art. "Intrare în baladă" (despre o nouă culegere de versuri)

Ziarul "Tineretul Moldovei", Chişinău	26.11.1954
art. "Intrare în baladă" (despre o nouă culegere de versuri)
the original: (221KB)	Author : Roşca Agnesa - scriitoare
updated: 2007-04-17 19:56:16

CRITICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE

"INTRARE ÎN BALADĂ"

Astfel şi-a întitulat Andrei Lupan culegerea de versuri alese. Culegerea este o totalizare a creaţiei de până acum a poetului şi, ca atare, prezintă un interes deosebit.
Cartea se deschide cu poema «Sat uitat» - întâia lucrare mare a poetului şi una dintre cele mai izbutite în literatura moldovenească de azi. Faptul, că poetul îşi deschide astfel culegerea de versuri alese, îi cât se poate de grăitor, căci tocmai prin poema asta Lupan - ca cetăţean şi poet - a salutat Puterea Sovietică, care a adus eliberare norodului moldovenesc în istoricul an 1940. Salutul ista înflăcărat, ca fenomen poetic în creaţia lui Lupan, nu este ceva spontan, ceva, care n-a cunoscut o pregătire mai dinainte. Să luăm cele mai multe din poeziile, scrise până în 1940 - anul de cotitură atât în soarta norodului moldovenesc, cât şi în soarta de scriitor a lui A. Lupan, - poeziile «Cohorte flămânde», «Satul ciudat», «Ţară», «Culai răspunde la judecată», «Ion pleacă la învăţătură». Ce-şi găseşte oglindire aici, dacă nu viaţa satului moldovenesc din vremea capitalistă, chipul ţăranului truditor, asuprit de biruri, lipsit de drepturi, încătuşat de întunericul neştiinţei de carte? Care-i lait-motivul, ce le uneşte pe toate, dacă nu expresia tendinţei de a sfărma lanţurile robiei, în care zăcea, încătuşat de veacuri, norodul moldovenesc, şi tendinţei de a se uni cu noroadele marei Uniuni Sovietice? Dacă privim poema «Sat uitat», ca o treaptă a creşterii poetice a lui Lupan, este cu neputinţă să nu vedem, aparând aici şi cristalizându-se, ca rezultat al multor căutări poetice, tocmai aeste idei, care trec ca un fir roşu prin poeziile de până la anul 1940. De bună seamă, imaginile răzleţe, ce vin de se îmbină într-un tot unic, de nedespărţit în poema «Sat uitat», le aflăm risipite într-o formă mai puţin desăvârşită în poeziile de până la 1940. Aşa-i tabloul satului moldovenesc din vremea capitalistă, aşa-i chipul ţăranului argat, aşa-i revolta, ce clocoteşte în sufletul norodului, care aspiră la zile mai luminoase în acele vremi de restrişte:

În margină de ţară,
sat învrăjbit şi sărac,
pe limanul zilelor coboară
cu pasul de veac.
Pe drumuri, departe,
numai tăcere...

(«Ţară»).

În «Sat uitat» însă tabloul satului, «bătut de pumnul legii şi păzit cu puşca de jandarmi», îi mult mai sintetic, mai complect, mai concret. Tipizarea, la care ajunge aici poetul după o lungă cernere a materialului de viaţă, îi mult mai largă. De aici şi măiestria artistică îi mult mai înaltă.
Deschizând culegerea anume cu poema «Sat uitat», care are într-adevăr o valoare de cunoaştere a vieţii în dezvoltarea ei revoluţionară, poetul a dat un ton mobilizator, ton, care-i susţinut apoi în toate celelalte poezii. Tonul ista, alături de celelalte motive, cum îi ura neîmpăcată a poetului faţă de asupritorii norodului, de cotropitorii lui, cărora le doreşte «să le vie numele», cum este dragostea lui fierbinte faţă de omul muncii - formează trăsătura cea mai însemnată a culegerii.
Când asupra Patriei noastre s-abătuse molima fascistă cu toate urgiile, aduse de ea, - departe de Moldova, «care aştepta în asfinţit» ziua eliberării de sub jugul fascist, A. Lupan scrie versuri, pătrunse de ură neîmpăcată faţă de duşman, versuri, pline de chemare la luptă, de credinţă în cauza dreaptă a noroadelor sovietice şi în biruinţa asupra Germaniei fasciste («În codrii Orheiului», «Strajă», «Trec ucigaşii», «Intrare în baladă», «Doina», «În bârlog», «Întoarcerea acasă» şi a.). Şi chemările estea ale poetului, cât şi credinţa lui, se desprind din fiece vers, fiece imagine.
În toate poeziile estea avem zugrăvirea puternică a «împotrivirii de stâncă» a norodului moldovenesc în faţa ocupanţilor, dată foarte plastic, în chipul mamei, rămasă «de strajă» pe pământul, cotropit de fascişti:

Tu dreaptă-ai stat alături de uşor,
Cu ochii ridicaţi asupra lor
Şi ei ştiau, dar s-au temut să vadă
Lumina ta de strajă în ogradă.
Şi de-au lovit în faţa ta bătrână,
Era pentrucă te-au simţit stăpână.
(«Strajă»).

Poetul a vestit în poeziile sale din anii de război venirea biruinţei şi slobodei mult aşteptate. Iată ce scrie el în 1943:

Vine, codrule bătrâne,
Ţară-nsângerată,
Ca o mare de lumină
Ziua aşteptată.

(«În codrii Orheiului»).

Lupan, reîntors după marea biruinţă a norodului sovietic pe meleagurile natale, scrie un şir de poezii, închinate vieţii de după război: «Toamnă nouă», «Scrisoare de pe deal», «La coasă», «Tărăboi», «Hat în hat şi faţă-n faţă», «Primăvara». În toate poeziile estea autorul vorbeşte cu o dragoste deosebită de oamenii sovietici, de avântul lor de muncă, de încrederea lor într-o viaţă şi mai bună.
Un tablou cu adevărat măreţ al muncii de restabilire ne dă Lupan în poezia «Primăvara», când cocostârcul, întors şi el, ca şi Ion, de pe cele meleaguri străine, vede în locul casei arse «din bătătura veche»

O casă nouă cu acoperiş,
Pe care porăia c-un ciocănaş în mâni
Parc-un Ion oleacă mai bătrân
Şi c-o pilotcă pusă pe ureche.

Poema «Hat în hat şi faţă-n faţă», în care sunt date tablouri din viaţa satului moldovenesc de până la colectivizare, îi una din cele mai bune lucrări, scrise de Lupan. Aici autorul ne dezvăluie două chipuri tipice pentru satul moldovenesc din perioada ceea: chipul fostului argat, devenit tractorist, şi chipul ţăranului mijlocaş. Pentru a dezvălui caracterele, Lupan ni-i arată în acţiune. Autorul ne arată legătura ţăranului cu pământul, bucuria lui, când iesă în câmp la lucru:

Gheorghe simte la picioare
vlagă nouă şi răcoare,
iar din piept ar chiui,
şi-ar tăcea
ori ar doini,
ori ar merge şi-ar gândi
sprijinind cornul la plug.

Aista-i chipul ţăranului patriarhal, care păstrează obiceiurile din tată-n fiu, care îşi ară pământul doinind, mergând gânditor în urma plugului.
Chipul tractoristului Sile îi dat în alt plan. Iată-l pe Sile în vremea muncii, când Gheorghe «vede şi nu crede», că

I-a tăiat dintr-o făşie
Jumătate de moşie.

Din urma tractorului rămân

...valuri lucitoare
şi de smoală şi de soare...
boronite şi-nchegate.

Avem imaginea câmpului, proaspăt arat, care vine să întregească chipul omului nou. Dar aist tablou din urmă şi faptul, că Gheorghe s-a convins, că tractorul «bine ară», «straşnic ară», şi, că «arătura îi aleasă», trebuie să mişte în sufletul lui altă strună, decât aceea, pe care a atins-o-n finalul poeziei autorul:

Da noi iş-lanţi...
- Hai acasă,
Hăis Joian,
Cea Florean.

