art. "Patrimoniu al limpezimilor" (despre creaţia şi activitatea lui A.Puşkin în Basarabia, material folosit ca articol introductiv la ediţia în 3 volume a operei lui Puşkin apărute la editura "Literatura artistică")

Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău	06.06.1985
art. "Patrimoniu al limpezimilor" (despre creaţia şi activitatea lui A.Puşkin în Basarabia, material folosit ca articol introductiv la ediţia în 3 volume a operei lui Puşkin apărute la editura "Literatura artistică")
	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-16 23:36:39

PATRIMONIUL LIMPEZIMILOR

În tot vitregul său trecut a avut şi noroc uneori meleagul acesta al nostru. Din veacurile de zbucium ale istoriei desprindem anumite lumini, care s-au revărsat pe aici ca nişte daruri ale sorţii sau chiar împotriva ei. S-au înscris, din vreme în vreme, legându-se una cu alta într-o cunună de înaltă valoare umană, ce ne înnobilează pe toţi. E legătura noastră cu chipuri de glorie din patrimoniul spiritual al omenirii.
Există un letopiseţ de slavă artistică al acestui obscur pământ. Parcă legea unei dreptăţi supreme ne susţinea împotriva la toate condiţiile de pierzanie. Azi, ca la un mare cules istoric, deschidem cu emoţie filele acestea aurite, care ne-au scos din anonimat, valorificându-ne mireasma pământului, vrednicia oamenilor şi varietatea lor sufletească. Ne-am pomenit stăpâni ai unei comori rare, proiectate de asupra istoriei noastre şi încadrate în marea cultură a lumii.
Da, un bogat letopiseţ artistic luminează faţa Moldovei.
Trăit omeneşte şi scris de-a lungul veacurilor, el a intrat ca o dragoste nepieritoare în conştiinţa oamenilor. Mai ales astăzi îl preţuim cu înţelegere profundă ca pe o mărturie de slavă a vieţii poporului.
Unul dintre cele mai strălucite capitole ale marei cărţi este scris de Alexandr Sergheevici Puşkin. Anii petrecuţi de poet aici, în surghiun, înviorează şi astăzi memoria noastră. Tot ce a scris el în timpul şederii sale în Basarabia se răsfrânge cu rodnicie darnică asupra literaturii clasice şi contemporane moldoveneşti. Şi, păstrat cu bucurie sărbătorească, undeva în adâncul sufletelor, trăieşte sentimentul de mândrie, că această perioadă a fost una dintre cele mai bogate în creaţia poetului. Îl păstrăm cu naivitate curată, ca pe un titlu de merit al acestui pământ.
Geniul lui Puşkin a dat strălucire Chişinăului şi Basarabiei de atunci.
El a hotărât, prin creaţii nemuritoare, amploarea şi durata istorică a acestei străluciri, înscriind-o în marea poezie a lumii. Vremea a cernut tot ce a fost trecător, a spulberat deşertăciunea impozantă a multor potentaţi din orgolioasele vârfuri stăpânitoare, dar păstrează în lumină nestinsă fiece cuvânt al poeziei lui Puşkin. Păstrează şi letopiseţul nostru artistic despre care vorbeam.
Rămân întipărite, cu freamătul lor viu, drumurile, satele şi oraşele, prin care a umblat poetul în acei ani.
