art. "Prezenţa poetului" (in memoriam

	30.11.1957
art. "Prezenţa poetului" (in memoriam - Leonid Corneanu)
the original: (377KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-16 23:52:36

PREZENŢA POETULUI

Cititorii au rămas tăcuţi în faţa cărţilor lui Leonid Corneanu cu gândul la el. Ţintuit la întâia pagină deschisă, cugetul frământă fără capăt strigăt de împotrivire. Întotdeauna când la munca necesară cade un om, se ridică faptele sale, protestând şi negând dispariţia. Luăm cărţile scriitorului şi ridicăm cu ele o mărturie, pe care n-o pot atinge nici moartea, nici uitarea.
Dragostea şi stima, pe care le datorăm poetului, ne cheamă azi prin meleaguri cunoscute, pe unde a răzbătut şi i-a înflorit talentul. Drumurile Moldovei, frământate de el aproape 50 de ani, trec prin multe sute de localităţi, în care şi azi îl aşteaptă prietenii şi cititorii. Ei îl ştiu din totdeauna entuziast, suflet cald şi sănătos, bogat de experienţă şi înţelepciune. A cântat oamenii cu munca lor, le-a cântat dragostea şi nădejdile noi înfiripate.
Toţi scriitorii se bucură atunci când opera le este citită şi recunoscută. E o dorită răsplătire a meritului cinstit. Dintre noi toţi, pe o întreagă perioadă de vreme, Leonid Corneanu avea poate temeiul celei mai îndreptăţite bucurii. Cititorii săi au pornit în masă şi au crescut pe făgaşul primei cărturării împreună cu paginile scrise de el. Mii de oameni au plecat ca şi el, copii desculţi de prin fundăturile săteşti, şi au închegat începutul de intelectualitate sovietică moldovenească, trecând prin uşa «licbezului». În abecedarele începutului ei au învăţat buchiile, silabisind primele versuri ale lui Corneanu. Au trecut anii, a crescut republica, s-au ridicat generaţii noi de copii, iar poetul şi-a desfăşurat talentul în larg. A tipărit zeci de cărţi, poezii şi piese, rămânând credincios menirii sale de promotor entuziast al vieţii noi, de cântăreţ al acelora ce construiau pe aceste plaiuri socialismul.
Creaţia sa cuprinde bucăţi inegale, marcate de dijmuirile vremii, dar ea constituie până acum cea mai autentică biografie literară a Republicii Autonome Moldoveneşti. Livezile şi viile, masivurile verzi, care de la Camenca până la Coşniţa şi Tiraspol înscriau împodobită slava Nistrului, au avut copilăria lor. Au fost sădite în anii de luptă şi dârzenie ai colectivizării. Căutaţi în versurile lui Corneanu cântecul lor de leagăn. Citiţi îndemnul poetului, versul însufleţit, adresat ţăranilor, când ei organizau primele cooperative agricole.
Cel dintâi muncitor, venit în sat spre a organiza colhozul, l-a găsit pe poet de faţă, prieten şi agitator. Au crescut grădinile şi viile, a apărut floarea, apoi roada, a căpătat tărie închegată viaţa colectivă. Poetul nu s-a mărginit la slăvirea frumuseţii noi. Cu o credinţă naivă, demnă de pioneratul entuziaştilor, el vorbeşte în versuri povăţuitoare ţăranilor ce aveau să prăşească livezile, să le curăţe, să le apere de boli şi de uscăciuni.
Chema la muncă în numele vieţii noi. Puţini dintre noi am păstrat, scriind, un suflet atât de rustic şi direct ţărănesc ca Leonid Corneanu. Patosul poeziei sale constă în solidaritatea activă cu oamenii obişnuiţi, el nu se cere căutat în expresii înflăcărate. Trăieşte în convingerea simplă, că versul trebuie să meargă mână în mână cu fapta ţăranului şi a muncitorului.
Cercetătorii literari vor avea mult de controversat pentru a-i încadra poezia în preţuirea lor ulterioară. Dar sunt convins că toţi îi vor recunoaşte neprecupeţită misiunea de cântăreţ şi agitator sovietic, la care idealul socialist e îngemănat cu un sincer şi vibrant sentiment poetic.
