art. "Cuvânt de cinstire" (Mihail Sadoveanu - 80 de ani) plus o felicitare adresată omagiatului din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova

Ziarul "Cultura Moldovei", Chişinău	06.11.1960
art. "Cuvânt de cinstire" (Mihail Sadoveanu - 80 de ani) plus o felicitare adresată omagiatului din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova
the original: (582KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-16 23:44:59

CUVÂNT DE CINSTIRE

În lumea creată de el pătrunzi şi te mişti cu uimire. Zilele obişnuite şi oamenii cunoscuţi se desprind aici cu feţe înnoite, cu înţelesuri şi cu rosturi adânci. Stai în faţa unei dimineţi de vară, pe culmea dealurilor, în trezirea proaspătă a zilei ori petreci amurgul cu sclipirile apelor şi cu graiul livezilor, ori te opreşti la o cârnitură, pe un neaşteptat amfiteatru carpatic. E întâlnirea aceea neuitată cu măreţiile firii, când te simţi fiu al ei şi când toate facultăţile ţi se trezesc înfiorate de conştiinţa ascuţită a acestei legături. Nici nu cauţi să defineşti psihologia momentului. Mai bine taci şi ascultă cum îţi grăieşte pământul în limba priveliştilor simple şi a prefacerilor sale necuprinse.
Spunem, de obicei, că atunci cuvântul e redus la anumite limite, peste care nu poate răsuna decât ca o stângăcie. Şi totuşi iată minunea înfăptuită, răsplămădită din gânduri şi cuvinte, închegată printr-o chimie a esenţialului, în cele peste o sută de cărţi ale lui Mihail Sadoveanu. Sunt oamenii cu natura şi cu ţara, cu zilele şi cu vârstele istoriei.
O cunoscută emoţie te poartă cu ochii deschişi prin această lume şi nu te lasă să grăieşti. Oricum ai porni vorba, nu iese bine. Scriu acum şi tremur să nu ating cu vreo jignire frumuseţea şi adevărul operei. Mai ales mi-e teamă să nu-i atribui o schemă, clasificând-o şi aranjând-o după calendar. Nu mă simt în stare de aşa ceva, mai ales în cazul de faţă, când dorinţa mea cea mai vie este să spun cum m-ajunge capul, că-i datorez lui Mihail Sadoveanu o recunoştinţă de cititor credincios încă din anii copilăriei.
Cu el am făcut şi eu drumuri lungi prin meleaguri fără seamăn, am deschis porţi în veacuri depărtate, am simţit sufletul oamenilor şi al norodului ca şlefuit în ascuţişuri materiale.
Când cauţi viaţă, sănătate, vigoare, te îndrepţi înspre straturile naturii, spre munţi şi ape, în păduri şi fânaţuri, spre zăpezile iernii ori ploile năvalnice de vară, spre virtutea muncii, a prieteniei, a bărbăţiei. Tot aşa te poţi întoarce, spre a intra în lumea cărţilor lui Mihail Sadoveanu. Am văzut Siretul cu lunca lui largă, am umblat prin pădurile Bârnovei, am străbătut cărările întortocheate ale munţilor. Realitatea şi experienţa proprie se confundă cu adevărul lecturii.
Îţi vine a povesti despre cele văzute şi trăite aievea, amestecând amănunte cu moara ce se cobora în vale, cu vânătorile de sitari alături de Gheorghe Meiul, cu priporurile suite de apriga Vitorie Lipan, cu luptele tragice ale lui Ioan Vodă cel Cumplit şi ale fraţilor săi de la Zaporojie.
Cele văzute se întruchipează transfigurate în cele citite. Omul cu natura şi cu jivinile, în fiecare amănunt, fac un bulgăre de viaţă înnăscută, care nu primeşte nici scăderi, nici adăugiri. Pe toţi ne-a minunat unitatea nedezminţită a acestei creaţii. La asta se mai adaugă ceva caracteristic. În arhitectura întregii opere, în cristalizarea ei totală şi de amănunt stau de faţă două lumini: acel care scrie şi cel care citeşte. Sclipirea acestor conştiinţe, organic prezente, însufleţeşte opera lui Sadoveanu. El i-a simţit, probabil, cu profundă înţelegere nu numai pe eroii, dar şi pe toţi cititorii săi.
