art. "Sora doinelor" - despre Tamara Ciobanu (text preluat din materialele pregătite pentru publicare)

Săptămânalul "Literatura şi Arta", Chişinău	1984
art. "Sora doinelor" - despre Tamara Ciobanu (text preluat din materialele pregătite pentru publicare)
	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
inserted: 2007-07-02 23:44:35

SORA DOINELOR

Când vorbim despre întruchiparea artistică a sufletului nostru popular, de cele mai multe ori zicem doină. Prin toate coclaurile cunoscute şi cele fără de nume ale istoriei, peste epoci întregi de fiinţare dramatică şi dureroasă, izvorul din adânc al conştiinţei noastre prindea chip şi răsunet viu în vers de baladă şi în spovedanie de cântec. Se revărsau aici, în trăinicia neîntinată, zăcămintele de lumină ale sufletului poporului. Putere şi jale, dragoste şi nădejde, blestem şi binecuvântare, dacă răzbăteau să ajungă în versul doinei, înseamnă că erau salvate de la perzanie: spiritul creator al oamenilor se ridica să bată din aripi prin istorie şi prin largul lumii.
Cunoaştem puţin de tot din realitatea acestei trasmutări măiestrite. Nu cunoaştem, în primul rând, numele de la origini al autorilor; le cunoaştem prea puţin sau iarăşi deloc pe cele ale cântăreţilor ce le-au purtat prin generaţii până la noi.
Zicem rapsozi anonimi, folclor, zicem, pur şi simplu, doină. Se cuvine să ne aplecăm cu recunoştinţă şi cu un cuvânt de omagiu pe comoara aceasta a geniului popular. Să păstrăm cu sfinţenie în curăţenia şi prospeţimea lor primară, toate sclipirile de diamant ale folclorului. Să le apărăm de uitare şi de contrafacere. E doar lumină din sufletul bunilor şi al străbunilor noştri. Cine îşi închină viaţa şi talentul la o asemenea operă, cine înfăptuieşte aceasta cu o înaltă măiestrie înnăscută, acela devine exponentul înaripat al sufletului colectiv.
La toţi ne este drag cântecul. Dar un mare talent cântă pentru noi toţi. Ne strânge să ne recunoaştem fiecare şi cu toţi împreună în revărsarea de vrajă a melodiei.
În zilele pe care le trăim ne-am văzut reînviat cântecul popular, de măiestria Tamarei Ciobanu. Pe o mare durată de vreme, din primii ani ai eliberării, Tamara se ţine alături de cei mulţi cu zborul însufleţit al doinelor şi al baladelor. Vocea ei a devenit într-un fel expresie a meleagului moldav. Popularitatea pe care şi-a cucerit-o de la primele apariţii s-a afirmat cu timpul tot mai larg şi mai pătrunzător, ca o adevărată misiune a unui unical talent băştinaş. Nu vorbim numai de Moldova. Cântecul nu cunoaşte graniţe şi nici mărginiri. Cu atât mai mult nu cunoaşte mărginiri cântecul Tamarei. O spunem fără rezerve, în toţi acei ani de după război, oriunde ar fi răzbătut numele Moldovei, cu arta şi frumuseţea sa, pe prima înălţime răsuna vocea Tamarei Ciobanu. Nu cred să fie ureche de îndrăgostit al cântecului, care să n-o cunoască de la primele sunete.
Sunt martor al acestui drum de afirmare şi ţin a spune că el a însemnat în totul afirmarea artei Moldovei. E un dar în deplinul sens al cuvântului încredinţat de norod. Şi Tamara l-a purtat cu cinste şi cu rodnică însufleţire; şi-a întărit ataşamentul anume faţă de izvoarele folclorice.
Sora doinelor... Ea le-a scos din adâncuri şi din uitare, ca să înflorească în viaţa nouă a republicii. Şi să dureze în lumină nouă, într-un tipar şi într-un mod de răsunet cu totul inedit, modelat de firea şi de măiestria cântăreţei. Toate au devenit cântecele Tamarei.
