Buricul pământului
1958
completat: 2006-02-27 08:14:24


romanian textul original: Buricul pământului
russian traducere: Пуп земли Autor: Perov G.
ukrainian traducere: Пуп землі Autor: Dovghii Olexii



BURICUL PĂMÂNTULUI

Ei, puneţi-mă undeva mai mare! –
fie-vă milă de această Moldovă.
Vedeţi toate clasele mele primare?
Două le am, i le dau pe-amândouă.

Şi încă adunat-am, grăunte cu grăunte,
adâncime de minte, păreri, cunoştinţe,
de prin toate fotoliile semirotunde
pe care le-am uzat cu stăruinţă.

Pardon, dimpotrivă, ele m-au ros,
că le-am schimbat mereu, ostenindu-mi şezutul,
priviţi-mi , vă rog, pantalonii dinspre dos,
i-a ciuruit activitatea mea neîntreruptă.

Dar nu mi-a preţuit cărturăria nime,
măcar că ştiam atâtea secreturi:
nu le place când scrii de-a dreptul,
tu, om modest, scrisori anonime.

De răi şi zavistnici nici nu se mai poate,
cum te văd mai necesar, te şi agaţă,
ori du-te, îţi zic, de bucheşte la carte,
ori marş, pur şi simplu, cu moalele pe gheaţă.

Şi bine dacă moalele e deprins şi dolofan,
dar dacă unul ţi l-a julit cu potcoava?
Atunci prin câte proceduri cu narzan
ai să-ţi băieşti demnitatea bolnavă?

Te zvârcoleşti prin sanatorii cu gândul că doară
s-or mai da la brazdă, or avea ruşine,
dar ei au şi uitat că te numeşti NECESARUL,
tac şi trăiesc fără tine.

Nu le pasă de biata ţară, cum se poate?
Ce să fac eu cu două clase primare?
Unde mi-i “Pobeda”? Unde vi-i dreptatea?
Of, nu vă jucaţi cu focul!
Puneţi-mă undeva mai mare!

1958


Editat:
  Autor Denumirea cărţii Editura Anul ediţiei Pagina Remarcă
Andrei Lupan Meşter Faur Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1958 81
Andrei Lupan Pro nas Editura "Sovetskii pisateli", Moscova 1959 180 (trad. G.Perov)
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1959 265
Andrei Lupan Stihi Gosudarstvennoie izdatelstvo hudojestvennoi literaturi, Moscova 1961 146 (trad. G.Perov)
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1962 275
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1970 202 (trad. G.Perov)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1973 293
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1975 201 (trad. G.Perov)
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Literatura artistică", Chişinău 1986 297
Andrei Lupan Dobrii znak Editura "Radianskii pismenik", Kiev 1987 48 (trad. Olexii Dovghii)
Andrei Lupan Izbrannoe Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1987 195 (trad. G.Perov)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2002 250

Publicat:
Publicaţia Data
Revista "Chipăruş", Chişinău 25.10.1958



Vezi:
- Documente -> Diverse -> Manuscrise, schiţe -> Manuscris - "Sine qua non..." ("Buricul pământului")