Scrisoare (patima pentru propagarea cărţii)


Scrisoare (patima pentru propagarea cărţii)
the original: (252KB)	Author : Cotoman Elizaveta - şefa bibliotecii, r-nul Râşcani Recipient : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-01-16 00:19:20

Către marele poet, luptător pentru pace A.P.Lupan
de la şefa bibliotecii Cotoman Elis. Iv.
Eu sunt de la nordul republicii din r-nul Râşcani. Am de amu 17 ani de când propagandez nu numai literatura, dar dezvălui şi tot ce-i scris în cărţi ca cititorul să cunoască mai profund opera scriitorilor noştri.
Nu întâmplător mi-am ales profesia încă din copilărie. Mă atrăgeau cărţile şi m-a deprins de ele bunica mea, care povestea cele mai frumoase poveşti, povestioare.
Încă din anii de şcoală am cunoscut opera scriitorilor moldoveni. Însemn, că la nordul republicii cu mult mai bine locuitorii citesc, studiază, cunosc mult şi poeziile D-stră. Cu tot focul inimii tinere încă prin 1960 am hotărât să deprind şi în satele Mălăieşti, Bălăbăneşti ca locuitorii nu numai să citească dar şi să stimeze cartea. Prin anii 1960 eu duceam cărţi şi la Mălăieşti şi prin brigăzi am observat că lumea nimeni nu spunea, că nu citesc toţi se atrăgeau la cărţi. Mă indigna şi mă frământa un singur gând de ce şi conducătorii fostului colhoz "Ceapaev" nu se interesează de cărţi, de literatură şi de ce anume numai bibliotecarul vorbeşte unul singur de cărţi alţii nimeni la noi în sat. Am lucrat şi secr. organizaţiei comsomoliste şi să vedeţi cum cartea era în orice casă, la noi în sat veneau şi din alte sate la conferinţe, luminiţe. Era timpul, când prin pădurea Răcei pe unde şerpuieşte o cărăruşă de la izvor în sus duceam cărţi pe jos numai ca plugarul s-o aibă la timp cartea şi s-o înţeleagă şi mă durea inima straşnic când vedeam o carte ruptă sau măscărită sau necitită. Nici o serată, nici o luminiţă în şcoală nu se petrec fără cărţile bibliotecii. Şi aceasta îi ajunsu unui bibliotecar, dar dacă şi fiecare comunist şi fiecare comsomolist ar fi cu cartea şi nu numai cu gândul la ea nu s-ar face atâtea huligănii.
Deseori am pus întrebarea pe la şedinţe, adunări dar puţină susţinere am primit din partea conducătorilor. Şi dacă până la urmă eu n-am găsit nici răspuns la întrebările mele am fost nevoită să le spun la conducătorii Speianu, Malai M.I., Malai I.M. şi rudelor apropiate pricina de ce nu dau atenţie cuvenită cărţilor şi v-o spun iată de ce. Aceşti conducători de când îi cunosc şi-au dres gospodăriile mai mult prin furt şi în timpul liber ca să adune în jurul unei cărţi sau unei povestiri ei gonesc maşinile statului şi lucrează pentru persoanele lor de încredere şi pentru dânşii. Asta le-am spus în faţă fiindcă văzând totul cu ochii mei n-am putut să mă amăgesc pe mine iar ceva dinnăuntru îmi spune că ei nu fac drept. Şi m-am ales cu aceea, că-s una singură şi n-am găsit susţinere eu aceea femee care cu cartea mă duc şi cu cartea vin, dar ei acei oameni, care căruţele zilnic le cară de toate şi le lucrează în gospodărie îs drepţi numai că-s mulţi şi se apără unul pe altul. Mă mângâi cu cărţile. Zilnic aud bârfeli, clevetiri la adresa mea şi a familiei noastre în mahalaua unde trăiesc mi-au fost stricat gardul, poarta şi toţi măhălenii sunt aţîţaţi împotriva noastră necătând că le duc cărţi lor şi la copiii lor.
Eu tare cred în legea nouă sovietică şi cred, că va veni timpul când în societatea aceasta însorită nu vor exista trândavi, tâlhari, huligani, criminali. Oamenii vor înţelege mai bine literatura. Cuvintele aceste lăcomie, clevetire vor fi şterse de pe faţa pământului nostru.
Să mă scuzaţi v-am scris tot adevărul care mă frământa atâţia ani.
Cu stimă Cotoman Elisaveta Iv.