Pagina "Vârsta maturităţii poetice" (A.Lupan - 50 ani), felicitare din partea USM, art."Tăria slovei măestrite"de I.C.Ciobanu, "Cântăreţ al meşterilor fauri" de A.Josu ("Nepotul poetului" de V.Vasilache despre un băieţel pe care l-a întâlnit într-un tren şi care a recitat "Hat în hat şi faţă-n faţă")

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	02.02.1962
Pagina "Vârsta maturităţii poetice" (A.Lupan - 50 ani), felicitare din partea USM, art."Tăria slovei măestrite"de I.C.Ciobanu, "Cântăreţ al meşterilor fauri" de A.Josu ("Nepotul poetului" de V.Vasilache despre un băieţel pe care l-a întâlnit într-un tren şi care a recitat "Hat în hat şi faţă-n faţă")
the original: (703KB)	Authors : Josu Argentina Ciobanu Ion Constantin - scriitor Vasilache Vasile - scriitor USM - Uniunea Scriitorilor din Moldova
updated: 2007-01-24 21:09:14

50 de ani de la naşterea poetului Andrei LUPAN

VÂRSTA MATURITĂŢII POETICE

Tăria slovei măiestrite

Poetul stă de vorbă cu aleasa inimii - poezia. I se adresează în versuri emoţionante, pline de patos:

Eu viu,
să fie focul mai năpraznic,
şi fiecare ceas trudit mai greu, -
tu, visul meu, iubirea mea aleasă,
să nu-mi faci căpătâi pentru popasuri
din aripile zbuciumului tău...

Şi o încheie în felul următor:

Că eu oricum îţi mulţumesc plecat
pentru credinţa ta ne-nduplecată,
că n-ai ştiut ce-i mila nici odată
şi nu m-ai aşteptat.

Am început cu această poezie, pentru că ştiu: ea e poate cea mai potrivită pentru însăşi creaţia poetului. Cititorul o va găsi la pagina 187 în cartea «Frate al pământului». Criticii vor fi de părerea, că poezia ar putea deschide volumul, fiind o cheie de înţelegere a operelor scriitorului. Şi ar avea dreptate. După mine, însă, cea mai mare dreptate este faptul, că-l avem pe poet, creaţia lui, talentul lui. Este o dreptate a naturii, o dărnicie a norodului şi o hărnicie şi înţelegere a Partidului Comunist, care l-a educat. Şi mai este şi marea răspundere, pe care o poartă poetul pentru talentul său. Poezia lui ne obligă, ca, şi în ziua, când îi sărbătorim 50 de ani de viaţă şi aproape 30 de ani de creaţie, să nu-i rostim cuvinte boştore şi lustruite pe din afară. Căci am greşi astfel împotriva a tot ce-a scris el cu mânie şi răbdare, cu bucurie şi amar, cu înţelegere şi dragoste.
În anii grei, când stăpâneau fărădelegile peste omul cel drept şi muncitor, când pumnul legii moşiereşti era atotputernic, poetul scria poeziile «Soare», «Zodia cârtiţei», «Onichi», «Secetă», «Satul ciudat», «Olimp dispreţuit», «Cohorte flămânde», «Culai răspunde la judecată», «Arestarea», «Degrabă» şi multe altele, pline de o ură ucigătoare împotriva nedreptăţii sociale.
Durerea şi mânia poetului erau atât de înfrăţite cu nevoile celor mulţi şi nedreptăţiţi! Soarele în aceste poezii nu încălzea, ci ardea, iar privighetorile părăsise codrii, şi primăvara nu aducea nici o primenire pământului.

Soare, soare,
cum arde strălucirea ta, cum doare
pustiul sterp din cer şi din ogoare!

