art. "Negru pe alb" (despre noile reguli ortografice)

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	15.12.1957
art. "Negru pe alb" (despre noile reguli ortografice)
the original: (280KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 10:56:40

NEGRU PE ALB

Îmi îngădui a face câteva însemnări în legătură cu normele de ortografie apărute nu prea demult, al căror proces de însuşire în şcoli, aşezăminte, în presă, e încă în plin toi. Pentru munca legată de realitatea limbii noastre literare, pentru toţi cititorii de literatură moldovenească măsura luată e egală cu o adevărată izbăvire de absurd. E un pas de necesitate răscoaptă în ce priveşte dezvoltarea cărturăriei. Dacă noile pravile vor deveni un bun achiziţionat, mai ales pentru tineretul şcolar, atunci fără îndoială că gradul de cultură în republică şi, mai ales, învăţământul în şcoala moldovenească va cunoaşte o binecuvântată înflorire.
Ştim cât de mult ne-a dăunat vechea încurcătură grămăticească. Era o anarhie care discredita valoarea cărţii, demoraliza oamenii, menţinând bunul plac al amatorilor la studierea limbii şi a literaturii moldoveneşti. Dar, cum spune dictonul băştinaş, ce-a fost a trecut. Să ne îngrijim barem acum de obrazul pângărit al gramaticii. Cei care doresc a vorbi şi a scrie corect, dotaţi fiind cu talent şi cu nivel literar, să sperăm că nu vor mai întâmpina piedici stupide sau greutăţi create artificial.
Să nu uităm însă că îndreptarea ce ne pare atât de firească n-a venit cu prea multă uşurinţă şi nici întâmplător. A trebuit o măsură de stat întărită de guvern pentru a realiza acest act de necesitate vitală în creşterea culturii noastre sovietice. A fost discutată în prealabil cu maximă competenţă şi cu simţ de răspundere. Evenimentul, de o însemnătate socială prea mare, nu trebuie lăsat acum la voia întâmplării, el cere susţinere practică şi înfăptuire de durată. Nu e destul a ne mărgini la simpla acceptare a regulilor; trebuie să le propagăm intens, angajând la asta nu numai pe literaţi, cu titlu benevol, ci şi mobilizând presa, ecranul, teatrele, autoritatea Ministerului de învăţământ, a aşezămintelor de cultură şi a altor organe indicate. Cunoaştem cazuri triste, când tovarăşi chemaţi să traducă în viaţă importanta măsură de stat, unii chiar directori de şcoli sau şefi de secţii de învăţământ, simţindu-se depăşiţi de noile cerinţe, au început a reacţiona într-un mod destul de ciudat. Cică, dumnealor au opinie separată. În loc să-şi ridice prin studiu nivelul cărturăriei, aşa cum cere logica lucrurilor, ei încearcă tot felul de manevre pentru a discredita opera înfăptuită. Nici şcoala, nici gramatica elementară, nici literatura nu le sunt pe plac. Le măsoară şi le contestă autoritatea, baricadaţi în propria ignoranţă. "Eu nu înţeleg". O asemenea atitudine aduce daune serioase învăţământului, slujeşte doar ca paravan pentru refuzul de a învăţa. Nu se bucură domnia sa de creşterea nivelului de cărturărie, dimpotrivă, se străduie să-l frâneze, pentru că el singur nu învaţă, nu se dezvoltă. Întrebaţi-l pe un asemenea cetăţean, ce cunoaşte el din literatura noastră, ce norme de gramatică îl satisfac, şi veţi vedea că din toate câte s-au scris de veacuri în Moldova, inclusiv în anii Puterii Sovietice, el nu acceptă nimic ori aproape nimic. Chiar la şedinţe de răspundere am auzit voci care întreabă nici mai mult, nici mai puţin:
- Parcă noi avem literatură? Asta-i limbă literară?