Căsuţa modestă de pe strada Antonov din Chişinău, păzită în aspectul neschimbat al epocii — aici şi-a avut el găzduirea de început — e astăzi muzeul Puşkin. Are rostul de a păstra în răsfrângere grăitoare prezenţa dintotdeauna a poetului în Moldova. Ne interesează nu numai datele îndepărtate, intrate în crestomaţii şi-n istorie; în casa lui Puşkin ţinem să descoperim trăinicia vechilor tradiţii, cultivate şi afirmate în faptele de azi ale oamenilor. Poate vorbi despre asta, cu putere de convingere, contribuţia poeţilor moldoveni de după război, prin însufleţirea cărora au fost traduse în moldoveneşte şi editate operele marelui poet. Şi-au împlinit aici chemarea de cinste şi dragostea câteva generaţii de condeieri talentaţi. Tălmăcirea aceasta, în golul tragic, moştenit de la război şi de la cotropirea fascistă, a constituit un fapt de fundamentare a culturii noastre sovietice.
Trebuie evocat şi un amănunt biografic din existenţa căsuţei de pe uliţa Antonov. Amintesc de anul 1947, când numele ei era ascuns undeva, cu anii de demult, sub un morman de ruine arse, cuprinse de bălării. Astfel ieşise ea din război. Şi a fost o şedinţă la Comitetul Central al Comsomolului, împreună cu conducerea Uniunii scriitorilor din Moldova, cu o singură întrebare pe ordinea de zi: Restabilirea casei lui Puşkin.
Unul dintre primele «voscresnice» din Chişinău, la care au participat comsomolişti, şcolari, tineret muncitoresc şi scriitorii republicii a fost înfăptuit aici. A fost apoi repetat cu stăruinţă până ce locul a rămas curat, iar piatra a putut fi pusă la locul ei în pereţi. Se apropia anul 1949 — o sută cincizeci de ani de la naşterea lui Puşkin. Ţineam să întâmpinăm cu demnitate măreaţa aniversare. Pe undeva se păstrează, probabil, documentele acestui episod scump amintirii noastre. Ele trebuiesc găsite în arhive şi aduse aici în muzeu, ca o curată mărturie despre cititorii lui Puşkin din Chişinăul dezrobit.
În adâncul Codrilor, în satul Dolna, e restabilită casa vechii familii de cărturari progresişti moldoveni Rali-Arbore. Puşkin a fost întotdeauna oaspete dorit şi prieten al acestei familii, atât în casele din Chişinău, cât şi la conacul lor de la Dolna. Găsea aici o atmosferă de poezie şi aleasă cultură la care ţinea mult. În casele Rali-Arbore nu se juca niciodată cărţi, se dansa foarte rar, dar în schimb se vorbea de literatură, politică, filozofie şi se făcea muzică. Scrie în amintirile sale I. P. Liprandi:
«Puşkin frecventa destul de des familia Rali. Aici se dansa foarte rar, în schimb se organizau adesea serate muzicale. Rali (sau, cum îi ziceau, Zamfirache) în afară de trei feciori (dintre care mai ales unul era un tânăr foarte de treabă), mai avea încă două fiice... Una din ele — Ecaterina Zaharovna Stamo... avea nişte ochi mari de negrăită frumuseţe şi era foarte cultă şi inteligentă... Puşkin vorbea cu ea îndelung şi cu deosebită plăcere».
Această Ecaterină Stamo, mătuşă a lui Zamfir Arbore, ne-a lăsat apoi amintiri deosebit de preţioase pentru reconstituirea evenimentelor de atunci. Puşkin va scrie mai târziu prietenului său din Chişinău N. S. Alexeev şi-l va întreba, cerându-i noutăţi despre ea, ca despre o fiinţă scumpă amintirii sale.
Pentru noi astăzi e de valoare nestinsă orice amănunt al legăturilor poetului cu Moldova. Jos pe Nistru, până la Dunăre, în stepa Bugeacului, în văile Codrilor, peste tot mărturiile contemporanilor indică drumuri legate de numele său. A căutat pe acolo, cu stăruinţă, urme de seamă ale trecutului basarabean: cetăţile istorice moldoveneşti, fostele tabere ale turcilor, locul de refugiu al lui Carol Şvedul şi mormântul lui Mazepa.
A răscolit şi cercetat memoria pământului, căutând mărturii despre un alt mare poet de demult, surghiunit în părţile acestea.

