Stenograma cuvântării la congresul scriitorilor (după congresul XXVI a PCUS ~1982) (se menţionează contribuţia lui Brejnev la editarea cărţii "Capra cu trei iezi" şi organizarea sesiunii ştiinţifice consacrate limbii moldoveneşti)

	~1982
Stenograma cuvântării la congresul scriitorilor (după congresul XXVI a PCUS ~1982) (se menţionează contribuţia lui Brejnev la editarea cărţii "Capra cu trei iezi" şi organizarea sesiunii ştiinţifice consacrate limbii moldoveneşti)
the original: (339KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-06-21 18:48:25

Tov.A.LUPAN

Preocuparea de bază a congresului nostru a tuturor scriitorilor,toată ziua noastră de muncă, în preocupările noastre mai încordate este să ne ştim întotdeauna la locul cel mai necesar acolo,unde nici gândul nostru , nici visul nostru, nici sudoarea noastră nu sunt aruncate în vânt şi nu sunt deprisos, dar sunt primite cu salut de bucurie de oameni, care ne spun, că "da, ăsta e ajutorul, ne simţim alături, cot la cot cu scriitorii noştri".
Suntem după zilele, care le trăieşte întregul popor sovietic, după evenimentul de istorică însemnătate - Congresul XXVI al PCUS, ale cărui documente, chemări noi le-am primit ca toţi oamenii sovietici, în primul rând cu sufletul deschis, cu setea de a participa pedeplin, de a merita pedeplin cuvântul de tovarăşi a celor,care zidesc o viaţă nouă.
Suntem în rând cu toţii. Eu vreau să afirm lucrul acesta pentru că în practica şi în experienţa literaturii noastre moldoveneşti avem multe praguri de culme, care ne pot sluji de mare învăţătură în lucrul nostru şi de mai departe.
Tot ce s-a zidit în republica noastră acum e trăit de noi,în înţelegerea noastră. Dar multe au fost retrăite de părinţii noştri, de bătrâni prin nădejdi, care de multe ori se stingeau pe vremuri vitrege şi noi le-am moştenit, pentru ca astăzi să le prefacem în oţel în aur şi în pâinea realizărilor de astăzi.
Am fost susţinuţi în cele mai grele momente de înţelepciunea, de voinţa şi de puterea conducătoare a Partidului nostru. Ceeace a vorbit Leonid Ilici Brejnev la Congresul partidului, noi am primit anume prin această experienţă a durerilor şi bucuriilor noastre. Face să asude şi să se bucure scriitorul nostru. Noi ne bucurăm de lucrul titanic al Comitetului Central, conducătorului guvernului nostru, de atmosfera, care domneşte după Congresul XXVI al partidului, care a cuprins ţara, şi eu vreau să vă asigur, că noi credem în puterea partidului, în ceeace facem o faptă comună cu dumneavoastră. Ştim că interesul adânc principial, care-l poartă Partidul culturii noastre, culturii omului sovietic, valorilor culturii republicii noastre e foarte mare. Şi e uşor a munci, e uşor a asuda când ştii că tovarăşii au acelaşi interes pe care-l pune cel mai arzător program. Vrem să fim demni de o asemenea prietenie,de o asemenea tovărăşie.

/Aplauze/

A lucrat aici în republica noastră tovarăşul L.I.Brejnev. Noi, cei mai în vârstă scriitori şi conducători de partid cu vechime, ţin minte momente de greutate excepţională în zidirea primelor încercări în eforturi de literatură, cultură. Ţin bine minte unele momente, când la orele 12 de noapte eram în cabinetul tovarăşului Brejnev cu colegii mei Emilian Bucov, George Meniuc, Bogdan Istru, Leonid Corneanu, când stăteam până la orele 2 de noapte şi nu ne puteam despărţi, din cauza că nu puteam hotărâ întrebarea editării clasicilor moldoveni. Veneam cu întrebarea, care de zeci de ani frământa republica. Şi una din cele mai vechi întrebări era: cum să tipărim cărţile noastre, clasica moldovenească. Douăzeci de ani umblam de la Uniunea scriitorilor până la pragul editurii. Şi se iveau greutăţi tot noi şi noi. Oricâte străduinţe nu depuneam, erau şi cazuri, când ne sfădeam, şi totuşi ne întâlneam cu greutăţi groaznice şi nu puteam tipări "Capra cu trei iezi" a lui Ion Creangă.