Să nu încercaţi a-i dumeri pe aceşti eroi ai negaţiei. La orice argument calificat lor le sare ţandăra şi le creşte tensiunea. Nici un scriitor moldovean nu scrie în limba pe care ar dori-o ei. De la Ion Neculce şi până la Ion Druţă, toţi sunt negaţi, inclusiv traducătorii, pentru simplul motiv că "eu nu pot, mi-i greu".
Da, îl putem crede pe dumnealui că "îi este greu". Dar totuşi ce-i de făcut? Nu putem sta cu toţii la pragul neputinţei sale. Este un fapt viu că republica a învăţat a citi şi se bucură de asta. Învaţă, stimabile, şi dumneata!
E absurd să ne mai fudulim cu mărginirea moştenită de la bunica.
Am publicat de acum operele clasicilor noştri, am tradus cele mai de seamă lucrări din literatura rusă şi cea universală, am editat în moldoveneşte o mare literatură politică, filozofică şi ştiinţifică. Însăşi viaţa ne-a lărgit vocabularul, a introdus sau a restabilit termeni şi forme lexicale, care-l îmbogăţesc pe omul contemporan. Putem exprima coerent noţiunile complicate, dar absolut necesare, la nivelul limbilor de înaltă cultură: de exemplu, rusă, engleză, franceză ş. a. m. d.
Numai restabilirea normelor de limbă a făcut cu putinţă traducerea sistematică a clasicilor marxism-leninismului. Vechea samovolnicie agramată împiedica orice muncă valabilă în acest domeniu. Folosim neologisme, aşa cum se face în orice limbă. Dar recurgem la acest lucru chibzuind îndelung, cu multă prudenţă. La traducerea operelor lui V.I.Lenin, de exemplu, se admit neologismele de abia atunci, când există şi în limba rusă sau chiar în lucrarea originală. Termeni ca: latifundiar, imanent, utilizare, rezumare, colonialism, evoluţie, declanşare şi multe altele, uneori chiar idiome franţuzeşti şi nemţeşti au fost folosite, pentru că erau întocmai în textul original. Nu elogiez o asemenea prudenţă exagerată şi nici n-o recomand, pentru că ea adesea ne frânează doar munca şi face dificilă sau chiar aproximativă expresia moldovenească. Pomenesc totuşi de prudenţă pentru a-i linişti pe tovarăşii care, în tot ce se face, văd numai sperietoarea neologismelor.
În comparaţie cu poveştile, să zicem, clasicului nostru Ion Creangă vocabularul de azi este, bineînţeles, cu mult mai larg şi mai complicat. El îmbrăţişează conţinutul intelectual al epocii, cu absolută necesitate. De altfel, în limbă nu pot trăi împrumuturile artificiale. E un proces supus legilor fireşti, la care participă masele largi, dar mai ales scriitorii, oamenii de cultură, savanţii oricărui popor dezvoltat. A ţine prea-prea la arhaism, la lexica ogrăzii de acasă, nu înseamnă a lucra pozitiv, ci, dimpotrivă - înseamnă a împiedica dezvoltarea şi răspândirea culturii în popor. Se cere imperios nu colecţionarea formelor patriarhale şi nu îngrădirea în cercul lor, ci munca trează de însuşire a noii terminologii; adică asimilarea marii bogăţii culturale şi politice, pe care ne-o dezvăluie realitatea sovietică. Însăşi tradiţia graiului nu se poate afirma altfel, decât prin legea progresului.
Dar ne mai împiedică, din păcate, rutina şi nepăsarea. Cercaţi a căuta un simplu dicţionar care v-ar explica terminologia contemporană şi cuvintele mai puţin cunoscute. Lipseşte un asemenea dicţionar! Şi totuşi e limpede că de el au nevoie azi toţi: învăţători, şcolari, cititori, care se trag spre un nivel de cultură mai înalt. Avem în Moldova contingente mari de cetăţeni, chiar activişti încadraţi, care nu demult şi-au lichidat necărturăria. Cum vor asimila aceştia bogăţia necesară a limbii, dacă nu le-am dat barem un început de dicţionar?
