|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| 03.04.1988 |  |
|
| Scenariul emisiunii televizate "Limba moldovenească astăzi" |
||
the original:
(1579KB)
|
Authors : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) Ivanesi I.S. - profesor de limbă română din s.Cojuşna, Străşeni Tănase Constantin - filolog |
|
SCENARIUL EMISIUNII TELEVIZATE "LIMBA MOLDOVENEASCĂ ASTĂZI: PROBLEME ŞI PERSPECTIVE" din ciclul "CULTURA LIMBII MOLDOVENEŞTI" Ziua difuzării - 3 aprilie 1988 ora 14.00-15.00 Începutul conform programului emisiunea întâia C.M.TĂNASE candidat în ştiinţe filologice: Stimaţi telespectatori, la emisiunea de astăzi, emisiune dedicată problemelor limbii literare moldoveneşti i-am invitat pe poetul Andrei Lupan şi învăţătorul de limba şi literatura moldovenească de la şcoala medie N1 din Cojuşna, Străşeni Ivanesi Ion Spiridonovici. Până a trece la discutarea problemelor la care ne-am gândit astăzi eu aş vrea să fac câteva observaţii preliminare. La ora actuală se discută foarte mult despre cultura limbii materne. Apare o serie de materiale nu numai în presa republicană, dar şi în presa centrală. Oameni de diferite specialităţi, muncitori, colhoznici, intelectuali îşi exprimă părerile privind funcţiile limbii sociale, cultura limbii materne la etapa actuală. Eu cred că ar fi bine ca astăzi în raza noastră de preocupări să avem următoarele probleme: deci statutul limbii moldoveneşti contemporane, funcţiile ei sociale, rolul şcolii în formarea unei generaţii cultivate, problema manualelor şcolare ar fi bine ca să fie antrenată astăzi aici în discuţie, problema bibliotecilor şcolare. Ar fi bine să ne referim şi la calitatea traducerii nu numai a literaturii artistice, dar chiar şi a ziarelor noastre. Fireşte, în cercul acesta vast de probleme, un rol central în formarea unei generaţii culte îl joacă anume şcoala. Grădiniţa, şcoala primară, şcoala medie, şcoala de învăţământ superior. Iată de ce am vrea să începem dialogul nostru cu această problemă: în ce măsură şcoala noastră îşi achită datoria în formarea unei generaţii culte. Iată de ce l-am ruga pe Ion Spiridonovici să iniţieze dialogul anume cu această problemă. I.S.IVANESI: Cultura limbii în sfera rustică, actul cetăţenesc de datorie, pâinea dulce, tradiţională a spiritului nostru, creşterea noastră zilnică spre adâncurile viitorului, conştiinţa socială, flacăra cărturăriei, câte capitole cuprinde această temă. Şi dacă luăm abecedarul de acasă nescris, dar existent şi-l paginăm puţin, observăm că tata şi mama se bucură de fiică şi fecioraş prin alinări, prin dulciuri, prin vorbe înţelepte, ne deşteaptă lumea înconjurătoare, îi altoieşte, îi creşte, le pune fundamentul, primele cărămizi la înălţarea acestui edificiu spiritual. Copiii nu uită să-l numească pe tăticul primul lor ghid, tatăl cuvintelor, altarul cela familial ,cuibul cela îl iau pentru totdeauna pe drumul lung al vieţii. Şi apoi vine veriga - grădiniţa, când pentru prima data copilul apare în colectiv, când pentru prima dată i se deschid lui paginile fabuloase ale poveştilor, ale basmelor, aici unde copilul îşi altoieşte crezul, se stabileşte, se maturizează provizoriu măcar la conştiinţă, la sfânta datorie de a se exprima corect. Iată aici noi spunem că începe să se altoiască, să se semene, să încolţească anume primele simptome ale graiului nostru. Şi trebuie de spus că în ultimii zece-cincisprezece ani sau chiar în ultimul deceniu educatorii grădiniţelor îşi fac datoria cinstit. Pun în circuit fondul de aur al graiului nostru matern. Ei pun copiilor la dispoziţie poezii, aceste bomboane dulci, le pun copiilor la dispoziţie fragmente, poezioare cu momente dramatice destul de interesante. Avem aici unele succese, însă din păcate mai sunt şi gafe. Anume la grădiniţă nu se respectă întotdeauna normele, cerinţele, normele literare ale limbii. Anume aici copilul trebuie să se înveţe a rosti literar ceaun, ceapă, şi nu şiaun, nu şiapă. El trebuie ferit de dialectisme, de jargoanele acestea, care mai târziu se socot ca nişte izvoare de greşeli. Copilul de aici trebuie crescut ca să simtă gingăşia, să simtă armonia limbii ca atare. Şi am zice că avem în ultimul timp şi programe, avem şi unele alcătuiri chiar tematice aparte pentru grădiniţe. Numai ar trebui respectate. Grădiniţa trebuie să-şi facă mai cu spor, mai cu indrăzneală, să-şi aducă aportul la educarea viitorilor cetăţeni ai patriei noastre întinse. Şi apoi, când copilul îşi ia rămas bun de la grădiniţă şi vine spre labirintul şcolii, spre acest izvor nesecat de cunoştinţe. Vine încet, vine ca albinuţa ceea să caute, să-şi clădească în suflet, în imaginaţie, să capete odată şi pentru totdeauna acest paşaport de cunoştinţe, pe care i-l dă şcoala. Şi cum vine el la noi? Vine vesel, vine sătul, vine cu dorinţa ceea deschisă, cu o sete, am spune noi. Şi iată la şcoală observăm că copilul de azi vine cu mult mai pregătit decât ceva mai înainte. Însă avem şi aici, cu regret să zicem, unele lapsusuri care ne fac minimalizări. Spre exemplu... Intervine C.M.TĂNASE: Ion Spiridonovici, mă iertaţi. Văd că D-stră aţi trecut deacum, să zicem aşa, la învăţământul primar, la clasele primare. E bine, o să vorbim şi despre învăţământul