art. "Despre muzeul satului" - necesitatea creării în Moldova a unui muzeu al satului (N9, 1983, text preluat din materialele pregătite pentru publicare)

Revista "Moldova", Chişinău	1983
art. "Despre muzeul satului" - necesitatea creării în Moldova a unui muzeu al satului (N9, 1983, text preluat din materialele pregătite pentru publicare)
	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-17 08:25:02

FACTOR DE CULTURĂ

Un muzeu etnografic sub cerul liber?
Socot că ni-l cere demult condiţia dezvoltării noastre sovietice. Nu trebuie să-l voalăm cu exces de metaforă sau de duioasă poetizare. Deşi nu-l avem încă, în perspectivă el, muzeul satului, ni se impune de viaţă ca un factor activ de cultură. Mai devreme sau mai târziu va trebui să-l extragem din idee şi să-l întemeiem în fiinţă. Va fi nu atât împlinirea unei datorii sufleteşti faţă de spiritul creator al poporului, deşi nici această consideraţie nu poate fi neglijată, dar va fi mai cu seamă un act firesc de încadrare în continuitatea vieţii şi a făuririi noastre de azi şi de mâine.
E vorba doar de o epocă întreagă a culturii materiale ţărăneşti pe teritoriul Moldovei. Întocmai cum bibliotecile, muzeele de artă, colecţiile şi arhivele renumite strâng şi păstrează cu sfinţenie roadele de creaţie spirituală a geniului uman, cum aceste bunuri constituie tezaurul de cultură al popoarelor, întocmai aşa şi nu altfel se cere respectată şi valorificată mărturia concretă a dezvoltării populare, obşteşti şi casnice; e ceea ce se cheamă cultura materială.
Se fac expediţii şi săpături de ani de zile, extrem de costisitoare şi complexe, pentru a descoperi undeva, la vre-un capăt al lumii, urmele unor aşezări omeneşti străvechi. După câteva vestigii dezgropate: temelii de casă, unelte de muncă şi uz casnic, după urme de oase şi cenuşă se reconstituie perioade istorice, pe care le numim civilizaţii sau culturi. Numai pe teritoriul Moldovei, în ultimii ani, arheologii au scos din beznă zeci de aşezări şi urme ale omului, după care învie istoria din fundurile subpământului acesta. Cultura Bugo-Nistreană, Balcano-Dunăreană, cultura Boian, Tripolie şi mai câte încă... Reînvie noţiuni legate de traiul obştesc, prin care se pot reconstitui veacuri de închegare şi prefacere a baştinei noastre ţărăneşti. Cum au devenit termeni de grai bătrân aceste Slobozii, Năduşite, Odăi, Zăpodii, Selişti, movile şi măguri, rupturi şi bejenării pe care le pomenesc tot mai arar ştiutorii?.. Fiecare ne deschide o fereastră a cunoaşterii în vălmăşagul istoric de demult.
Iată-ne răsplămădiţi în destinul nostru, pe culmea sovietică a istoriei în Moldova - livadă însorită, ţinut al uriaşelor transformări şi înnoiri din temelie. La fiece pas de pământ, pe orice drum de ţară prin vatra aşezăzilor străbune te opreşti cu uimire: e de nerecunoscut!.. Da, de nerecunoscut spre binele şi fericirea oamenilor. Şi omul e nou, de nerecunoscut. Dar acest om nou, anume pentru că e om sovietic, conştient şi luminat, îşi caută rădăcinile, continuitatea pe căile devenirii sale, dreptul său la istorie ca popor. Acestea au devenit condiţii de afirmare ale conştiinţei noastre sovietice. Ce aducem cu noi, ce am reuşit a înfăptui cu mânile trudite, prin ce se răsfrânge munca părinţilor noştri în chipul de azi al republicii? Nu există popor care să nu cultive o asemenea conştiinţă a muncii.
Satul nostru bătrân şi uitat, "aruncat izbeliştii de soartă" - mulţumim că a dispărut. Dar nu poate dispărea mărturia vieţii poporului, a satului truditor, creatorul tăcut, dar neostenit al bunurilor de trai şi de durată în vremuri de restrişte. Ceea ce dispare astăzi inevitabil, sub neclătinata lege a înnoirilor, în satele Moldovei cuprinde o epocă largă de afirmare a duhului făuritor popular. Sate, case de tot felul, fântâni, mori, porţi, şi mai departe covoare, ţesături, unelte de muncă de la plugul primitiv şi de la teascul tradiţional până la furcile de tors şi la gătelile de sărbătoare, toate astea constituie cultura materială a unui popor de ţărani.
Cum să ne purtăm cu ele, noi, feciorii luminaţi ai baştinei? Să le lăsăm pierdute pentru toate generaţiile? Să uităm ce zace de mai ieri în subpământul noilor înfăptuiri? Să nu ne lăsăm în nădejdea că, peste ani şi peste veacuri vin arheologii care cu eforturi enorme, prin datoria de cinste a cunoaşterii, dezgroapă câte o temelie de piatră, o urnă de pământ ars, un ulcior sau câteva oseminte. Vin a reda omenirii câteva vestigii întâmplătoare ale unei civilizaţii. Trebuie, suntem datori astăzi să acţionăm cu grijă şi înţelegere luminată, gospodărească, pentru a alege încă acum: din concretul obiectelor reale ce mai pot fi găsite pe teritoriul republicii, a alege din ele, a sistematiza şi a reconstitui o mărturie sintetică a obiceiurilor ţărăneşti şi a modului de viaţă care dispare.
Un muzeu al satului, sau muzeu etnografic /i se poate stabili odată cu numirea conţinutul şi caracterul cel mai raţional/, un asemenea muzeu dezleagă în mod just şi necesar complexul problemei.
Asta se face de fapt aproape peste tot. În toate ţările dezvoltate există unul sau câteva aşezăminte de acest fel. Oriunde mi s-a întâmplat să fiu prin republicile noastre surori, aproape peste tot am vizitat adevărate complexe de cultură populară, arhitectură, manufactură casnică, artizanat şi meşteşugărie străveche, toate împlinite de mâna ţăranilor muncitori. E chipul netrecător al muncii, al măiestriei şi al ingeniozităţii de făurire pe care le-a concentrat în el, în ciuda tuturor greutăţilor şi a asupririlor de clasă, satul, vatra plugarilor trudiţi.
Astăzi asemenea aşezăminte devin factori de legământ în cultura poporului, factori care contribuie în mod real la educarea tinerelor generaţii, la înţelegerea istorică a devenirii noastre, la cunoaşterea popoarelor frăţeşti prin faptele de muncă şi creaţie. Trebuie doar să nu fie acesta un loc de atracţie ieftină, cu improvizaţii şi stilizări peizaneşti, trebuie să fie, aş zice aşa, valori reale şi concrete, de veridicitate ştiinţifică, mărturii ale muncii şi modului de trai pe care-l reprezintă.
Se poate discuta şi limpezi cu pătrundere înţeleaptă şi calificată tot caracterul şi conţinutul unui asemenea muzeu. Dar şi la noi în Moldova, ca peste toată ţara noastră, necesitatea de a-l avea este indiscutabilă
Şi chiar de neamânat.