N-aş putea numi un alt scriitor, care cu atâta vrajă şi putere să te ridice de la început în lumea creată de el, să-ţi insufle ritmul ei şi limbajul de comuniune al eroilor. Ai acceptat, ca ceva de netăgăduit, specificul universului său tipologic şi lingvistic, măcar că pentru tine el apare totdeauna nou şi uimitor. Parcă s-a contopit şi sufletul tău cu natura asta nouă, într-un amalgam unic. Numai că ai mai deschis un ochi spre lume, ai descoperit un diapazon nou, prin care fibrele sufletului percep viaţa.
Cred că toţi cititorii lui Sadoveanu simt starea asta de legătură nemijlocită cu autorul, de sesizare a mişcărilor sale sufleteşti în zugrăvirea eroilor, a naturii, în dezlănţuirea dramelor mari sau mici. Iluzia vine fără insistenţă, fără nici un amănunt stăruitor. Dimpotrivă. Puterea lui parcă în mare parte este susţinută de capacitatea de a spune zgârcit, cu o voită simplitate, obişnuitul. Iată câteva forme luate la întâmplare:
"Duca-Vodă privi nemulţumit pe fiică-sa şi găsi în obrazul ei slăbit şi palid ochi încă împungători".
"Dacă nu se face după porunca Împărăţiei, apoi şi celelalte treburi ale Măriei sale Duca-Vodă cad jos şi rămân rele. Ba poate să cadă şi domnia Măriei sale. Şi având păgânii şi alte obiceiuri proaste, poate să cadă şi capul Măriei sale".
Sau iată primăvara:
"Venea un vânt cu sunet mare de către miază-zi şi pălise soare cald pe ţancuri. În ziua a şasea beizade Alecu Ruset cunoscu, după fumegarea văilor, că pocnesc gheţurile şi porneşte zăporul primăverii. Atunci avu în sine bucurie, ca şi cum berbecele lunii martie ar fi spart pentru el peştera întunericului, dând drumul luminii anului".
Sunt câteva rânduri din Zodia Cancerului. Chipul, tabloul, mişcarea le simţi că vin dintr-un vălmăşag nemărginit, oprit dincolo de carte, după un zăgaz care este în sufletul scriitorului şi prin care răzbate selectat firul roşu al evenimentelor, graiul lor cel mai adânc. E o taină şi un farmec al creaţiei sadoveniene, care îţi transfigurează sensibilitatea şi înţelegerea după dimensiunile tiparului său.
S-a vorbit mult de caracterul adânc popular, apropiat de folclor al literaturii lui Sadoveanu. E foarte adâncit acest caracter. Nu asemănarea în materie, dar capacitatea de a crea şi caracterul creaţiei. Cel mai netăgăduit factor aici este înrudirea organică cu geniul anonimilor care au creat Mioriţa, Toma Alimoş, Meşterul Manole. Alegerea, cizelarea şi structurarea arhitectonică a caracterelor şi evenimentelor, poezia esenţială a oricărei izbucniri urmează un proces, probabil, similar cu cel petrecut de-a lungul anilor în folclor.
Nouă ni se pare simplu şi firesc. În opera colosal de variată şi mereu nouă nu sesizezi urmele zbuciumului, ale căutării. E făcut totul cu o siguranţă şi o putere de determinare absolută. Începând cu titlurile şi numele eroilor, totul pare înnăscut; nu putea să fie altfel. Zbuciumul a fost, fără îndoială, ca la toţi marii creatori, dar s-a desfăşurat undeva departe, unde cresc împletite rădăcinile creaţiei. Opera a ieşit în faţa noastră cristalizată, întocmai cum apare din veacuri eposul popoarelor.
Ne cuprinde pe toţi nu numai puterea uimitoare de evocare, nu numai infinita măiestrie a întruchipării; ne include în sfera creaţiei sale cu capacitatea colosală a înţelepciunii, a gândului său.
E un creator conştient de puterile sale incomparabile, de valoarea talentului şi de misiunea sa în viaţa poporului. Asta se afirmă în toată linia vieţii sale de scriitor-cetăţean, dar se vede de asemenea şi din caracterul social, democratic al creaţiei. Nu se nasc prea des în viaţa noroadelor asemenea figuri. Şi e o bucurie înaltă pentru noi, că unul din cei mai mari scriitori ai zilelor de azi, unul din cei mai iubiţi cântăreţi ai vieţii şi ai omului, s-a ridicat pe brazda muncii, a crescut cu ochii deschişi spre sufletul norodului, a pătruns în energiile şi cataclismele epocii cu o inimă de fecior al celor care formează ţara şi duc greul istoriei.
