art. "Dreptul la nume" de Ion Ciocanu, "Stăpân pe a graiului taină" de N.Dabija, "Satul e ţara sa" de Lucreţia Bârlădeanu, "Ecou al timpului" de Valentin Ştirbu, "Aceeaşi ne-a fost copilăria" de V.Bodarev ("La izvoarele creaţiei" de I.Coreţchi (Lupan la Mihuleni))

Ziarul "Viaţa Satului", Chişinău	13.02.1982
art. "Dreptul la nume" de Ion Ciocanu, "Stăpân pe a graiului taină" de N.Dabija, "Satul e ţara sa" de Lucreţia Bârlădeanu, "Ecou al timpului" de Valentin Ştirbu, "Aceeaşi ne-a fost copilăria" de V.Bodarev ("La izvoarele creaţiei" de I.Coreţchi (Lupan la Mihuleni))
the original: (667KB)	Authors : Ciocanu Ion - critic literar Dabija Nicolae - scriitor, redactor-şef al ziarului "Literatura şi Arta"(din 1984) Bârlădeanu Lucreţia - s.Tătărăuca-Veche, Donduşeni Coreţchi I. - corespondent ATEM Ştirbu Valentin - prof. de literatură mold., s.Step-Soci, Orhei Bodarev Vasile - pensionar, Mihuleni
updated: 2006-06-28 18:55:29

