Scrisoare din Gagra

	22.09.1964
Scrisoare din Gagra
the original: (282KB)	Author : Meniuc George - scriitor Recipient : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2006-09-22 08:29:42

Gagra,
22.IX.64

Dragă Lupan,

mă poartă marea ca pe-o coajă de nucă. Uriaşă, frumoasă, n-are astâmpăr, ca şi omul. Nici n-am bănuit înainte că septembrie, octombrie şi noiembrie pot fi atât de sublime, dar populaţia băştinaşă susţine că anume aşa e pe-aici - t se ţine + 22-23-24 grade. Îţi închipui, căpăţânile noastre creatoare ale literaţilor plutesc, de dimineaţă până seara, pe apă şi înmagazinează în celulele nervoase o sumedenie de impresii. În orice caz, mă asociez şi eu, îmi las căpăţâna pe apă, să plutească unde or duce-o valurile. Am călătorit la Piţunda, unde se înalţă brazi seculari. Se spune că-s din era mezozoică. O fi sau nu, cine ştie. Este un golf şi un litoral minunat. Nu departe se situează vila lui Hruşciov. Brazii n-aveau moştenitori. Însă am citit la "Zarea Vostoka" (acum citesc numai file orientale, de la Turnul Babel încoace!) şi, cică, georgienii au găsit mijlocul de-a scăpa aceşti brazi uriaşi. Au şi plantat vreo 250 hectare. Învăţaţii noştri găsesc ac de cojoc la orice! (Eu însumi am simţit acest lucru în Chişinău, când învăţaţii noştri mi-au umplut cojocul numai cu ace). Am călătorit şi la Krasnaia Poliana. S-a construit pe vremuri un drum foarte întortocheat până în fundul munţilor. Drumul trece mereu deasupra unui defileu adânc şi când te uiţi în jos te înfioară o răcoare pe subţiori. Pădurile se întind enorme, iar pe creste, în imensitatea albastră a cerului, scânteiază zăpada lui Noe. E o frumuseţe răpitoare, ce îmi amintea mereu de dragii noştri Carpaţi (dacă citim cronicile moldoveneşti). Încolo mă pârlesc la soare şi mă scald în mare, fără a mă îndepărta prea mult de pământul-mamă.
Aici se odihnesc aproape 200 de capete. Printre ele - Evtuşenko, Siomuşkin, Dorizo, Şameakin etc. A fost şi Kerbabaev. L-am tratat cu-o cafeluţă pe terasă, în faţa mării. În schimb el m-a tratat c-un coniac la o cofetărie. Aşa că totul a decurs destul de bine. Lida se simte ceva mai binişor, deşi încă n-are vlagă. Despre mine să nu vorbim: eu întotdeauna m-am simţit în apele mele. Soarta m-a păzit de boli iremediabile.
Nu ştiu dacă mi-ai văzut cărţulia "Tovarăşul nostru de drum - Poezia". Titlul e lung ca drumul. Îmi pare că dacă o vei răsfoi, vei avea câteva sugerări personale ca să-ţi alcătuieşti propria-ţi carte de eseuri. Grupează-le după temă şi nu după ani. Grupându-le astfel, câştigi în continuitatea unei meditaţii. Să-ţi spun drept, mi-a plăcut felul cum ai scris despre Tronca - liric şi moldoveneşte. Grupând astfel de bucăţi, scrise în timpuri diferite, vei da o atitudine faţă de anumite valori artistice. Aşa îmi pare. Sfatul nu mi-l lua în nume de rău.
Cărţulia mea e o punte de trecere. Mai pregătesc nişte "Gravuri în lemn" şi încă un volum ceva mai mare. În cele din urmă, împreună cu "Iarba fiarelor", voi avea aproximativ o sută de coli de autor, care poate vor servi cuiva pe viitor, dacă specificul nostru naţional se va mai păstra şi-n pragul anilor ce vin. Mă zbat în direcţia asta mai mult decât în poezie. Observi, probabil, că tineretul e gata oricând să scrie o poezie sau o schiţă în schimb, celelalte probleme le lasă mai mult pe seama lui Ermuratschi! E o greşeală de neiertat. Am studiat odată dicţionarul lui B. P. Haşdeu:"Magnum Etymologicum"... Doamne! Câte probleme de folclor se nasc din această operă! Chiar şi "Cântecul despre oastea lui Igor", care mi-a ieşit în ediţia a doua, foarte frumos ilustrată (n-ai văzut-o?) te pune pe gânduri când începi să te afunzi în cronicile noastre. Părerea absurdă cum că această capodoperă a fost ticluită abia la începutul veacului XIX poate fi uşor respinsă prin Cronicile noastre. Ar fi o lucrare strălucită, originală.
Citesc aici o mulţime de cărţi - nuvele şi romane. Am impresia tot mai fermă că la noi flerul şi sentimentalismul în literatură (flerul sociologist) devine mai scump decât adevărul omenesc. Lucruri simple, din viaţă, fără pastişare, te zguduie. Lumea de la noi, probabil, înlăuntru nu mai are nimic, nici o durere adevărată, dar straşnic vrea glorie prin a nu spune nimic sau a spune ce-au spus alţi păcătoşi. E multă poză literară. Ori închină fecioraşului o epopee întreagă, ori scrie un reportaj în care mereu se subliniază că aceasta o face el, poetul, marele şi slăvitul. Când citeşti alte literaturi simţi lumea din preajmă, sensul vieţii iese în vileag, ideea ce-i frământă pe contemporani. Când te uiţi la câte unul de la noi, parcă-l vezi că se duce noaptea târziu la femei şi numaidecât cu prezervativele în buzunar. Creaţia e şi un risc fără doar şi poate. Latura filozofică a literaturii noastre e pur şi simplu jalnică, bătătorită, provincială. Parcă nu l-am avut pe D. Cantemir, pe Caragiale, pe Eminescu şi alţi titani naţionali: parcă n-a existat nici când un Čapek, un Maiakovski, un Brecht. Orizontul acesta e îngrozitor. Avem nevoie de o ediţie ca Luceafărul, bilunară, pe 24 pagini mari, la care aş lucra cu bucurie şi râvnă. De ce, de ce la noi lucrurile acestea se fac atât de greu? Cui îi foloseşte acest orizont cultural, redus numai la câteva fraze patriotice? Chiar şi problema alfabetului latin, întoarsă invers, ar aduce mai mult folos tuturora. Tocmai atunci ar dispărea caraghioslâcul cu Eminescu în două ediţii şi multe altele. Dacă în ştiinţele concrete mai avem ceva progres, literatura stagnează, din cauza "prezervativelor" unor proşti.
Iartă-mi digresiunea. Marea Neagră murmură sub balcon. Apa lină, stropită de soare, mă cheamă din nou. Să lăsăm problemele pe altă dată.
Ai citit în Pravda cum în Anatolia o turcoaică de 95 ani a născut doi gemeni - un băiat şi o fată. Soţul are 127 ani. Până la vârsta turcului mai am timp să trântesc şi eu vreo 2-3 capodopere. De ce să ne grăbim?
Dragul meu, Lida îţi transmite călduroase salutări. Îţi urăm sănătate şi noroc, ţie şi familiei întregi.
Te îmbrăţişează frăţeşte.

Gheorghe Meniuc