art. "Dialog cu pământul" (despre A.Lupan) (sub genericul "Candidaţi la Premiul de Stat URSS")

	08.08.1974
art. "Dialog cu pământul" (despre A.Lupan) (sub genericul "Candidaţi la Premiul de Stat URSS")
the original: (175KB)	Author : Cimpoi Mihai - critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1991)
updated: 2006-06-27 16:36:29

DIALOG CU PĂMÂNTUL
Candidaţi la premiile de stat ale Uniunii RSS

A scrie despre Andrei Lupan - fie şi pentru prima oară, - este un fapt stingheritor, când te gândeşti la zgârcenia, la puţinătatea de volum a poeziei lui. Poetul a practicat un adevărat cult al scrisului, punând sens şi gravitate în fiecare cuvânt şi imagine, încât severitatea cu care-şi citeşte corecturile şi grija, cu care îşi editează cărţile au devenit proverbiale. Cuvântu-i atât de specific, "a gospodări" devine - în planul creaţiei - un sinonim al răspunderii pentru curăţenia şi adâncimea mesajului.
În critica literară moldovenească s-a vorbit insistent de caracterul popular al poeziei lupaniene şi faptul este, indiscutabil, o realitate estetică. Ar fi numai de adăugat la această caracteristică generală, că felul popular de a fi al autorului "Fratelui pământului" se manifestă printr-un epic, care, în afară de concretul vieţii, include o îmbinare originală de filosofie şi umor.
Imaginilor abstracte, glaciale poetul le-a opus chiar în perioada tinereţei, dominată de simbolism, o credinţă ţărănească, am putea spune, în forţa concretului, în liniştea înţelepciunii, în valorile etice perene. Aceasta nu înseamnă, însă, că poezia lui e echilibrată, egală cu sine; din contra, dramatismul încăierării cu timpul a născut conştiinţa durerilor, uneori neacoperite de valoare, ale creaţiei:

Gândurile pline se ascund,
iar tu, covârşit de greutate,
tragi cu durere năvoade încărcate,
dar greul cade mut, rămâne zădarnic la fund.

Un alt loc comun al interpretărilor critice, pe care le prilejuieşte creaţia lupaniană, este evidenţierea asprimii şi gravităţii ei ţărăneşti. Faptul se explică, probabil, printr-un fenomen specific veritabilei poezii: chipul poetului este identificat imaginii lui, ce se desprinde din creaţie. În cazul lui Andrei Lupan ispita unei asemenea identificări este irezistibilă. Şi, totuşi, recitindu-i întreaga operă, în care ciclul "Magistrale" se înscrie, desigur, organic, găsim alăturată asprimii ţărăneşti un substrat de lumină şi gingăşie cu adevărat lirică (a se vedea şi poeziile erotice lupaniene} exprimat prin sintagme ca "ploi incandescente", "degetele materne ale văzduhului", "roua trezirilor matinale", "hârjoanele din ezerul luminii" ş. a. Raportată, mai ales, la duritatea expresiei, la desenul pietros (fără a-i lipsi şi încondeierea moale, pe care o permite, totuşi, cărbunele sever), la mişcarea ritualică a versului, acest substrat aduce un preţios câştig autorului "Fratelui pământului", ţinând şi de o înseninare mai generală, ce însoţeşte în ultimele poezii îndârjirea gravă de pe faţa "bătrânului poet". Deci, nu putem concepe motivul tinereţei spirituale, atât de frecvent în "Legea găzduirii" şi "Gromovnic", fără a lua în consideraţie atât antipodul lui - încruntarea poetului în faţa timpului, a "porţilor lui Cronos" (cel mai tânăr dintre zei este numit familiar aici "bătrânule Cronos"), cât şi strecurarea efuzivă de frăgezime, de lumină ascunsă, discretă a gingăşiei: "bătrânul poet", posedând "harul năstruşnic al înnoirii" întinereşte sub pavăza unui timp social, tânăr prin chemarea lui istorică, prin zborurile cosmice, prin avântul omului sovietic, însoţit de calificativul nobil de "meşter faur". "Ridicarea în veşnicii" a omului, marele duh al zilei, lumina curată a veacului aduc o siguranţă senină, un echilibru lăuntric, ce se suprapune peste credinţa statornică de esenţă ţărănească, în dreptate, cinste, curăţenie, "sens şi raţiune". Expresia simbolică a stării sufleteşti este prin excelenţă binecuvântata "zi de pe creste":

Soare plin, verdeaţă crudă,
şi astâmpăr,
şi tăcere...
A venit prin câte ere
astă linişte profundă?

Dar poezia lupaniană nu poate fi idilic-solară şi poetul nu va pune pe nimic temei, dacă nu va drămui totul singur, dacă nu va chibzui cu propria raţiune, dacă nu va aspira la "dreapta agonisire":

Din ce-i al tău ridică-te şi trage,
Cu oamenii pe acest pământ natal...

Acesta mi se pare un dat etic şi estetic fundamental al poeziei lupaniene: dăruirea, prezenţa ta în univers şi printre oameni cere, în primul rând, consum spiritual, "însingurare" de natură creatoare. Generaţiile mai tinere de poeţi nu s-au arătat indiferente faţă de acest crez, faţă de idealul unui poet "prezent, adevărat, făurar" şi "Numele tău" al lui Grigore Vieru, ca să dăm un singur exemplu, e un titlu sugestiv în această privinţă. Sursa primă a poeziei lupaniene este pământul. Am zice chiar, că dialogul permanent cu el este raţiunea de a fi a poetului, "unicul lui rost". Prima poruncă, prima şi, am zice în consens cu spiritul întregii opere a lui Andrei Lupan, ultima vrajă, vin din "iluzoriile oceane de tăcere" ale pământului:

Nu ţi-am scris-o încă poezia aceea,
din prima ta poruncă, gârbovitule pământ...