Dreptul la nume

În literatura moldovenească contemporană Andrei Lupan, laureat al Premiilor de Stat al Uniunii RSS şi al RSS Moldoveneşti, este o prezenţă de mare prestigiu; operele lui îl înarmează pe cititor cu o înţelegere justă, îndrăzneaţă, profund cetăţenească a multor probleme complicate ale realităţii. Studierea atentă a celor trei volume de «Scrieri» (1973) este în măsură să dea aripi sănătoase facultăţilor intelectuale ale contemporanului nostru.
Poezia lui, preponderent epică şi total angajată în rezolvarea problemelor stringente ale vieţii, cu toate că e ţărănească prin obârşie, are un diapazon ideologico-tematic foarte larg. Din ea nu lipsesc destăinuirile sufleteşti, intime, neaşteptat de gingaşe în contextul general al versurilor poetului, ca, de exemplu, în poeziile «Dor» şi «Din amintiri»; aici Lupan e un liric atât de sincer, adânc şi cuceritor, încât regretăm că prea rar întâlnim opere de această factură în cărţile lui. Dar majoritatea poeziilor scriitorului sunt epice. Chiar lucrările satirice şi umoristice, în care prezenţa subiectivă a autorului se simte la tot pasul, tind spre naraţiune, spre tablou. Desigur, însă, că ne interesează înainte de toate conţinutul ideologico-tematic al operelor. Şi ne propunem să evidenţiem o seamă de calităţi indiscutabile ale poeziei civice a scriitorului.
Creaţia lui Andrei Lupan se alimentează, încă de la începuturile ei, din grijile, necazurile, problemele, bucuriile şi năzuinţele omului muncii. Chiar întâia operă publicată de poet - «Biografie» (1932) - este o expresie nemilos de realistă a vieţii unui om sărman: «S-a născut într-o dimineaţă, /sub un şopron improvizat din stuf, /pe şoseaua veche din Băcioi... /Adăpostul rustic /era mai mic decât movila de gunoi /care-i fura tot soarele din faţă. /Mamă-sa muri deamiază pe zăduf...». Procedeul constatării directe, în toată cruzimea adevărului, a faptelor vieţii omului oropsit stă şi la temelia poeziei «Tată»: «Tată umilit de pe pământ, /ignorat la muncă în ţară, /cu faţa aspră, /cu inima / ca o plantă de pelin amară...». Atitudinea autorului se vede şi din faptul că el abordează anume atare teme, dar şi din întrebări grave, ca următoarea: «Dreptatea» /legea,/ ţara - / unde sunt?» (poezia «Arestarea», 1936). (Nu insistăm mai mult asupra creaţiei de până la 1940 a scriitorului, deoarece Lupan a publicat în presa timpului doar câteva poezii similare cu cele din care am citat.).
Prezenţă vie în literatura moldovenească Lupan devine în anul 1940, când publica poemul «Sat uitat» - o panoramă lirico-epică a vieţii satului basarabean, nimerit atunci la o răscruce epocală a istoriei. Despre anii când satul basarabean era «bătut de pumnul legii» şi «păzit cu puşca de jandarmi», Lupan scrie astfel, încât îi crează cititorului o impresie clară şi puternică atât asupra modului de existenţă socială a meleagului nostru, cât şi asupra modului de a exista artistic al autorului însuşi: «Satul ista cu ţărani săraci/ de când ştiu moşnegii zace-aici / şi din an în an printre copaci / mai zideşte-o casă de chirpici... / Vine vara, oamenii muncesc / între clinuri negre de ogoare / ori câştigă ban moşieresc, / îndoiţi cu spetele la soare...». Impresionantă este partea a doua a poemului, în care autorul zugrăveşte plastic şi inspirat evenimentul istoric de la 28 iunie 1940: «Şi deodată -/ zi de vară:/ soare şi lumină-afară, / zare limpede-n cămară...». După care urmează intuirea justă de către poet a viitorului satului abia pornit pe calea transformărilor socialiste. Cu toată fermitatea sună aici ideea că în ţinutul ce scăpase de exploatatori sunt oameni care prin munca lor vor ridica Basarabia natală la o înălţime nemaivăzută şi prin cugetul lor vor face totul, ca poporul să trăiască într-adevăr liber, bogat, fericit.
Evident, puţinele opere publicate de Lupan până la 1940 (printre acestea şi câteva articole de publicistică), laolaltă cu activitatea scriitorului în rândurile Partidului Comunist Român şi ale mişcării studenţeşti democratice s-au dovedit o şcoală de călire ideologică. Numai în acest fel poate fi înţeleasă trecerea directă, fără complicaţii, a scriitorului la literatura realist-socialistă.
