Genericul "Reconstituiri", art. "Despre manualele de limbă şi literatură moldovenească" (5.5.1978)

Ziarul "Săptămîna",Chişinău	16.06.1995
Genericul "Reconstituiri", art. "Despre manualele de limbă şi literatură moldovenească" (5.5.1978)
the original: (289KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-15 18:12:01

Despre manualele de limbă şi literatură moldovenească

E cea mai binecuvântată carte a vieţii de şcolar - Limba maternă
Rodnaia literatura, Rodnaia reci şi, respectiv, în toate cele o sută de graiuri ale şcolii sovietice. Şi în toate şcolile lumii... Exprimă fondul de legătură cu noţiunea de mamă, de Patrie; deschide ca o lumină reală şi unică toate zările cunoaşterii, ale culturii. Acumulezi totul, însuşeşti culmile ştiinţelor, te înveţi a gândi şi a comunica cu oamenii, sorbind în primul rând limpezimea cristalizată a limbii lui Puşkin, Eminescu, Şevcenko, Virgiliu, Homer... Realizezi aceasta în timpul aşezării temeliilor, în anii de şcoală. Devii sau nu devii om cult, cărturar. Cine a pierdut sau a pângărit acest fond al Limbii materne, în anii de şcoală, rămâne repetent pe viaţă: simulează cunoaşterea, gândeşte încâlcit, se bâlbâie când vrea să-şi exprime trăirea proprie. Limba şi Literatura în şcoală, cu ajutorul pedagogului luminat, modelează calităţile omului, îi deschide conştiinţa pentru toate marile acumulări.
Nu fac citate, afirmaţiile astea domină în toate autorităţile culturii universale. Le întâlnim, ca valori fundamentale, in operele clasicilor marxism-leninismului.
În primul rând învăţătorul, Marele învăţător, altoieşte dragostea şi stima faţă de limba maternă. Şcoala cimentează în cunoaştere şi în cultură această piatră de temelie - dragostea faţă de limba şi de literatura poporului. Altfel nu se poate educa omul cult, cetăţeanul conştient.
Ce facem noi cu predarea limbii şi a literaturii moldoveneşti?
Cum altoim dragostea copiilor, ba şi a vârstnicilor faţă de ele? Răspund, pe temeiul cunoştinţelor mele proprii timp de peste treizeci de ani, mai bine spus, răspund pe pielea proprie.
Organizăm scandal după scandal, ponosire după ponosire, campanie după campanie, în care anumiţi oameni terfelesc în orice fel literatura şi limba moldovenească. Limba mea maternă... De câte ori am fost învinuit împreună cu scriitorii adevăraţi ai republicii că stric limba, că o înstrăinez, că o vând? Cele mai trainice şi mai populare lucrări scrise de scriitorii Moldovei Sovietice după război poartă, toate, semnul însângerat al acestor campanii, urmele clevetirilor şi ale învinuirilor stupide. Asta venea întotdeauna din partea anumitor oameni, apărători - "apărători" ai limbii moldoveneşti. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, CC al PCM, Uniunea Scriitorilor, Academia din Moscova au lucrat şi au intervenit an după an, ca să ne ajute a îndrepta lucrurile. Să ne ajute a deveni republică sovietică înaintaşă, cultă, în rândul republicilor-surori. Faţa de lumină a culturii noastre de astăzi e datorită acestui ajutor, acestei munci de răspundere cetăţenească şi scriitoricească.
De ce întoarcem acum din nou lucrurile în mocirla lor veche? De ce aprindem campanii senzaţionale cu învinuiri politice dintre cele mai stupide, anulăm programele, toate programele şcolare de limbă maternă şi creăm altele noi, vădit îndreptate împotriva literaturii moldoveneşti şi a limbii materne?
S-a creat în Moldova o situaţie de prăbuşire politică în domeniul limbii literare şi a literaturii moldoveneşti, o situaţie-pojar, care să ceară anularea programelor? Sau asta este manevra anumitor elemente interesate în tulburarea apelor? Eu afirm că e o campanie de circumstanţă dubioasă, cu tendinţa de a reîntoarce şi activiza condamnatele intrigi de grup. Ceea ce e de necrezut aici şi acum, este că prin asta se cearcă a înfunda în mocirlă toată şcoala, învăţătorii şi elevii şcolilor moldoveneşti.
Cum poţi învinui un scriitor că-şi trădează limba maternă? Există în lume vreun scriitor atât de ticălos şi desfigurat care e în stare să-şi vândă limba maternă, schimonosind-o, înstrăinând-o?
Nu numai la noi, în toată lumea nu poate fi găsit un asemenea monstru. "Apărătorii" limbii moldoveneşti scornesc oricând vor şi câţi vor asemenea monştri. Se agaţă de accent, de pronunţare, de faptele comune ale limbii şi ale folclorului moldovenesc cu cele din România. Apără limba mea maternă de mine.
Cu ce sunt eu vinovat că limba mea este aceasta? Trebuie să mă feresc de accent, de cuvinte, de tezaurul folclorului?
N-am ajuns într-un asemenea grad de cădere şi murdărie ca să mă ruşinez de aceste sfinte valori. Pot să mă ponegrească şi să-mi răstălmăcească viaţa josnicii combinatori, pot să mă urmărească din întuneric, făcând josnicii de care e ruşine să vorbesc, pot să lovească în familia mea, asta se face şi chiar o pot suporta, dar nu pot comite josnicia de a suporta, sub orice formă şi manevră, batjocorirea muncii mele de scriitor în limba maternă. Dacă voi ceda culturii române, pe care eu o stimez şi o iubesc, dacă voi ceda culturii române tot ce-mi aparţine şi mie, atunci cu ce rămân eu? Şi face să mă mai numesc scriitor şi om, cetăţean sovietic?
