Recenzie la articolul "Moldavskaia Sovetskaia Literatura" /"Literatura sovietică moldovenească"/ (aprecieri critice - articol slab, încurcat, plin de informaţii necontrolate şi contradictorii)


Recenzie la articolul "Moldavskaia Sovetskaia Literatura" /"Literatura sovietică moldovenească"/ (aprecieri critice - articol slab, încurcat, plin de informaţii necontrolate şi contradictorii)
the original: (582KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-15 18:23:56

Despre articolul "Moldavscaia Sovetscaia Literatura".

Este un material extrem de slab, încurcat, plin de afirmaţii necontrolate şi contradictorii. Dacă se simte o linie mai evidentă de conduită,aceasta este tendinţa de a ajusta faptele cunoscute la combinaţiile de conjunctură vremelnică de la periferia de azi a patimilor literare.
Ce poate înţelege cititorul din asemenea informaţii:
"... v aprele 1928 bîli zalojenî organizaţionnîe osnovî Soiuza sovetskih pisatelei Moldavii ... v sostav Soiuza pisatelei Ucrainî."
V istorii je ucrainscoi literaturî napisano:
"V sootvetstvii s postanovleniem ŢC VKP/b/ ot 23 apr. 1932 bîl sozdan Soiuz sov pisatelei Ucrainî..." Cum putea intra "Soiuz pisatelei Moldavii" în "Soiuz pisatelei Ucrainî" cu patru ani înainte de organizarea acestuia din urmă? Ce va înţelege din asta cititorul?
Mai departe:
"V 1932 bîla uprazdnena pisatelscaia organizaţia "Răsăritul" i obrazovan Orgcomitet soiuza sovetskih pisatelei MASSR. Dar "Soiuz sovetskih pisatelei Moldavii" fondat în 1928 a fost lichidat sau nu? Dacă e vorba de una şi aceeaşi organizaţie trebuie sau lămurit sau evitată incurcătura. Altfel iesă dezinformaţie. Nu se pomeneşte nimic despre alte cercuri literare care au existat în RASM pe atunci, deşi despre asta se vorbeşte în toate izvoarele istoriei literare. Prin ce mister au dispărut acestea?
Despre Hotărârea CC al PC/b/ din toată Uniunea /23 aprilie 1932/ se spune într-o frază generală - "... iscliucitelnoe znacenie dlia razvitia vsei sovetscoi mnogonaţionalnoi literaturî". Afirmaţia e absolut dreaptă şi corespunde faptelor cunoscute de toată lumea. Dar aici lipseşte lucrul cel mai necesar pentru noi: referirea la procesul literar din RASM. Ce a însemnat hotărârea şi principiile sale de partid pentru literatura sovietică moldovenească? Ce a însemnat apoi Congresul I Unional al scriitorilor sovietici din punct de vedere creator ideinic şi organizatoric? Asta referitor bineînţeles la realităţile noastre literare.
Vorbind la drept, se vădeşte aici o tendinţă nu ştiinţifică, ci de conjunctură locală. Autorii articolului învăluie istoricul în confuz pentru a răsădi în conştiinţa cititorilor exclusivitatea jubiliară a organizaţiei noastre "Uniunea scriitorilor sovietici ai Moldovei". Chipurile că toate literaturile frăţeşti nu se pot compara cu noi: noi socotim că Uniunea Scriitorilor din Moldova s-a întemeiat nu în 1934, ci cu şase ani mai devreme. De unde vine această particularitate excepţională a organizaţiei scriitoriceşti din RASM?
Socot că o anumită ameţeală jubiliară propagată pătimaş şi abuziv de către unii scriitori şi mai ales istorici literari din republică, trebuie temperată şi chiar evitată în paginile unei ediţii ştiinţifice, enciclopedice. Doar aici n-ai unde te întinde cu mânuirea cazuistică a ipotezelor ingenioase, ca să justifici cheful jubiliar. Orice cititor va întreba simplu şi logic: De ce facem noi excepţie? N-au avut organizaţii scriitoriceşti sovietice până la noi Rusia, Ucraina, Gruzia şi alte republici? De ce ele socot altfel şi nu confundă Uniunea Scriitorilor sovietici cu organizaţiile şi grupările /chiar cele mai progresiste/ existente până la această formă organizatorică, principial nouă şi unanim recunoscută?