Drept confirmare a nivelului ideologic înalt al gândirii cetăţeneşti a lui Lupan servesc operele publicate de scriitor în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei «Strajă», «Trec ucigaşii», «În codrii Orheiului», «Doina», «Întoarcerea acasă» - iată doar câteva poezii binecunoscute, adânc simţite de autor şi de prelung ecou în sufletul cititorului, consacrate anilor de urgie prin care a trecut generaţia în vârstă, pentru ca până la urmă să învingă duşmanul şi să aducă lumii Pacea, Soarele, Lumina.
Din chiar primii ani postbelici Andrei Lupan şi-a desfăcut larg aripile poetice, deprinzându-şi cititorul cu lucrări profunde sub aspectul ideilor şi atitudinilor cetăţeneşti ale autorului faţă de majoritatea problemelor etice, sociale, politice ale vieţii. Începând cu unele opere satirice şi umoristice, purtând amprenta gândirii şi expresiei folclorice, ca «La coasă» şi «Tărăboi», cu poemul «Hat în hat şi faţă-n faţă», în care pentru întâia oară în literatura moldovenească a fost prezentat veridic chipul complex al ţăranului la ora când satul nostru apuca pe calea colectivizării agriculturii, cu poezii de totală angajare a autorului în lupta pentru pace şi prietenie între popoare, ca «Cetatea păcii», scriitorul s-a afirmat ca personalitate marcantă în cadrul literaturii moldoveneşti a anilor 40-50. Poezia lui Lupan, mai mult decât creaţia oricărui alt scriitor al timpului, avea caracter autohton profund şi nedezminţit. Ar fi suficient, probabil, să citim cu atenţie poeziile-portret «Fântâna lui Pahoma», «Ion Agache», «Filimon», poeziile-tablou «Bună-i vara», «Soarta cărţilor», «Popas», poeziile de mare curaj civic în apărarea graiului moldovenesc, frumos şi bogat, ca «Sireaca limbă», nenumăratele opere satirice şi umoristice, poeziile cu teme din viaţa internaţională «Răspunde!» şi «Răvaş despre nucleul H», pentru ca să ne convingem de vigoarea ideologico-artistică a creaţiei lui Lupan din acea perioadă.
În anii 60-70 scriitorul e mai puţin prezent în domeniul poeziei, ceea ce nu înseamnă însă vre-un regres. Cartea «Legea găzduirii» (1965*) a şi fost numită un eveniment cultural în viaţa republicii, poeziile «Fată de ţară», «Legea găzduirii», «Geneză» ş. a. adeverind justeţea unei atare aprecieri. Iar placheta de versuri «Gromovnic» (1973) conţine şi câteva lucrări ce confirmă pe deplin spusa noastră anterioară că operele lui Andrei Lupan sunt în măsură să dea aripi sănătoase facultăţilor intelectuale latente ale contemporanului nostru. De exemplu, poezia «Dreptul la nume». Autorul militează pentru un om de totală integritate morală, etică, civică. Numele de om, - consideră scriitorul, - nu este ceva simplu, obişnuit, ci o consecinţă a multor factori, asupra cărora uneori nu cugetăm în de ajuns. Dar să cităm: «De te-ai afla în smârcuri decăzut, / purtat de-ai fi cu huiduieli în furci. / fă-ţi pavăză din graiul netăcut / în care-ţi strigă inima porunci / Izbândelor sortit. / dar poate încă prigonit pe urme / alături de tovarăşii tăi vrednici / sau printre haite lătrătoare de netrebnici, / rămâi al tău, fii purtător de nume!». Poetul ne vrea, evident, oameni curajoşi, îndrăzneţi, cu atitudini pe deplin conştiente faţă de tot ce se întâmplă în viaţă, luptători neînvinşi pentru idealuri sacre.
Prin asociaţie îl vedem şi pe Lupan însuşi «purtat... cu huiduieli în furci» ş. a. m. d. Căci a avut şi el de înfrânt greutăţi, a avut de îndurat şi el unele critici nedrepte, a simţit nu o dată şi el piedici în creaţia sa. Dar scriitorul a găsit în sine puteri să-i învingă pe ignoranţi şi răuvoitori. Susţinut de oameni care înţelegeau just esenţa lucrurilor, el a militat cu o tenacitate comunistă şi pentru editarea operelor scriitorilor moldoveni clasici în anii 50, şi pentru progresul limbii noastre literare, şi pentru rezolvarea multor altor probleme ale literaturii, ale folclorului muzical şi în genere ale culturii. Mai cu seamă volumul de lucrări publicistice «Cărţile şi răbojul anilor» (1969) îl prezintă pe Lupan ca pe un luptător neobosit împotriva a tot ce sluţeşte viaţa noastră, în particular viaţa culturală. Mai cu seamă după lectura acestei cărţi se vădeşte în toată semnificaţia sa faptul că prin multe opere poetice şi publicistice Andrei Lupan şi-a adunat un nume fără de care literatura moldovenească contemporană e de neînchipuit.

