Pagină consacrată lui A.Lupan cu referiri din perioada studenţiei - art."Atitudine" de S.Cibotaru, "Facultatea şi studenţii ei", "Apologia omului neutru", "Eroism şi laşitate", p."Tată"

Ziarul "Cultura", Chişinău	26.10.1968
Pagină consacrată lui A.Lupan cu referiri din perioada studenţiei - art."Atitudine" de S.Cibotaru, "Facultatea şi studenţii ei", "Apologia omului neutru", "Eroism şi laşitate", p."Tată"
the original: (478KB)	Authors : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) Cibotaru Simion - critic şi istoric literar, director ILL al AŞM(1969-1984)
updated: 2006-06-27 16:25:13

FACULTATEA ŞI STUDENŢII EI

La Chişinău creşte ca o podoabă a învăţământului facultatea de agronomie.
Sunt cinci ani de zile de când se munceşte înlăuntrul şi în afara zidurilor cu îndărătnicie de albină.
Se duce un război al civilizaţiei şi al progresului, care face mai puţin zgomot decât guturaiul unui golchipăr renumit; un război care cere unelte moderate: cărţi, eprubete şi sculele de tot felul ale muncitorilor.
În subsol e o armată de lemnari, în curte una de zidari, iar mai departe, până în fundurile Basarabiei, avangărzile ignorate ale ţăranilor şi agronomilor de la fermele şi pepinierele facultăţii.
Aceştia toţi încă n-au fost nici la o defilare până acum: ziua lor va rămâne încă multă vreme prea mică pentru astfel de ocupaţii.
Iar pentru provincia noastră, bolnavă de secetă şi de tifos exantematic neîntrerupt, eforturile trebuiesc tot mai intensificate.
Basarabenii care n-au drămuit nici o jertfă pentru ca facultatea să-şi aşeze temeliile pe pământul lor secătuit, cer colaborarea ei la o muncă mai luminată de rodire a ogoarelor.
Acesta este rostul facultăţii. Trebuia să fie aşezată anume aici, unde-i solul bogat, dar neproductiv, unde sunt cei mai perseverenţi, dar şi cei mai săraci muncitori.
Facultatea de agronomie se află în Basarabia, pentru ca alături de ţăranii ei şi de plugul lor primitiv şi ruginit să ducă lupta de ridicare a nivelului economiei săteşti. Numai de aici trebuie început şi numai pentru asta provincia a dat tot ce a avut mai bogat şi mai frumos. Importanţa acestor daruri, precum şi scopul lor, pot fi mândria oricărui popor din lume. Ele vor valora cu atât mai mult, cu cât vor fi mai pe deplin răsplătite.
Iar instalaţiile şi muncitorii de tot felul ai facultăţii, al căror număr creşte zilnic, îndreptăţesc foarte mari nădejdi şi bucurii.
Aceasta este o faţă a instituţiei noastre, deschisă în afară, spre lume în general; dar mai există încă una, care ne priveşte aparent numai pe noi, studenţii. Datoria noastră este să înţelegem şi să facem a fi înţeleşi că nu trebuie să existe două puncte de vedere în privinţa asta, că dacă dezvoltarea facultăţii va corespunde deprimării constante a studenţimii, atunci toate sforţările sunt inutile.
Aici, în situaţia actuală, facultatea de agronomie este, prin destinaţie, a ţărănimii. Procentul covârşitor al fiilor de plugari se poate constata oricând la secretariat.
Pe de altă parte, cine nu ştie că bugetul de întreţinere al unui student depăşeşte de două sau de trei ori bugetul unei familii de ţărani mijlocii?
De unde trebuie să fie realizat? Problema asta se pune mai întâi şi numai pe urmă vine ca ceva secundar învăţătura şi examenul.
Taxele de înscriere, cele de construcţie şi întreţinere, de laborator şi altele mai mărunte - vro duzină la număr - precum şi întreţinerea studentului, ating o sumă rotundă.
În toamna trecută am făcut toate eforturile, am bătut pe la toate uşile şi am deschis o cantină. Oameni străini de universitate au alergat şi au muncit împreună cu noi, au făcut totul cu cea mai mare bunăvoinţă, pentru ca, eliberaţi de lipsuri zilnice, studenţii să se ocupe numai de carte în Chişinău. Efectele acestei realizări s-au putut constata în sesiunea de examene din primăvară.
Dar peste vară - în lipsa noastră - ni s-a aruncat în spate - ca o nimică - încă o serie de taxe. Nu asta aşteptam noi de la profesorii noştri. Când trebuie, sub ameninţarea repetenţiei sau a eliminării, să trecem examenele, se impune ca o condiţie de elementară înţelegere cel puţin apărarea nivelului vechi de existenţă. Noi am suportat în schimb o nouă taxă.
Taxa aceasta - nouă-nouţă cum este ea acum - trebuie să cadă legal şi definitiv sau sub formă de scutire generală pentru toţi studenţii.
Ea împiedică facultatea de agronomie în rosturile ei. Candidaţii la admitere au fost şi vor mai fi în fiecare an sub limita locurilor disponibile. Laboratoriile bogate, toate dependinţele facultăţii - adevărate şantiere de muncă şi reconstrucţie a Basarabiei agricole - sunt paralizate în acţiunea lor de o taxă de întreţinere şi de una de construcţii.
Aceste taxe sunt botezate greşit. Ele nu construiesc şi nu întreţin, ci distrug şi macină energia studenţească.
Până se vor plăti ele, până se vor plăti celelalte taxe, care nu mai poartă nume, ci sunt doar numerotate pe chitanţier, până atunci laboratoriile şi cabinetele de lucrări vor fi tot mai puţin populate.
Investiţiile şi munca închinată progresului social riscă să se împiedice de buturuga mică a unei taxe nejustificate.
Dar mersul lor generos şi greu nu trebuie - e o greşeală - să fie pus în balanţă, împreună cu chitanţa taxei de întreţinere.
Ceea ce pentru universitate n-ar aduce decât un folos mic de tot, pentru studenţi constituie condiţie de existenţă.
Deaceea lucrurile trebuiesc pipăite în concret: să se vadă clar că buzunarul nostru nu e de loc încăpăţânat, ci e gol, nu mai are de unde...
Şi va trebui ca îndreptarea să vină.

