art. "Lucrările alese ale lui Alexandru Donici"

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	30.09.1952
art. "Lucrările alese ale lui Alexandru Donici"
the original: (240KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 10:42:11

LUCRĂRILE ALESE ALE LUI ALEXANDRU DONICI

Ieşirea de sub tipar a lucrărilor alese ale fabulistului moldovean Alexandru Donici îi un eveniment de mare însemnătate pentru viaţa culturală a republicii noastre.
Alexandru Donici face parte din acea generaţie de clasici moldoveni, care au trăit şi au creat în una din perioadele cele mai înfloritoare ale literaturii noastre din trecut. Sub înrâurirea binefăcătoare a scriitorilor înaintaşi ruşi, şi mai ales a marelui scriitor A.S.Puşkin, clasicii moldoveni oglindesc în operele lor evenimentele vieţii obşteşti, adresându-se cu ţelul ista la viaţa norodului, ca la un izvor de inspiraţie din cele mai bogate şi mai sănătoase.
Limba clasicilor moldoveni se îmbogăţea mereu din izvoarele norodnice, căpăta mlădioşia din puterea de expresie superioară, se curăţea tot mai hotărât de elementele străine parazitare: franţuzisme, turcisme, grecisme şi a. Astfel ea a devenit o limbă literară statornică, vie şi expresivă, înţeleasă de popor, apropiată de limba folclorului şi, totodată, ridicată la o treaptă de cultură înaltă, fapt, care a dat putinţa de a exprima în moldoveneşte ideile noi, de care era frământată obştea. Îi cu totul firesc, că asta a avut loc ca un rezultat al legăturilor cu cultura progresistă rusă, ca rezultat al înrâuririi binefăcătoare a marilor scriitori ruşi A.S.Puşkin, I.A.Krîlov, N.V.Gogol şi a.
Opera lui Puşkin a fost ca o şcoală înaltă pentru scriitorii noştri. Poemul "Ţiganii", scrisă pe tema vieţii basarabene, a fost tradusă pentru întâia dată în moldoveneşte de către A. Donici.
Dar genul, căruia Donici i-a închinat cea mai mare parte din puterile sale creatoare, îi fabula. Pân-în zilele noastre el rămâne fabulistul neîntrecut al literaturii moldoveneşti.
În privinţa asta asupra lui Donici au avut o înrâurire covârşitoare fabulele nemuritoare ale lui I. A. Krîlov. Multe au fost traduse ori prelucrate de către Donici: "Grierul şi furnica", "Racul, broasca şi ştiuca", "Măgarul şi privighetoarea", "Frunzele şi rădăcina" şi a.
Orice fabulă a lui Donici îşi găseşte o dezlegare deplină în morala ei, care îi redată prin expresii directe, puternice. Iată cum se încheie, bunăoară fabula "Măgarul şi privighetoarea", în care autorul îi demască pe acei oameni, care, neştiind şi neînţelegând nimic în artă, se apucă să judece cântecul minunat al privighetorii, pe care o lume întreagă îl ascultă cu dragoste:

Dumnezeu să ne ferească
De judecata măgărească.

Aici îi vorba nu numai de o alegorie, aici autorul îi pălmuieşte direct şi cu toată puterea pe stăpânii îngâmfaţi şi ignoranţi din vremea sa, care încercau să impună talentelor creatoare ale norodului legile lor absurde.
Scriitorul subliniază caracterul duşmănos al orânduielii obşteşti, în care domneşte dreptul fiarelor, al leului, al vulpii, al lupului. Îi caracteristică în felul ista fabula "Leul la vânat". Leul împarte vânatul, pe care l-a dobândit împreună cu alte jivini:

Cea dintăi e partea mea de frate;
A doilea, pe drept ca unui leu se cade;
Şi-acea a treilea, tot mie se cuvine,
Precum voi ştiţi prea bine.
Iar de al patrulea, oricare s-a atinge,
Pe loc îl voi învinge.

