Scrisoare de apreciere a operei druţiene (din arhiva lui Ion Druţă; septembrie 1978)

	09.1978
Scrisoare de apreciere a operei druţiene (din arhiva lui Ion Druţă; septembrie 1978)
	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) Recipient : Druţă Ion - scriitor, dramaturg
updated: 2006-06-13 19:00:39

Dragă şi multstimate Ioane Druţă,

iată-ne, deci, în acest septembrie 1978 pe care, după tradiţia locală calendărească, s-ar cuveni să-l numim "prima lună de toamnă".
Nu mi-o lua în nume de rău, nu fac aluzie la vârstă, nici nu e cazul. Mă gândeam la strângerea roadelor. E un ciclu împlinit pentru osteneala plugarului, pentru datoriile şi drepturile lui veşnice. Legile naturii şi pământul bătrânul scot în vileag socoteala cea dreaptă, adevărul adevărat, aurul nativ al grâului, mărgeanul şi chihlimbarul poamelor.
Să-ţi fie binecuvântată munca şi rodnicia darurilor tale, Ioane!
Eu nu te-aş prea ţărăni, nici nu ţi-aş socoti harul plămădit de-a întregul în albia baştinei. Eşti mai izbucnit şi mai neîmpăcat, aruncat din resorturi proprii, ca dintr-o aprigă catapultă, eşti catapultat de firea şi de năravul tău unic spre orizonturi noi, în căutări spărgătoare de tradiţii.
Te atrage nu spiritul autohton, duhul pământului, ci te goneşte demonul şi setea de adevăr înnoitor. Al nostru adevăr sovietic, în cea mai adâncă şi omenească valoare etică.
Şi totuşi, în această condiţie de nouă trăire şi afirmare, ai străluminat chipul viu, contemporan al Moldovei. Ai scris spovedania înălţătoare a oamenilor şi a satului sovietic moldovenesc.
Îmi permit să afirm (măcar o dată în ziua aceasta) că în această privinţă ai deschis drum şi ai ridicat criteriul literaturii despre satul sovietic în zona universalului şi l-ai impus peste canoane şi peste şabloane.
De aici a şi izbucnit, ca o reacţie de apărare, protestul orb şi pătimaş al rutinei alarmate.
Am în vedere nu critica chiar pătimaşă a slăbiciunilor dumnitale, ci acea nemăsurată rea-voinţă, orbire aproape neomenească, încărcată de ură, scorniri şi răstălmăciri, care a dominat sub pretenţie (sub mască) de critică a greşelilor. (Între noi fie vorba, greşelile dumnitale literare mai că nici n-au fost atinse, ele nu interesau. Oamenii se stăruiau, mai ales, să împroaşte cu ceva urât, ca să-şi răcorească sufletul ori să-şi astâmpere invidia).
După scrierile dumnitale nu se mai poate scrie uşor şi superficial despre sat, colhoz, despre omul sovietic, chiar despre Lev Nicolaevici Tolstoi.
Ultima lună..., Casa mare, Păsările tinereţii noastre, Sfânta sfintelor (le numesc doar pe astea), sunt, în primul rând, opere unice (unicale) de afirmare strategică, în adânc etic, a valorii omului sovietic, a realităţii noastre. Conflicte, ciocniri şi chiar greşeli ale zbuciumului nostru de viaţă ridică în lumină artistică sclipitoare temeinicia obştii sovietice, duhul cetăţenesc şi universal al faptelor mari împlinite prin jertfe. Jertfa la dumneata devine factor şi argument de viaţă.
Faptul că eşti neconformist, uneori chiar excesiv de muşcător, dă autoritate morală şi veridicitate artistică adevărului de afirmare şi mobilizare. Vorbeşti despre noi ca despre o colosală realitate umană şi istorică, de trăinicie morală atotbiruitoare.
Dacă nu scriai dumneata, trebuiau să fie comandate, zacaz cetăţenesc, asemenea opere literare.
Te felicit şi te îmbrăţişez din inimă. Sănătate, spor la muncă! La toţi ai dumnitale - fericire!
De la toţi ai mei ai felicitări şi urări de bine.
Iscălesc aicea, unde a rămas loc.

Lupan Andrei