art. "Corobca - surpriză" sub genericul "Foileton" (despre buclucul întâmplat la cumpărarea unui cadou)

	30.09.1953
art. "Corobca - surpriză" sub genericul "Foileton" (despre buclucul întâmplat la cumpărarea unui cadou)
the original: (207KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-27 14:24:21

FOILETON

COROBCA - SURPRIZĂ

Istoria s-a început bine şi chiar făgăduia să fie veselă: eu am fost poftit la onomastică.
Parcă dumneavoastră n-aţi trecut prin aşa momente! Te găteşti să te duci în casă la prietenul tău vechi, pe care nu l-ai văzut demult, tăman când acolo se serbează ziua de naştere a gospodinei. În asemenea împrejurări te gândeşti la un dar frumos, nu-i aşa? Cu gândul ista am şi intrat şi eu în magazinul N 20 de mărfuri industriale depe prospectul Lenin, pe care nu vreau să-l pomenesc de rău, dar mai bine nu deschideam uşa. Dar când ai s-o tragi, zice o vorbă, ori alergi s-o ajungi, ori aştepţi să te ajungă. Aşa am ajuns-o şi eu. Am deschis uşa şi drept în faţă văd, un chiosc cu odecolon şi parfumuri. - Iaca ce-mi trebuie, - mi-a trecut deodată prin gând. M-am apropiat şi cu ochi de profan am început să privesc la vitrină.
- Dumneavoastră ce doriţi? - mă întreabă vânzătoarea, o fată tânără, frumoasă, parcă tare la locul ei acolo, între flacoanele celea gingaşe împodobite.
Eu v-am spus, că eram într-o stare sufletească sărbătorească. Am luat şi i-am povestit bucuria mea, adăugând la sfârşit:
- Te rog pe matale, recomandă-mi ceva bun şi frumos.
- Poftim, - face dumneaei îndată şi-mi arată o cutie mare, pe care stă scris, să zicem, marca "Iubilei". Eu mă uit la corobca, chipurile, că îi analizez calităţile, da în vremea asta un glas de femeie de alături îmi şopteşte:
- Cereţi altceva, sunt mult mai bune, asta stă de şapte ani şi n-o cumpără nimeni.
N-aveam nici un motiv să n-o cred pe binevoitoarea mea necunoscută.
- Ştiţi ce, - zic, - daţi-mi altceva, nu doresc "Iubilei".
- Ce anume altceva? - mă întreabă.
- Orice, - răspund eu, - un complect de odecolon, numai să nu fie "Iubilei". Îmi trebuie pentru o onomastică, - adaug, convins, că faptul ista solemn are o însemnătate deosebită chiar şi pentru târguiala cu odecolon. N-a căutat mult vânzătoarea mea şi mi-a scos o cutie nu prea mare în formă de scut şi mi-o propune. Zice, că aşa se cheamă: "Corobcă de surpriză "Scit".
Ce mai la deal la vale, am luat eu corobca de surpriză şi m-am dus acasă. Deamu îmi şi făceam planul, cum voi intra deseară, cum voi întinde "corobca-surpriză" şi cu câtă bucurie mi-a spune sărbătorita: "Tăman ceea ce-mi place mie! Mulţumesc!". Da eu în gând i-oi mulţumi fetei celei frumoase, că mi-a ajutat la bucuria asta prietenească.
Nu mi-a răbdat sufletul, şi când am ajuns acasă, desfac hârtia să mai privesc odată "corobca-surpriză". Mă uit şi, deodată, clipesc din ochi, parcă nu-s bat: pe corobcă scrie "Iubilei". Deschid corobca, mă uit cu băgare de seamă la flacoanele dinnăuntru, pe toate, tipărit artistic, aceeaşi marcă: "Iubilei".
- Eh, capule, - îmi zice nevasta,- dacă nu te pricepi, la ce-ţi bagi nasul în parfumerii?
Am înghiţit eu mustrarea asta, care, dacă nu era prea delicată, era totuşi dreaptă, şi am căutat s-o dreg:
- Nu-i nimic. Hai, nevastă, şi-om schimba-o. Se vede, că a greşit fata cea frumoasă.
Trebuie să lămuresc, că locuinţa mea îi peste drum de magazin, la 20 paşi depărtare. Aşa că în două minute am şi fost din nou la tejghea cu cutia de surpriză subţioară. Numai că amu vânzătoarea mea era mai ocupată şi oleacă, nu ştiu dece, mânioasă, aşa că nu prea avea chef de vorbă.
S-a lămurit degrabă, că ea nu greşise. Drept argument mi-a spus: Asta nu-i ceeace scrie, da-i ceeace-ţi spun eu". Pentru că se aduna lumea, ca întotdeauna, la spectacolele estea, am hotărât să mă duc să dezleg conflictul cu directorul magazinului tov. Velkin.
Am nimerit în cabinetul directorului şi am auzit întrebarea binevoitoare:
- Ce doreşti?
Deamu după ton am văzut, că nu mai face să-i povestesc de onomastică, n-are să înţeleagă. M-am apucat şi i-am spus pe scurt istoria. Şi când aşteptam cu sufletul la gură să aud hotărârea dumisale, el mi-a adresat aceeaşi întrebare, cu un tot mai ridicat:
- Ei, şi ce vrei?
I-am mai povestit odată amarul meu, şi drept răspuns directorul a repetat întrebarea sa iubită cu un ton şi mai ridicat şi cu mult mai aspru.
Mi-am luat inima în dinţi şi i-am spus încă odată ce vreau. Vreau să schimb surpriza asta cu orice în afară de "Iubilei", aşa, cum ne-a fost vorba dela început. Directorul a ieşit în magazin.