Ion CIOCANU.

- - - - - - - - - - - - - - - - - -

Stăpân pe a graiului taină

Un proverb zice: «Cine nu are bătrâni - să şi-i cumpere!» Generaţia noastră, a celor mai tineri scriitori, este una norocoasă, fiindcă noi avem parte de bătrâni plini de înţelepţie, care ne pot îndruma, da un sfat, dar - şi mustra pe alocuri, dacă e nevoie.
Andrei Lupan - septegenarul literaturii noastre, decanul ei de vârstă - a fost şi rămâne pentru noi, cei c-un stagiu nu prea mare în ale scrisului, mereu un exemplu. Exemplu de demnitate scriitoricească, exemplu de atitudine, de conştiinţă, de modestie, de curaj - Dumnealui întrunind, cu alte cuvinte, toate acele calităţi care crează, luate împreună, noţiunea de Scriitor.
Odată cu trecerea timpului, îl descoperim pe condeier şi mai tânăr în poeziile sale, căci numai poeţilor şi

Astronauţilor de mâine
se zice că le va fi dat,
cu ani de zboruri să revină
mai tineri decât au plecat...

Poezia lui Andrei Lupan a fost de cele mai dese ori comparată cu pământul, cu ţarina, iar însuşi poetul cu un plugar, care «ară» în adânc, cu un semănător, ce simte mereu «în inimă cum bate o taină de-ncolţiri cu muguri noi», cu un livădar, care n-are hodină ca şi frunzele ce «se-ngână» în vânturi.
Poezia lui Andrei Lupan e ca o «ieşire în câmp...»

E graiul vieţii auzit în minute de încântare,
Când mângâi steagurile simple ale roadei noi;
E universala încredere în pace,
Pentru seceratul grâelor,
Pentru plămădirea pâinii,
Pentru totdeauna...

Poetul e aidoma unui ţăran:

Iată-l între valurile grâelor,
şi-a ridicat braţul cu un gest obişnuit,
ştergându-şi de pe frunte
sudoarea cinstită.

În anii 30 ai acestui secol zbuciumat agronomul din Mihuleni Andrei al lui Pavel Lupan a ales Poezia - cu toate că dacă ar fi cultivat morcovi sau varze ar fi fost pentru Dumnealui, poate, mai rentabil, mai lipsit de probleme, de buclucuri, cum ar zice chiar poetul, ar fi dus un trai mai comod, dar tocmai comoditatea e cea căreia i-a fost dintotdeauna ostil condeierul. Dorinţa de a se afla mereu în vâltoarea vieţii l-a făcut să îmbrăţişeze Poezia, să-şi facă din Cuvânt o armă, să se avânte acolo unde viaţa îi cerea participarea nemijlocită, în miezul problemelor acestui secol XX.

Azi vremea pe noi ne ascultă
Şi veacul acesta-i al nostru...

Pentru poet, poezia e o «lumină fierbinte» -

Tu, visul meu, iubirea mea aleasă,
Să nu-mi faci căpătâi pentru popasuri
Din aripile zbuciumului tău.

Când ne caligrafiam întâiele noastre versuri, poezia lui Lupan - o simbioză fericită între real şi fantastic, între realitate şi ficţiune, o îmbinare a unei mari culturi şi o cunoaştere temeinică a folclorului cu acele sonorităţi moderne, barbiene, altoite la cele folclorice, ale descântecului şi hăiturii mai ales - era pentru noi un manual. Un model. El şi azi ne însufleţeşte la noi căutări artistice. Şi aceasta, cu toată modestia poetului, care zice:

Şi asta-i rău, căci nu-s scutiri,
Nici nu-i pricină să mă bucur,
Cu două cărţulii subţiri
Şi-acelea pline de buclucuri...

Cu o experienţă artistică bogată, spiritul lui Andrei Lupan a fost receptiv la căutările tinerilor. Ale tinerilor de ieri şi de azi.
Vedem şi aici atitudinea unui om de cultură deschis către poezie, către diverse modalităţi poetice. Andrei Lupan nu se apleacă asupra poeziei tinerilor dintr-un gest formal, oficios, - pornirea dumnealui vine mai mult din interior, fiind prezent acel veşnic freamăt tineresc şi-n felul de a citi poezia tinerilor, de a o înţelege şi susţine. Un exemplu în acest sens e şi acea prefaţă la cartea Leonidei Lari, care e de fapt un subtil comentariu al felului de a pătrunde şi interpreta o atare modalitate poetică.
Şi fiindcă vârsta de 70 de ani şi înţelepciunea nu înseamnă numaidecât bătrâneţe, noi, cei tineri, îl considerăm pe Andrei Lupan un confrate de-al nostru - tot tânăr, doar că ceva mai cărunt, ceva mai aşezat, ceva mai modest şi, pe alocuri - cum tinereţea rar recunoaşte asemenea lucruri- chiar şi ceva mai talentat.
Îi mulţumim că există, îi mulţumim că ne susţine, îi mulţumim că ne ceartă, îi mulţumim că ne-a lăsat drept moştenire un nume greu, adunat pe-o carte, şi că

Trece-ndârjit, ca pe grele talazuri
cu anii războindu-se, cu zilele - noian.
Ochii iubirilor mari îl urmează,
iar setea lor bântuie fără alean.