Se cere o mică lămurire. Avem astăzi o pleadă întreagă de cântăreţi de toate generaţiile şi de toate profilurile interpretative, care se afirmă cu succes în estradă. Tamara Ciobanu însă, deşi a însufleţit estrada câteva decenii, ramâne totuşi cu mesajul veridic al cântecului popular. Ea deţine cheia acelui tezaur, care pentru noi e nepreţuit. La toate popoarele lumii, versul folcloric, mai ales cel bătrânesc, se cultivă în forma sa nealterată, cu grijă maximă. Se cultivă la fel ca nemuritoarea operă clasică, din orice veac şi în orice expresie ar veni. Din păcate, estrada, mai ales cea moldovenească, uită astăzi sau neglijează această bogăţie istorică. Înnoirile şi experimentările expeditive, succesul stilizat la auditoriu au cam eliminat folclorul autentic, cântecul de veacuri al norodului. Cred că astăzi, vorbind de opera Tamarei Ciobanu, avem datoria de a însemna faptul, cel puţin cu un semn de întrebare. Nu se cuvine să dăm doinei, cântecului de la izvoarele melosului nostru, să-i dăm locul cuvenit în programe de frumuseţe şi de adevărată cultură clasică?
Iată, ascult, cântă Tamara... "Colo-n vale la fântână", "Mână, Gheorghe, boii bine", "Hai, mamă, la iarmaroc", "Omule cu vinul bun" şi mai câte încă! E firul care ne leagă de frumuseţile străbune, de soarta oamenilor înveşnicită în cântec. Mulţumim Tamarei pentru câte a reuşit să valorifice şi să ni le renască din aceste bogăţii.
Dar adevărata ei zestre de creaţie nu se mărgineşte la atât. Ea ne-a îmbogăţit cu un tezaur întreg de valori populare contemporane. În primul rând, şi mai presus de toate, trăieşte legat de numele şi glasul ei "Doina" lui Eugen Coca.
Îmi aduc aminte, era la un mare concert sărbătoresc, cu oaspeţi veniţi de departe şi cu participanţi de vază din republicile frăţeşti. Într-o lojă, aproape de scenă, în stânga, şedea un grup de scriitori, între care ştiu că era Ilia Erenburg, Mihail Sadoveanu, Martin Andersen-Nexie, Nicolai Tihonov şi alţii. A fost anunţată şi a ieşit în faţa orchestrei "Fluieraş" Tamara Ciobanu şi a început să cânte "Doina". E imposibil să formulez cumva răsunetul de început, îndelung suitor, parcă din adâncuri de vreme, răzbind cu chemare şi cu vestire tot mai înaltă şi răscolitoare, dar nu voi uita pe cei care ascultau cântecul. Cum a încetat orice foşnet, cum s-au aplecat capetele în sală, iar oamenii s-au pomenit cuprinşi parcă în valurile melodiei puternic descătuşate. Scriitorii de care vorbesc şi-au aruncat doar o singură sclipire, aş zice de şoc, apoi a fost un cuvânt : Mpldavie!.. S-au aplecat şi ei sub curgerea aceia vrăjită, atotstăpânitoare, care clocotea în sală şi le răscolea sufletele. Sunt sigur că încercau şi ei un fel de mândrie plină de cutremur pentru misiunea artei: iată ce poate face cântecul.
Nu e vorba de aplauze. Oamenii ascultau şi tăceau pur şi simplu, afundaţi în propriul suflet. Erau la o frumoasă sărbătoare a artei şi a vieţii. Şi astăzi îmi pare că acel cântec rămâne pentru totdeauna în răsunetul lui de atunci - "Doina" Tamarei.
Melosul popular contemporan ne solicită anumite limpeziri şi determinări teoretice nu numai în legătură cu activitatea de o viaţă a Tamarei. Ştiutorii specialişti ar putea-o face, cred, mai ales în legătură cu numeroasele talente, bine cunoscute, ale acestui gen. În ce mă priveşte îmi pare că lucrările noi, în stil popular, suferă prea mult de păcatul imitaţiei şi al improvizaţiei abuzive. Trebuie găsită o normă /norma, probabil, că ar fi gustul artsistic bine cultivat/, după care să se încadreze şi să se popularizeze numai ceea ce merită.
