art. "Har de poet - inimă de prieten" (despre Alexandru Macarov)

Ziarul "Cultura", Chişinău	13.01.1973
art. "Har de poet - inimă de prieten" (despre Alexandru Macarov)
the original: (236KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 13:08:48

HAR DE POET - INIMĂ DE PRIETEN

Despre poezie se poate vorbi în fel şi chip. Ca şi despre oameni de altfel. Poţi face comentarii juste, ţinându-te la distanţă şi exercitându-ţi obiectiv competenţa în materie. Se vor găsi mulţi care, ascultându-te, vor căuta să-ţi cumpănească raţionamentele, să le confrunte cu propria lor judecată, pentru a ajunge la ceea ce se cheamă concluzii juste. Nu-s deloc rare cazurile când pe o asemenea cale se dezleagă probleme şi se întăresc convingeri. Numai că procesul se petrece oarecum la rece, într-o sferă lipsită de trăire. Discutăm dintr-o poziţie echivalentă cu ceea ce numim «absenţă motivată», ţinându-ne dincolo de sufletul problemei, stăruindu-ne parcă a împlini cunoscute ritualuri. Aflăm ceva în linii generale, susţinem sau negăm raţionamente rigide, fără sentimentul participării nemijlocite.
Cam astfel vorbim uneori despre poezie. Alegem argumentele şi urmărim o logică impecabilă, angajând erudiţia acumulată îndelung. Facem studiu metodic, după procedee verificate, ce se pot realiza într-o disertaţie sau o amplă monografie. Şi nici nu observăm cum, în îmbâcseala de analize şi axiome, poezia dispare, rămâne doar tema ei. Mi se pare că anume aici se verifică rostul multor discuţii literare şi mai ales acel al criticii noastre curente. E foarte trist să te vezi obiectul unor asemenea aprofundări savante. Suferă din asta duhul viu al poeziei. Prin abuz de «obiectivizare» silogistică inima oamenilor şi, prin urmare, viaţa, e secătuită de darul prospeţimii şi al cântecului.
Din fericire, dominant în literatură e un alt duh, făuritor, care sporeşte creaţia, altoindu-i frământarea plină de vrajă a celor mulţi care o citesc şi o asimilează. Există dragostea de poezie ca o înaltă vocaţie, - darul cultivat de a comunica altora inefabilul. Există frumuseţea tăinuită a versului. Oameni fericiţi, al căror spirit e dăruit cu prospeţime receptivă faţă de cuvântul artistic, trăiesc lângă noi mai bogaţi şi mai înalţi în împlinirea vieţii. Au suflet pentru a-l dărui şi altora. Sunt cei chemaţi a scrie. Ei trebuie să fie purtători de elan, să trăiască în comuniune cu poezia, cu expresia ei crudă ori sublimă. Condiţia aceasta esenţială înalţă, mai ales, munca unor scriitori deosebiţi, pe care îi numim critici. Aici e criteriul prim, cumpăna apelor, unde se dovedeşte misiunea în artă, graniţa între cei chemaţi şi cei nechemaţi. Critica, mi se pare, în primă analiză, trebuie acceptată şi apreciată anume sub unghiul participării patetice, aprofundate, la trăirea poetică. Există talente critice dintre cele mai diverse, după factură apropiate genurilor cunoscute de literatură. M-am deprins a distinge în practică analize şi comentarii cărora li s-ar potrivi categorisirile aplicate poeziei: epic, narativ, liric... Citeşti uneori cuvântul criticului ca sub marea vrajă a revelaţiei poetice. Parcă în faţa ta s-a ridicat cu o strălucire uimitoare poezia altui om, însufleţind cu viziune proprie, obiectul pe care îl atinge.
Am descoperit cu o tresărire de bucurie şi l-am cunoscut apoi în de aproape pe un critic înzestrat cu darul înţelegerii patetice, cu o deosebită frumuseţe a înţelepciunii, un critic poet. Cei care ar putea vorbi despre asemenea întâlniri, ştiu că ele nu se uită.
O asemenea descoperire, pentru mine a fost opera şi personalitatea lui Alexandru Macarov. Cărţile sale sunt bine cunoscute, nu încerc a le prezenta în aceste câteva rânduri. Voi spune doar că mi-a lăsat o impresie de neşters unitatea de nedespărţit a scriitorului cu opera, concordanţa sensibilă a caracterului viu cu duhul cărţilor scrise de el. Căldura sufletească şi sclipitoarea limpezime se revărsau parcă din toată fiinţa lui atunci când vorbea despre un poet îndrăgit. Poezia se năştea încă o dată în faţa mea, ca dintr-un al doilea izvor, ridicându-şi frumuseţea amplificată.