/Aplauze/.

Că cine-i Ion Creangă? Da cum să-l traducem? Eu spun aproape textual. Leonid Ilici ne-a întrebat: "Cum e Ion Creangă e popular? E progresist?" - Da, îl ştim din copilărie, de la mamele noastre. Şi Leonid Ilici ne întreabă: " da de ce nu-l tipăriţi?" Dacă ar fi un scriitor străin din Franţa, aşa pozitiv, popular voi l-aţi tipări? Dacă ar fi el englez l-aţi tipări?" Da, l-am tipări,- am spus eu. - "Atunci de ce nu-l tipăriţi pe Creangă?" /aplauze în sală/. Peste o săptămână a fost tipărit Ion Creangă după douăzeci de ani.
Aceasta e dezlegarea cea mai firească a istoriei poporului nostru.
Nu putem uita că au fost frământări şi în unele chestiuni de a stabili unele forme de gramatică nouă. Cu chinuri şi cu jertfe de neconceput. Până când am dat de un moment de primejdioasă criză şi Leonid Ilici a întrebat: "sunt specialişti în Uniunea Sovietică romanişti?" Noi am răspuns: da,sunt: Şişmariov, Vinogradov şi a. Sunt zeci şi zeci de oameni din lingvistica lumii la noi în ţară". Şi în câtva timp a fost organizată la Chişinău Sesia Academiei de ştiinţe a Uniunii RSS. În lucrările ei a luat parte academicianul Vinogradov şi cu cei mai mari învăţaţi de limbi romanice din ţară. Şi a fost dezlegată această problemă.
Nu vom uita această muncă. Nu vom uita acele zile complicate şi e firesc, că pentru noi toţi e un exemplu măreţ de metoda şi stil de muncă al Partidului nostru. Să mulţumim pentru tot ce ne-a dat El până în ziua de azi. /Aplauze în sală/
Noi aşa vrem să întrăm şi în cincinalul, care vine cu problemele noastre scriitoriceşti legate de munca eroică dusă în ţară. Problemele sunt mari. Probleme şi momente, cum se zice, de încordare extraordinară.
Noi ştim din Raportul, prezentat la Congresul XXVI - al partidului, că au fost ridicate în prim plan probleme de relaţii internaţionale, fierberea aceasta aproape vulcanică, care azi ne preocupă pe toţi şi pe cei, care se găsesc la uzine, şi cei, care se gătesc la semănatul de mâine, şi cei care se duc la şcoală şi cei, care fac lucrul său zilnic la masa de scris.
Da cum e ? Şi noi o vedem iarăşi prin înţelepciunea pe care a îndrumat-o conducerea partidului nostru în situaţia internaţională, prin propuneri de pace şi colaborare.
Avem problematica noastră anume în lumina acestor dezvăluiri. Şi de la noi se cere o excepţională tărie cetăţenească. Va veni o noapte, peste două luni când o să spunem, că iată cu patruzeci de ani în urmă la această oră a căzut prima bombă deasupra Chişinăului. Patruzeci de ani de la începutul războiului. Generaţii întregi au crescut după aceasta şi au crescut oameni sovietici, căliţi cu tăria pe care au avut-o părinţii lor, răzbiţi prin jertfe de necrezut. Sunt generaţii, care n-au văzut războiul nici ei, nici copiii lor. Dar dacă toţi aceştia trăiesc în tăria de atunci, pe care au avut-o cetăţenii sovietici de atunci, dacă astăzi în sufletul tinerelor generaţii este chipul viu şi fiinţa vie a lui Pavel Morozov şi Boris Glavan, tuturor celor, care au devenit simbolul de tărie şi de apărare a Patriei, această tărie e răsădită pe viaţă de către literatura şi arta sovietică. Şi copilul de şcoală de şapte-zece ani trăieşte cu chipurile acestea, care prin Fadeev, Simonov, Şolohov, prin scriitorii noştri, prin tot ce au creat chipuri de cetăţeni sovietici, anume cu trăiri de viaţă - prin aceasta trăieşte viu, prin ceea ce a postat literatura noastră.