S duşoi zadumcivoi ia nîne posetil
Stranu, gde grustnîi vec tî nekogda vlacil.
Zdesi, ojiviv toboi mecitî voobrajenia,
Ia povtoril tvoi, Ovidii, pesnopenia.

Atotştiutorii afirmă, că nefericitul poet latin n-a trăit pe aceste locuri, azilul său de restrişte s-a dovedit a fi la sud de Danubiu, la Tomis. Alexandr Sergheevici a intuit mai adânc şi cu extraordinară verosimilitate realistă legătura lucrurilor. Iarna, peste milenii şi peste îngheţatul meleag al apelor, poetul antic pătrundea în orizontul de viaţă şi de vis al marelui său urmaş din miază-noapte:

I po lidu novomu, kazalosi, predo mnoi
Skolizila teni tvoia i jalobnîe zvuki
Neslisia izdali, kak tomnîi ston razluki.

Da, nu putea fi o margine de lume, aici, care să-l despartă pe Ovidiu de Alexandr Puşkin. Întâlnirea s-a petrecut mulţămită geniului puşkinist. El, care trecuse în căruţe de poştă întinderile Rusiei de la Petrograd până la stepele de miază-zi, înţelegea prea adânc rostul şi dimensiunile neîngrădite ale destinului său poetic. Ce însemna pentru el drumul de o poştă peste apele ferecate în gheţuri? Putea fi aceasta o piedică? Să nu se întâlnească două lumini din marea poezie a lumii, atunci când arderea lor atingea deopotrivă conştiinţa oamenilor, chemând-o înspre acele stepe sudice ale bătrânei Basarabii?
Versul elegiac al acestei înfrăţiri mai înscrie o pagină dintre cele mai emoţionante în letopiseţul nostru artistic. De la Ovidiu până la Puşkin şi mai târziu, înspre zilele noastre, nume nemuritoare de scriitori, cântăreţi, învăţaţi şi cercetători, mari oameni de cultură, într-un fel sau altul, ne vor înnobila istoria cu prezenţa şi cu mărturia lor.
Vor mai veni pe aici, lăsând amintirile scrise, Adam Mickiewicz, L. N. Tolstoi, revoluţionarii bulgari, între care Hristo Botev. Vor scrie despre Moldova Taras Şevcenco, Mihailo Koţiubinski, Vladimir Korolenko, Maxim Gorki şi mulţi, mulţi alţii. Cu ei, prin sufletul înaltei lor creaţii noi ne iluminăm trecutul. Cu spiritul lor amplificăm valoarea culturii moldoveneşti, încadrăm în umanismul larg moştenirea scrisului nostru de la Dosoftei la cronicari şi la Cantemir, apoi la Negruzzi, Alecsandri, Eminescu, Haşdeu şi până în zilele noastre. Deschidem paginile acestei creaţii ca pe o istorie de mândrie şi nobleţe a genealogiei noastre.
Scriitorii moldoveni au cultivat cu înfrigurată râvnă tradiţiile moştenirii puşkiniste. Preţuire înaltă a operei sale, amintiri personale şi traduceri apar neîncetat din primii ani ai sosirii în Basarabia. Se cunosc prea bine relaţiile clasicilor noştri, care i-au fost contemporani şi l-au cunoscut de aproape: Costache Negruzzi, Costache Stamati, Alecu Donici sunt între primii traducători ai operelor puşkiniste, întemeiază tradiţia unei înălţătoare frăţii ce va fi cultivată creator de poeţii Moldovei Sovietice.
Cercetători nenumăraţi au stabilit cu scrupulozitate itinerariile poetului în Moldova şi toate operele legate de această epocă. Surghiunul basarabean e cercetat în amănunte aproape zilnice. Dar viaţa aduce noi fapte de îmbogăţire a cunoscutei cronologii.
În 1970 am sărbătorit aici un eveniment deosebit de luminos: cărturari, muncitori şi ţărani din largul republicii au venit în locurile memorabile, legate de numele poetului. A fost ca o solemnitate de largă însufleţire, al cărei nume poate părea straniu — Aniversarea a 150 de ani de la sosirea în surghiunul basarabean a lui Alexandr Sergheevici Puşkin. Vremea a ales şi a spulberat tot ce a fost vremelnic. Printre marile trăinicii a rămas şi această zi pentru veacuri. Geniul poetului a transformat-o în factor uman de cultură şi a ridicat-o în lumină veşnică. A rămas printre valorile nepieritoare ale poporului şi ale geniului creator.
Iar pentru noi, moldovenii, ne-a dăruit pagini de aur în letopiseţul artistic al pământului nostru, patrimoniu pe care cei de astăzi îl păzesc cu dragoste, pentru a-l trece urmaşilor.
Cine dintre noi n-a retrăit o sărbătoare însufleţită şi plină de farmec la cea dintâi întâlnire cu poezia lui Puşkin? Ea ne va chema mereu cu zvon biruitor de viaţă adâncă şi generoasă. Rămâne şi astăzi neîntrecută prin clocotul trăirii, prin contopirea elanului tineresc, pe cele mai limpezi culmi ale gândirii, cu marile probleme ale vremii.