Socot că ar fi adânc păgubitor pentru Enciclopedie şi pentru cititorii săi alunecarea pe o asemenea pantă. Trebuie afirmată fără echivoc şi fără rezervă unitatea noastră organizatorică în cadrul literaturilor sovietice frăţeşti. Trebuie de vorbit limpede şi reţinut, fără apologetică ieftină, despre organizaţiile de până la 1932 din RASM: "Răsăritul", "Tineretul" şi poate că şi altele. /În Istoria lit. Sovietice Moldoveneşti/ se mai pomeneşte de o secţie moldovenească în "Iugo-Lef" - Odesa/.
E nevoie de un criteriu de selectare când vorbim despre scriitorii vremii şi despre scrierile lor. Există o lege a vremii şi a conştiinţei cititorului care cerne şi alege. În schimb articolul adună cu abuz de superlative nume peste nume, ca să fie cât mai multe. Şi, din această cauză, dispare faptul cel mai temeinic: ce rămâne valabil pentru literatură din această aglomeraţie de numiri şi de complimente? Ce a fost mai de seamă şi a jucat rol în dezvoltarea culturală şi ce trebuie ales calitativ din înşirarea de numiri?
Probabil că nu e nevoie să fie pomenite în amănunt, dar în principiu nu e drept să tăcem despre manifestările proletcultiste, nihiliste, despre primitivismul sociologist, manifestări ce au împiedicat mult creşterea tinerei literaturi.
Toate acestea trebuiesc formulate în noţiuni simple şi convingătoare, fără a da loc la nedumeriri şi confuziuni pentru cititori.
Vorbind despre influenţa marei literaturi sovietice, literatura realismului socialist, în RASM şi în Basarabia ocupată, se pune accentul mai mult pe unele vizite scurte, articole de ocazie, întâlniri sărbătoreşti. Se cuvine a înscrie şi asemenea fapte de cronică literară, dar asta e cu totul insuficient.
Influenţa cea hotărâtoare o a exercitat, fără îndoială, marea literatură sovietică, opera lui Gorki, Maiakovski, Fadeev, Şolohov, Tîcina, Rîlskii, Ianca Cupala şi mulţi alţii. E imposibil ca un adevărat scriitor fie el cât de tânăr, să nu fi simţit la noi puterea acestei opere. În lumina aceasta, traducerile respective sunt cu mult prea departe de cerinţa vremii. Fie spus aici, ele şi astăzi lasă mult de dorit.
Pentru scriitorii basarabeni de până la 1940, primul lucru ce s-a impus, ca fond şi valoare de scriitor - a fost opţiunea, luarea de atitudine faţă de lumea nouă socialistă. A influenţat nu numai literatura, ci însăşi fiinţarea Uniunii Sovietice, cu politica sa socială, culturală şi naţională, pentru oamenii cinstiţi, scriitorii legaţi de soarta poporului asuprit, pentru aceştia realitatea sovietică lumina de peste cordoane şi ridica nădejdea în suflete. Cunoscută fragmentar şi episodic, uneori destul de încurcat chiar, totuşi pentru un scriitor de talent, angajat în căutarea cinstită a căilor de eliberare, ţara socialismului strălumina conştiinţa şi însufleţea talentul. Acest element al literaturii progresiste din Basarabia de atunci trebuie apreciat şi valorificat în mod just. Operele lui Gorki constituiau prima carte a acestei mari învăţături, se poate spune că ele erau cunoscute şi citite foarte larg. Traduse sau nu, dar ajungeau aici mai ales pentru literaţi, străfulgerări din poezia lui Maiakovski, Tihonov apoi proza: "Ceapaev" ,"Kak zacalialasi stali", "Tihii Don", "Podniataia ţelina" şi încă altele. Nu trebuie de uitat rezonanţa puternică ce au avut-o filmele sovietice, demonstrate în Chişinău şi aiurea, începând de prin 1934. "Guliver", "Petr I", "Putevca v jizni", "Groza", "Alexandr Nevski", "Veselîe rebiata" şi încă multe altele. A fost o adevărată revelaţie însufleţitoare pentru mulţi iar pentru cultura sovietică o afirmare atotputernică. Trebuie spus că chiar protivnicii şi răuvoitorii, în faţa acestei afirmări, cădeau în derută sau erau siliţi să recunoască puternicia spirituală a lumii noi.