mediu, dar ar trebui să medităm acum încă la unele probleme ale grădiniţei. Aţi vorbit foarte frumos despre grădiniţă şi eu sunt întru totul de acord cu D-stră că anume aici, în grădiniţă se grămădeşte spiritualitatea, aici se creşte cetăţeanul. Da, se face foarte mult pentru cultivarea copiilor în grădiniţă, dar pentru a se face ceva, în primul rând trebuie să existe grădiniţe. Ce vreau eu să spun în această ordine de idei? Vorba e că în condiţiile oraşului nu totdeauna există posibilitatea ca copiii din familii de moldoveni să poată frecventa grădiniţele moldoveneşti. Eu aş vrea să mă refer la un articol, publicat săptămâna aceasta în ziarul "Învăţământul public", se numeşte "Durerea noastră comună". E vorba despre un caz de la Poşta Veche, printre altele tipic pentru situaţia noastră. Un grup de părinţi se adresează redacţiei ca să-i ajute. Şi iată în ce problemă: "Suntem originari de aici, scriu ei, de la Poşta Veche. Aici ne-am născut şi am învăţat la şcoală. Ca părinţi grijulii ce suntem, vrem ca şi copiii noştri să fie aproape de noi, dar să vezi şi să nu crezi: din cele cinci grădiniţe cate sunt pe lângă casele noastre şi prin apropiere, doar grădiniţa N28 e mixtă, celelalte sunt ruseşti. Unde să ne trimitem copiii? I-am dat în grădiniţele ruse. Şi să vedeţi în ce limbă vorbesc ei: două cuvinte în limba moldovenească, iar trei în limba rusă. Ne-am adresat la secţia raională de invăţământ. De acolo ni s-a răspuns că există grădiniţa N160. La această grădiniţă ni s-a răspuns că locuri nu-s. Dar timpul trece, ei trebuie deacum să se ducă la şcoală". Şi iată ce întreabă părinţii: "de ce să nu ni se facă şi nouă dreptate, de ce să nu vorbim cu copiii în limba moldovenească? La grădiniţă". Eu cred că această problemă are importanţă deosebită fiindcă din cauza anumitor greşeli în planificarea grădiniţelor, unde sunt ele amplasate pe teritoriul oraşului, apar probleme de acest fel, care în mod normal nu ar trebui să apară. Şi dacă vorbim despre grădiniţă, despre şcoală, eu consider că unul din cei mai mari învăţători ai neamului este scriitorul. Aşa a fost, aşa este şi aşa va fi totdeauna. Deaceea am vrea, Andrei Pavlovici, ca într-un fel să Vă rostiţi şi D-stră, să Vă spuneţi părerea, în ce măsură, dacă e să ne referim la grădiniţă, în ce măsură grădiniţele moldoveneşti contribuie la formarea micii personalităţi. A.P. LUPAN: Să zicem, specificând, în ce măsură grădiniţele moldoveneşti sau grădiniţele ruseşti ş.a.m.d... În general în grădiniţă copilul începe să-şi zidească personalitatea şi elementele cele mai necesare de cultură, pe care peurmă se zideşte construcţia cea mare. Pe mine mă pune pe gânduri întrebarea aşa cum o văd în gazetă şi mă face să mă conving într-o anumită deficienţă a lucrului nostru în această privinţă şi a discuţiei noastre. Discutăm foarte larg şi foarte ascuţit la o temă din cele mai grele - problema legată de cultura limbii şi de problema bilingvismului. O discutăm. Deacuma mai toţi cititorii, oamenii care ascultă radio, privesc televiziunea ş.a.m.d. sunt în curent, au şi părerile lor, discută şi ei, dar de făcut se face extrem de puţin. Pentru că există o altă zonă, unde trebuie să se facă ceea ce vorbim noi. Ideile acestea şi principiile care sunt ridicate nu numai aici, dar sunt în documente de partid de guvern şi popularizate, făcute ca să devină deacum problemă de realizare. Dacă ne uităm la felul cum se realizează, cum îndeplinesc tovarăşii care sunt pe loc şi sunt obligaţi, acolo noi vedem că vorba şi fapta sunt foarte tragic rupte una de alta. Trebuie să avem în vedere, că problema limbii materne este o problemă de caracter naţional. Dar problemele naţionale sunt lucruri foarte ascuţite, pe care oamenii le retrăiesc într-un fel foarte intens: şi copii, şi vârstnici. Şi de asta acestea odată enunţate şi văzând că ele sunt necesare, oamenii de pe loc, acei care răspund de asta trebuie să procedeze la realizarea acestor probleme, nu să le lase ca ele să crească, să fearbă, să se ciocnească una cu alta. Şi dacă se ajunge la momente nesănătoase în asemenea discuţii şi în asemenea privinţe, noi trebuie să avem în vedere că în cea mai mare masură răspund tovarăşii care în realitate trebuie să dezlege la vremea lor asemenea probleme şi nu le dezleagă. Nu este grădiniţă de copii acolo în limba maternă, probabil că noî şi republica noastră avem putinţă să dezlegăm acest lucru. Cine nu dezleagă şi cine n-a făcut, iată în această privinţă, da, există o tară în republică. Grea şi tragică. Socotim că lucrul e făcut, dacă el a fost adus în faţa ecranului, dacă a fost adus în presă şi tovarăşii gospodari de pe loc, care trebuie să facă lucrul acesta, îşi pun mânile în buzunare, şi comentează şi ei aşa cum comentăm noi aici. Dar trebuie întrebaţi: cum ai rezolvat real această problemă, ca ea să nu mai existe? Să ştie că aceasta nu e vorbăraie, dar e un lucru de zidire a vieţii noastre sociale. Să fie posibilitate ca unul care, să zicem... ori părinte care vrea numaidecât să înveţe... Eu socot că sunt foarte mulţi copii ai părinţilor ruşi, care ar vrea să înveţe şi să ştie limba moldovenească. Ştiu, am nepoţi la grădiniţă, unde sunt şi copii ai căror părinţi sunt de limbă rusă şi vorbesc