În chiar poezia, ce dă titlul ciclului propus la Premiul de Stat al Uniunii RSS, chemarea pământului îl însoţeşte pe "liberul geniu temerar" şi dincolo de "al timpului hotar":

Dar tot îl va striga chemarea
să-şi zmulgă trasa din zenit,
să cate-n zarea fără zare
un vechi meleag încărunţit,
unde trec anii cu ursita...

Conturând profilul literar al lui Andrei Lupan, luminat de sinceritate, demnitate şi însufleţire cetăţenească, fireşte nu putem trece cu vederea activitatea lui obştească deosebită. Volumul al treilea al "Scrierilor" face dovada supremă a influenţei directe, pe care poetul şi cărturarul a exercitat-o asupra destinelor culturii noi, socialiste moldoveneşti. Lui i-a aparţinut întotdeauna un cuvânt îndrumător în punerea şi rezolvarea celor mai spinoase şi intime probleme ale ei. Dincolo de mesajul publicistic colorat, serios şi clar, pe care-l aduce acest volum, desprindem un fel specific de a discuta şi a lua atitudine: e întotdeauna în cele spuse de Lupan o convingere adânc lăuntrică, ceea ce aduce atât o pasionalitate a argumentului, cât şi exprimarea categorică, răspicată, fără a lăsa loc dubiilor. Ceea ce contravine bunului simţ, sănătăţii, imperativelor supreme ale culturii este pus îndată sub semnul absurdului şi, din contra, ceea ce-i de domeniul sacrului, al rosturilor mari, e ocrotit cu pioşenie şi hotărâre neclintită. Dar aceasta nu înseamnă, că nu-i este specifică şi îndoiala, frământarea: tonul publicisticii lupaniene este lămuritor, cu o doză implicită de autolămurire. Culoarea searbădă a relatării, de asemenea nu-i este proprie - o bucurie şi o căldură a participării vibrează în toate articolele sale, mai ales atunci, când se face martorul - direct în câmpie - al înnoirilor meleagului natal. Iată o secvenţă grăitoare în această privinţă din "De-ar grăi pământul": "Câte zeci de griji, câte planuri însemnate de construcţie, câte bucurii şi câte mustrări au călătorit numai atunci prin punctul acela dintr-un deal al Moldovei? Şi mi-am dat seama iară, că, în felul său, vorbeşte pământul, se întâlnesc la răspântii hărniciile înfăptuirii, îşi dau bineţe dealurile megieşe prin ţăcănitul neogoit al motoarelor. Dacă pătrunzi cu înţelegerea graiul acesta, atunci nu te poţi simţi străin, el te caută pe tine, te cheamă şi te cuprinde în sforţarea optimistă, necesară oamenilor. Iar pentru amarul cel nemăsurat al ţăranilor din veacuri, pământul aduce astăzi adevăr şi răsplată". Parafrazând, am putea spune, că stilul lupanian, fie cel poetic sau cel de felul acestuia, publicistico-liric, are un nerv convingător prin sinceritate şi gravitate, chemător la discuţie prin sensul didactic superior.
Şi în problemele literare propriu-zise Andrei Lupan semnalează - cu o degajare aforistică şi cu tonul hotărât pomenit - imperativele sociale, subliniază principalul, atrage atenţia asupra modelelor, scoate în evidenţă vâna de aur a scrisului, care-i suflul vieţii. Vorbind de literatura rusă, de exemplul freneticului Belinski, Lupan scrie: "Pentru noi, fiii popoarelor sovietice, rămâne o mândrie legitimă fiecare pagină a acestei literaturi. Modul de demnitate şi eroism, pe care ni-l dau marii scriitori, nu e o consideraţie secundară".
În toate articolele ni se vorbeşte larg, totul raportându-se şi la "conţinutul intelectual al epocii", şi la contextul unional: "Pentru cititorul sovietic a devenit demult o comoară culturală recunoscută opera unor asemenea maeştri ca Alexandru Fadeev, Mihail Şolohov, Alexandru Tvardovski, Constantin Paustovski, Ilia Erenburg, Iacob Colas, Maxim Rîlskii, Andrei Upit, Samed Vurgun şi mulţi alţii. Valorile acestea, împreună cu realitatea literaturii moldoveneşti, alimentează şi sentimentul nostru de mândrie naţională pentru noua bogăţie spirituală a poporului moldovenesc".
Am citat dintr-un articol întitulat semnificativ "Mesajul social al talentului". Andrei Lupan este anume un talent cu mesaj social accentuat, care, sfidând amatorismul provincial pomenit în "Negru pe alb", se deschide firesc spre problemele, ce frământă marea literatură. Izvorâtă dintr-un univers rotund, cum este acela ţărănesc al fratelui pământului, poezia lupaniană s-a dovedit a fi înalt cetăţenească prin promptitudinea publicistică, cu care răspunde marelui duh al zilei şi pătrunsă de elevaţie intelectuală - toate acestea transformând-o într-un eveniment nu numai al literaturii, ci şi al culturii noastre, eveniment, ce merită consfinţit cu premiul, la care este propus...

Mihai CIMPOI.