Limba rusă dispune de numeroase ediţii de mare autoritate în orice domeniu al terminologiei speciale, al neologismelor şi al cunoştinţelor enciclopedice. Acestea pot fi găsite pe fiece masă de lucru, oricând. De ce nu facem şi noi măcar cu mare întârziere, măcar un biet dicţionar explicativ? Atunci vom auzi poate mai puţine plângeri, cum că limba noastră maternă ar fi prea complicată. Toţi cei care doresc sincer să înveţe, tovarăşii chemaţi să propage literatura, ştiinţa, filozofia în masele din republică ar avea la îndemână un prim ajutor pentru consultările elementare.

* * *

Cele arătate până aici sunt dificultăţi îndeobşte cunoscute şi cu rădăcini de lungă deprindere. Îndreptarea lor cere eforturi susţinute cu înţelepciune şi reală pregătire.
Dar, ocupându-ne de ele, n-avem dreptul să trecem pe lângă abateri de altă natură, mai recente. Să le pomenim, cu bună dreptate, şi să ne străduim a le îndrepta la vreme.
Greşelile în domeniul gramaticii şi limbii noastre literare au prilejuit lungi şi chinuitoare discuţii, într-o atmosferă în care nu rar se creau dispoziţii nesănătoase. Tot ce s-a făcut în ultima vreme a fost o ieşire din această vârstă - rezolvarea unei probleme create artificial şi prea mult încâlcite. Faţă de această chibzuită dezlegare trebuie să adoptăm un spirit de comportare matur. Cine înţelege corectarea ortografiei ca un pas firesc şi necesar al creşterii noastre, acela îşi va afla rostul în truda comună, iar cine continuă a privi lucrurile de pe poziţia vechilor ciondăneli, acela se încurcă pe sine şi dezorientează pe alţii. Poate că niscaiva amatori de reclamă cearcă să-şi asume lauri personali în situaţia de azi. În loc de muncă pozitivă pentru consolidarea mediului cultural, tovarăşul cutare se agită în duhul vechi: "A ieşit pe a mea!".
Nu mai acordă stimă la tot ce avem creat până acum, fie şi în condiţii grele, mai ales în domeniul literaturii şi al limbii literare. Să aleagă, să înveţe din experienţa altora, să susţină ce avem preţios? Aş, de unde? El şi-a asumat doar rolul de mentor şi strâmbă din nas, privind la vulgul profan.
"A ieşit pe a mea, deci voi face cum îmi place".
Pe strada Puşkin a dispărut "Tabla de cinste", a apărut "Tabla de onoare". În gazetă "răspândirea cărţii" a devenit neapărat "difuzare", "propăşirea învăţământului" se schimbă în "prosperarea învăţământului". Dialectele "omul ăsta", "vorba aia", "d-aia-mi place"... se atribuie cu vehemenţă satului basarabean. Te jelui autorului că forma nu-i literară, că e un provincialism căruia îi corespunde moldovenescul "ista", "ceea", "acela". Zădarnic. Dumnealui îţi va dovedi că echivalentele moldoveneşti sună barbar în presa moldovenească, pe când altele, auzite întâmplător, sunt tăman ceea ce ne trebuie.
Nu fac nici un fel de obstrucţie acestor expresii. Le accept şi le folosesc acolo unde le consider potrivite. Dar aş vrea să nu mi se impună gusturi străine, cu aplomb exclusivist. Apelez la forme organice din graiul vorbit şi cer ca un altul să nu mă lege de scheletul mortificat al grămăticiei sale. Să mai tragă cu urechea la individualitatea graiului moldovenesc ori a cititorului moldovean! E destul cât ne-au schilodit invenţiile sclerozate: să dău, să stău, dovdiţi, uniţ-vă, şi câte şi mai câte.
Să "dovdim" acum a ne feri de alte dogme tot atât de samavolnice.