El şi-a dat seama de valoarea şi de locul său nu numai în literatură, dar şi în viaţa poporului, încă din anii tinereţii. Mai bine de şaizeci de ani de creaţie îi afirmă consecvenţa într-o babilonie de copleşitoare stridenţe literare şi filozofice. Neclătinat nicicând, el şi-a mărturisit ucenicia la folclor, la Ion Neculce, la Ion Creangă, pentru că moştenise izvoarele vii ale adevăratului geniu creator. Concepţia sa despre lume s-a cristalizat în direcţia tendinţelor democratice ale maselor largi. Setea de dreptate a ţăranilor asupriţi, voinţa lor nesupusă, duhul răzbunării aprige - acestea domină în dramele sale.
După eliberarea ţării de sub jugul fascist se ridică în rândurile întâi ca luptător pentru România socialistă, pentru pace şi prietenie între popoare. A fost o încadrare firească în făgaşul nou, o împlinire consecventă a creaţiei profund democratice, frământată de grijile mari ale poporului şi ale istoriei.
Păstrez o carte de demult, editată în 1910, pe care o citeam în primii ani ai buchiselilor copilăreşti: "Istoria marelui împărat Alexandru Machedon în vremea când era cursul lumii 5250 de ani. Ediţie revăzută şi îngrijită de Mihail Sadoveanu". Citez dintr-o pagină:
"După aceea aduseră un tâlhar la Alexandru şi grăi Alexandru: "Omule, de ce tâlhăreşti?" Omul răspunse: "De sărăcie tâlhăresc eu, de ucid câte un om, şi sunt singur, şi oamenii îmi zic tâlhar; dar să mă ierţi, împărate, că tu eşti mai mare tâlhar decât mine, că tu ucizi câte zece mii de oameni şi ţie nu-ţi zic oamenii tâlhar, pentru că ai oameni mulţi, şi îţi zic împărat, iar de-aş avea şi eu cum ai tu, aş fi şi eu ca tine!" Alexandru zise: "Drept grăieşti!" Şi-l iertă, şi-l îmbrăcă, şi-l puse căpitan peste o mie de oameni mai mare".
E o creaţie folclorică despre marele cuceritor. Dar citesc acum şi nu pot hotărî, ce aparţine în acest episod folclorului şi ce aparţine scriitorului.
Episodul cu hoţul îmi vine a crede că, de nu era în Alexandrie, trebuia să se nască neapărat sub pana lui Mihail Sadoveanu. Tot aşa cum multe din istoriile cărţilor sale puteau trece, odată şi odată, cu acelaşi duh şi poate cu aceeaşi intonaţie, într-o împlinire de baladă din creaţia neadormită a geniului popular.
Sadoveanu a fost un bun prieten al Uniunii Sovietice. Sprijinit de puternicia întregii sale opere, el s-a ridicat într-un moment hotărâtor pentru a-şi chema poporul pe drumul nou al socialismului.
Romanul "Mitrea Cocor", operă de seamă a noii literaturi române, afirmă o pornire deliberată pe făgaşul realismului socialist. El va rămâne spovedanie şi act de conştiinţă a unui mare scriitor, care cu uriaşa sa autoritate vorbeşte oamenilor, mai ales ţăranilor şi intelectualilor români, despre calea întrezărită a adevăratei eliberări. Cartea dezvăluie o îndelungă căutare a limanului dreptăţii. Grijile şi durerea acestei căutări frământă întreaga operă a lui Mihail Sadoveanu, dar dezlegarea cea deplină răzbucneşte agitatoric în "Mitrea Cocor". Nu e numai o nouă valoare literară - este un glas reţinut şi puternic al conştiinţei, care adânceşte patosul întregii sale vieţi, legată de veacul trecut şi de acest de acum.
Rămâne recunoscut le el în ţară şi departe peste graniţe ca un mare prieten combatant al lumii noi. Se mândreşte cu el poporul său renăscut şi nenumăraţi oameni din largul lumii, cititori pasionaţi ai operei sale şi luptători pentru cauza păcii, pe care el a slujit-o generos până la urmă.