Pentru scriitorii cinstiţi, artişti şi alţi intelectuali, asta era marea şcoală a realismului nou gorkovian. Realismul socialist se afirmă anume astfel, prin marea sa cultură, în toată lumea atrăgând şi ridicând spiritele creatoare. Anume astfel s-a întemeiat şi pentru noi principiul de bază şi rodnicia artistică a metodei realist socialiste.
În articolul recenzat, transpiră o tendinţă vădită de a dijmui şi a întina această grea dar luminoasă achiziţie. Nu se pomeneşte mai nimic din cele expuse, ca mărturie, în aceste rânduri? În schimb despre scursura fascistă a emisarilor şi a apologeţilor naţionalişti se cheltuieşte atâta patos încât se crează impresia că în toată cultura /destul de sărmană de altfel/ a Basarabiei ocupate a dominat cloaca reacţionară. Chiar când autorul pomeneşte câteva numiri ale scriitorilor sovietici de azi, scriitori comunişti: Istru, Meniuc, apoi Deleanu, Robot, Nencev, Costenco, îi caracterizează în hurtă: "... v proizvedeniah ătih poătov... scvozi modernistkie uvlecenia procladîval sebe puti poisc soţialnoi pravdî."
Cu puţină bunăvoinţă şi corectitudine, autorul ar putea numi cele mai temeinice poezii şi articole de publicistică luptătoare ale acestor poeţi. Nu se poate ca el să nu ştie despre articolele de demascare a politicii fasciste şi de asuprire mai ales faţă de ţărănimea muncitoare, articole scrise de B.Istru, A.Lipcan, A.Robot şi ceilalţi. Dar poezia de solidarizare cu minerii, cu Spania luptătoare a lui L.Deleanu. Dar zecile de articole ale lui G.Meniuc toate închinate muncii şi culturii progresiste? Numai în anul 1940, înainte de eliberare, Meniuc reuşeşte să cutreiere satele basarabene şi să scrie, bazat pe materialele adunate, trei monografii despre satele basarabene: Ignăţei, Delacheu, Chirileni.
Acestea sunt toate documente, s-ar putea zice chiar acte istorice, despre legătura scriitorului cu poporul şi cu aspiraţiile poporului, despre poziţia de viaţă a scriitorului cinstit. A metamorfoza această muncă şi a o răstălmăci în formula de "orbecăire prin modernism" înseamnă a fabrica un greu neadevăr.
E şi mai trist când asta se face conştient sub voalul dulceag al complimentelor şi al pocloanelor? Cât nu e de neplăcut, sunt totuşi nevoit să mă refer la prezentarea lui A.Lupan în acest capitol. În expresie generală şi acesta e fiu din popor, participant la mişcarea ilegală /nu se spune care/ şi în genere, cum se zice "pareni cito nado". Dar ca scriitor al vremii, ce-a făcut?
"Stihi pisatelia "Prezrennîi Olimp", "Golodnîe cogortî", "Culai otveceaet na sude" i dr. /oni bîli opublicovanî posle osvobojdenia Bessarabii/ po nastoiaşemu volnuiut..."
E admirabilă această arhiflexibilă virtuozitate de a-ţi muşca nasul pupându-te: /oni bîli opublicovanî posle osvobojdenia/.
Iese lămurit că "scriitorul" despre care merge vorba până la eliberare pur şi simplu n-a existat: e ca un fel de a te bate cu pumnii în piept după ce s-a terminat lupta. Asta e singura afirmare ştiinţifică a învăţatului, autorul articolului. Mă socot îndreptăţit să protestez. Bun-rău, mult-puţin, dar ceea ce am reuşit să scriu şi să tipăresc în acei ani vorbeşte despre poziţia, despre credinţa şi despre participarea mea la evenimente. Vorbeşte că am fost prezent aşa cum am putut. A anula aceasta cu un compliment de consolare nu e tovărăşeşte. Faptele se pot controla şi stabili după /barem după/ cartea "Mesajul social al literaturii" 1972 a lui S.S.Cibotaru. Ce s-a întâmplat? E un alt S.S.Cibotaru sau sunt alte vremuri? Se vede că e şi una şi alta.