Scriitorii geniali vorbesc în numele poporului, exprimându-i năzuinţele şi sufletul pe o întreagă etapă istorică. Parcă nimeni n-a împlinit rolul acesta mai profund şi mai firesc decât Alexandr Puşkin. Opera sa este o neîntrecută sinteză artistică, o nebiruită primăvară spirituală, în care creşte cutezătoare armonia, sănătatea şi conştiinţa geniului popular. E foarte greu să-ţi închipui, cum a putut pătrunde vulcanica energie a unei epoci în desfăşurare în disciplina atât de cristalizată a poeziei sale.
Scriitor profund naţional, el a devenit marea dragoste a popoarelor sovietice, a deschis drum spre sufletul mulţimilor, îmbogăţindu-le poezia şi graiul. În tradiţia de legătură a culturilor noastre el rămâne pentru totdeauna un spirit adânc însufleţitor. E printre cei mai slăviţi fii ai Rusiei, care au spintecat bezna, chemând în largul vieţii, cu un măreţ ideal de frumuseţe, omenie şi dreptate istorică. A devenit expresia înaripată a poporului său.
S-au rânduit ţarii şi satrapii în sumbra lor cronologie, stăruindu-se a închide drumul acestor luminoase figuri, purtătoare de îndemn şi nădejde. Dar peste interdicţii a răzbucnit cântând tinereţea poetului. Era o armonie unică, hotărâtă parcă de legile firii pentru veacuri. Un popor puternic, cu spiritul larg deschis primenirilor, îşi cânta cel mai liber imn al sănătăţii sale. Parcă se desfăta în poezie însăşi desăvârşirea sufletului popular, pe care nu o putea atinge nici patima măruntă, nici pumnul rigid al terorii oficiale.
Marele poet ridica în veacul său odată cu cele mai libere aripi măiestre şi arzătoarea conştiinţă de profet. Deaceea misiunea sa trebuia să fie îngemănată cu zbuciumul şi cu tragedia. Dar sensul operei, create de el, e o veşnică izbucnire în lumină a descătuşatei şi biruitoarei vieţi.
De la om la om, de la popor la popor, încă înainte de a fi tradusă, poezia îşi făcea cale în circulaţie orală.
În anii îndepărtaţi ai copilăriei, fără carte şi fără dascăli, aflasem de acum povestea lui Ruslan, a celor trei frumoase şi pe aceea a peştişorului de aur. Ni le povesteau, în traducere folclorică, mamele pe acasă. Cum pătrunseră ele în fundacurile satelor orheiene, alături de doine şi de poveştile cu zmei şi cu haiduci? E una dintre multele poteci veşnic înflorite, care duc spre idealul de bine al mulţimilor întocmai cum arterele hrănitoare leagă organismul sănătos cu inima.
Oriunde l-a purtat soarta destul de vitregă, poetul a lăsat urme neşterse în amintirea contemporanilor. A ştiut a descoperi şi a înţelege omenia şi farmecul locurilor. A cuprins în măiestria versului viaţa şi natura noilor meleaguri, istoria vie, obiceiurile şi sufletul mândru al oamenilor.
A înveşnicit în stepele Basarabiei cântecul de dragoste şi de pierzanie al preafrumoasei Zemfira. A cântat firile aprige, dornice de libertate, legate de forţele crude ale naturii. A înţeles cu adâncă înţelepciune duhul celor nesupuşi, a cântat dârzenia haiducilor.
Ne gândim cu mândrie îndreptăţită la faptul că aici, în Chişinăul veacului trecut, în surghiun, marele poet a întâlnit dragoste şi preţuire demne de menirea sa înaltă.
Simbolul legăturii sale cu Moldova e întemeiat plastic în ansamblul sculptural din inima Chişinăului.
Parcul central, cunoscut bine şi îndrăgit de el, păstrează în granit înalta semnificaţie a legăturilor noastre.
Şi nu numai în granit.
În sufletul oamenilor s-a înrădăcinat tradiţia vie a aleei clasicilor noştri, care duce spre monumentul din centru. Eminescu, Creangă, Alecsandri, Asachi, Cantemir, Milescu şi ceilalţi luminători — alături de tânărul şi nemuritorul geniu al lui Puşkin. Să cultivăm cu sfinţenie această tradiţie!
Pătrunde în casele oamenilor muncii din Moldova, aducându-le farmec, înţelepciune şi bărbăţie în suflet versul neuitat:

Zdesi liroi severnoi pustîni oglaşaia
Skitalsia ia...

Sute de mii de cititori se vor rândui şi, odată cu minunea primelor lecturi, treziţi la viaţa nebănuită a cărţilor, ei vor cuprinde în suflet chipurile şi gândurile veşnic înfloritoare din poezia lui Alexandr Sergheevici Puşkin.