Campania s-a pornit sub forma apărării primilor scriitori sovietici moldoveni din RASSM. De cine-i apărăm şi de ce s-a început această campanie? Cine i-a persecutat şi-i persecută pe cei care nu mai sunt? Înţeleg că manevra e lansată pentru a rămânea confuză şi permanentă, chipurile, sunt răufăcători, ştim noi cine-s, lasă că le-om dezvălui numele.
Trebuie să spun aici că aceşti începători ai noştri din anii '30 au primit, începând de la Primul Congres al Scriitorilor Moldovei Sovietice, reabilitarea treptată şi incadrarea în forma cea mai adecvată, uneori chiar exagerată în tratarea literaturii noastre.
De ce s-a scornit astăzi marele pojar cu "fondatorii" (osnovopolojniki) pentru a-i apăra de răi? Cui i-a trebuit ca să fie în asta angajată toată şcoala cu toţi elevii, învăţătorii şi cu ministrul invăţământului?
E o campanie dezlănţuită în patimă cu orbire de grupă.
Am citit manualele de cl. III, VI, X. Nu ştiu ce este în celelalte, dar în astea e supralicitată, în spirit de grupă, activitatea acelor tovarăşi. Nu e vorba că sunt daţi toţi exclusiv, ca întemeietori (osnovopolojniki), dar tot ce s-a făcut orice încercare de versificaţie, orice stângăcie, caută a se înscrie şi a se confunda cu literatura de partid, cu opera şi cu ideologia partidului.
Caută şi spune vreun cuvânt de critică, încearcă a însemna un amănunt de greşeală sau slăbiciune. Cazi numaidecât în păcatul crimei de stat. Nu recunoşti puterea sovietică şi încă şi mai rău. Şi asta pentru că ai observat slăbiciunile unor încercări literare demult depăşite. Nici pomeneală de grelele rătăciri şi căutări, de nihilismul prolitcultist, de îngustimea locală, de schimbarea scrisului, a alfabetului, de mecanism şi multe alte greşeli de început în condiţiile vremii. Se includ bucăţi prefăcute şi aproape că scrise astăzi din nou sau rescrise pentru a umfla şi hipertrofia nu valoarea unora de atunci, ci pentru a preface în icoană chipul celor interesaţi de azi. Şi pentru a despărţi scriitorii de azi ai Moldovei Sovietice în categorii de curaţi şi necuraţi. Azi avem într-adevăr o literatură care îndreptăţeşte cerinţele de culturalizare ale maselor şi slujeşte cu demnitate operei partidului comunist.
Alegerea materialelor e extrem de arbitrară. N-am găsit schimbări mari decât în eliminarea textelor. S-a eliminat Vasile Alecsandri din cl.VI, s-a eliminat mult din Ion Creangă, s-au eliminat cu toptanul cei neagreaţi de astăzi. S-au introdus în loc de texte literare articole sumbur, ale E.Botezatu despre prietenia popoarelor, de exemplu, e un amalgam înscris sau improvizat fără suflet şi chiar fără cultura de care acest autor parcă dispune. E o informaţie alandala cu claie de nume peste numiri, fără susţinută participare la fondul important al problemei. Problemă care e mult mai vie şi vorbeşte mult mai clar în creaţiile scriitorilor. În general s-au refăcut materialele, de multe ori cumva-cumva şi în fugă. Nu înţeleg de ce a fost înlocuit articolul despre Andrei Lupan (cl.X) scris cu pilduitoare pătrundere şi pricepere pedagogică de R.Portnoi cu articolul împrumutat al lui H.Corbu. Şi cum de a acceptat Corbu un act de apreciere pentru munca răposatului Ctitor, cu adevărat ctitor, al cărţii şcolare din Moldova Sovietică. Apreciez şi susţin articolul lui H.Corbu, dar el doar a fost scris şi tipărit în cărţile mele, ca prefaţă, şi acolo e bun şi lămuritor. Dar nici într-un caz ca material de manual pentru clasa X, în locul celui eliminat. Mi s-a spus că din toate manualele a fost eliminat tot ce a făcut R.Portnoi. Poate sub pretext că s-a înlocuit vremea? Sunt perimate? Nu cred. E o faptă jignitoare pentru munca şi memoria lui Ramil Portnoi. Sunt sigur că foarte mult din ceea ce a pus el în manualele şcolare rămâne valabil pentru multă vreme. Şcolarii şi învăţătorii, tineretul tot, trebuie cultivaţi în spiritul dragostei şi al stimei şi al încrederii faţă de limba maternă şi faţă de învăţarea acestei limbi. Faţă de cultura literară a limbii materne, faţă de literatura graiului matern.
De ce să-i speriem că în aceste cărţi există, stă găbjit diavolul cel mai negru al crimelor şi al schimonosirilor de tot felul? Acestea sunt doar cărţi de cea mai activă educaţie ideologică, patriotică, comunistă şi universală. De ce le compromitem noi, înainte de a le da şcolii, aprinzând pojaruri de schimonosire şi defăimare? Asemenea procedee nu fac altceva decât să îndepărteze cartea şi şcoala de inima tineretului. Nu mă îndoiesc că o mare parte din necărturăria absolvenţilor şcolii moldoveneşti (termină şcoala şi nu poate scrie o scrisoare corectă mamei acasă, mai mult se bâlbâie decât scrie) e datorită campaniilor de discreditare a limbii materne şi a literaturii, sub forme de îndreptări cardinale din partea "apărătorilor", mai bine zis, a grupelor interesate în permanenţa scandalurilor şi a pescuitului în apă tulbure. Acceptând cu suflet deschis şi cu deplină conştiinţă critica principială, tovărăşească, cerinţele cele mai ascuţite ale vegherii ideologice, necesitatea măsurilor reale de îndreptare acolo unde se cere, nu putem închide ochii la abuzul subiectivist şi la dezlănţuirea bunului plac, sub marca declaraţiilor grandilocvente.
E cazul campaniei de faţă, cu îmbunătăţirea - "îmbunătăţirea".- programelor şcolare la limba şi literatura maternă în şcolile moldoveneşti.
Şi cu repetarea aproape anuală a acestei măsuri.