Cu astfel de cuvinte, ţesute din metal arzând, vorbeşte poetul despre secetă. Şi nu numai despre secetă, ci despre blestemul ţărănimii, care bate pământul ca pe-o fiară cu sapele, fiind însă inconştientă de puterea hurtei ei în a-şi căuta dreptatea.
În fiecare poezie se zbat multe inimi şi cântă multe coruri.
Puterea cuvântului din această poezie nu poate fi redusă la o simplă oglindire logică.
Acest cuvânt a nimerit în poezie în urma unei chinuitoare căutări şi în urma unui inspirat şi obositor control.
Poetul îmbină în poezia sa inspiraţia tremurătoare cu veşnica îndoială şi verificare a gândului. Fiecare poet adevărat îşi trăieşte opera de odată, toată. Asta e cea mai grea povară în toată viaţa talentului. Şi de această povară nu poţi nici fugi, nici a te ascunde. Poetul revine mereu asupra operei sale tipărite şi demult recunoscute de toţi, dar neîmpăcată cu el.
Priviţi din acest punct de vedere poezia lui Andrei Lupan şi veţi observa cât de mult se schimbă această poezie de la o ediţie la alta.
Tematica lucrărilor lui Lupan e foarte variată. Poetul nu se fereşte de nimic în creaţia sa, dar se fereşte de tot ce-ar ieftini arta, ds tot ce n-are o semnificaţie ideinico-artistică. Ştie, că multe ar plăcea la moment. Însă rolul artei, al scrisului n-a constat nici odată în a desfăta cititorul. Cititorul trebuie pus să gândească, să cugete cu hărnicie. Poetul e mişcat adânc de tot ce bucură inima, de marea bucurie, pe care a încercat-o norodul moldovenesc în 1940 şi în perioada de după izgonirea ocupanţilor fascişti de pe meleagurile noastre.
În poemul «Sat uitat», scris în 1940, poetul vede nu numai trecutul, ci şi viitorul:

Dar tu,
care priveşti acum mirat,
copil flămând şi zdrenţuit,
feciorul celui mai sărac argat,
vei fi atuncia un flăcău de fer;
Ioane,
tu vei fi combainer
ori tractorist
şi-ţi vei deprinde mâinile,
de-or hăţui maşinile...