1937

-----------------------------

EROISM ŞI LAŞITATE

La o adunare studenţească, un coleg impetuos şi naiv a răcnit o vorbă mare.
Şi proastă:
- Societatea studenţilor n-are nevoie de laşi. Ne trebuiesc puţini, dar buni. Ne trebuiesc eroi.
Cam aşa a vorbit. Ceva mai încâlcit şi mai lung, dar cu acest puţin conţinut precis.
Admiţând un asemenea punct de vedere, n-ar rămâne decât să alegem eroii şi să facem societatea. Examenul de erou se trece uşor în concepţia colegului nostru, care nu e chiar singur în această filozofie. La adunarea pomenită l-au trecut cu succes încă vro cinci-şase în asistenţa tuturor studenţilor de la Agronomie.
L-au trecut aşa, încât e imposibilă orice probă contrară. E drept că au şi rămas puţini, foarte puţini. E discutabil dacă sunt buni, dar asta nu ne interesează. Asta e realitatea care ne stă nouă, studenţilor, în faţă şi pe care o putem aprecia oricând, în existenţa ei zilnică.
Vrem să judecăm, însă, cugetarea aceea grea, pe care a zămislit-o colegul nostru, într-un accident de inspiraţie; noţiunea acelei societăţi de eroi.
Să presupunem că avem eroi; aproximativ 10% din toată studenţimea. Să facem, de exemplu, societatea studenţilor eroi condusă de cel mai viteaz dintre ei. Ce rost va avea această societate? Care va fi criteriul de selecţionare a membrilor? Care va fi domeniul ei de activitate?
Alături de această floare ciudată va sta marea masă a studenţimii cu nevoile şi aspiraţiile ei, cu rostul ei în viaţa socială, modest dar real, cu dispreţul ei zilnic şi unanim pentru grupuleţul hilar al vitejilor.
Studenţimea aceasta toată nu va trebui să se organizeze pentru interesele ei permanente? Nu reprezintă ea o categorie socială unită solidar de realitatea comună pe care o trăieşte?
Cu ce drept va fi ea neglijată în rezolvarea problemelor care o angajează total?
Adevărul e aşa de clar, încât sare în ochi. Societăţile noastre sunt profesionale, constituite pe platformă generală de activitate studenţească. Cine afirmă contrarul, cine înlocuieşte problemele generale care ne unesc, cu agitaţii de spargere a unităţii, acela e vinovat de diversiune sau de inconştienţă. Societatea studenţească trebuie să caute tot ceea ce ne poate uni şi trebuie să elimine cu energie tot ceea ce ne dezbină.
Eroii? În primul rând nu sunt eroi. Eroismul la noi este muncă şi consecvenţă. Câţi dintre noi fac acest lucru în tăcere, aceea fac mai mult decât douăzeci de societăţi de eroi şi de urlători. Don Quijote, când a pornit în lume - dispreţuit de mintioşi - ca să lupte cu nedreptatea şi deci cu morile de vânt, nu şi-a luat cu el nici statute, nici ştampilă. Şi n-a pornit să constituie o asociaţie în care el să se cramponeze preşedinte.
Eroismul la noi se confundă cu acţiunea izolată de prin ascunzători. Subteranele vieţii noastre universitare colcăie de vitejie şi de curaj, acolo în mediu insalubru şi anaerob.
Dar acţiunile sunt ferite de lumina clară, de aerul sănătos al conştiinţei noastre unanime.
Hotărârile care ne interesează se iau la periferia vieţii studenţeşti, în afară de cea mai indispensabilă condiţie: consimţământul nostru al tuturor. Aşa am fost antrenaţi până acum într-o sumă de acţiuni organizate împotriva noastră şi a colegilor noştri.
Iarna trecută am ţinut o grevă pentru desfiinţarea unor secţiuni de la facultăţile de ştiinţe de la Iaşi şi Bucureşti. Credeam că o ţinem în folosul nostru şi mulţi mai cred încă acest lucru. De fapt a fost pentru acea concentrare a învăţământului care ne ameninţă încă şi azi.
Hotărârea fusese luată întâi tot de un grup de eroi. Laşii, noi toţi, n-am participat niciodată la discuţia acelei legi, ci am fost invitaţi numai la îndeplinirea hotărârii lor.
Trebuie o revenire energică. Toate problemele care ne interesează trebuiesc discutate în adunările noastre generale, ca să le cunoaştem bine. Asta e singura condiţie a tuturor acţiunilor juste. Şi pe urmă hotărârile trebuiesc scoase din subsol în atmosfera curată şi largă a voinţei studenţeşti.
Pentru că aici, la soare şi la aer, toate bacteriile sucombă şi rămân organismele cu adevărat sănătoase, eroice.