Scrie prin necesitate cu eforturi precare, adesea naive într-o vreme când moştenirea clasică era aproape necunoscută în republică. Prin inventivităţi şi căutări hărţuite el şi-a susţinut creşterea, sorbind din trei izvoare accesibile: graiul şi folclorul moldovenesc, poezia sovietică rusă şi clocotul omenesc al vieţii reînnoite. Aşa l-au primit şi l-au preţuit oamenii muncitori şi tineretul pornit pe drumul şcolilor. Cu anii s-a întărit talentul poetului, au apărut versuri care reflectă duhul maturităţii şi care vor rămâne prezente la totalizarea poeziei moldoveneşti. Creşterea s-a petrecut iarăşi ca un proces social, în care poetul a evoluat împreună cu tot poporul.
Cititori i-au devenit masele din sate şi oraşe, trezite la graiul cărţii sovietice. Aceştia astăzi îşi cultivă mereu gusturile, tinzând spre o îmbogăţire de nivel contemporan. În cele mai bune creaţii ale lui Leonid Corneanu ei vor găsi mărturii despre oameni şi vreme care nu pot fi suplinite de altă lectură.
Din orice operă literară vremea alege şi cerne. Rămâne însă contribuţia reală, oricât de modestă n-ar fi, numai dacă ea leagă punţi necesare în amintirea generaţiilor. În cultura noastră socialistă Corneanu a luat-o de la început, cu poezia alături de mulţimile trudite, înfruntând şi dezlegând pe răspundere proprie toate nodurile grele şi într-un fel primejdioase ale acestui pionerat. Multe chipuri şi fapte din poeziile şi piesele sale pot fi identificate în calendarul vremii şi pe teritoriul republicii. Din tot ce a scris se desprinde duhul viu, înţelegător, al unui contemporan cinstit şi atent. Scria despre alţii, afirmându-şi gândurile şi modul propriu de a înţelege evenimentele.
Cu deosebită căldură vorbea întotdeauna despre prietenii săi, oamenii trudelor de rând, în care îşi recunoştea cititorii, spectatorii şi eroii. Ori de câte ori ne găseam împreună la şezători literare, la spectacole sau în obişnuite călătorii prin sate, el nimerea numaidecât în mijlocul a lor săi. Poseda nepreţuitul dar al apropierii fireşti şi al sfatului cumpănit, care parcă împrumuta oamenilor încredere şi sănătate.
La baştina sa, în Coşniţa, îl cunoşteau toţi ca pe consăteanul lor plecat de aici la drum, cu poezia Nistrului şi a livezilor. Şcoala care l-a primit ca elev, apoi ca învăţător, comsomolist şi poet debutant, va trebui să-i poarte numele cu dreptate şi cu mândrie.
La Vadu-lui-Vodă, Dubăsari, Tiraspol, Orhei, Soroca, în toată Moldova, trăiesc bătrâni şi tineri, cu care el stătea la sfat de nenumărate ori şi care l-au îndrăgit ca pe un adevărat om de omenie. Aceştia ne vor întreba multă vreme cu aşteptare şi cu durere:
- Ce s-a-ntâmplat cu Leonid Corneanu?
A căzut condeiul pentru totdeauna din mâna tovarăşului nostru. Iată, peste glia ce-l acoperă, cade primul omăt, pe care el nu-l mai poate vedea.
Până în ziua fatală, cu puteri absolut sleite, el n-a cedat un dram măcar din drepturile vieţii sale. A scris până l-a părăsit ultima licărire de viaţă. Aşa credea el în rostul poeziei. Era o credinţă veche, răsărită în sufletul de băieţandru îndepărtat, atunci când, tresărind de uimire, a închegat prima strofă a visurilor sale. A crescut şi s-a întărit odată cu el. Şi a trecut nedezminţită, însufleţindu-i chipul, în opera ce ne-a lăsat-o.

30. XI. 1957

See also:

-	Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Corneanu Leonid (scriitor)