Ce să vă spun? Mi-am muşcat mânile peurmă, dece nu m-am folosit de lipsa lui, ca să plec frumuşel acasă, aşa cu paguba şi cu amarul meu. S-a întors directorul cu vânzătoarea, au luat cutia ceea, au deschis-o şi deodată au descoperit altceva. Un flacon nu era chiar plin, lipsea din el oleacă de odecolon.
- Aha, - a făcut directorul, uitându-se la mine, ca la o chitanţă, în care a decoperit socoteli necurate. Şi tare simplu a început să mă convingă, că eu am deschis flaconul şi am scos de acolo oleacă de odecolon.
Trebuie să spun, că eu nu-mi credeam urechilor, dar când m-am lămurit despre ce-i vorba, m-a năvălit un fel de curaj şi am început să-mi apăr cinstea cu toate argumentele, pe care le aveam la îndemână. I-am spus directorului, că-s om de treabă, că mă cunosc oamenii, că mă bucur de încrederea obştească şi a.m.d.
- N-are a face, - mi-a tăiat-o scurt învinuitorul meu. - Pentru mine dumneata eşti cumpărător! - parcă odată ce-s cumpărător, deamu-i lămurit, că puteam să destup flaconul şi să scot din el trei grame de odecolon.
Apoi a început să-mi insufle o filosofie straşnic întunecoasă şi jignitoare.
- Ştii ce, tovarăşe cumpărător, - mă hipnotiza el, - să nu crezi nimănui, auzi dumneata? Nimănui să nu-i crezi!
Eu, nu ca să-i urmez sfatul, dar pentru că nu mai ştiam, ce să zic, am deschis cutia şi mă uitam buimac la flaconul cela, care aşa, deodată, îmi otrăvise viaţa. M-am uitat şi am tresărit înviorat. În jurul dopului era lipit un pergament, se vede dela fabrică, care era întreg şi neatins. Asta era cea mai bună dovadă, că dopul n-a fost scos. Cu argumentul ista de neclintit, m-am ridicat eu, ca să spulber bănuielile tovarăşului director.
Când a văzut şi el, că dopul într-adevăr n-a fost scos, credeţi, că a zis: "Aveţi dreptate, cer iertare"? Ţi-ai găsit omul. A început să-mi lămurească deamu oleacă mai liniştit, că odecolonul s-a evaporat anume după ce l-am cumpărat eu din magazin. Degeaba m-am zbătut eu să-i dovedesc, că în 20 minute, cât marfa a fost în mânile mele, ea nu putea să se evaporeze. Am văzut, că dorinţa directorului nu este să se lămurească, da să mă petreacă mai repede din cabinet.
Amintindu-mi de drepturile consfinţite ale cumpărătorilor, eu am luat şi am cerut cartea de jalbe. Iată pe scurt aiastă din urmă pagină a convorbirii noastre:
Eu: - Daţi-mi, vă rog, cartea de jalbe.
El: - Nu-i la mine.
Eu: - Da unde-i?
El: - În magazin.
Eu ies în magazin şi mă adresez la vânzătoare.
Eu: - Daţi-mi, vă rog, cartea de jalbe.
Ea: - Nu-i la mine.
Eu: - Da unde-i?
Ea: - În casă.
Eu la casă: - Daţi-mi, vă rog...
Ea: - Nu-i la mine.
Eu: - Da unde-i?
Ea: - La director.
Eu înapoi la director: - Încă odata vă rog, daţi-mi cartea de jalbe.
El: - Nu-i la mine.
Eu: - Da unde-i?
El: - În casă.
Eu: - Nu vă jucaţi cu mine, acolo mi-au spus, că-i la director.
Ce-a gândit dumnealui despre mine, nu mă interesează, destul, că s-a sculat, a ieşit în magazin şi mi-a adus nu una, da două cărţi de jalbe. Eu am scris pe scurt jalba mea şi am plecat. Cât despre onomastică, deamu pofta îmi trecuse.
Ce mai pot să adaug? Dăunăzi am primit răspuns la jalba mea. Îmi scrie inspectorul superior al Gorpromtorgului tov. Bodrova. Iaca ce îmi scrie în temei: "Gorpromtorgul din Chişinău Vă dă de ştire, că potrivit hotărârii Narcomvnuttorgului al Uniunii RSS dela 2 decembrie anul 1936 cu N 1454 schimbarea cu altele, ori întoarcerea banilor pentru corobcile-surprize vândute, nu se face". Cu alte cuvinte, eu n-am dreptate.
Şi iaca eu ţin surpriza mea în casă, mă uit la ea şi mă gândesc: am greşit atunci, când fără nici o bănuială m-am adresat fetei celea tinere şi am rugat-o să-mi recomande un complect pentru dar. N-auzisem încă pe atunci "cugetările filosofice" cinice ale directorului: "Să nu crezi nimănui". Eu am crezut vânzătoarei, şi iaca am păţit-o.
Dar dece, înloc să-mi lămurească greşeala mea, pe mine m-au învinuit, că am şterpelit trei grame de odecolon?
Oare dacă eu am pierdut banii într-o afacere nechibzuită, neapărat trebuieşte batjocorită şi cinstea mea? Oare cumpărătorul sovietic nu merită o purtare mai corectă, dacă intră într-un magazin sovietic, nu numai în zi de onomastică, dar în orice vreme? Iaca asta eu nu înţeleg, tovarăşe Bodrova. Şi dacă am scris jalba mea, apoi nu pentru ca să-mi întoarceţi banii, da pentru ca să cer o purtare destoinică faţă de cumpărători. Dumneavoastră ştiţi tare bine, că asta nu-i numai pretenţia mea, da-i o lege îndătoritoare a statului şi a moralei noastre sovietice.

A. LUPAN.