În lucrările sale Donici apare ca un apărător al norodului truditor, care munceşte şi creează bunurile vieţii, care ţine pe umerii săi toată maşina uriaşă a obştii. De aceea şi morala lui îi izvorâtă din principiile simple, dar sănătoase şi drepte ale moralei norodnice.
Să luăm, de pildă, fabula "Frunzele şi rădăcina", în care rădăcinile, simbolizând norodul, vorbesc despre însemnătatea lor colosală în viaţa de toate zilele. Iată încheierea fabulei:

Să ţineţi dar minte
Aceste cuvinte:
Viaţa vegetală,
Viaţa socială
Totului atârnă
De la rădăcină.

Îi însemnat de subliniat, că despre asta vorbesc anume "rădăcinile", adică norodul truditor, în care se naşte conştiinţa nouă, că fără munca lui, frunzele, adică bogătaşii şi stăpânii, ar pieri.
Îi largă galeria de trântori, despoţi îngâmfaţi, tâlhari şi mincinoşi, pe care autorul i-a adus în faţa judecăţii obşteşti. Pe linia asta îi însemnat de analizat nu numai direcţia de obşte a moralei din operele lui Donici, dar şi pe eroii săi, ca chipuri caracteristice din obştea şi din epoca dată. Să lămurim gândul ista prin următoarea pildă. Fabula "Doi câini" îi îndreptată împotriva linguşitorilor, care trăiesc în bogăţie şi-s mângâiaţi de stăpânii lor, în vreme ce oamenii truditori, care muncesc din greu, îs nevoiţi să se găsească afară, în frig, flămânzi, dispreţuiţi şi chiar bătuţi. Chipul linguşitorului îi redat bine prin căţeluşul Juju. Urmărind vorba lui Juju, vedem că autorul a găsit culori minunate pentru a ne arăta chipul de parazit şi de lingău de salon. Iată cum vorbeşte Juju:

Îţi mulţumesc, mon cher!...
...Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc,
Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.

Şi mai departe:

- Eu? a răspuns Juju, mă mir de întrebare!
Eu fac aport şi joc ca omul în picioare!

Atât jargonul, în care vorbeşte Juju ("Îţi mulţumesc, mon cher!"), cât şi credinţa lui atât de nezdruncinată şi atât de monstruos mărginită, că a umbla în două labe în faţa stăpânului îi o calitate din cele mai mari, pentru care el primeşte răsplata cuvenită, arată chipul complet şi dezgustător al parazitului de profesie, crescut şi alintat în saloanele boiereşti. Cearcă şi-i spune aistuia că munca îi mai de preţ decât deprinderea de a face aport! El în chip organic nu-i în stare să înţeleagă aceasta, pentru că el e un produs al vieţii de salon, îmbâcsit cu morala hidoasă de parazit. Toţi eroii fabulelor lui Donici dau o putinţă largă de a analiza mediul obştesc, în care s-au născut eroii fabulelor, de a analiza acele împrejurări sociale, care au făcut nu numai cu putinţă, dar şi logică ivirea lor şi au determinat relaţiile fabulelor.
Alexandru Donici în tratarea temelor lui şi în crearea chipurilor îi un scriitor realist, critic, care nu idealizează realitatea, dar o dezvăluie în goliciunea ei adevărată, arată faţa ei urâcioasă care schimonoseşte omul, care ridică în slavă desfrâul şi înnăduşă cinstea, dreptatea şi destoinicia omului. El este unul din înfăţişătorii ideilor democratice progresive ale veacului trecut în cultura moldovenească, un scriitor cu caracter larg social.
Dar în unele din încheierile sale Donici dă dovadă de anumite slăbiciuni şi mărginiri, care-l împiedică să dezlege drept problemele puse. Îi interesant că în asemenea cazuri autorul intră în conflict parcă cu sine însuşi, totuşi, el nu se poate ridica la generalizări cu totul îndrăzneţe şi radicale. Aceasta se întâmplă mai ales acolo unde textul şi problema pusă cer o încheiere hotărât revoluţionară. Iată, de pildă, poezia "Înfiinţarea fabulei". Adevărul vine gol la împărat, ca să-i spună fără înconjor de relele care domnesc în împărăţia lui:

- Vreau să-ţi spun a mea părere:
Tu nici cum nu ai durere
Pentru pământenii tăi:
Cei mai mari te măgulesc
Şi norodul jefuiesc,
Legile îti sunt călcate...

