art."Biruinţa inorogului" (300 ani de la naşterea lui D.Cantemir)

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	25.10.1973
art."Biruinţa inorogului" (300 ani de la naşterea lui D.Cantemir)
the original: (352KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-16 23:23:28

BIRUINŢA INOROGULUI

Tricentenarul naşterii lui Dimitrie Cantemir constituie un popas de adevărată valoare istorică în cultura moldovenească. Mai mult decât oricine dintre ctitorii scrisului nostru figura acestui mare cărturar se cere a fi confruntată cu prezentul în lumina veacurilor împlinite. Spirit integru, de profundă misiune creatoare, el se angajează din fragedă tinereţe în căile cardinale ale gândirii şi ale înţelepciunii universale. Accentuăm anume duritatea acestui fapt: nu studiază în duhul vremii, ci se angajează în căutarea sensurilor, îşi luminează spiritul, pregătindu-l pentru mari şi necesare munci. Cunoştinţele sale aveau să devină factori activi, să-i lege fiinţa de explorări purtătoare de grea răspundere.
Devine un spirit luminat, de felul celora înaintate de epoci şi de popoare pentru a ctitori în perspectivă istorică, pentru a rupe îngrădirile şi a deschide drumurile legate de viitor.
În multe ţări marile înnoiri au fost pregătite de generaţii, în cadrul unor consolidate tradiţii. Erau savanţi, filozofi, mari cărturari şi oameni de artă, chemaţi a regenera spiritul, se ridicau oameni de stat angajaţi la răspântii de istorie.
Noi am avut parte de acest beizadea Dimitrie, nepot de răzăş sărac, dar prin voia soartei ajuns vlăstar domnesc şi ostatec la Poarta otomană, apoi el însuşi de două ori domn: prima dată câteva ceasuri, iar a doară oară câteva luni de zile.
Ca ostatec, ţinut a răspunde cu capul de credinţa către sultan a frăţâne-său, a meditat ani îndelungaţi la rostul său şi la soarta ţării sale înrobite de turci. A meditat, putem crede, în frământări destul de dramatice. Istoria binecunoscută ne păstrează documentele vremii despre dezmăţul cotropitorilor şi ruina fără zare a poporului. Mai ales era ţinut în pierzanie, bătut de biruri şi de abuzul marii boierimi norodul satelor moldoveneşti.
Consideraţii de drept cetăţenesc, de echitate socială, de simplă valoare umană a muncii aproape că nu existau aici. Dominau moravurile obscurantismului de pomină, ce avea să fie numit - fanariot.
Tânărul Dimitrie, într-un fel captiv şi el în ghearele acestei orânduieli, avea la ce se gândi în lungii ani petrecuţi la Stambul.
Să nu uităm că el putea confrunta neagra realitate din ţara sa în lumina vastei sale culturi în care mai ales fremăta umanismul iluminat al Renaşterii. Tânărul nu adunase pur şi simplu cunoştinţe bogate, care depăşeau duhul societăţii în care trăia. El îşi forjase un sistem al convingerilor proprii, din elemente, care mai toate erau neprielnice întunecatului absolutism otoman. Vechea cultură greacă şi latină, specificul univers al înţelepţilor orientali, umanismul Renaşterii europene, acestea îi înarmau conştiinţa.
Din imperativul propriu, spiritul său multilateral a îndreptat aceste lumini asupra realităţilor din Moldova. Anume acest hotărâtor factor a imprimat caracterul făuritor, angajat în istorie, al vastei sale opere. El face un adânc pionerat enciclopedic; istoria, filozofia cu morala, etica, metafizica, muzica, literatura, toate îl cheamă la muncă de ctitor, în perspectivă istorică.
Noi aveam de acum, e drept, bunele începuturi ale cronicarilor, dar aceştia erau încă prea puţin cunoscuţi. Cel mai învăţat dintre ei, Miron Costin, pierise de moarte năprasnică împreună cu fratele său: le tăiase capul scumpul părinte al lui Dimitrie, domnul Moldovei Constantin Cantemir care, fost polcovnic mercenar, carte nu învăţase şi n-a ştiut a-şi iscăli nici propriul nume.
E şi acesta un document al vremii.
Cărţi bisericeşti tipărite, dar mai ales monumentele cronicăreşti cultivă cu temei o limbă armonioasă de expresie literară vie, la care se vor adresa cu dragoste scriitorii vremurilor viitoare. Dar Dimitrie Cantemir a făcut pe răspundere proprie o cu totul altă acţiune uimitoare. El a căutat să prindă larga cultură a lumii contemporane într-o suită proprie de enciclopedică erudiţie cercetătoare. A silit limba moldovenească de atunci să îndrăznească a exprima cele mai avansate cuceriri ale spiritului ştiinţific; aici el n-avea modele băştinaşe, deschidea singur pentru noi marea carte a lumii. O făcea în felul său, aprig dar nu zgomotos, cu o consecvenţă de studiu uimitoare pentru făptura unui viitor domn al Moldovei. "Divanul sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea" în moldoveneşte, acelaşi "Divan", în greceşte, şi încă "Encomium" şi "Logica" în latineşte toate în câţiva ani de tinereţe... Bineînţeles, scrierile sale poartă trăsăturile epocii, cu mărginiri în domeniul moralei, al religiei, faţă de anumite fapte istorice. Dar în creaţia sa cea mai temeinică el este înălţător, e animat de idealul de eliberare de sub dominaţia turcă, caută mijloacele şi forţele capabile a realiza măreţul ideal.
