|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| Ziarul "Moldova Socialistă",Chişinău | 1982 |  |
| art. "Maria şi cântecul nostru" - despre Maria Bieşu (text preluat din materialele pregătite pentru publicare) |
||
|
Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) |
||
MARIA ŞI CÂNTECUL NOSTRU Eram la sărbătoarea cântecului - "Mărţişor-82". Moldova întrunise, după tradiţie, solia de nouă primăvară a popoarelor frăţeşti. La concertul de deschidere, în palatul "Octombrie", cetăţenii capitalei au participat la o impresionantă manifestaţie. Era ca la un fericit cules al rodniciilor în măiastra grădină a artei populare. O mărturie de înaltă semnificaţie. Moscova, Leningradul, Rusia nemărginită era aici, în curcubeul sclipitor al oaspeţilor, cu cântul, cu dansul, cu elanul binecuvântat al artei. Îşi purtau farmecul şi poezia nesecată soliile din Ucraina, Belorusia, republicile Baltice, Caucazul, înfloritele măiestrii din Asia Centrală. În zeci de graiuri, pe o însufleţită gamă de limpezimi, răsuna mesajul făuritor al frăţiei noastre sovietice. Priveam la solemnitatea deschiderii. Au păşit pe scenă două artiste încununate parcă de entuziasmul miilor de spectatori. Le întâmpinau cei din sala "Octombrie" şi cei din faţa ecranelor pe tot cuprinsul republicii. N-avem de ce ne îndoi. Era salutată dragostea de frumos şi mândria de creaţie pe care ele o reprezentau. Irina Arhipova şi Maria Bieşu... Artiste ale poporului din Uniunea RSS, strălucite exponente ale artei muzicale sovietice... Maria aducea acolo graiul din adânc al plaiului nostru, mărturia de înflorire a tezaurului nestemat care este cântecul Moldovei. N-am auzit să se pomenească în comentarii, dar mi-am adus aminte că deschiderea sărbătorii se făcea într-un moment aniversar. Se împlineau cincisprezece ani de la inaugurarea de fericită inspiraţie a "Mărţişorului". Cincisprezece ani în care iniţiativa s-a afirmat, a prins rădăcini, a devenit rodnică tradiţie. M-am întrebat cum a fost înscrisă atunci şi s-a păstrat undeva în discotecă /sau cum s-o fi numind asta/ sărbătoarea acelui început care astăzi poate fi socotit pagină de istorie. S-o fi păstrat cântecul de atunci al Irinei Arhipova, al Mariei Bieşu? Şi mi-am adus aminte de alt eveniment aniversar. Tot pe atunci venea de la Tokio, poate că oleacă speriată de ceea ce se întâmplase, venea Maria Bieşu, laureata primă la concursul internaţional "Miura Tamaki", concurs la care participaseră celebrităţi... Mai pe scurt, cea mai bună "Cio-Cio-San" din lume. Concursul cela internaţional, se ţinea tot pentru prima dată, era şi el un început de fericit augur care a devenit apoi tradiţie. Acum cincisprezece ani. A fost bogat şi generos pentru noi calendarul muzical al acelui 1967. Prin darul încununat al Mariei Bieşu el avea să se înscrie între bucuriile mari, sărbătoreşti ale artei noastre muzicale. Ale şcolii de operă sovietice. Astăzi e socotit ca un prag firesc de meritată consacrare, în ascensiunea mereu nedezminţită a artistei. Cea mai bună... De câte ori n-am auzit-o invocată această formulă! E un superlativ izbucnit din imboldul primar al emoţiei, îl rostim noi cei mulţi, care nu putem găsi nume specific, nuanţat în limbaj profesional, pentru cascada de limpezimi stelare pe care ne-o dăruieşte cântecul Mariei. Te cuprinde şi te stăpâneşte pe încetul, dar tot mai în adânc şi mai imperios, înnoindu-ţi trăirea, după legile ascunse ale sublimului. Despre această transfigurare în inefabil, probabil că se poate vorbi cu termeni adecvaţi şi deosebit de sugestivi. Eu pot spune doar un fapt pe care cred că-l încearcă mai toţi cei care o cunosc şi o ascultă cântând. Pe lângă toată gama darurilor, care pot caracteriza o artistă de excepţională valoare, pe lângă datele vocii, tembru, claritate, lărgimea de registru, coloratură, mlădioşie şi căldură, pe lângă astea şi multe altele de domeniul gingăşiei şi a subtilităţii feminine, Maria se impune şi domină sălile printr-o puternicie uimitoare a talentului