în casă ruseşte, dar îşi dau copiii la această grădiniţă. Grădiniţa este în moldoveneşte. Şi trăiesc şi copiii nu mai fac nici o diferenţă între limbile lor. Vorbesc şi ruseşte, şi moldoveneşte. Între ei am în vedere. C.M.TĂNASE: Dar nu Vi se pare, Andrei Pavlovici, că unii responsabili, eu le-aş zice mai degrabă iresponsabili, care croiesc undeva în cabinete planurile acestea fără să vadă real de câte grădiniţe este nevoie aici şi acolo, iată anume aceşti responsabili, zic eu, aduc prejudicii ideii sfinte a prieteniei popoarelor. Fiindcă omul e pus în situaţie, el nu-şi poate da, să zicem, copilul la grădiniţă moldovenească. Spunea frumos nu demult într-un interviu Rasul Gamzatov în "Izvestia" că "nu e vinovat nimeni din Moscova, dacă în Daghestan este suspendat un spectacol în limba daghestaneză". Deci mi se pare că problema trebuie rezolvată aici pe loc, de responsabilii noştri. A.P.LUPAN: Problema dezlegării reale şi materiale a cazurilor acestea este arzătoare la noi. Ea trebuie să fie dezlegată numai aşa, numai prin activizarea oamenilor care răspund de asta. Şi nu numai prin activizarea lor pentru ca să dee darea de seamă, dar să se convingă ei că fără dânşii aceasta rămâne palavră, dacă nu se face să se îndeplinească acolo pe loc problema care a apărut. Şi noi avem condiţii în toată ţara, şi în republică, ca cele mai delicate cazuri, lasă să fie de ordin naţional sau pur şi simplu de ordin cultural ş.a.m.d., ele să fie limpezite şi să fie dezlegate în mod practic. Dacă nu facem asta, dacă nu fac asta tovaraşii de resort, atunci înseamnă că ei, să zicem răspicat, ne pun piedici. Mă iertaţi, eu am avut nu demult o convorbire aşa aici la televiziune şi am pus problema atunci: să zicem, problema cultivării limbii. Şi am întrebat pe tovarăşii respectivi, de la ministerul de cultură, câte biblioteci avem în Chişinău? În toate centrele raionale ale Moldovei? Mai în toate aceste biblioteci n-ai să întâlneşti carte moldovenească. Duceţi-vă în toate bibliotecile Chişinăului şi cereţi cărţile lui Eminescu, Alecsandri, a lui Bucov, a lui Meniuc, ca să vorbim de cei dispăruţi. C.M.TĂNASE: Şi cum credeţi, aceasta e o dispoziţie de sus sau e neglijenţa oamenilor nemijlocit responsabili de starea de lucruri? A.P.LUPAN: E pur şi simplu o bălăcire în inerţie. În inerţia pe care am luat-o încă aproape în anii de analfabetism şi cine a dat mai multe semne de activitate şi de viaţă a făcut ceva. Cei care au rămas nepăsători la lucruri stau nepăsători şi astăzi. Eu încă o dată pun această problemă: cine răspunde de bibliotecile oraşului? Ca un om care vrea să-şi ridice cumva nivelul cultural, să facă cunoştinţă pur şi simplu, se duce în bibliotecă şi a găsit cartea necesară. E problema realizării, problema împlinirii planurilor şi a cerinţelor noastre în această privinţă. C.M.TĂNASE: Da, fiindcă o problemă nerezolvată astăzi, amânată pe mâine va naşte probleme cu mult mai serioase. Şi acum dacă e să revenim iarăşi la rolul pe care îl are şcoala în formarea viitorului cetăţean. Poftim, Ion Spiridonovici, în continuare Vă oferim cuvântul. I.S.IVANESI: Spuneam despre micuţ că vine la pragul şcolii şi aşteaptă cu nesaţ să aibă prima contemplare cu învăţătorul. Cu ce vine acest micuţ de la grădiniţă astăzi? Să fim mai realişti şi să facem unele constatări care deseori provoacă dureri, regret. Vin micuţii de la grădiniţă cu 10-15 cuvinte învăţate. Şi acelea nu-s concrete, ca să denumească fenomenele, obiectele, fiinţele din jur. Oare aceasta e ceva sanătos? De ce nu se ţine cont, că copilul la vârsta de şase ani, când astăzi are pedagogia acasă, când are atâţia educatori la grădiniţă şi are în jur cel puţin factorii exteriori: are televizor, are aparatul de radio. De ce vine cu acest vocabular redus la pragul şcolii? Şi atunci dacă îl întrebi pe acest copil: "de unde vii?", el îţi spune deseori că vine nu de la grădiniţă, da de la "disad". Uitaţi-vă ce jargon, care nu încape nici în normele ortografice ale frumoasei limbi ruse, nici la bogata limbă moldovenească. De ce acest copil vine cu astfel de jargoane? Punem întrebarea şi aşteptăm limpeziri pe viitor. Vine copilul acesta la şcoală şi intră în ciclul de clase. În clasele primare. Clasele inferioare îl iau de mânuţă şi îl duc în lumea gândurilor, vorba lui Gorki. Sau cum spunea Eminescu: "Dă mâna cu gramatica, care este o şcoală a vieţii". Cum vine copilul aici, cum se aciuază, cum se adaptează? Programele din clasele primare, dealtfel ca şi cele ale ciclului de clase medii prevăd o enciclopedie de scopuri. Scopurile acestea parcă undeva se topesc în adâncurile de texte, de randament al muncii. Ca să vedeţi că şi aici sunt atâtea canoane, atâtea calapoade, atât de multe inhibiţii provoacă creierul elevului, că stai uneori şi te gândeşti că copilul nu dovedeşte să le asimileze, să treacă prin înţelegerea lui pur şi simplu procesul acesta de cunoaştere, contemplarea vie, gândirea abstractă şi nemijlocit la practică. Nu se asimilează aşa, pentru că de multe ori programele acestea nu sunt cizelate, nu sunt controlate ştiinţific şi nu e o armonie delicată care ar provoca în sufletul elevului permanent o creştere. C.M.TĂNASE: D-stră spuneţi că programele nu sunt analizate