Andrei LUPAN

5.05.1978

MĂRTURISIRE

Eu n-am fost printre persoanele agreate de Andrei Lupan. Ştiu însă, dispunând şi de alte mărturii documentare, că autorul "Mea culpa" şi a "Dreptului la nume" a fost unul din puţinii bărbaţi adevăraţi ai scrisului literar moldovenesc din perioada postbelică. El a fost, cred, unicul care a avut şi a demonstrat totdeauna curajul de a critica aspru, doveditor, acţiunile şi deciziile conducerii partinice.
Ştiu, şi am dovezi, că forurile supreme partinice, inclusiv primul secretar, erau foarte incomodate, alarmate chiar atunci când Andrei Lupan cerea audienţă sau lua cuvântul la întrunirile scriitoriceşti.
Ştiu, şi am argumente, că Andrei Lupan i-a susţinut, i-a ajutat, chiar a salvat pe mulţi din acei care în urma unor denunţuri, interpretări aberante, învinuiri neîntemeiate (fie în legătură cu un roman istoric, cu o traducere din B.Polevoi, cu editarea tinerilor, cu persecutarea unor critici şi multe, multe altele) au avut de suferit. Temerar, Dumnealui lua cuvântul la adunări, cerea soluţionarea neîntârziată a chestiunii. În cele din urmă, bătea la uşa secretarilor C.C.-ului şi le cerea socoteală.
Din păcate, mulţi, prea mulţi dintre acei pentru care Andrei Lupan şi-a cheltuit orele de scris, şi-a jertvit calmul şi tihna familiei, şi-a consumat sănătatea, s-au dovedit a fi nişte ingraţi. Aceştia încearcă chiar să-l desconsidere. Dumnezeu să-i judece.
Andrei Lupan, alături de alţi colegi de condei şi camarazi de generaţie, a fost un convins şi înflăcărat apărător al valorilor adevărate ale literaturii moldoveneşti de la începuturile ei şi până în ultima clipă a existenţei Domniei sale. Dovadă, una dintre foarte multe, e şi documentul pe care îl propunem cititorilor.
Atragem atenţia că memoriul alăturat a fost adresat conducerii Uniunii Scriitorilor. Cine "a avut grijă" să-l aducă la CC? De ce l-a adus? Ce scopuri urmărea? Nu se ştie.

6.06.1995. Vasile STATI