Aici Lupan s-a abătut dela oglindirea credincioasă a realităţii. Tractorul îi simbolul vieţii noi, spre care merge ţărănimea, şi în poemă tractoristul ar fi trebuit sa fie ultima şi cea mai puternică figură.
Din culegerea de faţă fac parte şi câteva din cele mai bune poezii umoristice ale lui Lupan: «La coasă» şi «Tărăboi». Note umoristice întâlnim şi în alte poezii de ale lui - în «Scrisoare de pe deal», «Hat în hat şi faţă-n faţă», «Problemă» şi a. Ceea ce-i caracteristic pentru umorul lui Lupan, îi că şi aici poetul porneşte tot depe o bază reală şi anume - dela cunoaşterea realităţii şi folosirea din plin a folclorului.
Dintre poeziile satirice ale poetului în culegerea de faţă au intrat doar «Doina perceptorului» şi «El». Faptul, că lipsesc unele poezii, ce-au alcătuit ciclul «Cuibarul cu năpârci», îi o lacună în culegerea de faţă. Dar şi poeziile satirice, cuprinse aici, ne vorbesc de marea măiestrie a poetului anume în genul ista de creaţie.
În ultimii ani poetul scrie puţin. Printre poeziile reuşite pot fi socotite: «Drepturile omului», «Lângă leagăn», «Ruslan», «În livadă», «Legământ», «Poezia», «Cântecul tău», «Cântecul lui Chiriac» şi a. Viaţa bogată în evenimente, prefacerile mari, care se înfăptuiesc în republica noastră, munca creatoare a oamenilor sovietici, - toate aestea îs zugrăvite de poet cu multă căldură. Totodată Lupan a închinat un şir de poezii luptei noroadelor sovietice pentru pace.
Poeziile, scrise în ultimii ani, îs mobilizatoare, ele cheamă şi îndeamnă la fapte măreţe de muncă paşnică. În ce priveşte forma lor artistică apoi nu mai găsim un subiect aşa de bine conturat, fapt, care caracterizează aproape toate poeziile mai vechi ale lui Lupan; poeziile aestea îs mai sărace în imagini, poetul nu mai vorbeşte atât de concret şi emoţionant, de multe ori îi deadreptul declarativ. («Grădina lui Miciurin»).
Crezul poetic al lui Lupan îl găsim întruchipat în trei din cele mai puternice poezii, scrise în vremea dela urmă: «Poezia», «Legământ», «Cântecul tău».
Încă un merit al culegerii de faţă este, bogăţia ei tematică.
Temele alese îs întruchipate în poezie, iar asta uimeşte prin bogăţia genurilor sale: avem poemă («Sat uitat», «Primăvara», «Toamnă nouă», «Hat în hat şi faţă-n faţă»), baladă («Intrare în baladă»), doină («Doina», «Doina perceptorului», «În codrii Orheiului»), cântec («Cântecul culegătorilor», «Cântecul lui Chiriac»), pastel («Scrisoare depe deal»), avem închinare («Închinare cu paharul»). În culegere găsim o galerie de chipuri tipice, bine individualizate prin vorbă, acţiune, portret fizic, printr-o mulţime de detalii şi situaţii caracteristice.
Culegerea uimeşte prin bogăţia de mijloace artistice, prin care autorul ajunge la realizarea gândului, ideei, ce-l preocupă. Poetul se ţine aproape de limba norodului, de limpezimea ei şi de bogăţiile ei stilistice. Deseori Lupan caracterizează un personaj oarecare cu un epitet, cu o comparaţie, cu o alegorie, cu o idiomă scurtă, dar care spune mai mult şi mai bine, decât rânduri întregi. Să luăm, bunăoară, metaforele, prin care ne dă el un răsărit de soare:

Să-l vedeţi,
cum îi ridicat în vârfuri
de săgeţi
şi-l trag aburii de-acasă
cu otgoane de mătasă».

(«Scrisoare depe deal»).

«Intrare în baladă» prezintă una dintre cele mai bune culegeri de versuri în literatura sovietică moldovenească. Ea este o dovadă grăitoare a individualităţii poetice a lui Andrei Lupan şi un îndemn puternic pe calea de creaţie de mai departe a poetului.
Dar, cum am mai spus, poetul în ultima vreme scrie cam rar, şi ar fi de dorit ca «popasurile», pe care le face în creaţia sa, să fie mai puţine şi de-o durată mai scurtă, pentru că cititorul «nu ştie ce-i milă niciodată».

A. ROŞCA.

26 noiembrie anul 1954. pag.3