ştiinţific. Dar ştim cu toţii că avem un minister, avem un Institut de cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei, există câteva sectoare, printre care sectorul de metodică a limbii moldoveneşti, sectorul de metodică a literaturii moldoveneşti. Cum credeţi D-stră, de pe poziţia de învăţător, de ce se întâmplă când avem instituţie ştiinţifică responsabilă, apar programe şi manuale, care nu sunt verificate, după cum v-aţi exprimat. I.S.IVANESI: Eu aş zice, Constantin Mihailovici, că în direcţia aceasta sunt multiple cauze. Şi anume: unii lucrători ştiinţifici îşi fac datoria la minimum, nu-şi depun tot potenţialul ca să facă realizarea esenţială. Doi: anume aceste instituţii ştiinţifice, ba chiar şi ministrerul, ştiu din resurse sigure, permit ca să pătrundă programe încă nematurizate din punct de vedere al bogatului conţinut de idei, al formei artistice, al decalajului de cultură a limbii. Chiar pe alocuri în abecedarele şi în alte...iată în manualele de aritmetică de multe ori chiar gafe care sunt condamnate de gramatica noastră. N-am putea aşa ceva să admitem. Dar pentru aceasta trebuie ca şi ministerul să aibă o competenţă mai bună faţă de aceste manuale, chiar şi lucrătorii acestor instituţii ştiinţifice. Printre altele l-aş pomeni pe Nicolae Ivanovici Onea. Unul dintre acei care ... este o persoană atentă, nu vorbesc numai de potenţialul de erudiţie al lui, dar care ştie să selecteze, să pună la locul lui anume ceea ce e necesar. Vorba lui Valentin Mândâcanu: "Cuvântul potrivit la locul potrivit". Iată el aşa alcătuieşte programul la literatură. Însă nu întotdeauna. Aţi pomenit despre manuale. În manualele noastre tradiţionale găseşti orice. Găseşti, cum se exprima într-un interviu artistul nostru Ion Ungureanu: "găseşti atâta didacticism vechi, încât trezeşte la elevi o repulsie, o dizgraţie faţă de flacăra aceasta a cărturăriei". Dar ar trebui să revedem nu numai titlurile manualelor. Trebuie revăzute şi probate, asimilate de către generaţia noastră. Avem forţe. Lucrul acesta ar putea să-l facă şi colaboratorii Academiei de ştiinţe, pot face lucrul acesta lucrătorii Institutului de perfecţionare a cadrelor didactice, lucrătorii Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei şi, mai ales, ministerul. Aici trebuie o sită, o priză mai adâncă ca manualele noastre astăzi să fie, ştiu eu, mai potrivite pentru generaţia noastră. C.M.TĂNASE: - Aveţi dreptate, fiindcă ne uităm acuma la manualele noastre de limbă, despre cele de literatură vom vorbi, cred, în emisiunea viitoare, zic deci, manualele de limbă au suportat până acuma unsprezece, douăsprezece, treisprezece ediţii şi dacă confrunţi ediţia de astăzi cu primele, vezi că au fost schimbate câte puţin textele, dar în fond concepţia didactică a manualelor a rămas aceiaşi. Şi în temei atunci când viaţa merge înainte, pune atâtea probleme, noi rămânem la un manual care a fost bun cu douăzeci de ani în urmă. I.S.IVANESI: Vedeţi, Constantin Mihailovici, eu aş zice aşa: programele se alcătuiesc după sistemul acesta liniar. Pe alocuri am ajuns la concentre, pe când manualele ca atare se duc cu totul în altă direcţie şi este, ca să zic aşa, nu este o pârghie, o lumină verde prin care am putea să ne orientăm. Mai mult dezorientăm. Ş-apoi sunt în manuale texte, umpluturi, care nu sunt accesibile, pur şi simplu nu se pretează procesului de instruire şi educaţie. Luaţi de exemplu la Valentin Cataev lucrarea aceasta: "Se vede-o pânză albă în zare". Noi avem echivalente la stimaţii noştri scriitori sovietici moldoveni, care ridică tradiţii revoluţionare, de muncă, de luptă. Dar iată luăm textul acesta "Se vede o pânză albă în zare", undeva şase capitole. Pur şi simplu îi obosim pe elevi, şi ne mirăm cum nu pot ei să înveţe, să asimileze această operă. Întrebarea aceasta ar trebui ridicată. Şi mai avem texte din acestea. Prin urmare, şi aici trebuie o cizelare, ca atunci când se aduce textul din literatura frăţească, din literatura sovietică multinaţională, el să fie adaptat sau, ştiu eu, aşezat treptat, prestat la normele potrivite ale limbii noastre literare moldoveneşti. Altfel noi nu câştigăm, dar numai pierdem. Iată în direcţia aceasta cred eu că ultimile manuale care apar sunt îmbunătăţite, dar am mai vrea să mai apară o serie de manuale, pentru că ministerul a anunţat şi un concurs, nu ştiu dacă e deschis sau clandestin, pentru unele persoane doar, în fine, cred că o să avem manuale calitative, vom avea ce analiza, vom avea ce problematiza, ce compara, cu alte cuvinte vom putea face plămada cea mare a lecţiei, care va aduce elevului stropii măşcaţi ai luminii, ai cărturăriei. C.M.TĂNASE: Fireşte, probabil că şi colectivele de autori trebuie împrospătate. .......... --------------------------------------------- emisiunea a doua C.M.TĂNASE: ... Fireşte, cercul problemelor nu se încheie aici, probleme sunt şi am ruga în continuare ca la alt tip de probleme să se refere Andrei Pavlovici Lupan. A.P.LUPAN: La aceleaşi probleme mă voi referi, dar într-o reflectare, să zicem, mai largă. Poate ne uităm totuşi la şcoală, dar în orizontul marilor probleme ale vieţii noastre sociale, a faptelor de trăiri şi de împliniri a omului-cetăţean. În