� 2007-2013 familia Lupan
|
Şi s-a născut acel prunc în toiul iernii, în luna lui Faur a cinsprezecea zi după număr.
Era ger cumplit. În cuibul corbilor plesneau ouăle, îngheţa seva în tulpinile stejarilor, cădea răpusă pasărea din zbor.
Toată viaţa se tupilase gonită de asprimea acelui ger dezlănţuit peste măsură asupra firii şi numai acel prunc firav şi neapărat a cutezat să-şi vestească venirea pe pământ.
Au venit ursitoarele şi au ţinut sfat sub fereastra încondeiată cu flori de gheaţă. I-au hărăzit pruncului viaţă lungă, braţe puternice, minte ageră şi chip arătos. Au făcut înconjurul casei de trei ori, s-au închinat în cele patru unghiuri şi erau gata să se risipească, când apăru ursitoarea cea mezină:
- Vreau şi eu să-i hărăzesc ceva pruncului,- zise.
- L-am dăruit din plin cu toate bunurile,- făcu o ursitoare. - Ce ai putea tu să-i mai hărăzeşti?
- Eu îi dăruiesc inimă caldă, o inimă cu grai alinător spre a fi oamenilor şi scut şi spadă sufletească.
S-au vânturat anii ca pleava, lăsând în urma lor bobul înţelepciunii. Din inima acelui prunc a purces căldura spre oameni. Câţi au băut din acel izvor al marii dăruiri, câţi şi-au încălzit inimile lor la acest rug sufletesc, nimeni n-ar putea spune, căci nu i-a numărat nici o mână pământească. Dar se ştie că sunt mulţi, tare mulţi...
Şi eu la o răscruce neagră , mergând singură pe un şleah pietros , am avut parte de acea căldură, am văzut acea lumină şi am purces către ea.
Pentru căldura inimii tale, pentru cuvântul tău ce mi-a fost scut, îţi sărut dreapta bădiţă Andrei!
Sanda Lesnea
|
|