Gândeam despre el cu o naivă admiraţie: de-ar fi mai mulţi de aceştia, purtători de entuziasm, în literatura noastră! Spiritul analitic se contopea cu o minunată capacitate de trăire, o pătimaşă întruchipare în formele vii ale poeziei. Strein de pedanteria categorisirilor erudite, de spiritul rezoner, el trăia o prezenţă zbuciumată în universul poetic descoperit, se afunda cu lăcomie, ca un adevărat înfometat de frumos, în vârtejul primar al temei sale. Scria parcă luptând cu inerţia silogismelor, pătrunzând cu darul înnăscut al întruchipării în spovedania poeţilor. La fel deschidea cărţile care-l interesau ale prozatorilor şi dramaturgilor. Descopereai cu el din nou, într-o lumină a sa proprie, nesecatul patos al poemelor lui A. Tvardovski, caracterele epopeice ale eroilor lui M. Şolohov, poezia lui E. Miezelaitis, E. Evtuşenco şi a multor altora.
Poţi fi de acord cu un critic sau, cum se întâmplă destul de des, poţi să-i combaţi şi să-i răstorni argumentaţiile, dar întotdeauna el îţi va rămâne apropiat dacă te va face să retrăieşti în mod creator gândul şi muzica operei comentate, dacă poartă în conştiinţă elanul răspunderii pentru toate câte l-au zbuciumat pe poet.
Mi-a rămas în minte mai ales un drum făcut cu Alexandru Macarov, în Lituania, în iarna anului 1960.
Atunci s-a şi legat, de fapt, o înţelegere prietenească între noi, de care m-am bucurat şi pe care îndrăznesc a spune că am cultivat-o amândoi până la urmă. L-am cunoscut, aş zice, în trăirea afectivă nemijlocită cu poezia şi cu gândurile generoase. În trenul Moscova-Vilnius mi-a vorbit mult şi despre Moldova din anul eliberării 1940, când lucrase la Bender, în calitate de colaborator al unei gazete militare. Mă minuna bogăţia luxuriantă a impresiilor şi a tablourilor vii, pe care le păstra în amintire. Nu erau fapte de domeniul evenimentelor de rezonanţă excepţională, care cuceresc oricând atenţia obişnuită, erau tablouri apropiate din realitatea satelor basarabene, chipuri de ţărani, grele şi neestompate de vreme drame omeneşti, obiceiuri populare... Acestea putea să le cuprindă şi să le poarte cu ea îndelung numai o memorie adânc prietenească. L-au impresionat toate, anume ca pe un om cu firea înrudită, care înţelegea cu sinceră solidaritate viaţa plină de zbucium a noilor săi tovarăşi. Se întâmplă aceasta cu inimile largi, înflăcărate, pentru care dramele oamenilor cunoscuţi devin cauză de proprie nelinişte. Astfel era Alexandru Macarov, suflet ales, dăruit din plin cu fericitul har al prieteniei şi al sensibilităţii poetice.
Nu mai ostenea răscolind nevăzute rafturi de biblioteci şi aducând mărturii sclipitoare despre poeţii ruşi, despre mulţi scriitori ai popoarelor sovietice. Şi mai ales recita. Transfigurat de o bucurie molipsitoare, citea din memorie, la nesfârşit, versuri din Esenin, Maiakovski, Blok, Bagriţki, Tvardovski. Eram numai noi amândoi în acel cupeu de vagon, noaptea. Şi eu am fost făcut părtaş la o escapadă de pomină în împărăţia nemuritoarelor poeme.
Erau poeţii lui, purtaţi în freamătul intim al gândurilor, cercetaţi cu discernământ şi cu ardoarea unei proprii şi sincere mărturisiri. Îl ascultam cuprins de uimire. Nu mă puteam stăpâni de a nu-l admira, cu un simţământ oarecum ciudat, pe care îl pot avea bătrânii, bunăoară, în faţa unui copil năzdrăvan. Deşi eram de-o seamă cu anii...
A fost o descoperire din cele mai reconfortante: izvorul cald al marii inspiraţii purtat de un om care se numeşte critic literar. Aproape că nu mai auzisem o asemenea spovedanie însufleţită despre poeţi şi despre poezie. Nu consideraţii savante, nu «Convorbire despre...» (atunci mi-a dăruit el această interesantă carte a sa), nu discuţie, ci sărbătoarea naivă a unui îndrăgostit, cuprins iremediabil de zbuciumul sublim al poeziei. Ferice de poetul care-şi atrage asemenea cititori. Am înţeles că mobilul incursiunilor sale critice era anume înflăcăratul dar - talentul - şi dorinţa de a transmite oamenilor freamătul descoperirilor sale. Translumina nenumărate nuanţe şi sclipiri noi din opera cunoscută a marilor clasici, dar cu aceeaşi pasiune participa la procesul contemporan al creaţiei, descoperind mereu frumuseţea personificată a literaturilor frăţeşti. Iarăşi repet, nu comenta, - recita şi reamintea ceea ce găsea inedit, bogat în semnificaţii.