Astăzi îşi citesc în fapte prezentul toţi acei, cărora li s-a adresat în vers poetul 22 de ani în urmă.
Atunci, când a scris poetul poezia, eroii lui nu puteau să buchisească decât «bucva jilavă-n natură», căci de abia se deprindeau cu griful, asudând mai greu decât la coasă. Dar nădejdea poetului era mare, pentru că mare îi era încrederea în aceşti eroi şi-n viitorul, pe care-l făurea puterea Sovietelor. Asta-i da cuget şi îndemnare autorului.
Toată poezia, dramaturgia şi publicistica îi este pătrunsă şi nedespărţită de grijile şi bucuriile celor mulţi. Pe ei îi cheamă la bărbăţie în vremea de grea încercare în anii Războiului pentru apărarea Patriei, tot pe ei îi îndeamnă la restabilirea satelor şi oraşelor după război, la munca colectivă, care sporeşte puterile.
Dar în dragostea lui mare pentru cei care au înţeles pasul vremii noi Lupan nu iartă pe «Ipate chiulangiul, frate cu rachiul», pe Isop duglişul şi încurcă-lume.
Poetul este frământat de cele mai omeneşti gânduri şi, tot odată, se fereşte de tot ce-i trecător în viaţă, de bucurii mici personale, de obidele oamenilor mici la suflet şi mari de patimi. El nu şi-a cântat nici odată plângăreţ necazul şi nici nu şi-a încuiat cântarea între cei patru pereţi ai casei. Cu duşmanii ţării a vorbit caustic, demascându-i şi urându-i până la blestem. Cu lumina vieţii noi - a sfătuit în cuvinte din poveste şi cu toată înţelepciunea strânsă-n inimă şi-n gând. S-a ferit de cuvântul gol şi de sfat răsunător. S-a ferit de strălucirea amăgitoare a jocului de artificii în poezia sa. A pus numai cuvinte tari şi grele, unice prin forţa lor de exprimare a gândului. N-a cântat pe o singură strună un folclor şugubăţ şi închipuit, căci ştia folclorul adevărat în neîntrecuta lui poezie.
Toată creaţia lui Andrei Lupan este foarte concretă şi ca teme, şi ca detalii artistice. Şi cred, că nu întâmplător o bună parte din poeziile lui sunt poezii cu subiect.
Versurile lui curg fireşti, ca un grâu măşcat şi curat, se revarsă pe pagina cărţii într-un ritm mereu nou, când mai potolit, când mai grăbit. De după chipul poetic totdeauna îţi răsare un chip de om prins în cel ce are mai esenţial: hărnicie, lene: deşteptăciune, prostie; bucurie, necaz; îndrăzneală, ticăloşie şi multe alte calităţi şi slăbiciuni. Toate acestea nu sunt strânse de dragul unei colecţionări. Nu. Îşi au rostul lor, şi duse până la o adevărată tipizare poetică, capătă o semnificaţie socială.
Despre multe poezii s-ar putea scrie pagini de analiză literară. Ar fi o şcoală pentru tineretul de creaţie şi o adâncire a lămuririi bucăţii literare pentru învăţători şi şcolari. Dar aceasta este de domeniul criticii literare. Filologii vor găsi în această operă fulgerări de gânduri, exprimate în neobişnuite construcţii frazeologice, vor găsi maxime şi ziceri, cărora le este sortit să-şi iee zbor înaripat peste ani. Căci poetul cunoaşte activ limba şi nu jonglează cu ea şi nici nu stă pasiv şi fascinat ca în faţa unei mumii antice.
Artistul crează.
Intenţionat n-am vorbit de datele biografice ale poetului: unde s-a născut, în ce an, ce şcoală a terminat, când şi unde a luptat şi lucrat, fiindcă toată biografia poetului este în cărţile sale. Tovarăşii de muncă şi de luptă îl cunosc şi ca fost ilegalist, şi ca om de inimă, drept şi necruţător cu tot ce-i vechi.
Noi, cititorii şi scriitorii, îi citim opera, bună şi înţeleaptă şi ne dăm seama lesne, că autorul şi opera lui s-au oţelit şi călit cu anii la cea mai luminoasă flacără a marxism-leninismului. Fie drept o răsplată tovarăşilor de lucru şi de luptă, părinţilor, învăţătorilor, cititorilor opera lui. Noi, scriitorii, îi suntem mult îndatoraţi. Pentru multe: şi pentru sfatul şi îndemnul la scris şi la bine, pe care le-a dat literaturii mulţi ani la rând ca scriitor înţelegător şi preşedinte al Uniunii scriitorilor, şi pentru că grija noastră, cititul operelor noastre îi rupeau din vremea necesară talentului său şi cărţilor, pe care n-a dovedit să le scrie...
De obicei, în asemenea zile li se spune sărbătoriţilor: sunteţi în floarea vârstei şi a puterii. Noi am vrea să-i spunem alta, adevărul: tinereţea şi puterea lui trăieşte în cărţile, pe care le-a scris şi le va scrie. Ea mai trăieşte neclintită în inimile miilor de cititori, care-i citesc scrierile originale şi traducerile din N. A. Necrasov, V. V. Maiakovski, T. G. Şevcenco şi alţi scriitori, pe care i-a îndrăgit şi i-a făcut să fie iubiţi şi de alţii.

I.C. CIOBANU, preşedinte al Uniunii scriitorilor din Moldova.

- - - - - - - - - - - -

STIMATE ANDREI PAVLOVICI!

