Însemnări despre exilul şi revenirea în Moldova a lui Mihail Braşoveanu


Însemnări despre exilul şi revenirea în Moldova a lui Mihail Braşoveanu
the original: (2857KB)
inserted: 2006-11-03 20:17:37

= Încă ceva despre Mihail Braşoveanu:
Tot timpul războiului a fost în evacuaţie împreună cu soţia, undeva la răsărit de Ural. A revenit acasă după biruinţă, dar atunci nu l-am întâlnit. Am aflat despre asta mai târziu. Mi-a povestit el abia după a doua tragedie pe care a trebuit s-o îndure.
A fost reprimat, dus undeva prin Siberia, cu soţia bolnavă împreună, prin anul 1949-1950. Avea de acum 70 de ani. Cauza n-a aflat-o, a fost vr-un pretext inventat. Cele ce le ştiu acum le-am aflat de la el, abia la întoarcerea lui din surghiun, prin 1957-58.
A venit la mine la lucru, la uniunea scriitorilor şi mi-a povestit toată drama. Mi-a cerut să-i dau în scris, dacă pot, o mărturie că îl cunosc ca pe un luptător antifascist, devotat dintotdeauna Uniunii Sovietice şi partidului comunist.
Am scris bineînţeles o asemenea mărturie (în limba rusă), în care afirmam meritele sale de militant antifascist, arătam că locuinţa sa, casa de pe str. Gogol, a fost sediul Blocului democrat antifascist. Acolo se desfăşurau şedinţele şi se pregăteau acţiunile noastre politice, între care şi organizarea apărării în cunoscutul proces Constantinescu-Iaşi – M.Braşoveanu... În încheiere afirmam că el merită pe deplin toată stima şi susţinerea noastră. Am iscălit în stil oficial şi mi-am întărit totul prin autentificarea iscăliturii cu ştampila de stat a organizaţiei. Socoteam că asta va ajuta cumva ca să-şi poată bătrânul redobândi propria locuinţă. Dar acolo se instalase demult stăpân nou cu putere de neclintit. Ziceau, pe şoptite, că era cel care gătise şi formulase surghiunul lui. Bătrânul Braşoveanu, reabilitat şi revenit cu soţia complect paralizată, a fost până la urmă primit într-o anexă întunecată de o singură cămăruţă sub peretele din ogradă a casei sale. Tot acolo în altă despărţitură trăia şi un fecior al său cu soţia. Astfel i-am găsit când am intrat prima dată la ei, în hruba aceea unde şi-au trăit în resemnare restul vieţii.
Bătrânul slăbise din puteri, dar se ţinea de frământul vremurilor noi, de noile orizonturi ale ştiinţei (energia atomică) cu entuziasm şi amatorism de copil.
Hârtia aceea, mărturia mea cu iscălitură întărită cu peceată, o păstra şi o arăta ca pe un document oficial de cinstit şi recunoscut merit.
Nu l-am auzit protestând, nu l-am văzut revoltat de fărădelegile care l-au lovit. Mai mult cei care îl cunoşteau de aproape se gândeau la asta cu sfâşiere şi cu revoltă, sugrumată după vremuri, în ghearele neputinţei. Era epoca degradării generale, dar mai ales era pentru noi bestialul dezmăţ al samovolniciilor din Moldova. Îşi făcea mendrele orice lepădătură încadrată în aparatul represiv.
Iată cum a fost întoarcerea lui acasă – reabilitarea. Mi-a povestit-o el cu un fel de resemnare amară.
Măsurile oficiale de reabilitare se realizau deacum peste tot. Jertfele persecutate se întorceau treptat pe la vetrele lor. Bătrânul Braşoveanu s-a pomenit că, dintre cei mulţi, rămâne fără nici o indicaţie, parcă uitat, el cu bătrâna sa bolnavă.
Când şi-a dat seama de asta, a început să scrie „hodataistvo” la autorităţile respective. Mi se pare că primele adresări au fost la procuratura republicii. Unele au rămas fără răspuns, dar la insistenţele sale, odată a fost anunţat că „reabilitarea” sa e fără drept de revenire acasă. Nu ştiu precis cum a fost formulată hotărârea, dar sensul ei juridic era acesta. Mai mult ca sigur că formula fusese scornită de cel care-l judecase şi-i ocupase casa.
După încă alte încercări zădarnice şi pe la instanţe unionale, bătrânul a recurs la un act straşnic de autoîndreptăţire. Mi-a povestit mie singur în prezenţa soţiei sale paralizate. A scris la procurorul general al Uniunii.
A luat hârtie şi nu condei curat, şi-a deschis cu cuţitul o venă şi a scris cererea de reabilitare cu sângele propriu. Aşa a început plângerea: familia, numele şi cel după tată, locul de trai şi vârsta, aproape de optzeci de ani. Declara în scris, cu sângele propriu, pe care-l lua cald din venă, că el este şi a fost întotdeauna militant devotat şi cinstit al revoluţiei şi al puterii sovietice. Că nu şi-a pătat nicicând conduita faţă de patria socialismului. Cerea să i se recunoască dreptul de a reveni la baştină ca cetăţean cu cinstea nepătată. Numai după asta a primit „reabilitarea” şi s-a putut întoarce, cu întârziere de câţiva ani, la Chişinău. Casa, cum am spus, n-a mai primit-o. S-a resemnat cu toate...

See also:

-	Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Braşoveanu Mihail (fost ilegalist)