Ştiu că am stricat multă vreme limba, mai ales în literatura politică şi ştiinţifică, prin folosirea oarbă a localismelor şi a cuvintelor scornite. A fost o greşeală care ne-a costat prea scump, păgubindu-ne materialiceşte şi încă infinit mai greu în domeniul cultural şi educativ. De aceea e departe de mine gândul de a îndreptăţi cumva vechile schimonosiri. Încerc a susţine limba literară vie, întotdeauna vie, şi n-aş dori-o sulemenită ori dreasă cu uşuratice zorzoane de împrumut.
A privi de sus, cu îngâmfare, la cel mai scump tezaur pentru noi, anume la bogăţia limbii vorbite, la izvorul din care scriitorul îşi soarbe expresia, individualizându-şi propriul stil, înseamnă a ne tăia creanga de sub picioare. Cei care strâmbă din nas la experienţa noastră, aşa cum este ea, nici nu-şi dau seama că prin asta îşi agravează izolarea şi înstrăinarea de norod. Expresia graiului popular rămâne pentru scriitorii moldoveni băştinaşul izvor nesecat de bogăţie. Îl găsim sclipind de lumină la Negruzzi, Alecsandri, Creangă, Eminescu. Susţin un adevăr arhicunoscut şi valabil pentru toate limbile şi literaturile lumii. Disciplina gramaticală se leagă bine şi firesc cu graiul vorbit. Problema e să ne învăţăm a-l găsi şi a-i cultiva frumuseţea. Halal de scriitorul care se pricepe doar să-l contrafacă, prin formule livreşti, culese uneori dintr-un cerc restrâns de avangardism literar.
Se întâmplă că gazetelor noastre le scapă uneori greşeli de felul celor pomenite. Sunt jurnalişti şi scriitori care încearcă să promoveze anapoda modele exotice. Molipsiţi de pilde nesăbuite, o parte din talentaţii noştri începători fac şi ei excese hazardate de mimetism. Poate că faptul e legat şi de prea sumara pregătire la limba maternă în şcoală. Goana după efect ca şi abuzul de subtilităţi savante sunt adesea împletite cu necărturăria. Strălucesc pe paginile gazetelor expresii năstruşnice ca: un braţ de plante vegetale, muncă febrală, crimă adioasă, la suprafaţa locului, cu datoria cunoştinţei împlinite.
Excesele de "stil" arhiintelectual nu numai că fac şotii din cele arătate, ele strică chiar acolo unde nici nu te aştepţi. Cuvinte trebuincioase, fireşti limbii noastre, discreditează textul prin simplul fapt că-s folosite, cum se zice, ca nuca de perete. Apa se exprimă în chimie prin simbolul H2O. Dar care om cu scaun la cap va spune: "Am băut un pahar de H2O"? Unele talente exagerat inovatoare, însă, îşi revendică marele merit de a nu-i spune apei pe nume. Neînvăţând nimic temeinic, uită a doua zi cum se numeşte grebla moldoveneşte. Despre aceştia bunul-simţ norodnic şi-a spus cuvântul demult, în istorioara cunoscută.
Să învăţăm a folosi din plin bogăţia limbii literare culte, dar nu simulând erudiţia, ci studiind adânc literatura, citind cu dragoste, asimilând organic fondul bogat al moştenirii clasice.

* * *

Şi mai trebuie accentuat un adevăr.
Discuţia abstractă în jurul cuvintelor izolate nu ajută la nimic. E vorba de simţul organic al limbii materne, în care se contopeşte gândul cu rostirea sa exactă. Nu goana după "cuvinte radicale", nici afurisenia acestora pe neştiute, ci folosirea lor dreaptă, la locul cuvenit, acolo unde ele nu pot lipsi, asta trebuie să ne fie norma de expresie.
În privinţa aceasta îmi permit a nu fi de acord cu tovarăşii care fac generalizări alarmante, scoţând în proţap cuvintele neînţelese, ca pe un corp delict de crimă. Când nu înţelegi, se cere să te pronunţi cu prudenţă. Să nu transplantăm obişnuitele fapte lingvistice pe panta alunecoasă a încăierărilor subiective.