Cu prilejul împlinirii a 50 de ani din ziua naşterii, scriitorii Moldovei Sovietice au deosebita bucurie de a-ţi aduce omagiul lor de recunoştinţă, de a-ţi ura sănătate, voie bună, mulţi ani şi succese noi în creaţie.
Mii de cititori ţi-au îndrăgit opera adânc populară, atât de strâns legată de viaţă, de aspiraţiile şi lupta poporului sovietic pentru progres şi comunism, te cunosc şi îţi poartă un meritat respect.
Scumpe confrate de condei!
Ţi-ai început activitatea literară încă în anii ocupaţiei boiereşti, chemând pe toţi oamenii de bună credinţă, pe toţi cei exploataţi şi obidiţi la luptă pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul asupritorilor, pentru răsturnarea regimului burghezo-moşieresc, pentru făurirea unei vieţi noi pe meleagurile natale. Ai militat alături de cei mai buni fii şi fiice ale poporului în rândurile avangardei clasei muncitoare - Partidul Comunist.
După eliberarea Basarabiei, în anii Războiului pentru apărarea Patriei şi în anii încordatei munci, consacrate marilor transformări socialiste în republica noastră, ai fost întotdeauna alături de oamenii muncii, ţi-ai pus talentul în slujba măreţei şi nemuritoarei cauze a marxism-leninismului.
De un remarcabil succes s-au bucurat şi se bucură multe din creaţiile D-tale - «Sat uitat», «Tărăboi», «Hat în hat şi faţă-n faţă» şi atâtea alte poezii. Culegerile de versuri «Intrare în baladă», «Haz şi necaz», «Meşter faur», «Frate al pământului» constituie un real prinos la înflorirea culturii sovietice moldoveneşti. Editarea şi punerea în scenă a piesei «Lumina» a însemnat începutul unei noi etape rodnice în dezvoltarea dramaturgiei noastre. Zi de zi stai de vorbă cu mii de cititori prin înflăcăratele D-tale articole publicistice.
Talentat propagator al marii literaturi ruse, ai tălmăcit în moldoveneşte multe din operele lui Puşkin şi Necrasov, Gorki şi Maiakovski, ai depus multe eforturi în munca de educare a tinerilor mânuitori de condei.
Îţi dorim din tot sufletul, iubite tovarăşe Lupan, multă sănătate şi noi succese în creaţie!

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN MOLDOVA.

- - - - - - - - - - - - -

Fiece carte - o destăinuire, o atestaţie de credinţă a autorului...
Cititorii cunosc o serie de culegeri ale poetului, apărute la Editura «Cartea Moldovenească», dintre care remarcăm «Doina mulţumirii», «Poezii», «Intrare în baladă», «Meşter faur» şi altele.
În cadrul pregătirii către Decada artei şi literaturii moldoveneşti de la Moscova a apărut un nou volum de versuri de Andrei Lupan - «Frate al pământului».
De câteva ori a fost reeditată piesa «Lumina». A văzut lumina tiparului culegerea «Haz şi necaz» din seria «Cartea pentru toţi».
A fost editată o monografie despre viaţa şi creaţia poetului, monografie, care a apărut în limba moldovenească şi în cea rusă.
Tirajul cărţilor lui A. Lupan, editate la Chişinău în anii de după război, atinge cifra de peste 100 mii de exemplare.

- - - - - - - - - - - - - -

Cântăreţ al meşterilor fauri

Sunt trei decenii, de când moldovenii îşi găsesc exprimate gândurile şi nădejdile lor în creaţia lui Andrei Lupan, creaţie profund populară ca fond şi formă artistică.
Cunoaşterea adâncă a vieţii oamenilor muncii, cât şi participarea la mişcarea revoluţionară ilegală din Basarabia au determinat de la bun început esenţa progresistă a versului lupanist. Formulându-şi clar şi răspicat crezul poetic în «Olimp dispreţuit» (1935), Andrei Lupan critică aspru pe scriitorii decadenţi, care versifică liniştiţi în jilţuri «trădarea şi minciuna», închizând ochii în faţa crudelor realităţi din societatea burghezo-moşierească. Tânărul poet însă îşi va adresa cuvântul «încredinţat de oameni şi de vremuri» făuritorilor bunurilor vieţii, «celor mulţi, care rodesc pământul». Căci feciorul lui Pavel şi al Nadejdei Lupan din satul Mihuleni al raionului Rezina s-a legat organic din fragedă copilărie de viaţa şi sufletul ţăranului moldovean, cristalizat în decursul veacurilor în folclor - acest «izvor al omeniei noastre» («Izvorul copilăriei»).
Până în anul 1940 ataşarea poetului la năzuinţele şi durerile «făurarilor cu mâinile arse de vânt» şi-a găsit exprimare sub cele mai variate aspecte: şi în imputările pline de caldă compătimire, adresate ţărănimii sărace, ce se lasă înşelată -

De ce te-ai rugat
şi ai tăcut,
şi ai muncit? -
(«Tată»).

şi în contrapunerea «mulţimii în zdrenţe» stăpânilor lacomi, vicleni, făţarnici («Cohorte flămânde», «Culai răspunde la judecată»); şi în îndemnarea maselor oropsite la lupta pentru a fărma «teascurile vieţii» pline de asuprire:

Sculaţi,
voi schingiuiţi şi-ncătuşaţi,
voi sunteţi singura putere!
Sfărmaţi capacul care-ncuie
lumina voastră pe pământ!
(«Tovarăş»).

