art."Vârsta nouă a poeziei" (despre poezia lui Tudor Arghezi)

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	21.05.1965
art."Vârsta nouă a poeziei" (despre poezia lui Tudor Arghezi)
the original: (78KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 12:57:57

VÂRSTA NOUĂ A POEZIEI

Ştiu că mărturia mea de aici ar putea-o întări într-un asentiment unanim multe şi credincioase generaţii de cititori. O fac şi eu, ca un timid prinos de recunoştinţă, pentru furtunoasa trezire la bucurii şi la negrăitele revelaţii poetice pe care mi le-au dăruit cărţile sale.
Vreme îndelungată, de la Cuvinte potrivite până la tableta cea mai recentă, îl descopăr întruna tresărind de uimire. Îşi desfăşoară darul neegalat cu străfulgerări mereu neaşteptate. Cuvintele, trecute de el prin furnale, capătă greutatea şi vigoarea aceea unică, prin care graiul devine răsplămădit. După Eminescu, el vine cu un excepţional imperativ creator pentru a deschide noua vârstă a poeziei româneşti. Adevărat făurar, regenerează limba nu printr-o experienţă literară, ci împlinind cu necesitate o misiune hotărâtoare în cultura poporului.
Oricând îl citesc, caut dezlegarea acestui miracol: de unde, prin ce procedeu îngemănează cuvintele duritatea neîmpăcată şi palpitarea aceea unică a oţelului suav? Numeroase comentarii şi analize aduc parcă un anumit grad de dumerire, dar la cartea cea nouă întrebarea revine. Creaţia sa rămâne, ca şi viaţa, real frământată, necuprinsă în procedee şi formule. E poetul nelimitat în proporţii şi în contradicţii dialectice. Atacă problemele omului, ale existenţei şi ale creaţiei sub imperiul propriei stihii care se vrea limpezită.
Uriaşa capacitate de viaţă, reprimată parcă undeva în străfunduri, irumpe în metaforă şi croieşte măsură înălţimilor poetice. Meleagul poeziei e desţelenit nu prin contingenţe cu şcolile literare, ci pe răspundere proprie, sub imperiul unui temperament puternic şi sfruntător. Din fondul vital neexplorat expresia irumpe mereu crescută, purtând o vigoare incomparabilă. Cu cât răsună mai sugestiv şi mai încărcat de pondere, cu atât cuvântul mai are parcă ceva nespus: trage după sine preaplinul, care nu poate fi cuprins de grai şi de vers. E nesecatul noian de zbucium şi de pasiuni, împământenit în sufletul poetului. Istoria anonimă a generaţiilor făuritoare de grai şi-a trezit conştiinţa aici:

Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Tezaurul de viaţă rămâne mereu intact, ca o acoperire în aur a cuvintelor, determinând cu realitatea sa nativă duhul viu al poeziei agheziene. Nu-i vorba de un procedeu literar, ci de însăşi natura generoasă a poetului.
Tudor Arghezi împlineşte astăzi 85 de ani. Marcăm data, ca pe o zi solemnă în viaţa noastră, a cititorilor. El ne-a făcut părtaşi, angajaţi la marea sa misiune. Mâine, deschizând gazetele, vom căuta iar, la locul cunoscut, slova cu care îl vom socoti veşnic dator. Aşa îl urmărim, zi cu zi, pe fiecare pagină nouă, cu necruţătoarea perseverenţă a dragostei şi a credinţei. Aşa cum vorbeşte neîmpăcată, de la început până azi, tinereţea sa fără seamăn.
Căile poeziei determinate în Testament se vor împlini cu zbucium şi întortocheri, răzbind spre culminantele dezlegări din Cântare Omului şi 1907. Pătrunde în socialism ca mare poet al vremii, cu viziunea angajată pe largi orizonturi filozofice, încadrându-l în realitatea nouă pe Omul plăsmuit de el.
Contribuţia aceasta îşi va creşte încă rodnicia în poezia de azi şi de mâine.
În care îl vom vedea mereu prezent, pe locul primei răspunderi, împlinindu-şi misiunea creatoare, pe poetul deschizător de drumuri Tudor Arghezi.

21 mai 1965