Vitregă trece ora hodinei,
dar nu-s oboseli pentru ciudata-i fire,
apare cu verbul sclipind de lumină,
cu harul năstruşnic al înnoirii.

Şi iar e de faţă cu cei ce-l aşteaptă
înalt în tărie, purtând diademă,
stăpân pe a graiului taină şi faptă
şi nebiruit făurar de poemă.

Nicolae DABIJA.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ecou al timpului

Pentru mine Andrei Lupan e frate al pământului, e poetul ţăranilor în sensul adevărat al acestui cuvânt. Am început a-i cunoaşte opera îndată după război, şi ea m-a captivat prin simpleţea şi graiul ei strămoşesc. De atunci caut mereu cu interes orice nouă apariţie a cărţilor Dumnealui, pentru că găsesc în ele dezvăluirea complicatului suflet ţărănesc.
Am fost şi martorul popularităţii de care s-a bucurat şi se bucură poezia Dumnealui printre oamenii muncii de la sate. Ţin minte, prin 1947 făceam şcoala pedagogică din Orhei. Eram o mână de băieţi şi fete, care trebuia să alungăm întunericul din sate, ducând lumina cărţii cu noi. Deşi învăţam în condiţii grele, ne era propriu entuziasmul, ne erau proprii căutările neîntrerupte, munca pe ogorul cărţii. Aici am şi făcut cunoştinţă cu poeziile lui Andrei Lupan. Era tocmai în toiul unor adunări electorale şi grupa noastră de viitori pedagogi trebuia să concerteze pe scenele de la sectoarele electorale. Pe lângă cele câteva cântece de viaţă nouă, eu recitam poezia «Tărăboi» de Andrei Lupan. Nu ştiu dacă vă puteţi închipui cu câtă plăcere era ascultată această poezie. Oamenii vedeau în ea schimbarea vremurilor, îi cucerea tonul şăgalnic, limba miezoasă a poeziei. Mulţi din ascultători, auzind-o o singură dată, memorizau din ea pasaje întregi. Iar eu, cel care o recitam, nu eram recunoscut ca studentul Valentin Ştirbu, ci purtam numele poeziei - «Tărăboi». Dacă cineva mă recunoştea în stradă, zicea: «Uite-l, cel cu tărăboiul!» Am purtat numele ista toţi anii de învăţătură, ş-apoi chiar şi când lucram de-acum învăţător.
Toată opera lui Andrei Lupan este istoria vieţii poporului moldovenesc din veacul nostru. În ea găsim oglindită fiecare perioadă, prin care a trecut şi pe care poetul ştie a le descrie reţinut, dar veridic, aşa cum ar face-o firea unui ţăran, ce ştie un lucru să facă - să crească pâine. Ca nimeni altul, Andrei Lupan a ştiut să zugrăvească chipul acestui ţăran. În creaţia poetului întâlnim o adevărată galerie de portrete ale ţăranilor, care prin truda lor înnobilează pământul, făuresc zile de aur cu belşug în case. Iată aşa l-am înţeles noi, eu şi elevii mei, pe Andrei Lupan, poetul care a agonisit în viaţa sa slovă cu slovă, dăruindu-ne nouă, cititorilor cei mulţi, o adevărată bogăţie spirituală.
Şi, ca pedagog, fie-mi permisă o observaţie, sau mai degrabă o dorinţă, o părere. Socot, că prea săracă e programa şcolară pentru clasele a VI-VII în studierea operei poetului, academician Andrei Lupan. Doar e lucru cert, că creaţia Dumnealui e bogată în poezii, pe care ar putea să le înţeleagă copiii de această vârstă. Cred, că lichidând această lacună i-am ajuta pe elevi să cunoască mai bine viaţa poporului nostru, vremurile prin care a trecut şi trece, deoarece tot ce a scris poetul izvorăşte din tăria acestui pământ.

Valentin ŞTIRBU, învăţător de limbă şi literatură moldovenească la şcoala medie din satul Step-Soci, raionul Orhei.