artistic. Facultăţile nestemate ale vocii sale, răsrfângerile şi nuanţările de subtilă vibraţie se încheagă într-un tot muzical care dă melodiei întruchipare concretă, trăire sensibilă. Cântecul, aria, monologul, rolul în întregime capătă contururi de organism viu, devin parcă o plăsmuire concretizată cu caracter şi cu acţiune proprie, conştientă şi imperioasă. Nu-ţi rămâne decât să te supui acestei puteri făcătoare de miracole. E întruchiparea unui foarte profund şi integru caracter artistic, ar trebui să spun dramatic, dar nu vreau să-l despart de muzică. E ca un fel de dramă a melosului predestinat, cum spun moldovenii: "Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus". La fiecare apariţie Maria cântă aşa cum şi-ar împlini soarta în ceasul hotărâtor. Şi acesta nu e doar efort scenic, e stihia primă în care trăieşte talentul său firesc. Poate că anume această puternicie a moştenit-o Maria din firea înrădăcinată în muncă a ţăranilor din Volontirovca. La asta mă gândeam când am văzut-o ieşind împreună cu Irina Arhipova la deschiderea festivalului "Mărţişor-82". În devenirea sa de artistă cu renume mondial, se dezvăluie pentru noi toţi un sens de valoare simbolică. Moldova îşi ridică darurile şi frumuseţea pe magistrala înaltei culturi sovietice. Fiii şi fiicele plaiului nostru nu şi-au precupeţit prinosul la marea operă. Putem rosti zeci de nume de scriitori, artişti plastici, muzicieni, artişti dramatici, cântăreţi şi mari ansambluri consacrate care ne fac cinste şi cu care republica se mândreşte pe drept cuvânt. Se mândreşte ţara întreagă şi se bucură de vrednicia lor. Arta de înaltă cultură a Mariei Bieşu străluceşte cu excepţională autoritate în acest cadru. Da, în chipul ei putem citi renaşterea Moldovei ca într-un simbol de profundă semnificaţie umană. Cântecul Mariei... E un fel de a zice în care ne-am deprins a incorpora marile bogăţii ale talentului său. E o bucurie rară să afirmăm acest lucru. A cucerit metropolele lumii prin expresia celei mai avansate culturi da operă clasică şi modernă. Cinste ei, că în strălucita ascensiune n-a uitat de doina părinţilor. Noi ştim pe câte căi a purtat-o şi în ce zone de sublim i-a păstrat frăgezimile de acasă. Tokio, Nagasaki, Milano - "La Scala", Paris, Berlin, Bucureşti, Sofia, New-York /Metropolitan-opera/, Rio-de-Janeiro, Helsinki şi câte încă din marile capitale au întâmpinat-o cu unanim entuziasm. Nu avem unde desfăşura informaţiile, dar notăm că cele mai prestigioase publicaţii de artă împărtăşeau peste tot admiraţia şi surpriza unicalelor descoperiri. Cităm doar dintr-o gazetă ungară: "Milan, New-York, Viena nu pot astăzi ridica pe scenă o asemenea "Aida". Această firavă femeie a acţionat asupra publicului întocmai ca o declanşare de energie electrică după care nici o impresie nu poate fi mai puternică" - 1973. Oriunde e subliniată puterea sa de muncă şi extraordinara, pentru o natură de artist, rezistenţă la oboseală. Această putere, greu de conceput, Maria o poartă cu ea tot ca un dar ţărănesc, luat de acasă. Cele mai mari teatre ale Uniunii Sovietice în frunte cu "Bolşoi" i-au întemeiat triumful în faţa milioanelor de spectatori. Încă o citată dintre cele multe, fără număr, exprimate de admiratori şi de cunoscătorii profesionişti. "Vocea de o rară frumuseţe a Mariei Bieşu, firescul talentului înnăscut şi capacitatea de muncă au înaintat-o în rândul celor mai bune cântăreţe ale timpului nostru. Ea stăpâneşte toate posibilităţile expresiei muzicale" - Tihon Hrenicov. Dar Maria e artistă a teatrului de operă din Chişinău. Şi aici trebuie să spunem - cinste ei. A rămas credincioasă acestui cuib în devenire din 1962, atunci când cele mai slăvite scene din ţară îi ofereau avantaje la care Chişinăul nici nu putea visa. Nu s-a lăsat ademenită, în timpuri grele nu şi-a părăsit sărăcia de acasă. Nu e numai un talent de valoare unică, e şi un caracter temeinic, o conştiinţă de artist integru. Opera din capitala republicii a văzut-o în aceşti ani nu numai ca