legătură cu asta eu vreau să spun în convingerea mea clar: literatura sovietică şi literatura sovietică moldovenească au adus o contribuţie de valoare într-adevăr istorică la faptul acesta, la educarea omului-cetăţean, a omului cult, la ridicarea cărturăriei în republică. Da, noi suntem acuma într-o fază de prefaceri, înnoiri, dar cu toate aceste înnoiri: şi problema reformei şcolare, şi problema restructurării noastre sociale şi economice, toate aşa cum sunt, necesităţile marii înnoiri sunt legate cu ceea ce suntem noi, cu ceea ce am trăit. Şcoala sovietică, cărturăria sovietică, toate domeniile de activitate ale omului sovietic au o experienţă de 70 de ani. Şi noi din această experienţă luăm ceea ce ne înarmează şi cu această bogăţie mergem la înnoire. E acelaşi lucru şi cu şcoala, e acelaşi lucru cu literatura, e acelaşi lucru cu viaţa noastră socială. Mai mult socialism - asta înseamnă înnoirea şi rostul înnoirii noastre. Mai mult spirit de solidaritate sovietică a oamenilor noştri. Şi trebuie să spunem că la această linie literatura sovietică a îmbogăţit oamenii. Ceea ce suntem noi astăzi, în mare parte o datorăm literaturii sovietice, artei sovietice, mai ales în republica noastră. Spiritul de solidaritate socială, conştiinţa cetăţenească, patriotismul sovietic, înaltele noţiuni de care-s pătrunşi oamenii noştri astăzi, în cea mai mare parte a pătruns în sufletul lor şi i-a cuprins şi a cimentat demnitatea şi valoarea umană, cetăţenească datorită contribuţiei literaturii noastre. Noi vrem înnoiri, noi ne zbatem ca să aducem o contribuţie tot mai fructuoasă în această ordine, dar noi nu negăm şi nu aruncăm în lături bogăţia pe care au creat-o scriitorii noştri, oamenii noştri de cultură, toţi acei care au contribuit la crearea omului-cetăţean sovietic. În această legătură, da, eu sunt de acord cu problemele pe care le-a pus aici Ion Spiridonovici şi le socot acute şi de mare însemnătate, dar întocmai ceea ce am spus la început: noi vorbim, dar când ne uităm ce se face, rezultatele sunt aşa de mărginite, încât te miri: de ce repetăm noi lucrurile acestea fără sfârşit şi de ce nu controlăm cum se împlinesc cerinţele noastre, problemele noastre. Îmi permit să mă întorc la ceva ce-am scris acuma 30 de ani. Pot să citesc o bucăţică de text. (Citeşte). Se numeşte "Sufletul şcolii" "Există un suflet al şcolii. Se face simţit la prima cunoştinţă. Prin atmosfera închegată în colectiv, de la corul pedagogic până la copiii din clasa întâi. Nici nu e nevoie să urmăreşti programele ori lipsurile supraîncărcărilor. Trebuie numai să participi un răstimp la discuţiile fragmentare şi la vălmăşagul obişnuit al recreaţiei. (2 propoziţii lipsă) Nu trebuie să-l studiezi pe om. Îl vezi de odată cum îi e feleşagul. Există un duh al colectivului, specific pentru fiecare şcoală. El poate fi bogat, cultivat, generos, dar poate că şi schilodit, primitiv, împotmolit în rutină. Nu ştiu dacă la vre-un congres în perspectivă al învăţătorilor va fi prevăzută o asemenea temă: Biblioteca şcolară în Moldova. Ştiu bine, însă, că inima problemelor de educaţie şi culturalizare bate undeva într-o odăiţă ce poartă acest nume. Dacă lăcaşul acesta are uşa încuiată şi interiorul neprimenit, nu vă mai faceţi iluzii. Sufletul şcolii e grav schilodit. Nici o dare de seamă nu poate altoi caracterului tânăr, şi nu numai tânăr, marea prospeţime de viaţă şi setea de cultură autentică, aşa cum o face zilnic, prin imponderabilele sale trăsături lectura cărţilor. În această tăcută carte, dacă te uiţi bine, la cunoscuţii, prietenii tăi, să zicem mai în vârstă, poţi constata cu sigur discernământ cine posedă şi cui îi lipseşte stagiul acestei lecturi. Cine a sărit peste el în şcoală, aproape că nu-l mai poate compensa.Toate problemele de ştiinţă, morală, filosofie, educaţie cetăţenească vor primi lumină şi însufleţire din cărţile lui Homer, Shakespeare, Eminescu, Creangă, Puşkin, Gorki. Ferice de şcoala unde pedagogul a înţeles marea poruncă a misiunii sale, altoieşte cartea pe vlăstarul copilăriei. Un asemenea dascăl rămâne neşters în sufletul tineretului." Mie îmi pare că această problemă trăieşte şi ne cheamă la muncă şi astăzi. Vreau să mai continui în alt domeniu, dar vreau să spun: în această privinţă avem nevoie nu numai de maeştri, de învăţători de limbă şi literatură moldovenească, de literatură şi de artă. Avem nevoie şi de agronomi, avem nevoie de medici, avem nevoie de pedagogi de tot felul, care în limba maternă să altoiască acest simţ de demnitate, de bogăţie omenească, tineretul. Eu cred că cercul problemelor e aşa de mare, că e greu chiar să te orientezi în ce limbă şi cum poate să se pregătească tânărul. Dar sunt sigur, că cei care se vor ocupa cu agricultura trebuie să ştie a vorbi şi a lămuri toate apariţiile legate de câmp, de praşilă, de semănat, de cules, de culturile cu care e legat ţăranul nostru. Medicul trebuie să poată vorbi cu bolnavul, să fie înţeles şi el să-l înţeleagă pe bolnav în toate manifestările sale. Justiţia trebuie neapărat prin acţiuni de organizare de stat să fie în limba maternă a oamenilor care sunt chemaţi să răspundă în faţa justiţiei şi să se lămurească, să-şi lămurească starea lor cetăţenească. Tot aşa