Scrisoare ce descrie ultimele zile ale lui Ramil Portnoi în spitalul de la Moscova (~1966)

	~1966
Scrisoare ce descrie ultimele zile ale lui Ramil Portnoi în spitalul de la Moscova (~1966)
the original: (169KB)	Author : Portnoi S. - soţia lui Ramil Portnoi Recipient : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-19 08:36:13

Am plecat ieri de la D-ta şi nici că am spus, ce am venit să spun şi nici c-am comunicat ce-am vrut să comunic.
Cum să calific cauza nu ştiu - probabil că nu mi-a ajuns curajul de a fi sinceră pân-la capăt(oare unde-i capătul sincerităţii?- la fiecare un alt capăt!) sau am pierdut cuvintele în noianul de simţiminte şi amintiri.
Nu vroia să plece la Moscova cu toate insistenţele medicilor, rudelor şi ale mele. În sfârşit l-am convins.
Stătea la spital nervos şi fiecare ceas îi agrava boala. De la 8 până 26 iunie acestea 2 săptămâni cât a stat la Moscova au fost ca 20 de ani, am priceput-o, am simţit-o. La gândul că nu-i pot ajuta cu nimic s-a iscat ideea de a mă adresa fără ştirea lui la D-ta. Fără ştirea, şi sigur,fără voia lui - căci ar fi foarte amărât, că l-ai vizitat din iniţiativa mea. Deacea V-am şi rugat atât de insistent să nu afle cumva.
Atunci nu eram în stare să Vă spun, azi, când nu-i, simt nevoia să ţi-o comunic:
De multe ori erai obiectul conversaţiilor noastre intime, supărărilor şi chiar (poate să te mire) certurilor noastre. Da, certurilor.
Erai în sufletul lui întruchiparea a tot ce e scump pentru dânsul - şi limba care-o iubea, şi poezia, şi poporul căruia s-a dedicat cu trup şi suflet din copilărie. Ca un fel de Eminescu şi Creangă viu erai pentru dânsu. (Daceea a şi scris monografia despre D-ta şi nu despre altu).
Da eu, ca soţie şi tovarăşă eram geloasă de D-ta ca de cea mai frumoasă fată, ca de cea mai mare dragoste a lui.
Când am văzut la Moscova, că nici un profesor, nu-i găseşte leacul, m-am adresat D-tale - celui mai mare adversar al meu. (Chiar şi în zaiavlenie*, care ai citit-o ieri, pomeni de Ipate - paremise eroul D-tale)
Când ai plecat atunci, în Moscova, de la spital, după o tăcere mi-a spus "Şi de unde dracu a ştiut, a simţit el că în Moscova aceasta mare, în capitala Sovietelor, în Oraşul oraşelor cu savanţii şi profesorii cei mai renumiţi am nevoie numai de unul - de cel mai ţărănoi, da, cel mai ţărănoi din toţi ţăranii, de cel mai poet din toţi poeţii, de cel mai moldovean din toţi moldovenii, da, cel mai moldovean din toţi moldovenii... Oare de unde la dânsu acest al şaselea simţ?! De unde a ştiut? Cum a simţit-o?!!
... Ei, tu, Surală, nu te necăji şi nu te mai supăra atât - nici un profesor de-ai tăi nu-i în stare să facă ceea ce a făcut el acum. Te rog iar şi iar leapădă-te de gelozia ta, vezi doar, că nici fustă nu poartă şi nici crăiasă din poveşti nu-i şi nici n-o să afle că el mi-a adus leacul" şi râzând a adăugat "Da, leacul... Închipuie-ţi - nici praf era, nici lichid era, dar leac a fost..."
Şi la urmă:"Eh, Surală, Surală, ştii tu, drăcoaică, de cine să fii geloasă, poate deacea îmi esti dragă şi tu..."
Şi ai mai fost D-ta odată fără ca eu să te chem. Şi bine ai făcut, tare bine.
Nu cred să fi scris totul întocmai , căci n-am eu darul scrisului, nici a vorbei, dar nu puteam să nu v-o spun.