actriţă, dar şi ca gospodină purtătoare de griji şi de răspundere. Şi-a legat numele de întemeierea acestui prim templu muzical din republică. Câte spectacole a dat? În câte roluri a apărut? Din câte am întrebat pe cei care ştiu, aproape că n-a avut niciodată absenţe, nici chiar din cele pe care le numim "motivate". A muncit şi munceşte şi aici cu hărnicia neostenită a ţărancelor, ea, una din rarele primadone ale timpului nostru. Timp de peste douăzeci de ani teatrul a cunoscut atâtea anşlaguri câte spectacole a dat Maria Bieşu. Mă uit la lista concertelor pe care le-a prezentat în republică, în largul ţării şi peste hotare. E în fond marea clasică rusă, şi cea universală, valorile consacrate ale muzicii sovietice, folclorul moldovenesc. Vorbim de hărnicie, de putere de muncă. Trebuie subliniată pilduitoarea probitate profesională, ţinuta de cultură a tuturor apariţiilor sale. Răspunde cu o neclătinată demnitate artistică la dragostea şi la încrederea maselor de spectatori. Pomenisem despre puternicia constantă a talentului său. Din ce o fi izvorând această virtute? E greu să răspunzi, mai ales atunci când nu te simţi tare în criterii profesionale. Din câte înţeleg însă pot să afirm că Maria şi-a contopit arta cu normele clasice ale marilor înaintaşi. În puterea sa de dominare a sălii intră bineînţeles sclipirea de diamant a talentului în unitate cu convingerea înaltei slujiri, cu credinţa în cei ce-o ascultă şi cu simpla bunăcredinţă a muncii cinstite. Mai intră în aceasta trăirea artistică, neegalata capacitate de întruchipare. Acasă şi pe scenele îndepărtate din largul lumii, ea a creat tipuri de profund adevăr artistic. Tosca, Aida, Tatiana /Evghenii Oneghin/, Liza /Dama de pică/, Zemfira /Aleco/, Nedda /Paiaţe/, cumătra /Vrăjitoarea/ - pentru cei care le-au văzut în interpretarea ei vor rămâne multă vreme creaţii etalon - Maria Bieşu. Putem să nu ne îndoim că tratarea lor artistică a fost demnă de biruinţa la concursul "Miura Tamaki". Primele realizări de operă moldovenească sovietică s-au bucurat de susţinerea ei generoasă: Aurelia, Domnica /Balada eroică/, Olga /Serghei Lazo/. Cunosc mulţi tovarăşi care, ca şi mine de altfel, au venit de câte trei ori la izbânda de adevărată culme a Mariei - "Norma" de Bellini. E o profundă şi zguduitoare spovedanie a unei mari actriţe. Ar fi naiv să încerc a face aprecieri. Pot spune că se petrecea cu spectatorii ceva neobişnuit. Plecau la sfârşit concentraţi în sine pe tăcute, fiecare ferind parcă de alţii magia tragică a cântecului. Actriţa îl contopise cu chipul preotesei păgâne din templul antic al zeităţilor druide. Cunoscătorii mi-au spus că, în toată istoria operei, "Norma" a fost realizată rar de tot. Artiste dintre cele mai slăvite n-au putut susţine extraordinara încărcătură. Maria a putut. Ea poartă "pe umerii ei" tot greul. Nu, nu greul: poartă farmecul întruchipării şi elanul de negrăit al torentelor vocale. Puternicul dramatism scenic devine o flamură de triumf a credinţei şi a virtuozităţii sale interpretative. Maria cântă - oficiază Norma. Suntem în templul consfinţit al artei, la dăruirea deplină a marelui talent. E devoţiunea păgână în stihia destinului său şi a misiunii sale tutelare - vocaţia. Astfel a fost încorporată opera, patrimoniul ei universal, meleagului moldav şi doinelor noastre străbune. - Acum Maria nu e acasă. Dă concerte, spun oamenii, la Bucureşti, Londra, Sofia... În Chişinău am văzut-o ultima dată tot atunci la închiderea festivalului "Mărţişor". Stătea alături cu Irina Arhipova, înfruntând cu zâmbet torentul de aplauze, omagiul dezlănţuit al mulţimii. Era mărturisirea de credinţă a maselor de admiratori care o urmăreşte oriunde. Cele două actriţe de slăvit renume afirmau simbolic grădina înflorită a sufletului popular, triumful artei sovietice. Maria Bieşu purta cu ea parcă în lumină, soarta nouă, răsplămădită, a cântecului moldovenesc. |
See also:
| - | Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Bieşu Maria (cântăreaţă de operă) |