şi pedagogia. Probabil că şi în alte domenii, dar fără aceasta nu putem să ne socotim republică bogată în cărturărie, dacă oamenii republicii nu capătă aceste noţiuni şi nu trăiesc cu realitatea lor în înţelegerea acestor fapte în limba lor maternă. C.M.TĂNASE: - Suntem întru totul de acord cu Dumneavoastră, fiindcă într-adevăr astăzi se vorbeşte foarte mult despre necesitatea introducerii învăţământului în limba maternă în instituţiile superioare de învăţământ. Nu ştiu de ce, dar unor oameni li se crează impresia că atunci când optează pentru învăţarea în moldoveneşte a aceleiaşi agriculturi, a medicinei, ar fi o tentativă la drepturile fireşti ale limbii ruse. Evident, problema noi o punem în alt plan. Nu e vorba de limitarea pe cale administrativă a limbii ruse, dar despre întronarea pe cale administrativă a drepturilor limbii moldoveneşti. E o problemă interesantă. Să revenim acum la alt aspect, care iarăşi ţine de cărturărie. Toţi citim ziarele noastre. Eu aş vrea, Andrei Pavlovici, să Vă referiţi, să Vă spuneţi cuvântul D-stră autoritar, răspicat în ceea ce priveşte calitatea ziarelor care apar în limba moldovenească. Mă refer în primul rând la ziarele traduse în moldoveneşte. A.P.LUPAN: - Dumneavoastră mi-aţi dat întrebarea într-un mod foarte specific, de fapt răspunzând la întrebare. Fără îndoială că anumite dintre aceste ziare au o ţinută mai mult sau mai puţin onorabilă în ce priveşte cărturăria. Dar în privinţa asta există o apariţie, care trebuie să ne pună pe gânduri. Noi vrem cultură a limbii, cultivare a limbii, vrem să ridicăm masele la o expresie cărturărească a limbii materne. În privinţa asta chiar apar tovarăşi, care fac din problemă un caz de exclusivitate arzătoare. Întâlnesc tovarăşi, îi întâlnesc şi în presă, care aşa de straşnic iubesc limba maternă, încât se uită la toţi ceilalţi aşa, de parcă aceştia ar fi vinovaţi în faţa lor şi ar trebui ca cu capul plecat să-i asculte şi să le îndeplinească orice pretenţii. Există aceasta, există o arhidragoste şi de Moldova, şi de limba maternă ş.a.m.d Eu vreau să spun în această privinţă. Socot că nu trebuie privită toată populaţia republicii - ţăranii, muncitorii ş.a.m.d. că ar fi şcolari care nu reuşesc la limba maternă. Noi trăim între dânşii şi ei vorbesc în limba lor maternă. Aşa, cu împrumuturi, cu înjumătăţiri, cu ceea ce viaţa le-a adus clae peste grămadă în experienţa lor şi ei cu putinţa lor au început să-şi însuşească. Şi să le impună o limbă gazetărească la asemenea oameni... Dar există o primejdie: şablonizarea limbii gazetăreşti. Anume aceasta - limba maternă cultivată. Nu tovarăşi. Să vă spun drept eu în unele cazuri mai degrabă accept un şofer, un tractorist care zice "am povernit la dreapta", decât un gazetar "înţelept", care aduce în presa noastră iata ce mostre. Trebuie să spun, că mai toate sunt luate din programele de radio şi televiziune şi din gazetele noastre. Prin urmare: "Pigmalionul", alt titlu - "Fiica lui Albion", "Calul lui Troian", "Carnavalul din Iaşi", e vorba despre Alecsandri - "Iaşii în carnaval", "să ne relaxăm două minute","Ţara vechilor sagi", "conducerea partidului cu economir", "Madoanele lui Rafael", "20 de toane de poamă", "se primeşte", "nu se primeşte", "Curtea lui Vaimar", "noi venim la şcoala sa", "salutăm pe învăţătorul său". Este arhiintelectualitate tovarăşi. Şi aşa am sărit, încât în comparaţie cu firescul schimonosirilor de jos, din poporul muncitor, acestea sunt mai grave. Şi noi dacă vorbim de bilingvism, e vorba de a atrage, să zicem, tovarăşii noştri ruşi, ca ei să însuşească limba moldovenească tot aşa, cum noi însuşim limba rusă. Şi asta să fie de nivel cărturăresc. Asta prin obligaţie n-o faci tovarăşi. Mai rău o faci încă prin reproşuri. Asta se face prin atragerea oamenilor la izvoare de cultură, prin setea tovarăşilor noştri, care cu ne cunosc limba, prin setea lor de a cunoaşte cultura noastră. Că e frumoasă, că e bogată. Pentru mine e o sărbătoare să-l citesc pe Puşkin, pentru dânsul e o sărbătoare să-l citească pe Eminescu. Dar ca să atragem oamenii în acest fel înseamnă ca să ne zidim un stil de viaţă sovietică bogat, bogat în contact de cultură, ca să se nască în inima omului setea aceea de a mă cunoaşte, de a şti poezia mea. Pentru că asta într-adevăr nu numai că-i dă putinţă să se înţeleagă cu mine în limba mea maternă, da îi dă putinţa ca să deschidă un izvor de apă curată şi nouă, care pentru dânsul e iarăşi o sărbătoare. Noi aşa trebuie să lucrăm în privinţa asta. În ceea ce priveşte bilingvismul. Bilingvismul în primul rând trebuie să fie de înaltă cultură şi de înaltă culturalizare a noastră. Nu numai culturalizare cărturărească, dar de viaţă cetăţenească, de întâlnire a omului cu om şi de conştiinţă că te-ai întâlnit cu tovarăşul tău, cu care eşti legat de aceiaşi muncă, de aceiaşi răspundere şi de aceiaşi bucurie de viaţă. De a-i solidariza pe toţi la aceiaşi muncă şi la acelaşi stil de trăire sovietică bogată. Convieţuirea naţionalităţilor. C.M.TĂNASE: - Deci bilingvismul nu mai este un fenomen care poate ori nu fi acceptat. El trebuie dirijat şi el trebuie folosit anume pentru a ne face mai buni, pentru a ne face mai înţelepţi. Dar durerea rămâne, fiindcă