Mai bine e să ne ferim chiar de amăgitoarea discuţiilor scolastice în jurul aşa-ziselor neologisme. E un exerciţiu care, după cum ne-am convins, poate duce la absurd, anulându-ne capacitatea de muncă reală, constructivă. Faptul că timp de zeci de ani n-am tradus nimic valabil din literatura ştiinţifică, din filozofie, din marele tezaur al marxism-leninismului, e strâns legat de această patimă a problemelor scornite. Nu ne apucăm de lucru efectiv, pentru că e mai uşor a vântura proiecte şi scheme primitive despre "cum ar trebui să vorbim". Munca de creaţie calificată cere timp îndelungat şi efort susţinut. Pentru a traduce, de pildă, "Materialism şi empiriocriticism" se cer cunoştinţe temeinice şi neapărat concrete, se cere capacitate bine şi îndelung cultivată. Aici trebuie căutat omul capabil, talentat, gata de a munci cu deplină răspundere personală. Nu e uşor de a-l găsi pe acest factor activ al culturii şi a-l evidenţia din încurcata clacă a lingviştilor amatori.
De fapt, pentru noi problema este: a şti ori a nu şti limba literară. Orice om de cultură are normele graiului asimilate în fondul său intelectual. Asta înseamnă a stăpâni cu înţelegere organică viaţa limbii, vigoarea, frumuseţea şi preciziunea expresiei sale. Nu poţi încălca această normă fără a nu te simţi întunecat, cu judecata nesigură.
Pentru scriitor mai ales de aici purcede darul de a alege şi folosi cuvintele. Nu împlineşte reguli şi recomandaţii, ci îşi realizează măsura capacităţilor sale creatoare. De aceea literatura artistică la toate popoarele e pravila activă şi nemuritoare a grămăticiei.
Amatorii de extravaganţe lexicale, precum şi adepţii rostirilor nearticulate, se întâlnesc de fapt într-un punct comun: ignorează viaţa deplină a limbii literare.
Şi când pomenim despre această "viaţă deplină" nu trebuie să ne înşelăm, ea nu poate fi înlocuită cu scheme arbitrare. Toate limbile culte sunt indisolubil legate de literatura poporului, de la începuturi până în zilele noastre. Limba rusă, de-o pildă, e limba lui Puşkin, Tolstoi, Cehov, Gorki, Maiakovski... Limba moldovenească e şlefuită prin folclor, letopiseţe, scriitorii veacurilor, de la Dimitrie Cantemir până la Alecsandri, Eminescu, Russo, Creangă şi până la opera selectată a scriitorilor de azi. O asimilăm în fiinţa noastră, cristalizată prin geniul profund al multor generaţii.
Nu din exercitarea bunului plac, ci prin dezvoltarea intelectuală şi artistică a poporului, în proces istoric, se încheagă norma limbii, a gramaticii şi odată cu ele, să subliniem asta, expresia concisă a gândirii. E considerabilă însemnătatea acestui adevăr în pregătirea spirituală a tineretului. E considerabilă şi în toate manifestările noastre legate de cultură şi educaţie.
Noile pravile gramaticale ne deschid posibilitatea unei munci constructive şi sănătoase în domeniul învăţământului, al creaţiei, în activitatea presei, radioului, televiziunii. Putem acum duce cuvântul însufleţit al învăţăturii marxist-leniniste până în toate ungheraşele însetate ale republicii. Numai să ne pregătim şi să-l folosim articulat cu simţul răspunderii conştiente.
De aceea, mai mult ca oricând, acum nu mai avem dreptul de a orbecăi în empirice discuţii de amatori.
A şti limba literară!...
A nu ignora tezaurul de veacuri al literaturii artistice, pentru că din el izvorăşte limpezimea şi autoritatea limbii. Iar de această autoritate a limbii e adânc legat randamentul viu al muncii de culturalizare, pe care suntem chemaţi s-o înfăptuim, ca pe o datorie de cinste şi de mândrie patriotică.

1956?