- - - - - - - - - - - - - - - -

Satul e ţara sa

Un om de rând îşi numără veleatul după şirul zilelor pe care le-a trăit, după copiii, care rămân să-l continuie, după umbra nucului, ce l-a sădit în una din zile, după fântâna ce a săpat-o în câmp ori la poarta Dumisale.
Viaţa poetului e trăinicia pietrei, pe care a pus-o la zidirea Casei Mari a sufletului nostru naţional.
Un capăt al «pietrei de citire» a lui A. Lupan începe acolo, unde spiritul nostru trecea printr-o stare dramatică de lucruri, unde mizeriile vieţii îl înghiţeau, iar poetul blestema împreună cu ţăranii «pustiul sterp din cer şi din ogoare». Dar curând acest blestem se va transforma într-o răzvrătire. Mai mult chiar. Ei - ţăranul şi poetul, se vor găti spre a

...merge-n geana zilei gârboviţi,
cu cel dintâi proroc la răstignit,
îi vom culege picurii fierbinţi
din fruntea-nsângerată după rit,
dar neclintiţi sub legea lor vom zace,
trăgându-ne legaţi cu ghimpi de fier,
din versuri izgoniţi şi din mister,
spre-un veac arid,
lucid,
prevestitor de pace.

Trecând peste poezia decadentă de la începutul secolului, care n-avea a-i spune nimic sufletului ţărănesc, A. Lupan vine să-şi iee eroul de mână, mărturisindu-i confidenţial:

Că eu veneam trimis,
cu gândul să mărturisesc în scris
voinţa voastră dusă prin veleat,
cu doina şi cu plugul la arat
şi să vă port cotiga mai departe,
adulmecând văzduh de lume nouă,
peste poteci cu spini şi prin hăţiş de carte,
mai altfel decât voi, dar tot aşijderi vouă.

Omul de la ţară a fost şi continuă să rămână un filosof în felul său. A. Lupan a descoperit şi i-a apreciat această calitate, şi nu l-a cântat în stihuri gratuite, şi nu i-a strigat osânda căutărilor, şi nu i-a schimonosit făptura, ci i-a spus simplu, ca un ţăran altuia, ceea ce avea de spus.
Cu alte cuvinte, Andrei Lupan e un poet al ţăranilor şi nu cântăreţ al satului - precum observa foarte reuşit un critic literar. Poetul nu se încântă de atmosfera rurală, nu crează idile săteşti, ci discută cu oamenii satului, protestează adesea împotriva neajunsurilor.
Dar ce e satul pentru poet?
Nimic în amintirea Dumisale mai veşnic decât bucata ceea de pământ, care creşte şi se înalţă ca un munte în nemurire. Satul lui A. Lupan e ţara sa, iar bogăţia ei sunt oamenii:

Oameni făurari: mândria ţării,
omeneşte-n braţe vă cuprind,
Crească-n muncă clocotul chemării.
steag înalt - Programul de partid!

E. Miezelaitis observa: «Citind poezia lui A. Lupan, parcă stai de vorbă cu un om deosebit de blând, deştept, ca şi oamenii muncii din republica lui». Şi mai departe: «Andrei Lupan e un poet al pământului, pâinii, muncii. Poezia lui e de un colorit naţional bogat, plină de intonaţii. E pătrunsă de înţelepciunea poporului, de blândeţea, de profunzimea gândului. Citeşti şi printre rânduri dezvălui umorul popular, ironia prietenească, şaga usturătoare...».
Contopindu-se cu oamenii din satul-ţară, A. Lupan zice, că «scriitorul care nu cunoaşte adânc limba norodului, cu toate izvoarele şi tainiţele ei, nu va putea pătrunde în sufletul cititorului». Dumnealui se numără în rândul poeţilor fericiţi, care au acces la sufletul cititorului, şi mai ales, la sufletul ţăranului. Dumnealui rămâne a fi poetul satului, atât cât n-am uitat a ne considera şi noi ţărani ori feciori ai lor. Cât n-am uitat lanurile de grâu şi mioriţa ce ne aduce aminte de mândrul ciobănel, cât răsuflarea ni se opreşte în aşteptarea gurilor de ploaie, chiar la oraş fiind.
Secundele, grele de fapte, se fac istorie. Şi vine o vreme, când toate lucrurile se cer aşezate la locurile lor. Această necesitate de limpezire ne-a determinat să-l numim pe Mihail Eminescu poetul nostru naţional, pe Vasile Alecsandri - poetul naturii, pe N. Marcov, M. Andriescu ş. a. - cântăreţi ai primelor cincinale, şi pe poetul-academician Andrei Lupan - poetul ţărănimii.