cunoaştem cazuri când copilul termină zece clase, vorbeşte foarte frumos, peurmă vine aici în oraş, se include în mediul bilingv şi când se întoarce la ţară peste un an, peste doi şi deacuma nu-l mai recunoşti. Iată să zicem, Ion Spiridonovici D-stră puteţi să ne furnizaţi date concrete în acest sens. I.S.IVANESI: - Da, am avut cazuri concrete, când foştii mei absolvenţi, şi nu unul, dar zeci din ei spun: am luat din şcoală o zestre spirituală a graiului matern destul de preţioasă. Şi mi-a prins bine, însă am urmat studiile şi acolo nu mi s-a predat în moldoveneşte nimic. Şi ca atare după câţiva ani a început să degradeze, să uite totul. Iată aş vrea să spun că chiar în clasele mari, unde elevii se maturizează, unde avem şi unele succese, mai trebuie de adăugat ceva. De ce? Nu avem în clasele a noua şi a zecea, dar pe viitor şi a unsprezecea, nu avem ore de predare a limbii. Şi iată noi predăm literatura, să zicem operele lui Lupan, operele lui Druţă, ale lui Vladimir Beşleagă, ale lui I.C.Ciobanu. Dacă luăm eroii druţieni moş Onache Cărăbuş, Ruţa, pe Vasiluţa, pe Pavel Rusu, dar să luăm de la Andrei Pavlovici eroul liric şi observăm că aceşti eroi cer să fie cercetaţi, cer să fie cu un discernământ al culturii. Iată spre exemplu cum ne apare moş Onache Cărăbuş din "Balade din câmpie" şi apoi în "Povara bunătăţii noastre": Un om înţelept, un om care ştie scumpetea gliei, ştie a prezice un parametru al pământului, un frate, un dor, o iubire nestinsă. Şi iată când noi încercăm să facem aşa ceva, predăm literatura şi paralel să fie două ore săptămânale când noi putem să analizăm cultura limbii în desăvârşire, curajul cela mare când trebuie să definitivăm această aureolă în şcoala medie. Şi tot aici am putea să studiem şi stilistica. Avem studii de elemente de stilistică, de la A.I.Ciobanu avem practicum la sintaxă, avem ale altor tovarăşi. Aşa cum facem la literatură. Academia de ştiinţă, mulţi cercetători, scriitori ne-au dăruit spre exemplu "Druţă în şcoală", "A.P.Lupan în şcoală" şi alţi scriitori. Şi noi folosim cu randament, ne prinde bine. Simţi cum creşti, simţi că pâinea aceea este adevărată, este ceea ce trebuie. Numai ne-ar trebui pe viitor - ca să avem aceste ore, să le vedem. Dar în prezent nu avem măcar o oră ca să analizăm o compunere. De exemplu când se analizează o compunere. Lucrează elevii două ore sudate, 90 de minute, dar uneori şi mai mult la o compunere, dar să analizezi nu-i unde şi trebuie să găseşti timp liber sau pur şi simplu să faci asta sumar, printre altele. Iată aici e o scădere. Şi mă întorc iar la ceea ce am spus. Dacă am avea aceste ore necesare, noi am da şcolilor de învăţământ superior cadre de o calitate mult mai bună. Avem contact cu studenţii-practicanţi de la institutul "I.Creangă" cu tov. Matcaş, ştim actele acestea de cărturărie, cu câtă râvnă, răbdare se clădesc ele. Uneori nopţi întregi nu dorm nici studenţii pentru a-şi găsi "eu"-l. Şi mai ales că avem persoane care sunt născute pentru a fi pedagogi. Prin urmare noi am vrea să coordonăm ca să nu fie dificultăţile acestea, să nu avem piedici între absolvenţii şcolii medii şi studenţii de la diferite instituţii medii de specialitate şi de învăţământ superior. Am vrea ca aici să se regleze o liniatură, un sistem aşa care să ne permită să vedem roadele noastre până la sfâfşitul lor. C.M.TĂNASE: - Problema există, dar credem noi că Televiziunea moldovenească va organiza încă o emisiune cu participanţii de la şcoala de învăţământ superior pentru a aborda la concret aceste probleme. Aş vrea să-i cerem cuvântul lui Andrei Lupan în problema aceasta. A.P.LUPAN: - Eu sunt de acord cu ceea ce spune Ion Spiridonovici, dar simt că D-lui trage la turta lui. Fără îndoială problemele acestea sunt grave şi grele pentru învăţător şi pentru cinstea învăţătorului. Eu vreau să ieşim oleacă din şcoală. Problema limbii materne şi a culturii limbii e o problemă foarte largă, e o problemă de ordinul însăşi a vieţii, e trăirea noastră în condiţii noi şi în societatea noastră. Iată în legătură cu asta eu mi-am notat aici unele lucruri. Un an în urmă s-a pornit o acţiune de organizare a unui muzeu al satului. Eu tot am participat la asta şi nu pentru flori de cuc, şi nu pentru ca să ... Avem atâtea muzee, s-au înfiinţat în republică şi în Chişinău chiar nici nu le ţii minte numele şi nici nu ştiu dacă îşi fac datoria şi dacă îşi împlinesc misiunea toate. Dar un muzeu al unei civilizaţii locale moldoveneşti, ţăranească, rurală, unde să se păstreze tot ce s-a creat de veacuri, veacuri aproape fără carte, ne lipseşte. Ce pierdem noi prin asta? Eu mi-am notat câteva fapte dintr-un dicţionar vechi, bătrânesc pe care l-am găsit. Şi mă adresez cu o întrebare şi faţă de D-stră şi către tovarăşii care privesc acuma şi care au absolvit instituţii, şcoli. Iată ce noţiuni vreau eu să vă dau din acest dicţionar: carul, roata carului, obadă, spiţă, căpăţână, stragalia, vârtejul carului, oporniţa, inima, proţapul; proţapul are tânjală, jug, cerghiş, cerbice, răsteu, lopăţică, stinghie, Boii apar în gospodărie. Numai după aşezarea coarnelor: grebleş, lateşă, teşă,ţepoase, butoage, ilace, pleşe, flenceşe, îmbelciugate, sucite, rădăscate. Şi dacă n-are un