El a văzut rolul eliberator al Rusiei lui Petru cel Mare nu într-o conjunctură întâmplătoare, ci prin toată conştiinţa sa de patriot, istoric şi om de stat iluminat. Rusia trăia un avânt de epocală înnoire, rolul său progresist şi-l făurea anume din legile acestei dezvoltări furtunoase. Cantemir învăţatul, scriitorul n-a calculat avantaje sau riscuri în duhul oligarhiei naţionale, el a înfăptuit alianţa cu Petru dintr-o largă concepţie istorică, pe calea luminatei sale convingeri. Prezice ridicarea imperiului rus şi decăderea curţii otomane, mai ales în opere de mare erudiţie ca "Istoria Imperiului Otoman" şi "Cercetarea monarhiilor pe baza filosofiei fizice". Fundamentează astfel, în împrejurări concrete, una dintre concepţiile avansate ştiinţifice ale istoriei moderne.
Cantemir scriitorul e un deschizător de cale. Aduce în literatura vremii primul roman moldovenesc, care avea să trezească nedumerirea cercetătorilor, rătăcindu-i în consideraţii de-a lungul veacurilor. E o frescă amplă a vieţii politice şi sociale din principatele dunărene, carte enigmă - "Istoria ieroglifică", la îndepărtată răspântie de veacuri. Cifrată într-un univers de alegorii, cartea e frământată de patimile şi interesele reale, care angajau societatea moldo-valahă împreună cu personalităţile diriguitoare ale Porţii otomane... Romanul izbucnea într-o obşte prea puţin pregătită pentru un asemenea eveniment. De fapt până în zilele noastre continuă citirea cu lupa şi descifrarea lui de către spiritele cercetătoare. În felul acesta îl încadrăm astăzi în literatură, pregătiţi şi crescuţi oarecum şi noi, în trudnicul proces al descifrării ieroglifelor.
Dar există în roman ceva exprimat mai direct şi angajat mai activ, ca un factor de permanenţă în tradiţiile culturii noastre. Este emoţionata, zguduitoarea chiar prezenţă a tânărului autor în centrul luptelor. E trăirea sa directă în supraîncordata acţiune, în epicentrul necruţător al prigoanei. Şi mai ales e căutarea. Se impune vădită peste veacuri înfrigurata căutare, cu puteri şi pe răspundere proprie, căutarea în pământul nedesţelenit al romanului social şi filozofic, în problemele universale ale epocii. E o adâncire, care ne cheamă şi azi a ne apropia de autor cu un sentiment de caldă participare şi pioasă dragoste. E vorba de cutezanţa uimitoare a scriitorului. El angajează limba feciorelnică a cronicilor în stihia fără cârmă a evenimentelor, a straturilor sociale, a gândirii şi a cunoaşterii.
Se prea poate că pe atunci se rostea de acum îngânată "Mioriţa" pe la focurile răzleţe ale bacilor şi mocanilor. Dar Dimitrie Cantemir ca un naiv al apostolatului scriitoricesc s-a aruncat cu graiul bătrânilor într-un ocean neexplorat şi mai ales neexprimat nicicând în tiparele moldoveneşti. Toate noţiunile spiritului avansat trebuiau rostite neînţeles şi împământenite, descuiate din taina ieroglifelor şi mai ales din neagra ignoranţă. Autorul ni le-a rumegat în felul său, tălmăcindu-ni-le pe cele mai grele şi mai importante. Ştia el cu ce fel de cititor va avea de furcă.
Iată câteva din ele: "Fizic. - Cela ce ştie ştiinţa firii"; "Teorie. - Pravilă, ştiinţa, viderea, cuprinderea minţii"; "Himeră. - Dihanie care în lume nu se află, ciuda nevăzută, neauzită, afar' din fiinţă"; "Etna. - Numele unui munte în Sicilia, carele din sine aprinzându-se arde"; "Period. - Drumul carele întorcându-se iarăşi de unde au ieşit se întoarce, înconjiurare, împrejiurare"; "Ideea. - Chipul a fietecui lucru pre care mintea plăsmuindu-l ca cum este îl înformuieşte".
Şi aşa mai departe. Un lung glosar întocmit de el însuşi, ales cu grăunţii cei de mare rod pentru mintea înţelenită a unor eventuali cititori din marea boierime moldovenească. La alţi cunoscători de gramotă nici nu se putea gândi. Romanul aduce în casa noastră, prea puţin luminată pe atunci, nu atât forfota ciudatelor lighioane politice, cât mai ales munca titanică de creaţie, împlinită ca o misiune cu adevărat deschizătoare de drumuri. De asta se cere a-l confrunta pe autor în lumina creşterii noastre prin veacuri.