Cum l-a primit împăratul?

Ieşi afară! Ieşi afară!
Golule neruşinate!
Daţi-l iute jos pe scară!

Pân-aici se văd destul de lămurit raporturile dintre Adevăr şi împărat, dar mai departe, călcând în chip vădit peste linia ideinică a începutului fabulei, Donici ajunge la o încheiere cu totul utopică şi naivă. Adevărul se îmbracă bine şi vine din nou la palatul împăratului, vorbind nu de-a dreptul, dar cu "respect, frumos şi încet" şi împăratul îl ascultă, îl înţelege şi:

...Îndată a ales
Alţi miniştri, altă curte,
A făcut prefaceri multe,
Trebile a îndreptat.
Ş-a fost binecuvântat.

Autorul a văzut drept răul obştii din vremea sa, dar căile de dezlegare a nodurilor astea încurcate nu le-a văzut.
Limba fabulelor lui Donici îi vie, frumoasa si mlădioasă. Necătând la unele dezacorduri gramaticale, care se datoresc epocii şi stării de atunci a literaturii noastre, limba lui rămâne si astăzi proaspătă, mai ales, prin puterea ei de expresie.
Cartea "Lucrări alese" a apărut de sub tipar sub îngrijirea lui I.Grecul şi sub redacţia poetului Bogdan Istru. Se vede, că alcătuitorul a făcut un lucru serios de cercetare a feluritor ediţii cu ţelul de a contrapune şi de a stabili, care a fost redactarea cea mai dreaptă, făcută cu ştiinţa şi consimţământul autorului. Îi cunoscut doar, că nu numai o dată redactorii burgezi se stăruiau să "şlefuiască" atât limba, cât şi textul operelor literare ale lui Donici, precum şi ale altor clasici moldoveni. Deatâta editarea clasicilor noştri cere un lucru mare şi serios.
Fără îndoială că, fabulele care au intrat în carte, sunt cele mai caracteristice pentru Donici. Dar trebuie să spunem că şi calea creatoare şi însăşi creaţia literară a lui Donici îs cu mult mai bogate şi-s mai complicate decât ceea ce ne arată articolul de prefaţă. Faptul ista trebuia arătat mai pe larg, trebuia înfăţişată adânc şi epoca cu împrejurările concrete istorice în care s-a născut opera poetului. Aceasta se putea face cu atât mai mult, cu cât însăşi lucrările tipărite ne dau un material bogat pentru caracterizarea căii mari a activităţii literare pe care a trecut-o fabulistul moldovean. Articolul de prefaţă, măcar că-i scris în fond drept, a ieşit prea sumar, pentru că într-însul nu-i dată o analiză multilaterală şi adâncă, analiză, de care simte nevoie cititorul de astăzi al lui Alexandru Donici.
Cartea se deschide cu bucata "Înfiinţarea fabulei". N-ar fi trebuit de deschis volumul lucrărilor alese anume cu fabula asta, deoarece celelalte lucrări îs cu mult mai superioare şi mai ascuţite din punct de vedere ideinic, iar punerea fabulei estea în fruntea volumului o recomandă ca pe un epigraf pentru toată cartea, - ceea ce nu-i drept.
Cartea a apărut într-un format poligrafic din cele mai bune. Editura "Şcoala Sovietică", care a scos-o, începe prin aiasta un lucru de mare însemnătate pentru dezvoltarea culturală. Fără îndoială, că cartea "Lucrări alese" de A.Donici va fi întâlnită cu o mulţumire mare de cititorii republicii noastre.

A.Lupan