art. "Hop Măriţă, ţop leliţă!" (despre schimonosirea folclorului)

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	01.04.1956
art. "Hop Măriţă, ţop leliţă!" (despre schimonosirea folclorului)
the original: (222KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 10:52:44

ŢOP LELIŢĂ - HOP MĂRIŢĂ!

Urmăriţi concertele de cântece moldoveneşti? Dacă da, atunci, fără îndoială, vă gândiţi uneori la întrebarea care mă chinuieşte şi pe mine:
- De ce sub această firmă muzicală îşi fac drum o sumedenie de texte netrebnice şi schiloade? Parcă le ciopleşte anapoda o bardă nătângă, aruncând la o parte tot ce e frumos şi poetic şi alegând numai strânsura de improvizaţii care în orice limbă proprie s-ar numi rebut.
Au apărut o parte de texte, cântece şi doine, pe paginile gazetelor, în crestomaţii, în unele culegeri de folclor editate nu demult. Se pregăteşte acum o nouă ediţie a cântecelor populare. În zădar aţi căuta însă vreo imprimare gospodărească a melodiilor cunoscute şi îndrăgite "de când e lumea". Zeci şi sute se cântă prin sate, dar culese şi tipărite nu avem nici atâtea, câte s-ar putea număra pe degete.
E drept că bogăţia asta se pierde?
Cândva un cabinet special de pe lângă conservator ar fi cules, se spune, texte folclorice. O muncă asemănătoare au făcut parcă şi studenţii Universităţii de Stat, în cadrul expediţiilor de dialectologie şi folclor. Câte ceva, extrem de puţin, s-a tipărit de acum în cărţile despre care am pomenit. Dar acelaşi cabinet de folclor nu s-ar putea îngriji de melodiile populare, strângându-le şi editând barem colecţii bine alese? N-ar putea face un lucru similar, însă mai organizat şi cu o mare grijă gospodărească, Uniunea compozitorilor? Doar oamenii legaţi de arta muzicală au datoria directă de a interveni şi îndrepta lucrurile acestea alarmante.
Ce numim noi astăzi cântec popular moldovenesc? "La morişca cea din jos", "Omule, cu vinul bun" şi unele însăilări anapoda, ca "M-a trimăs măicuţa să culeg ciuperci" ori "Măriţă, Măriţă, tânără fetiţă". Avem câteva bune prelucrări de Eugeniu Coca, Nicolai Ponomarenco, Ştefan Neaga, Dumitru Gheorghiţă, Leonid Gurov, dar, fiind puţine, ele aproape că nu fac atmosferă la concertele obişnuite.
Poate că în seria asta trăia cândva şi o notă de poezie folclorică, dar, treptat-treptat, improvizaţia şi lipsa de har s-au lăbărţat aici, ca o stihie leşietică.
De ce propagă radioul şi filarmonica noastră asemenea trăsnăi? Acesta e nivelul tovarăşilor responsabili de transmisiile muzicale? Tragem nădejde că nu e aşa, lucrurile pot fi schimbate cu o respectivă bunăvoinţă şi cu accentuarea simţului de răspundere, după vorba din norod, a nu ne lăsa pe tânjală. A valorifica barem la un nivel elementar frumuseţea poetică a doinei şi a dorului moldovenesc din veacuri.
Dar parcă numai folclorul are o soartă atât de tristă? Ascultaţi cele mai multe cântece ale compozitorilor noştri; veţi rămâne alarmaţi de sărăcia şi primitivismul agresiv al textelor. Melodia, câte odată onorabilă, traduce pe note însăilarea şablonardă, goală de gând şi de poezie. Iată-l cântecul:

Lelea Leană-i în brigadă,
Lelea Leană-i cu năgradă,
Lelea Leana îi frumoasă
Cea mai mândră-n sat mireasă.

Îl cunoaşteţi cu toţii în zeci de variante.
Asculţi, oftezi şi aştepţi într-un noroc numărul următor. Ţine-te bine:

Trăim cu-ndrăzneală,
Lucrăm bucuros...

Şi aşa mai departe, din zi în zi
De unde vine asta? Cui îi datorăm acest guturai cronic de antipoezie? Am auzit motivări de crasă reavoinţă, de-o pildă, se răspândeşte versia că nu există texte literare. Nu e adevărat. Sunt sute de poezii ale poeţilor noştri, piese lirice, adecvate specificului muzical, care au câştigat de mult aprecierea şi dragostea cititorilor. De ce totuşi stricăm gustul publicului, impunându-i analfabetismul în do major?
Îndrăznesc a răspunde pe şleau.
Răul vine de acolo, că mulţi compozitori sunt rupţi de literatură, n-o cunosc şi n-o pot preţui. Ei cad jertfă la presiunea grafomanilor textologi, împotmolindu-şi melodia în maculatura acestora. Cazul e trist, dar nu-i putem oferi alt remediu decât un modest cuvânt de critică, plus o trimitere tovărăşească la muza cinstită a poeţilor de azi ori a celor clasici.
Aş vrea să denunţ o dibuială întunecoasă răspândită în acest domeniu. Cântecul cere simplitate, limpezime, contact emotiv direct cu oamenii. Sprijinindu-se în această indiscutabilă proptea teoretică, unii amici confundă în faptă simplitatea cu schema, iar limpezimea - cu primitivismul cel mai scheletic. Ca regulă, furnizorii de texte imită în forme jalnice poezia populară. Nu-i lăsată în pace mai ales formula de "frunză verde" - vai de soarta ei, sireaca! Altoită pe toate scorniturile şi pe toate neputinţele rimate, ea a început a-şi compromite valoarea firească. Cine n-a cunoscut-o fragedă şi înrourată la origine, riscă s-o confunde într-adevăr cu o corcitură botanică. Mă rog:

Frunză verde de zămos,
Petrache e voinicos
Cel mai harnic în colhoz...

E popular şi actual? Există un termen rusesc - "narodnicianie". Se cere amintit aici. Vă închipuiţi o poemă, scrisă în ruseşte, în duhul acesta, cu imitarea bîlinelor?

Oi, da vîehal brigadir, da v zelenom poliuşke,
Oi, da naladil on tu seialku kolhoznuiu...

Ar fi socotită doar ca o glumă nu prea nimerită.
Stihuitorii noştri de "frunză verde" însă promovează asemenea marfă pe orice canale. Şi ne mai mirăm de ce nu prind aceste cântece! Slavă Domnului, ele sunt respinse de echilibrul artistic înnascut în fiecare om. Cinstita preferinţă culturală a oamenilor muncii le întâmpină ca pe o jignire. Amăgeli muzicale...
Să fim lămuriţi. "Frunză verde" e un element de poezie veritabilă, fraged şi poetic la locul său, în domeniul frumosului folcloric. Dar, în nici un caz, el nu va acoperi goliciunea de suflet a improvizatorilor, mai mult ori mai puţin anonimi. Aceştia trebuiesc pur şi simplu izgoniţi din grădina cântecului.
Cum stăm totuşi noi, poeţii, cu răspunderea, în privinţa aceasta?
Vorbind cu mâna pe inimă, trebuie să recunoaştem că răul este egal cu nepăsarea noastră. Nici individual, nici prin organizaţiile binecuvântate noi n-am stabilit o colaborare efectivă cu compozitorii. O ţelină uitată aşteaptă aici iniţiativa talentelor, fără de care nu se va naşte multdoritul repertoriu.
Gazetele, jurnalele, editurile noastre poartă de asemenea partea lor de răspundere. Oameni cu pregătire calificată trebuie să aleagă, să tipărească şi să propage numai bucăţi de înaltă ţinută literară. Trebuie înţărcată bălaia cea care hrăneşte neghiobiile pseudopoetice. De ce gazetele, care grupează numeroase talente veritabile, propun totuşi drept cântece nişte stihuri a căror nulitate poetică e vădită? Şi vorbesc în acelaşi timp de educarea gustului artistic la cititori.
Dar cârmuirea artelor şi cea de luminare culturală, care-i rolul lor aici? Dacă, să zicem, compozitorii deschid prea anevoie cartea poeziei moldoveneşti, s-ar putea ca lucrătorii competenţi să aleagă textul şi să li-l recomande cu toate actele inerente, de comandă. Nu pot garanta succesul deplin, dar văd totuşi posibilă astfel o culegere de cântece mai nouă şi mai demnă de numirea sa.
Îndrăznim chiar să propunem gazetelor tinereşti iniţiativa aceasta. Ea ar putea însufleţi şi stimula pe cântăreţii dotaţi. Intervenind efectiv, cu recenzii şi comentarii critice, cu discuţii concrete, am putea cultiva gustul şi înţelegerea mulţimilor care au făurit doina.
Doină, cântec dulce...
Oameni activi şi voinici îi poartă azi versul prin izbânzi trudnice. Setea de viaţă ei o cunună cu cea de frumos, cu dragostea de artă şi de cultură. Să nu le profanăm cântul, însăilându-i un veşmânt fals, de parafraze folclorice. Noţiunea de popular afirmă cu totul altceva decât terminologia furajului liric.

Frunzuliţă lămâiţă,
Hop leliţă,
Ţop Măriţă!
Dă-mi guriţă la portiţă!

Să nu justificăm asemenea ţopăieli, atribuindu-le origine folclorică şi discreditând astfel poezia poporului. Prima condiţie consacrată de versul popular este înalta cristalizare artistică aşa cum, pilduitoare şi vie, ea trăieşte în opera marilor noştri poeţi. Iar noi continuăm a rămâne cu datoria neîmplinită în faţa zilei de azi.
Haideţi să ne urnim din inerţie!
Să le dăm contemporanilor cântec destoinic, pentru dragoste, pentru durere, pentru muncă şi pentru înariparea sufletului lor voinic!