Mi se pare că devin mai populare, aş zice, chiar că devin folclorice prin răspândire şi prin valoare, cântecele cu autor, lipsite, să zicem aşa, de emblema de taină a anonimatului. Au intrat, ca populare, multe cântece ale lui Dumitru Gheorghiţă pe cuvintele poeţilor cunoscuţi. Iată câteva din repertoriul Tamarei: "Struguraş de pe colină", "Hai, hai la vie", "Mărioara", bineînţeles, "Doina" şi încă altele. Procesul actual al creaţiei se leagă cu criteriul de popular prin factori vii, prin participarea specifică a autorului şi a maselor. Creaţia anonimă, bine selectată, se include, cred, în şirul acesta. Nu putem zice popular numai pentru că autorul rămâne neisclălit. Cine nu ştie astăzi a se iscăli?
Trebuie spus că în acest gen Tamara Ciobanu s-a afirmat nu numai prin talentul de interpretare, ci şi prin capacitatea de a selecta. Totuşi, pentru că e vorba de problemă, afirmaţia mea nu o socot pe deplin întemeiată. Vreau doar să subliniez aici contribuţia creatoare a marii noastre cântăreţe. Trebuiesc afirmate lucruri de valoare ale patrimoniului nostru obştesc. Aici intră şi un foarte valoros program din melosul larg al Patriei, în primul rând, cântece ruseşti şi ucrainene. Pe oriunde a trecut itinerarul său, prin republicile frăţeşti şi departe peste hotare, ea a ştiut să valorifice, la cel mai înalt nivel, comoara de cântec a celor care o găzduiau şi o admirau.
Am fost martor încă la o asemenea manifestare în Franţa, la Paris, în sala "Mutualite" şi la teatrul municipal din Grenoble. Era în afirmare "Fluieraş" cu Serghei Lunchevici, cu Zinaida Julea, cu Tamara Ciobanu. Sala arhiplină s-a ridicat în picioare şi a susţinut cu ovaţii de salut, timp de câteva minute, solia artistică a republicii şi încă odată aici, pe meleag îndepărtat, circula prin sală şoapta aceea, care, cum se spune, face să se ridice un nod în gât: Moldavie! Moldavie!.. Şi astăzi le mulţumesc marilor artişti şi minunatelor colective care mi-au dăruit atunci şi acolo sărbătoarea acelei emoţii neuitate.
A cânta, a răspândi frumuseţile artei noastre e un merit de glorie al talentului autentic. Dar a spune aceasta despre Tamara Ciobanu înseamnă a spune prea puţin. Ea este o figură de înaltă şi trainică ţinută în cultura noastră contemporană. Nu numai prin ce a făcut, ca activitate socială cetăţenească. În nenumăratele turnee, de aproape şi de departe, ea a dus cu reală şi deplină întruchipare, frumuseţea Moldovei, a baştinei. Prin cântec, prin talent şi prin toată bogăţia omenească a fiinţei sale, vorbeşte lumii despre chipul şi caracterul celor de acasă. În primul rând, despre frumuseţea şi soarta femeii în Moldova - soarta moldovencei. În această viziune artista e oriunde un adevărat sol al poporului, e adânc şi bogat reprezentativă.
Da, probabil că nu există nicăieri iubitor de cântec care să nu-i recunoască glasul. De la îndepărtatele începuturi până astăzi, ea rămâne întruchipare a cântecului nostru. Marele auditoriu din tot largul ţării şi de dincolo de hotare o recunoaşte la orice apariţie şi o salută cu prietenie pe ea, marea noastră cântăreaţă, sora doinelor moldave, Tamara.

See also:

-	Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Ciobanu Tamara (cântăreaţă de muzică populară)