Lucreţia BÂRLĂDEANU.
Satul Tătărăuca-Veche, raionul Donduşeni.

- - - - - - - - - - - - - - -

Aceeaşi ne-a fost copilăria

S-au depănat de acum şapte decenii din ziua când în casa Lupenilor s-a mai născut un copil, pe nume Andrei, care avea să le facă vestit numele în ţara întreagă, avea să scoată la lumină un sat uitat, ce zăcea într-o fundătură zeci şi sute de ani, neştiut şi neîntrebat de nimeni. Atunci, însă, nu se bănuia, cum se va desfăşura soarta lui, fiind copil ca toţi copiii, ghiduş şi năzbâtios.
Creşteam într-o măhală. Părinţii noştri se aveau de bine, ajutându-se unii pe alţii cu ce puteau, şi noi, copiii (la Lupeni vre-o şapte şi la noi cam tot atâţia), ne petreceam zilele când la treabă, când la joacă, căci copilăria copilărie rămâne în orişice împrejurări. Şi iată-ne la coarnele plugului, cu cartea în mână, ori fripţi de vre-o nouă năzbâtie pusă la cale, ne petreceam cei ani de zburdălnicie mai mult prin Valea Ciornei, loc de o rară frumuseţe, unde satul şi-a crescut copiii rând pe rând, de atunci şi până în vremurile noastre, dăruindu-ne râul şi iarba, cântecul păsărilor şi umbra copacilor.
Aşa ne-am văzut cu patru clase terminate la şcoala primară din sat, clădirea căreia mai este şi acum, păstrându-ne în ea amintirile unor timpuri demult apuse. Aici, la şcoală, a fost momentul, când mi-am dat seama că Andrei, ori cum îl numeam noi Andrunea Lupan, va ajunge departe, căci în procesul cela de învăţătură nu ştiu cum se primea, că el era oleacă mai ager decât ceilalţi, oleacă mai repede prindea ştiinţa din cărţi şi din gura învăţătorului. Dar era şi bun de şotii. Într-o zi la o recreaţie, înainte de lecţia de religie vedem prin fereastra şcolii cum coboară popa din căruţă. Andrei nu chiteşte mult şi strigă cât poate: «Iaca vine şi cel cu şlihu-n gât». Noi - râsete în gura mare. Şi nu dovedeşte popa să intre în clasă, că ne şi întreabă cine a spus aşa. Cum de a auzit, cine i-a spus popei - despre asta nu se ştie, atât doar că ne-a ieşit pe ochi religia în toţi anii de învăţătură. Tot Andrei era şi cel care lua parte activă în războiul nostru nedeclarat cu părcănenii, vecinii noştri. Şi când se începea un schimb de pietre peste Ciorna, un schimb de folclor copilăresc, în care ne biciuiam de becisnicie, ne ruşinam unii pe alţii de frică, apoi nu mai înţelegeai ce se petrecea nici în cer, nici în pământ, până când una din hoarde nu se lăsa bătută şi pleca spre casă. Din jocul acesta, se vede, s-a tras şi una din poeziile de început ale poetului, aşa şi întitulată «Noi şi părcănenii», poezie care a imortalizat un crâmpei din copilăria noastră amară, chinuită şi scumpă totodată pentru fiecare.
Apoi tot împreună am făcut şcoala agricolă din Cucuruzeni. De acolo ni s-au despărţit drumurile, eu întorcându-mă în sat şi crescând de atunci pâine, el, Andrei Lupan, mergând pe drumul hărăzit de soartă.
Trec anii. Şi mulţi, nu puţini. Iată s-au rotunjit de acum şapte decenii, dar totul se ţine minte. Ţine minte viaţa satului nostru şi poetul Andrei Lupan, căruia republica îi sărbătoreşte cu cinste ziua de naştere. Ţine minte. Căci chiar dacă ni l-au furat drumurile, noi întotdeauna am simţit, că el continuă să trăiască alături de noi cu sufletul, cu gândul, că, deşi rar, dar totuşi se rupe din multele-i griji şi vine în sat, pentru a-şi ogoi dorul de baştină, pentru a-şi împrospăta sufletul cu apa izvorului, numit la noi în sat Izvorul Lupenilor, datorită strămoşilor poetului, care l-au îngrijit şi ocrotit din tată în fiu.
Dovadă că poetul trăieşte cu satul în suflet ne este creaţia lui, căci într-o parte din ea ne-am recunoscut chipurile, ne-am văzut metehnele, ne-am amintit de copilărie. Şi ceea ce ne pare nouă mai scump din toată poezia lui e faptul că peste tot i-am simţit îndemnul la o viaţă mai bună. În vremuri grele el ne-a fost sprijin şi cel care ne-a convins, că ne aşteaptă un viitor fericit. El însuşi şi poezia sa.
Astăzi, când datorită lui o republică întreagă ne ştie Mihulenii, acel cândva «sat uitat» şi «bătut de pumnul legii», nu putem să nu ne alăturăm şi noi urările de bine, să-i dorim multă sănătate, să-i spunem că el e mândria noastră, e omul, care ca o făclie ne-a semănat lumină în case, e cel care ne-a învăţat cum să ne trăim viaţa, e cel căruia mic şi mare îi spunem acum: «La mulţi ani!»