Vorbind de prezenţa literaturii sovietice în Basarabia ocupată trebuie în mod deosebit, cu largă şi adâncă înţelegere de vorbit despre poezia lui Serghei Esenin. Asta a fost, cât n-ar părea de neînţeles, dar a fost marea carte deschisă şi chemătoare a poeziei sovietice. Nu numai la noi, în toată lumea cititoare Serghei Esenin răspândea farmecul nemărginit al naturii, al sufletului şi al patriei sale. Mai toţi îl primeau ca emisar deplin al Rusiei noi sovietice. Trebuie afirmat acest lucru, toţi poeţii noştri i-au rămas datori cu un stadiu nou de creştere şi de înţelegere a poeziei. Şi mai ales T. Nencev.
Nu se poate să nu vorbim aici şi de literatura progresistă din alte părţi ale lumii. Barbusse care a scris despre Basarabia luptătoare, Romain Rolland, Federico Garcia Lorca, M.Sadoveanu, N.D.Cocea, Al.Sahia şi alţii. A tăcea despre asta este nedrept, toţi aceşti scriitori, mari scriitori, ne-au luminat orientându-ne conştiinţa spre ţara lui Lenin.
O etapă istorică de însemnătate cardinală pentru literatura noastră este deschisă prin actul eliberării Basarabiei - 28 iunie 1940. Trebuie profilată cu răspundere deosebită această etapă. Trebuie evidenţiată literatura acelei epoci în tot ce are ea mai viu şi mai valabil şi trebuie afirmat rostul acestei literaturi anume ca document artistic al istoriei. Mai adânc şi mai sincer ca oricând scriitorii au exprimat atunci sufletul şi bucuria poporului eliberat. Oricând şi în faţa oricărei defăimări şi clevetiri noi vom ridica aceste scrieri, afirmând pe bună dreptate: acesta e glasul poporului însuşi.
Din păcate şi mai departe articolul abundă cu nume peste nume şi numiri peste numiri în care e greu să prinzi un fir de sistematizare. Cele mai multe caracterizări se dau primitiv, complimentar, fără pătrundere, chiar fără terminologie literară. "Znacitelinoe mesto, v pervîh riadah, vajnuiu roli, plodotvornaia deiatelinosti ..." şi multe alte repetiţii generale înlocuiesc criteriile de analiză şi competenţă a literaturii.
Nu se pomeneşte de adunarea scriitorilor din Chişinăul eliberat cu Ivan Le şi alţi vechi scriitori sovietici, unde a răsunat glasul lor iarăşi ca declaraţie de credinţă faţă de patria sovietică.
N-am întâlnit nici despre adunarea largă a scriitorilor Moldovei în Moscova, cu participarea lui N. S. Tihonov, unde declaraţia lor a avut iarăşi caracter de act public ce trebuie să rămână în istorie. În schimb se tot repetă numiri şi apariţii întâmplătoare şi chiar fapte prea puţin controlate. Astfel mi se pare că se exagerează participarea la lupte ale unor nume. Fapt imoral faţă de cei care în adevăr au înfruntat focul.
N-am întâlnit barem scurte caracterizări despre scriitorii găgăuzi /apariţia literaturii găgăuze/, evrei şi a. Scriitorii ruşi din republică sunt adunaţi de câteva ori după anul fiecărei ediţii, iarăşi nume repetate fără caracterizare şi fără discernământ. Aşa cum sunt adunaţi la sfârşitul articolului numai cu anul editării şi cu un fel de numărătoare indiferentă, fără criteriu de valoare, socot că nu e bine să fie prezentaţi. Mult mai organic ar fi să fie încadraţi în corpul articolului la genuri şi la perioadele respective între scriitorii republicii. Şi trebuie afirmată pe cât e posibil specifica acestor scriitori, prin ceea ce au ei mai bun, în cadrul marei literaturi ruse.
Cele scrise până aici sunt numai câteva din observaţiile care bat la ochi. Dar pe lângă astea şi încă multe altele, sperie pur şi simplu, ţinuta neliterară şi neîngrijită a materialului. E lung şi dezorganizat şi încâlcit în formulări aproximative sau dibăcii apologetice.
Nu ştiu ce-o mai fi conţinând materialul încă necunoscut despre literatura noastră clasică. E un tablou destul de derutant.
E derutant şi sumbru pentru că vorbeşte în primul rând de atmosfera încărcată, neştiinţifică, ajustată la tendinţele subiectiviste, în care se cearcă a răstălmăci istoria literaturii sovietice moldoveneşti.

Lupan Andrei