Astăzi suntem mobilizaţi la o atitudine de tărie cetăţenească şi mai ales în privinţa unor clevetiri fără sfârşit, care întrec orice limită, prin care se toarnă lături asupra realităţii noastre sovietice şi politicii noastre. Noi suntem conştienţi de aceasta. Noi facem foarte mult întru bucuria de muncă, aş zice, într-un fel de bucurie de joc al activităţii şi talentului, mai ales în poezie. Ies cărţi după cărţi.
În raportul, care a fost prezentat aici, am auzit câte talente noi au fost descoperite în ultimul timp, ce mari silinţe, eforturi se fac pentru a reînnoi forme, experimente în stilistică, în expresia literară, în căutare ş.a.m.d.
Dar timpul e scurt, n-avem destulă vreme. În lucrul nostru trebuie de vorbit mai departe, dar trebuie de pomenit în formă scurtă. Datoria noastră este ca aceste lucrări, aceste procese grele, pe care noi vrem să le facem, să fie accesibile pentru mase. Când vorbim de visuri, de dragoste trebuie să ştim că aceste nu sunt cuvinte goale, determinări de temelie, este, cum se spune "narodnosti", spirit popular, "partiinosti". Asta înseamnă a umaniza, a nu fugi în cifrările metaforice, că toţi am început să ne plângem, că se împuţinează cititorul, ne jeluim de biblioteci, vedem că la sate nu citesc carte copiii, da se duc la tutun. Noi singuri trebuie să ne întrebăm: oare noi am deschis drum spre cititor? Acasă, în casa părintească se bucură oare mama, fraţii de ceeace au citit scris de noi? Le place? Cântă oare ei acest cântec scris de Dumneavoastră?
Mie îmi pare, că în această privinţă noi avem o pildă istorică de putere de viaţă convingătoare, de care trebuie să ne ţinem ca de un izvor de nesecat al istoriei noastre - aceasta este poezia sovietică. În această poezie a trebuit să exprimăm tot zbuciumul lumii noi, a sângelui, care s-a revărsat în scrâşnetul furiei, să încadreze jocul, bucuriile umane, fantezia de nedescris, doar ne-au încurajat un Esenin, literatura ucraineană cu Pavel Tîcina, S.Vurgun şi mulţi alţii, care au reuşit să găsească mijloace, care prin tot complexul de viaţă a omului nou, a fost exprimată în mari orizonturi, în care fiecare zbor de pasăre poate să se reflecte. Trebuie să luptăm, să chemăm această tărie de expresie, a ne lega cu oamenii, că ne citesc, ne citesc şi ne citesc. Şi în primul rând aceasta depinde de cultivarea satului moldovenesc, cultivarea vieţii noi.
Eu văd cu cât interes conducerea noastră de partid, toţi scriitorii noştri se pornesc aici ca pe magistrala cea mare, în care e înscrisă cărăruşa fiecăruia, mergem în creaţia epocală, pentru toţi e drum deschis. Aş vrea să ne bucurăm de asta, să ştim, că aici nu e îngrădit. Poeţii, dramaturgii, prozatorii ducem totul (?) partea eroilor - cititorilor cărţilor noastre.

/Aplauze/