|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| 19 octombrie (A.Puşkin) |
 |
||
 |
original: 19 октября 1825 (А. Пушкин) | ||
 |
 |
translation: 19 octombrie (A.Puşkin) | Author: Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) |
19 OCTOMBRIE Pădurea-şi scoate vălul ruginit, Sclipesc arginţii brumei pe câmpie, Iar ziua, tot mai rece, mai târzie, Tot mai cu grabă trece-n asfinţit. Să ardă deci căminul în odaie, Iar tu, vin vechi, amic de toamne reci, Să-mi torni în piept căldura ta vioaie, Amarul pentru-o clipă să-mi îneci. Nici un prieten nu e lângă mine Să-mpart cu el paharul despărţirii Şi mâna să i-o strâng cu-nsufleţire, În plinul vieţii, cu urări de bine. De singur beau; zadarnic gându-ncearcă Tovarăşii să mi-i adune-n prag, Nu se arată nimenea şi parcă Nici dorul nu-l aşteaptă pe cel drag. Colo, pe Neva, azi s-au adunat, Prietenii ce-şi amintesc de mine... Câţi dintre voi se veselesc? Şi cine E dus de tot pe drumul ne-nturnat? Cine-a uitat frăţia luminoasă? Pe cine l-a prins lumea în vâlvoi? Cine-a tăcut la rechemarea voastră? Cine lipseşte astăzi dintre voi? E lipsă El, - al bucuriei noastre Zglobiu rapsod cu-a sa ghitară-n zvon. Pe veci îşi doarme liniştitu-i somn Sub zările Italiei, albastre. Şi nimenea nu i-a săpat cu dalta În grai matern o slovă pe mormânt, Să fie pentru omul rus vre-o dată Salut amar pe-acel străin pământ. Dar tu, tu, călător neastâmpărat, Te-ai mai întors din zări necunoscute? Sau tropicele iarăşi te-au chemat, Sau gheţurile miază-nopţii mute? Drum bun! Drum bun!.. Tu de pe pragul şcolii Păşit-ai pe corabie glumind, Sortit ai fost talazurilor mării, Tot de furtuni chemat şi îndrăgit. Prin valurile mari şi zbuciumate, Tu le-ai păstrat, rătăcitor mereu, Cununa amintirilor curate Cu glumele şi zarva din Liceu. De peste mări şi zări întinde braţul Să ne cuprinzi în sufletul tău cald, Spunându-ne: «Poate c-aşa ni-e dat - O despărţire lungă cât o viaţă!» E nestemat, prieteni, al nostru legământ! Ca sufletul întocmai temeinic dăinuieşte, Din voia lui neclătinat şi veşnic, De muze-naripat şi ocrotit. Să fie soarta blândă sau haină, În orice zări de lume, şi-acolo, Noi de acest tărâm legaţi rămânem, - Ai patriei, cu Ţarscoie Selo. Tot rătăcind sub aspre vitregii, Şi hărţuit de crâncena ursită, Eu am căzut cu fruntea obosită La pieptul unei noi prietenii. Cu răzvrătită rugă şi cu sete, Şi cu credinţa primului meu dor, Mi-am dus nădejdea către alţi prieteni, Dar mi-a rănit-o nepăsarea lor. Totuşi vă zic, pe-acest pustiu meleag, De geruri bântuit şi de vântoase, Mi-a năvălit şi bucuria-n casă: Pe trei din voi v-am strâns la piept cu drag. Prieten scump, tu, Puşcin, ai venit Şi cel dintâi mi-ai cercetat surghiunul, Iar ziua ce-am trăit-o împreună, Cu suflet din Liceu m-a dăruit. Tu, Gorciacov, fii lăudat, amice, Că ai rămas cum eşti de la-nceput, Cu suflet drept şi liber, şi ferice, Acelaşi bun prieten de demult. Răzleţe căi ne-a-nscris stăpâna soartă, Spre alte zări am fost de ea purtaţi, Dar pe-un drumeag întâmplător odată, Ne-am întâlnit cu dragoste de fraţi. Când mă zbăteam sub voia întâmplării, Ca un orfan pribeag şi făr-de neam, Eu mă gândeam la tine în tăcere, Ca pe un sol al vieţii te-aşteptam. Şi ai venit aşa ca altădată, Tu, Delvig, visător şi inspirat, Tot focul adormit l-ai re-nviat Şi dragostea de viaţă mi-ai redat-o. De mici vegheam la rugul poeziei, Vrăjiţi de slovă, legănaţi de cânt, Căci două muze ne-nsoţeau oricând, Cu dulce zbor şi-aleasă bucurie. Eu mă-nclinam de-acum înspre ovaţii, Iar tu de dragul muzelor cântai, Eu harul scump mi-l risipeam cu viaţa, Tu în tăcere geniu-ţi cultivai. Cer muzele sublimă măreţie, A le sluji nu e un joc uşor, Dar ispitiri cu chip amăgitor Se prind de tinereţe şi ne-mbie... Târziu, când ne trezim, ne-ntoarcem iară, Dar nu găsim în urmă nici un ţel. Răspunde, Wilhelm, frate şi tovarăş, Cu darul nostru n-a fost tot la fel? E vremea deci!.. Cu zbucium mult şi greu Plătim trecute rătăciri deşarte. Să ne retragem în singurătate! Întârziat prietene al meu, Te-aştept să vii, aştept făr-de răgaz Să re-nviem răbojul amintirii, Despre vestite zurbe din Caucaz Sau despre Shiller, slavă şi iubire. Mă-ndemn şi eu... Să fie cu noroc! Presimt că revederea e-nainte; Vă spune azi poetul, ţineţi minte, Peste un an iar fi-vom la un loc. Se va-mplini dorinţa mea cea mare, Să zboare-un an şi eu voi reveni! O, cât avânt şi lacrimi arzătoare Vor fi şi câte cupe vom ciocni! Iar cupa cea dintâi, cea mai spumoasă, În cinstea legământului frăţesc! Liceului - salutul tineresc! O, muză, tu, ne binecuvântează. Şi iar, pentru nastavnici închinare, La cei de-acum şi cei care-au plecat Le mulţumim de grijă şi-ndrumare, Din ce-a fost bun nimica nu-i uitat. Acum, cu-ntregul inimilor jar, Turnaţi din nou, sus cupele mai pline! În cinstea cui? Ghiciţi dar pentru cine... Ura la ţar! Prieteni, pentru ţar! E-n totul om! - îl rod doar şi pe dânsul Neliniştea şi patima cu şoapta; Deci să-i iertăm prigoana lui nedreaptă: Ne-a dat Liceul, cuceri Parisul. Petreceţi dar, cât ne mai ţine veacul! Căci se răreşte cercul ceas cu ceas; Mulţi dorm pe veci, iar cei care-am rămas, Ne ofilim, ne trecem câte-oleacă. Ne gârbovim, căldura ni se curmă Şi ne întoarcem trişti spre început... O, cine-o fi să vină cel din urmă, Stingher la ziua asta şi tăcut? Sărman prieten! Neştiut de nimeni, Un oaspete străin şi nedorit, Şi-o aminti de noi printre mulţime, Acoperindu-şi ochii ostenit... La trista sărbătoare-a bucuriei, Să se-ncălzească el lângă pahar, Cum fac eu azi în camera pustie, Uitând de vitregii şi de amar. |
Published:
| Author | Book name | Publisher | Year | Page | Remark | |
|---|---|---|---|---|---|---|
 |
A.S.Puşkin | Opere alese (v.1) | Editura "Literatura artistică", Chişinău | 1987 | 120 |