Descrierea Moldovei, scrisă cum se ştie în perioada creatoare din Rusia, intră de asemenea ca o valoare monumentală în patrimoniul culturii noastre. Deşi constituie o închegare enciclopedică-ştiinţifică despre Moldova, scrisă în latineşte, ea rămâne pentru totdeauna cartea de aur a literaturii, în primul rând prin ataşamentul autorului faţă de tot ce povesteşte, prin căldura sentimentului filial faţă de patrie, prin simţul luminat artistic faţă de inima poporului. În aceste cărţi vorbeşte trainică şi luminătoare, în mare parte nevalorificată încă, spiritualitatea artistică şi socială a norodului de jos. E sintetizat cu extraordinară viziune umană sufletul acelora, care stăteau la talpa evenimentelor şi care erau numiţi, în limbajul cronicăresc - ŢARĂ. Cantemir îşi dă aici neîntrecuta măsură a talentului şi marele său devotament de patriot şi umanist.
Vorbeam de un pionerat temerar şi totodată naiv, feciorelnic, singuratic în epocă. Se cere aici o lămurire. Cu tot caracterul său unical, scriitorul se încadrează dialectic într-o epocă reală de trezire a istoriei şi a conştiinţei noastre. Viaţa sa întreagă cuprinde cincizeci de ani de la răscrucea cunoscută a celor două veacuri. În anul naşterii sale bătrânul Dosoftei scria de acum înaripata adresare profetică: "De la Moscova luceaşte lucoare..." Contemporani ai săi pot fi socotiţi cronicarii Costineşti şi mai ales Ioan Neculce hatmanul, sfetnicul său apropiat cu care el împlineşte acţiunea istorică de legământ cu Rusia. Aceşti cronicari scormoneau nu numai în răbojul domniilor pământene. Se traduceau şi se interpretau cărţi ale înţelepţilor antici, apăreau poeme filozofice înrudite la izvoare cu cultura slavă, se traducea în versuri literatura bisericească.
Mai ales se ridică în clocotul unor aprigi căutări şi acţiuni politice, spiritul bărbătesc al Milescului Spătarul. E foarte semnificativ că şi acest cărturar al nostru, rupt cum se vede cu totul de preocupările creatoare ale lui Cantemir, desfăşoară paralel o muncă de cărturar oarecum analoagă. Anume din lumea cărţilor, a căutărilor în cultura vremii, apare el ca figură istorică, lărgind tabloul trezirii noastre de atunci. Suntem într-o perioadă concentrată de afirmare a conştiinţei naţionale şi a spiritului creator. Nu putem să nu ne gândim la sensul istoric al acestei întâlniri în frământarea gândului creator. Era înflorirea pe meleagul nostru, în spiritele avansate ale cărturarilor moldoveni, sub dominaţie şi prigoană otomană, a duhului umanist al Renaşterii şi al înaltelor avânturi înnoitoare venite din Rusia. Vremurile erau vitregi, răsunetul luminilor răzbea cu greu şi cu întârziere. Dar era afirmarea Moldovei.
Erau roadele spiritualităţii noastre, pe care le ridica pământul baştinei la chemările imperioase ale renaşterii universale.
Înfăptuirile colosale ale lui Dimitrie Cantemir se cer înscrise în contextul acestei tendinţe de renaştere a poporului.
În lumina a trei veacuri de istorie, opera sa apare integrată din rădăcini în creşterea aceasta lungă şi trudnică.
Astăzi, gândindu-ne cu deosebită înţelegere la mersul şi la înlănţuirea evenimentelor, confirmăm din nou tăria unui factor fundamental al existenţei noastre. Dimitrie Cantemir şi Nicolae Milescu Spătarul şi-au desfăşurat cea mai mare parte din activitatea lor creatoare în Rusia lui Petru cel Mare. Acolo ei au găsit primire şi înţelegere în anii grei, când Moldova gemea sub jugul semilunii. Acolo au văzut lumina zilei şi s-au păstrat opere ale culturii noastre de trăinicie şi valoare nestinsă.
Cărturarii moldoveni au răspuns la legământul de frăţie cu dragoste, devotament şi cu neobosită activitate cetăţenească, înalt apreciată de toate spiritele luminate ale Rusiei. Cu ei s-a întărit colaborarea de prietenie şi legăturile vii ce aveau să triumfe ca o lege neînfrântă a istoriei. Privim urcuşul acestor vechi şi încercate legături în lumina triumfului de azi al nezdruncinatei frăţii sovietice.
Dimitrie Cantemir, astăzi, la confruntarea cu epoca, se afirmă pilon de nădejde în cele mai înălţătoare tradiţii ale istoriei şi ale culturii noastre.

1973