corn i se mai zice şut sau ciul sau vacă ciulă. Se naşte viţelul. Nume de viţel: Duman, Marţol, Joian, Sâmbotel, Florean, Zorilă, Câmpean, Bujor. După păr şi după nărav: bourean, hulub, jeghelean, plăvan, tălmăşan, meiran, lupan, mugurel, boian, cudalb. Nu e o glumă tovarăşi. Şi acesta nu e un simplu dicţionar. O civilizaţie ţărănească din poate câteva veacuri e îngropată în acest dicţionar vechi, străvechi. Toate acestea sunt elementele limbii materne. De ce am vorbit eu despre limba vorbită şi despre limba gazetelor. Luaţi acestea, toate sunt noţiuni care nu trebuie să dispară. Unde vor fi ele păstrate? Cine le va cultiva? Poate şi vre-un scriitor, poate şi vre-un poet, dar un om bogat în suflet se întoarce aici ca în casa părinţilor săi şi se întâlneşte cu ele, cu viaţa lor cea mai bogată în simţăminte, în noţiuni, în frumuseţi naturale. Până şi roata de car e legată de natură şi descoperă ceva în asta. Noi când vorbim de limba maternă şi de cultura limbii materne asta e vorba de cultura neamului matern, de cultura oamenilor noştri. Şi ceea ce este creat în veacuri, repet, civilizaţia rurală a acestor oameni trebuie s-o avem înscrisă, s-o avem în cărţi, în manuale şcolare şi noi, deschizând un simplu dicţionar să ne vedem transplantaţi acolo unde ne-am deprins a declama origini, radăcini, izvoare ş.a.m.d. Iată acestea sunt izvoarele. Şi acestea le mai păstrează bătrâni, oameni dintre cei care se trec în modul cel mai necruţător. Dar dacă dispare asta şi dacă noi cei care suntem cărturari nu le-am făcut mauzoleu de viaţă veşnică ca să le păstrăm şi să le dăm oamenilor, înseamnă că noi nu ne-am făcut datoria. Şi degeaba vom vorbi despre noţiuni superioare atunci când aceste noţiuni vor dispare din limbajul nostru şi din legătura noastră cu realitatea, cu istoria, cu izvoarele, cu rădăcinile. C.M.TĂNASE: - Aveţi dreptate. Aceste cuvinte nu sunt simple cuvinte, ci sunt o parte integrantă a memoriei noastre. A.P.LUPAN: - Mă iertaţi, eu Vă întrerup. De asta am vorbit de muzeul satului. Parcă mai vrea cineva încă un muzeu. Nu tovarăşi. Iată această epocă a istoriei noastre, a vieţii noastre se deschide şi se păstrează printr-un asemenea muzeu. O veche, străveche civilizaţie ţărănească de mii şi mii de ani - aceia suntem noi. Şi de asta avem nevoie de acest muzeu al satului. C.M.TĂNASE: - Da, avem nevoie de asemenea muzeu, dar până la crearea lui eu nu văd nici o piedică de ce, de exemplu, Institutul de limbă al academiei n-ar putea elabora un dicţionar al acestor cuvinte vechi, care ar fi o cale sigură pentru depozitarea şi păstrarea acestor izvoare. A.P.LUPAN: - Şi retipărite izvoarele vechi, pe care le avem. Cineva le-a strâns, cineva le-a cultivat. C.M.TĂNASE: - Deci nu văd probleme care ar rămâne nerezolvate. Şi dacă rămânem în parametrul acesta - limba moldovenească astăzi. Am abordat o serie de probleme. În ultimul timp se fac tot mai multe aluzii, câte odată se spune chiar şi în mod direct, mai multe reproşuri la adresa Institutului de limbă. Avem oameni talentaţi, savanţi serioşi care au făcut atâta şi atâta pentru limba, pentru cultura poporului nostru. Eu V-aş ruga aşa în câteva minute, poate doar în câteva cuvinte, Andrei Pavlovici, să Vă spuneţi părerea ce se întâmplă, de ce se întâmplă că un institut de importanţă atât de mare este supus unor atacuri în ultimul timp şi în presă, şi aşa, prin culuare? A.P.LUPAN: - Un prieten de-al meu mi-a spus aşa: "Nu-i voinic cel care bate, îi voinic cel care poate duce". C.M.TĂNASE: - Frumoasă zicere. A.P.LUPAN: - Eu cred, că punând faţă în faţă pe cei care bat institutul şi pe institut se poate aplica acest proverb. Acuma nu vreau să discreditez şi pe cei care cu o anumită pasiune atacă problemele ascuţite. Dar setea asta de a se grupa deacuma după miros, după calcule şi interes şi de a porni atacurile şi defăimările fără îndoială că aduce daune. În legătură cu asta eu, dacă e vorba deacuma de sfârşit, vreau să afirm la sfârşit un lucru de foarte mare însemnătate. Că aceste probleme mari, problema restructurării, care de fapt este problema înnoirii noastre spirituale şi intelectuale, şi politică, şi ideologică ne aducem aminte de Maiakovski: "Ia sebia pod Leninîm isciu". Şi noi anume sub ochii geniului lui Lenin facem această reînnoire, curăţire. Noi trebuie ca toate acestea să le facem nu cu pumnii în buzunare tovarăşi, dar să le facem cu dragostea de a împlini lucruri mari şi necesare pentru popor. Cu bucuria că ştim că aducem contribuţia noastră în forma, în măsura în care putem, dar aducem contribuţia noastră la o înflorire a culturii noastre, la o înflorire a vieţii şi la însănătoşire. Văd într-adevăr o reînnoire, o însănătoşire, o restructurare sovietică leninistă a vieţii noastre şi a omului sovietic. C.M.TĂNASE: - Ne asociem şi noi întru totul la cuvintele spuse de D-stră. Văd eu că nu toate problemele au fost astăzi abordate, e şi imposibil în cadrul unei singure emisiuni să epuizezi tot şirul de probleme. Sperăm că vom avea posibilitate să revenim la aceste probleme. Cu aceasta închei emisiunea, rugându-i pe telespectatorii noştri să ne scrie şi le zicem la revedere. REDACŢIA EMISIUNILOR INSTRUCTIVE Redactor - L.Popodneac Regizor - A.Cojocaru |