După eliberarea Basarabiei, începând cu poemul «Sat uitat», Andrei Lupan dezvăluie în versuri de un larg suflu etic perspectivele luminoase, ce se deschid în faţa «sutelor de sate fără nume», în faţa copilului de argat din uitatul sat basarabean, care în viitor se va bucura împreună cu întregul norod sovietic de roadele muncii descătuşate.
În anii grei ai războiului durerea, mahna adâncă, trezite în norod de crimele hitleriştilor, îşi găsesc concretizare la fel prin aspecte de viaţă, legate de munca omului.
Mai băteau pe undeva tunurile duşmanului, dar gândul ostaşului sovietic - eroicul meşter faur în haină soldăţească - era de acum la munca paşnică pe pământul «brăzdat încă în valuri de război». Iar când demobilizatul se întoarce, biruitor, la ogorul său, la pământul, pe care l-a purtat «în suflet şi-n sacul de soldat», poetul îl îndeamnă în versurile sale «să-i pună doftoria în brazdă ţărăneşte».
În anii, încununaţi de biruinţele norodului sovietic în munca paşnică de restabilire, Andrei Lupan slăveşte «mâinile de aur» ale contemporanilor, adresând tot odată, cuvântul său cald meşterilor fauri ai viitorului:

Şi-acum mă-nchin
acelora ce nu-s, dar care vin
de peste zeci şi zeci de ani -
necunoscuţilor ţărani,
ce-or răsădi butucii mai departe,
ca via muncii noastre
să crească peste moarte.
(«Închinare cu paharul»).

Acest gând adânc despre nemurirea faptelor bune ale meşterilor fauri îl vom regăsi cristalizat şi într-una din recentele poezii - «Fântâna lui Pahoma». S-au scurs ani şi ani, de când a săpat moş Pahoma fântână în fundacul de la vale de drum. S-au schimbat de atunci şi oamenii şi vremurile. Astăzi vin încoace colhoznicii «şi beau osteniţi din apa rece», vin să prindă «zăpas de răcoare» maşinile.
Cu o mare forţă emotivă sugerează Andrei Lupan eroismul simplu, modest, dar cu atât mai înălţător, al truditorului câmpului «pe nume încă necunoscut» în poezia «Pur şi simplu»; iar în «Fata de ţară» înalţă un adevărat imn mâinilor harnice ale colhoznicelor.
Aceşti făuritori ai bunurilor pământului, meşteri fauri ai vremurilor noastre, vor să trăiască aşa, cum e scris în Programul partidului. Vocea poetului e plină de căldură, dragoste şi recunoştinţă în poezia «Cum a scris partidul în Program», consacrată Partidului Comunist, partid «prieten, frate şi tovarăş celor mulţi, care rodesc pământul».
În una din cele mai calde poezii ale sale, «Inima ta înţeleaptă», Andrei Lupan se adresează retoric cititorului de mâine - fetei «frumoase, mândre, tinere şi drepte»:

Ai să-mi citeşti poezia, frumoaso?
E pentru tine, citeşte, -
Eu în zgura gândului am ars-o,
Cu dor şi cu nădejde.

Norodul, pentru care Andrei Lupan grăieşte şi crează, îi răspunde azi poetului cu toată convingerea: da, ca şi azi va zvâcni peste ani «în strângere gravă» întâlnirea poetului cu cititorii săi, fiindu-i recunoscători pentru căldura, cu care zugrăveşte minunatele înfăptuiri ale omului, venind cu conştiinţa sa de cetăţean şi artist la cugetul contemporanilor.

Ar. JOSU,
colaborator ştiinţific la Academia de ştiinţe a RSS Moldoveneşti.