Plecam la Vilnius pentru a participa la o plenară a uniunii scriitorilor lituanieni. Alexandru Macarov, prieten vechi al acestei literaturi, îi era mai ales un cititor pasionat, din imbold frăţesc. Zeci şi zeci de nume de scriitori, titluri de cărţi sau simple fragmente de poezie răsunau ca nişte exclamaţii de regăsire în cadrul unei prietenii largi şi trainice. Degrabă, la lucrările plenarei, m-am convins că tot ce mi-a vorbit pe drum, izvora dintr-o înţelegere intimă a ţării şi a culturii. Cunoştea literatura lituaniană ca şi pe cea rusă.
Există noţiunea prietenie de creaţie. Astăzi includ în conţinutul ei experienţa acelei neuitate călătorii cu criticul Macarov.
Mai târziu mi-a dăruit cartea sa despre poezia lui Eduardas Miezelaitis. Şi aici am recunoscut în primul rând mărturisirea unui cititor exigent, dar plin de atenţie şi de subtilă înţelegere. Cartea era scrisă, cum se zice, nu din obligaţie profesională, ci din plinul spiritului luminat.
Cu timpul am văzut că geografia lecturilor sale e foarte largă, multilaterală, de proporţii unionale. Înţeleg bine sensul chemător al multelor sale drumuri şi căutări. Sunt convins - dacă ar vorbi despre el condeierii Ucrainei, ai Letoniei, cei din Caucaz sau din Asia centrală, în primul rând ei l-ar numi prieten al culturii lor naţionale.
Cred că şi eu l-aş putea numi astfel.
Majoritatea covârşitoare a scriitorilor moldoveni s-au ridicat şi au crescut într-o largă prietenie cu scriitorii din Moscova. Se poate vorbi despre legământul rodnic al poeţilor noştri cu poeţii traducători, cu redacţiile şi editurile din marea capitală. Anume aici are loc examenul de valoare şi maturitate, pe care-l trecem toţi la un grad de înaltă exigenţă profesională.
Nume şi titluri pentru ilustrarea acestui adevăr?
E ceea ce avem mai bun în literatura moldovenească de astăzi. Câte opere de merit inovator n-au găsit prima şi adevărata înţelegere în capitală, pentru ca apoi, impunându-se în largul ţării, să deschidă drumul îndărăt spre casă, pentru a face cinste republicii! Faptele se petrec în virtutea unei legi viabile a realităţii noastre.
Figuri de primă autoritate, dintre scriitorii ruşi, au contribuit la susţinerea şi promovarea literaturii moldoveneşti. Alexandru Macarov a manifestat o grijă şi a depus o muncă deosebită în această apropiere. N-a făcut-o din curiozitate vremelnică. Zeci de scriitori moldoveni l-au ascultat la seminare, ca studenţi ai institutului «Maxim Gorki» sau la cursurile superioare din Moscova. I-au rămas învăţăcei vrednici, au ţinut legătură cu el şi l-au răsplătit cu deplina lor încredere şi dragoste. Asemenea legăminte de credinţă nu se cimentează din întâmplare. E poate cea mai frumoasă afirmare a omului între oameni, întemeiată pe demnitatea limpede a talentului, a cinstei şi a valorii reale de creaţie. Cred că Macarov şi el simţea o bucurie însufleţită, ştiind că cei mulţi preţuiesc şi apără curăţenia prieteniei sale.
Între scriitorii republicilor frăţeşti el era îndreptăţit a se simţi ca în propria sa familie. Activ şi devotat slujea convingerile generoase şi participa la marile înfăptuiri culturale din ţară.
Într-unul din articolele sale el mărturisea: «În viaţa noastră îndepărtată trăiesc fapte şi întâlniri neuitate, înscrise în inimă pentru totdeauna, despre care chiar dacă îţi aminteşti şi vorbeşti cu tristeţe, ele răsfrâng asupra ta o adiere de seninătate şi bucurie».
Scria despre pământul şi despre oamenii Moldovei.
Recitesc acum vibrantele cuvinte şi mă cutremur ca sub lovituri nedrepte. Cu înţelesul răsturnat şi absurd, ele se reîntorc singure, răvăşindu-se amar pe amintirea celui care le-a scris. Pentru că astăzi vorbeşte doar memoria noastră, împletită din tristeţe şi lumină, aplecată pe chipul acelui om minunat, care a fost Alexandru Macarov.

See also:

-	Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Macarov Alexandr (critic literar rus)