Vasile BODAREV, pensionar din satul Mihuleni, raionul Şoldăneşti

- - - - - - - - - - - - - -

LA IZVOARELE CREAŢIEI

Locuitorii satului Mihuleni din raionul Şoldăneşti l-au primit pe pământeanul lor Andrei Lupan, laureat al Premiului de Stat al Uniunii RSS, după legea moldovenească a găzduirii, pe care a cântat-o poetul. În ajunul aniversării sale de 70 de ani scriitorul s-a întors acasă, pentru a prezenta în faţa consătenilor bilanţul activităţii sale literare de o jumătate de veac.
La întâlnirea cu îndrăgitul lor scriitor au venit tineri săteni şi elevi, veterani ai războiului şi ai muncii, colhoznici, prin a căror trudă s-a schimbat radical la faţă «satul uitat» de altă dată, pe care îl înfăţişează poetul în poemul cu acelaşi nume.
Când vine cineva la Mihuleni, oamenii ţin să-i arate un izvoraş cu apă cristalină. El este numit din moşi-strămoşi «izvorul lui Lupan», întrucât vâna de apă a fost scoasă la suprafaţă de străbunicul poetului. Din generaţie în generaţie izvorul acesta se bucură de îngrijirea oamenilor din sat.
Despre prinosul adus de Andrei Lupan la dezvoltarea literaturii sovietice moldoveneşti, despre atenţia lui permanentă faţă de tinerele talente, despre calea lui de creaţie au vorbit scriitorii L. Damian, V. Malev, G. Malarciuc, G. Vodă, N. Savostin, sosiţi şi ei la întâlnire.
- Integritatea şi simplitatea stihurilor acestui artist al cuvântului, înţelepciunea lor izvorâtă din mintea ţăranului, l-au făcut cunoscut pe larg în mediul cititorilor din diferite republici ale Patriei noastre multinaţionale, - a spus poetul şi publicistul Ilia Foniacov din Moscova.
Asistenţa a primit cu căldură spusa lui A. Lupan, care a citit din versurile sale, şi-a împărtăşit gândurile despre truda literară.
- Nu-i pe lume sarcină mai însemnată pentru omul de litere, - a spus poetul, - decât aceea de a însăila cronica vieţii primenite, de a-i cânta pe făuritorii ei - oamenii muncii, de a da răspuns la cele mai actuale probleme.

I. COREŢCHI. cor. ATEM.