- - - - - - - - - - - - - - - -

Nepotul poetului

Trenul numai ce se urnise din gară şi tot omul îşi alesese locul cum i-i mai pe plac, iar care întârziase trebuia să se mulţumească cu ce rămăsese. O babă, venită, pe semne, cu un ceas mai devreme, se pardosise cu straiste şi legături şi buchisea nişte «capicele» într-o basma, ba înnodând-o, ba deznodând-o, şi tot boscorodea în legea ei.
Iar trenul mânca pământul sub dânsul şi feţele ţărăneşti, hâtre şi păţite, se umpluse de voie bună, pe când vagonul - de fum de ţigară. Doar în faţă-mi, la geam, unui omuleţ de un cot şi ceva îi fugeau ochii, urmărind, cum jucau «Ursăreasca» stâlpii de telegraf: colo - lăsându-se în pirostrii, ici, în dreptul geamului, - sărind în picioare...
- De unde eşti, măi flăcăule?
- De la Rădeni.
- Cum văd eu, nu umbli la şcoală...
- Umblu...
- Dar de ce nu eşti la lecţii?
- Mi-am cerut voie la Ana Ivanovna, că am fost la târg să-mi cumpăr o pereche de pantaloni.
- Şi ţi-ai găsit?
- Îhî... I-a pus mama în coş la dânsa.
Ochioşelul se uita la mine destoinic, bucuros, că a găsit şi el în tren un om, cu care să schimbe o vorbă. Aşa aflai, că era în clasa a treia şi căpăta când şi când câte un «trei», da încolo peste tot numai «4» şi «5».
- Bre, tare obraznici trebuie să mai fie copiii la voi în clasă...
- Nici nu mai grăi! - făcu el firesc din mână, pe un ton, în care nu mai încăpea nici o îndoială, că pricepe şi înţelege el bine ce-i aceia cuminţenie şi obraz.
«Nici nu mai grăi!..» îmi sfârâia necontenit pe limbă şi în minte, şi mă uitam la dânsul, şi mă gândeam ce să-l mai întreb.
- Măi Andrei, da vre-o poezie ştii?
El dădu afirmativ din cap şi, de odată, nedumerit:
- Da de care poezie? De cele de la serbări ori de cele de la lecţii?
- Ei, «de la lecţii»... Credeam, că poate «de la serbări» ştii vre-una...
M-a privit drept în faţă, cu ferestruicile acelea de ochişori, veşnic deschise pentru adevăruri, şi zice:
- Dacă vrei... «Hat în hat şi faţă-n faţă».
- M-de, bre, dacă nu ţi-i greu...
S-a sculat în picioare şi de odată, m-am simţit vinovat peste măsură în faţa acestui copil, pentru că, ridicându-se, luase poza aceea, care tocmai nu-l prinde pe nimeni, nefirească. Şi atunci i-am zis: «Şezi, bre, jos şi-o spune». Da el - încăpăţânat: «Poeziile se spun în picioare» şi a tilingăit tare din glasul său curat de copil:

S-a zvântat de primăvară,
Gheorghe ară.
De pe lan
l-a zărit un ciocârlan...

Vagonul a amuţit - toţi erau numai ochi şi urechi. Da băiatul, parcă pierzând măsura glasului, a continuat peste această linişte:

Şi-a strigat în limba lui:
«Ai venit? Ţurlui-Ţurlui!
La arat? Ţurlui-Ţurlui?».

În sfârşit, însă, intră în apele sale şi versurile au pornit să curgă sclipitor, gâlgâinde, ca izvoarele din pădurile Rădenilor. Că poate deatâta în timp ce băiatul încheia:

- Apoi, dă, eu ce să-ţi spun?
Ţi-i strumentul tare bun...
Arătura ta-i aleasă
Şi tu eşti un năzdrăvan...-

nimeni n-a luat în seamă, cum trenul şi-a contenit mersul. Din gura cuiva s-a auzit un şoptit: «Măi, Perevalul!». Iar mama s-a ridicat în picioare, nedumerită: să-l lese să mântuie, ori să-l oprească...
- Năzdrăvanul bunicăi, năzdrăvan! Na la baba un colăcel... Ptiu, mânca-l-ar norocul, iau ce iese dintr-însul!
Iar până la Chişinău vorba s-a învârtit în jurul vremurilor noi şi al copiilor, fiecare ţăran-călător socotind de cuviinţă să pomenească:
- Al meu, cel mai mic...
...Din numele celor «mici şi mari», care se aflau atunci în vagon şi acasă, pentru acele clipe, aş vrea să şi aduc poetului cinstita lor plecăciune.

V. VASILACHE.