământ superior, în cluburi şi în bibliotecile săteşti.
Cine e mai indicat şi mai în stare a lecui răul?
Oriunde, în fiece lăcaş de lumină, există conştiinţe răspunzătoare de starea lucrurilor. Chiar dacă avem de învins complicate noduri de rutină, nu acestea se cer pomenite acum, în dosul lor să nu ne ascundem.
Autoritatea prezentă, indicată a pune umărul şi a ajuta din proprie conştiinţă, aici este şi rămâne învăţătorul. E marea sa datorie de educator, de cititor luminat, de prieten al cărţii. Misiunea de dascăl nu poate fi împlinită fără grija de a ţine mereu carte deschisă sub ochii ageri ai învăţăceilor.
Cum stăm în privinţa asta?
Fără să vreau, întrebarea capătă un duh de reproş. Mai vin şi alte gânduri necăjite, care se cer acum sub condei.
Dar să nu întrec măsura. Ştiu bine că, la rândul lor, învăţătorii pot îndrepta nu mai puţine pretenţii pe adresa inversă. Multe din cele spuse ne privesc de-a valma şi ne leagă într-o răspundere comună.
Problema constă totuşi în a trezi iniţiativele de pe loc, a lega cerinţele de culturalizare cu energia oamenilor chemaţi şi capabili de muncă. Să nu rămânem pasivi, invocând lâncezirea globală; să ne mobilizăm din plin, cu participare conştientă, căutând şi găsind dezlegările concrete. Totul trebuie făcut zilnic, personal, în lăcaşul de fapt al muncii noastre.
Cât despre posibilităţi şi mijloace de înfăptuiri, păcat să ne plângem.
De le-am da viaţă, ca să fructifice pentru oameni atâtea câte sunt.

Published:

Author	Book name	Publisher	Year	Page
Andrei Lupan	Cărţile şi răbojul anilor	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1969	52
Andrei Lupan	Scrieri v.3	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1973	71
	Comoara (antologie)	Editura "Literatura artistică", Chişinău	1985	131
Andrei Lupan	Scrieri v.2	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	412