1937

-----------------------------

APOLOGIA OMULUI NEUTRU

E bine că te socoţi construit rotund, ca o crustă de mineral în inconsistenţa lumii.
Când ai conştiinţa echilibrului individual, în toată frământarea asta pe care o dispreţuieşti, când în permanenţa furtunii te cunoşti mereu la suprafaţă cu dimensiunile rigide, simetric ca un butoi înfundat, atunci nu se poate să nu te consideri stăpân şi arbitru.
Tu eşti singurul punct neantrenat. Esenţa ta nu are nici o afinitate cu restul lumii, de aceea nu participă nici la sinteze, nici la sfărâmarea energiilor.
Fiinţa ta - desăvârşită odată pentru totdeauna - se ţine sus, la nivel inaccesibil şi numai apreciază.
Dar nu intervine măcar cu gândul în balanţa lucrurilor. Apreciază şi dispreţuieşte imparţial şi total, dar mai ales imparţial.
Pentru că doar tu, amice, eşti un om neutru. Când tu vei pune degetul în pământul în care dispar morţii şi din care creşte pâinea oamenilor, în pământul acesta, pe care unii îl frământă pe brânci, iar alţii îl culeg în coroane de aur şi din care consimţi a te hrăni cu o sublimă indiferenţă, atunci fără îndoială că tu, omule neutru, vei suferi, te vei simţi degradat.
Să-mi ierţi nedumerirea. Îmi pare că nu eşti singurul. În lumea asta, care mai e şi a noastră, eu te-am găsit în câteva zeci de exemplare, ceea ce n-ar fi mare lucru.
Dar te-am găsit tot prin locuri tăinuite, prin cotloanele societăţii, unde aruncă oasele de obicei şi martirii, şi călăii vieţii.
Tu foloseşti cu o dexteritate metafizică rămăşiţele lor deopotrivă, acolo în retragerea ta, care de fapt, e un loc evitat de oameni şi de vieţuitoare în general.
Trăieşti, prietene, din sublimarea putrefacţiilor şi din absenţa vieţii!
Ciudat! Tu, care te vezi în centrul existenţei!
Cum se face?
De ce ai plecat de aici dintre noi cei care trăim pe creste şi prin văgăuni?
De ce n-ai pus o dată măcar mâna pe uneltele noastre noduroase?
De la plugul de lemn şi de la suliţă până la condei sau la cătuşele dreptăţii era pentru tine, pe fiecare treaptă, cel puţin câte un loc şi câte o aspră datorie.
De ce ai dezertat?
Că de acum am rămas mai puţini.
Suntem vro două miliarde şi nici nu suntem uniţi.
Dar ne zbatem şi vrem şi credem.
Printre noi nu germinează criptogamele.
Haide, vino îndărăt acasă.

1938