art. "Solie în lume" (despre filmul "Ultima lună de toamnă") (1967)

Ziarul "Cultura", Chişinău	1967
art. "Solie în lume" (despre filmul "Ultima lună de toamnă") (1967)
the original: (301KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 12:59:14

SOLIE ÎN LUME

I-i sortit, cum se vede, un drum lung bătrânului aceluia moldovean, care, într-un sfârşit de toamnă, s-a urnit din sătucul său, pornind în căutarea feciorilor zburătăiţi cu rosturile prin ţară. Părea că s-a ridicat într-o doară, îmboldit de hărţagul vârstei şi de îndemnul tomnatic al ospeţiei. Doar prea mare nevoie de călătoria aceasta nu era. Că ce bunătăţi avea să ducă el în lume din satul acela depărtat, prizărit între dealuri? Câteva turte sclipuite primitiv de babă şi o duzină două de nuci pentru nepoţi. Şi acestea, a avut obida să vadă, că nu se mai cer, rămase în urmă, într-un veac depăşit, în care le-au râvnit poate alţi copii. Dacă te gândeşti, moşneagul putea să rămână acasă, să nu mai trivojască lumea cu ospeţia sa nepoftită.
S-a întâmplat, după cum ştiţi, altfel. A plecat de capul lui nărăvaş şi nu prea chibzuit, pe de-a dreptul, prin hârtoape. Iar mai departe, cum se zice, scrie în carte. Începe a se desfăşura o istorie ciudată, la care nu i se vede capătul. Cu picioarele sale ostenite, din care nu-şi putea descălţa singur papucii, moşul s-a căţărat pe ecranele ţării. Degeaba i-a zis baba să fie cuminte şi să ieie seama. Îl aşteaptă şi acuma la poartă, cu mâna streşină la ochi. Unde-o fi pribegind? Apucat de un vârtej năstruşnic şi înălţător, el se depărtează în zări pe care ea nu le poate pătrunde, sărmana.
Da, se vede că i-i sortit un drum lung ţăranului acela din povestirea lui Ion Druţă - "Ultima lună de toamnă". Filmul creat de Vadim Derbeniov îi întruchipează destinul în arta noastră cea mai efectivă şi mai îndrăgită de mulţime.
Evenimentele excepţionale ne impun într-o atenţie mai adâncă chipul eroului şi soarta lui de invidiat. Foruri artistice de înaltă competenţă, susţinute de opinia largă a spectatorilor, i-au încredinţat filmului misiunea de ambasador al cinematografiei sovietice la festivalurile internaţionale. Face să ne gândim cu un zvâcnet de inimă la preţuirea aceasta şi la demnitatea cu care a vorbit în văzul lumii copilul acesta al studioului "Moldova-film". A vorbit despre nivelul artei cinematografice sovietice şi despre chipul curat al Moldovei truditoare. De la festivalul mondial de la Mar-del Plata (Argentina) ne-a adus distincţia de cinste "Crucea de Sud" râvnită de cei mai celebri cineaşti ai lumii. Şi, bineînţeles, aprecierile entuziaste ale specialiştilor în presă pentru rolul de bază în interpretarea artistului Evghenii Lebedev.
Exact în ajunul Anului nou Moscova ne-a anunţat noua biruinţă a filmului, premiul întâi - Grand prix - la festivalul filmelor pentru tineret de la Cannes, la care au participat circa treizeci de ţări. "Moldova-film" ne-a dăruit o frumoasă sărbătoare a Anului nou. Şi un prilej fericit pentru prietenii literaturii şi ai artei, ca să ciocnească un pahar limpede cu pământeanul îndrăgit care este eroul filmului.
Ce s-a întâmplat?
Prin ce miracol şi-a asumat plugarul acesta fără nume răspunderea, pe care o împlineşte? Ce le spune oamenilor, când îşi face solia pe meleagurile depărtate ale Europei, Americii Latine şi Africii?
Nu e vorbăreţ, dar le spune multe. Pentru că a plecat de acasă nu aşa de nepregătit cum ni se părea. Afară de nuci şi de cucoşeii de turte mai luase în straistă ceva - orizontul sovietic al ţăranului moldovean de astăzi. E uimitor cum a încăput acest orizont nu în zboruri şi în formule grandilocvente, ci în peregrinajul său plin de griji, în popasurile scurte lângă vatra cu prieteni a copiilor săi. N-a devenit el figura aceea chipoasă, cu tichie de mărgăritar, de care copiii, cu degetul în gură, se minunează: "Ia te uită cum îi şade!" A rămas ţăranul pământului care-şi duce anii în spate cu trudă şi necaz, să-l vadă şi să-l creadă orice om cinstit din lume. Anii purtaţi au pe ei urme grele, neşterse. Dar bătrânul i-a scos din vatra satului şi a prins să frământe drumurile mari ale republicii şi ale ţării, pe pământul său, de care se îngrijesc copiii şi în care cresc nepoţii săi. Pentru că vatra lui a devenit necuprinsă. Într-adevăr el a plecat cu treburi foarte însemnate de acasă. Trebuia să vadă cum învaţă cei de la Soroca împreună cu mezinul său, cum şi-a împletit viaţa între prietenii noi tractoristul cu toată familia sa, trebuia ca târziu în casa adormită să sfinţească întâlnirea aceasta cu un cântec moldovenesc de jale, cântat fals în doi cu feciorul:

Trec zilele, trec şi eu,
Îmbatrânesc şi-mi pare rău...

Apoi tristeţea gânditoare pe care o dăruieşte pădurii şi jivinelor celălalt fiu - pădurarul - trebuie şi ea cercetată pentru că are rădăcinile tot în inima sa ca şi voinicia tractoristului. Toate acestea trăiesc înnodate cu un capăt în simplitatea molcumă şi în asprimea ţărănească a bătrânului, iar cu altul răsădite în pământul republicii. Iată cât de largă a devenit această simplitate. Îl va găsi el cândva şi pe feciorul cel mai răzleţit, scriitorul, care nu-i niciodată acasă. Un tip de scriitor cam ciudat. Poate nici nu-i bănuieşte bătrânul natura preocupărilor, dar el cunoaşte rădăcinile împletite sub pământ care îl leagă şi pe scriitor cu toţi ceilalţi.
Cineva mai învăţat ar putea vorbi în cazul de faţă despre tipul intelectual modern. Bătrânul însă prin toată sănătatea sufletească intuieşte foarte just participarea sa la această intelectualitate. Să-l lăsăm să-şi facă drumul. Mai are mult de umblat pe acolo pe unde ne e drag şi nouă să călătorim, descoperind chipul de gospodină truditoare al Moldovei. Iar filmul îşi va îndeplini mai departe misiunea activă în faţa mulţimilor. Va vorbi despre un adevăr foarte simplu şi palpabil - istoria binecuvântată a unei vieţi omeneşti. În care spectatorii de bună credinţă vor descoperi şi vor preţui valoarea nouă a omului în ţara noastră. Şi caracterul real, înfăptuit, al umanismului sovietic.
Eroul nostru tăcut şi îngândurat face o adevarată operă de afirmaţie a acestor bunuri socialiste. El cheamă şi mobilizează prin prezenţa nealterată a vieţii sale.
Bătrânul mai afirmă un fapt de însemnătate istorică pentru noi: participarea literaturii şi a artei sovietice la afirmarea lumii noi. E o mărturie, care face cinste republicii şi culturii sovietice.